ANEXA NR. 1 la proiectul de hotărâre nr. 18 din 20.12.2024

REGULAMENT

DE INSTITUIRE ȘI ADMINISTRARE A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE 

PENTRU UTILIZATORII SERVICIULUI DE SALUBRIZARE 

 

 

  1. DISPOZIȚII GENERALE
  2. Conform prevederilor art. 484 din Legea nr.  227/2015 privind Codul Fiscal, care prevede că pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe specialeîn domeniile și cuantumul reglementat de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
  3. Art.2        În baza prevederilorart. 35 alin. 1 lit. c) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asigurarea finanţării serviciului, utilizatorii  achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin taxe și impozite locale,, stabilite și calculate conform Ordinului ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare.
  4. Art.3        Instituirea taxei speciale de salubrizare ca mecanism de finanțare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Constanta este prevăzută în Cererea de finantare si Analiza Institutională, Anexe ale Contractului de finantare nr. 636/RP/17.02.2014 pentru proiectul „Sistem de management integrat al deseurilor in judetul Constanta”.
  5. Art.4        Documentul de Poziție privind modul de implementare a  Proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Constanța” semnat de către reprezentanții tuturor unităților administrativ teritoriale din județ membre ale Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara “Dobrogea”, prevede că pentru asigurarea finanțării serviciilor de colectare, transport, sortare, transfer, tratare mecanobiologica, compostare, depozitare și monitorizare postînchidere a depozitelor neconforme, părțile convin de comun acord să stabilească, în condițiile legii, taxe speciale în sarcina beneficiarilor acestor servicii (utilizatori casnici și non casnici).
  6. Art.5        Cuantumul taxei speciale de salubrizare se stabilește anual și se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local, urmărirea și încasarea taxei speciale urmând a se face de catre compartimentul de specialitate desemnat de primărie în acest scop.

 

  1. MODALITĂȚI DE STABILIRE A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE
    1. Aspecte generale
  2. Art.6        Comuna Bărăganu instituie taxa specială de salubrizare pentru asigurarea următoarelor activități ale serviciului de salubrizare:
    • Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat;, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice si electronice, baterii și acumulatori ;
    • sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, 
    • tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deşeuri;
    • tratarea mecanobiologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile de tratare mecanobiologice, inclusiv transportul deşeurilor stabilizate biologic şi al deşeurilor reziduale care nu mai pot fi valorificate la depozitele de deşeuri 
    • colectarea si transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora.
    •  administrarea depozitelor de deșeuri;
    • colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosinţă îndelungată altele decât deşeurile de echipamente electrice şi electronice etc.).
    • colectarea, transportul, stocarea temporară, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase menajere.
    • monitorizarea post-închidere a depozitelor neconforme.
      • Art.7        Taxa specială de salubrizare se plătește de persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciul de salubrizare, anume::
      • Utilizatorii casnici care dețin proprietăți cu caracterul de locuință pe raza com. Bărăganu, indiferent daca au sau nu domiciliul sau reședința pe teritoriul comunei. Prin excepție, în cazul imobilelor proprietate de stat/U.A.T., utilizatorul, beneficiar al serviciului de salubrizare este chiriașul/concesionarul/locatarul/administratorul.
      • Utilizatori non-casnici (operatori economici, institutii publice si asociatii non-profit altele decat asociatiile de proprietar/locatari) care au sediul sau punctul de lucru sau care desfășoară activități (economice sau de altă natură) pe  raza comunei Bărăganu.
      • Persoanele ce desfăşoară profesii liberale sunt asimilaţi utilizatorilor casnici, datorând taxa specială de salubrizare în cuantumul stabilit pentru persoanele fizice în funcţie de numărul de membrii sau angajaţi ce desfăşoară profesia respectivă.
      • Pentru imobilele care sunt locuite temporar (case de vacantă, apartamente sau imobile locuite temporar, “spatii cu destinaţia de locuinţă, care nu sunt locuite”, etc) și nu sunt imobile de domiciliu sau reşedinţă, obligaţia de a declara revine proprietarului, taxa lunară fiind calculată luându-se în considerare o singură persoană. Declaraţia de impunere se depune pentru fiecare unitate locativă deţinută. 
        1. .Declarații de impunere
      • Art.8   
      • În vederea calculării taxei speciale de salubrizare, persoanele fizice și juridice (proprietari ai locuinței) au obligaţia depunerii Declaraţiei de impunere, pe proprie răspundere, conform Anexei 1 si Anexelor 2.1, 2.2. 
      • Utilizatorii casnici care au obligația depunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare sunt toți proprietarii de imobile cu destinație de locuință de pe raza comunei Bărăganu. 
      • În cazul locuințelor proprietate a unor persoane fizice și care sunt închiriate altor persoane fizice, obligația de a declara si achita taxa de salubrizare revine proprietarului locuinței. 
      • Utilizatorii non-casnici care au obligația depunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare sunt operatori economici, instituții publice și asociații non-profit altele decat asociațiile de proprietar/locatari, care au sediul sau punctul de lucru sau care desfășoară activități (economice sau de altă natură) în comuna Bărăganu.
      • Declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare se depun până pe 31 ianuarie pentru anul în curs, în 2 exemplare însoțite de copie după actul de identitate/actul de înființare, la Compartimentul Taxe si Impozite din cadrul Primăriei comunei Bărăganu pe raza căreia persoanele fizice au domiciului/reședința/dețin proprietatea, respectiv sediul sau punctul de lucru  al persoanelor juridice. Prin excepție, pentru anul 2025 declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare se depun până la data de 15 aprilie 2025.
      • Ca urmare a depunerii declarației, utilizatorii casnici și non-casnici vor primi de la Primărie înștiințarea de plată în care se va specifica valoarea taxei de salubrizare datorată.
      • În cazul neprimirii înștiințării până la 31 martie a anului următor, obligația de plată este aplicabilă, utilizatorii casnici si non-casnici având obligația de a se informa de la Primăria comunei Bărăganu asupra cuantumului acesteia. Prin excepție pentru anul 2025 înștiintările de plată vor fi transmise până la data de 30 mai.
      • Utilizatorii non-casnici vor avea obligația de a depune declarațiile de impunere pe bază de date reale ce pot fi infirmate de operatorul de colectare. U.A.T.-ul poate verifica, fie direct, fie indirect prin A.D.I. Dobrogea corespondența dintre datele reale și cele declarate. În luna noiembrie a fiecărui an, pe baza raportărilor operatorilor, A.D.I. Dobrogea va efectua recalcularea valorii taxei de salubrizare pentrul anul care urmează. Pentru luna decembrie, se vor utiliza estimări de cantități pentru calculul taxei, în urma cărora pot rezulta reduceri/majorări ale taxei, care vor fi comunicate prin Decizie de impunere.
      • Declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici pot fi modificate pe parcursul anului prin depunerea unei declarații rectificative, elaborată conform Anexei 3.
      • Declarațiile rectificative se depun în termen de 30 de zile de la data apariției oricărei modificări a elementelor declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare, urmând ca modificarea taxei de salubrizare să se efectueze începând cu luna următoare depunerii declarației, dar nu mai devreme de 30 zile calendaristice de la data depunerii declarației rectificative.
      • În cazul în care cantitatea de deșeuri colectată de operator este disproporționată raportat la situația cuprinsă în declarația de impunere, A.D.I. Dobrogea notifică U.A.T.-ul în vederea rectificării numărului de persoane fizice din cadrul imobilelor declarate.
      • Art.9   
      • În cazul nedepunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare, obligația de plată privind taxa specială de salubrizare, aceasta se va stabili din oficiu, pe baza informațiilor din dosarul fiscal, registrul agricol, de la Registrul Comerțului etc.
      • Urmare a stabilirii din oficiu a taxei speciale de salubrizare se vor emite decizii de impunere pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare.
        1. Modalitatea de calcul a taxei speciale de salubrizare
      • Art.10     Taxa specială de salubrizare asigură finanțarea următoarelor activitati: 
        • Colectarea separată, transportul separat al deșeurilor municipale și asimilabile 
        • Sortarea deșeurilor municipale și asimilabile colectate separat;
        • Tratarea mecano-biologică a deșeurilor;
        • Compostarea deșeurilor biodegradabile și asimilabile colectate separat;
        • Depozitarea controlată a deșeurilor municipale;
        • Colectarea, transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și operatori economici, neasimilabile celor menajere.
        • Colectarea, transportul, stocarea temporară, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase menajere.
        • Colectarea, transportul, stocarea temporară, valorificare şi/sau eliminarea deşeurilor textile
        • Monitorizarea post-închidere a depozitelor neconforme
          • Art.11     Contravaloarea taxelor acopera inclusiv TVA-ul aferent activitatilor serviciului de salubrizare mentionate la art. 11.
          • Art.12     Taxa specială de salubrizare se calculează anual cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Dobrogea” pe baza tarifelor operatorilor de colectare, transport,  tratare mecano-biologica, sortare, compostare, depozitare și monitorizare post-închidere a depozitelor neconforme (lei/tona + TVA), dupa cum urmează:
            • pentru utilizatorii casnici (lei/persoană/lună) – în funcție de indicii de generare a deșeurilor menajere (pentru mediul urban și pentru mediul rural);
            • pentru utilizatorii non-casnici – în funcție de tipul utilizatorului, pe baza indicilor prezentați în Anexa nr. 5 din prezentul Regulament.   
              • Art.13     În vederea acoperirii costurilor de administrare a taxei de salubrizare, autoritatea deliberativă a unităţii administrativ teritorială poate aproba un nivel mai mare al taxei cu până la 5%.
              • Art.14     Conform art. 42 alin. (4) din Legea nr. 101/2006,  A.D.I. Dobrogea, în vederea operaţionalizării instrumentului economic „plăteşte pentru cât arunci“, calculează factorii de ajustare a taxei de salubrizare stabilite pentru zona urbană, respectiv pentru zona rurală, pe baza cantităţii de deşeuri efectiv colectate, la nivel de an, din fiecare unitate administrativ-teritorială membră a asociaţiei, inclusiv nivelul taxei de salubrizare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, astfel încât să nu se modifice cantitatea totală de deşeuri contractată, calculată pe baza indicelui mediu de generare a deşeurilor municipale din zona urbană, respectiv din zona rurală, prevăzut în contract. 
            • contribuția pentru economia circulară, care trebuie plătită de către operatorul depozitului de deșeuri către Administrația Fondului pentru Mediu, în conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgență nr.196/2005 privind fondul pentru mediu. Cheltuielile cu contribuţia pentru economia circulară pentru cantităţile de deşeuri municipale destinate a fi depozitate care depăşesc cantităţile corespunzătoare indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de delegare a gestiunii, inclusiv cheltuielile aferente cu depozitarea acestor deşeuri, se suportă de către operatori, sub formă de penalităţi pentru neîndeplinirea indicatorilor de performanţă, care nu se includ în taxele aplicate utilizatorilor. 
            • Sancțiunea aplicată de unitatea administrativ teritorială pentru separarea incorectă a fracțiilor de deșeuri municipale,la un nivel de până la 2 ori mai mare decât taxa de salubrizare aplicată utilizatorilor care separă în mod corespunzător deșeurile, conform art. 8 alin. (3) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022.   
            • facilitățile acordate privind taxa speciala de salubrizare;
            • acordarea de bonificatii pentru plata cu anticipatie pentru tot anul a taxei speciale de salubrizare;
            • pragul de suportabilitate pentru populația din mediul urban, respectiv mediul rural.
            •  veniturile rezultate din vânzarea deșeurilor reciclabile de la stațiile de sortare și vânzarea compostului rezultat de la stațiile de compostare;
            • contribuția primită de la OIREP-uri, reprezentând costurile nete pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje din deșeurile reciclabile municipale. A.D.I. Dobrogea repartizează 
          • Art.15     Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor provenite din gospodăriile populației, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor proprietate individuala se va realiza în baza unui contract încheiat direct între operatorul de salubrizare și generatorii de deșeuri. Activitățile vor fi finanțate de către generatori pe baza tarifului operatorului de colectare transport si transfer pentru DCD-uri.
          • Art.16     Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor provenite din servicii suplimentare precum: festivaluri, concerte, târguri, campinguri și alte situații sau locații similare se va realiza în baza unui contract încheiat direct între operatorul de salubrizare și generatorii de deșeuri. Activitățile vor fi finanțate de către generatori pe baza tarifului distinct de gestiune a deșeurilor pentru fiecare categorie de deșeu.
          • Art.17     Colectarea și gestionarea deșeurilor abandonate pe spațiile publice se va plăti de către unitatea administrativ teritorială din bugetul local, nefiind inclusă în taxa specială de salubrizare.
          • Art.18      
          • Utilizatorii non-casnici sunt obligați la plata taxei speciale de salubrizare în mod diferențiat, în funcție de specificul activității.                                                                                                                                    
          • Obligația depunerii Declarației de impunere pentru stabilirea cuantumului taxei și a achitării acesteia îi revine reprezentantului legal al persoanei juridice.
          • În cazul în care persoana juridcă nu are angajați, aceasta datorează taxa de salubritate pentru reprezentanții legali ai acesteia, doar în situația în care aceștia își desfășoară activitatea de sediul social/punctul de lucru.
          • Art.19     Indicii de generare a deșeurilor pentru fiecare categorie de utilizator non-casnic sunt prevăzuți în Anexa nr. 5 la prezentul Regulament.
          • Art.20     Cuantumul taxei speciale de salubrizare se va aproba prin hotărâre a Consiliului Local.
          • Art.21     În cazul în care intervin modificări semnificative ale costului serviciului de salubrizare taxa speciala de salubrizare poate fi ajustată sau modificată oricând pe parcursul anului, este actualizată anual, până la sfârșitul anului în curs pentru anul următor, conform art. 55 din Legea nr. 101/2006.

          1. TERMENE SI MODALITĂȚI DE PLATĂ A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE 
          2. Taxa specială de salubrizare se datorează anual, cu termen de plată:
  3. Ca excepţie, de la această regulă, sunt utilizatorii casnici și non-casnici care au dobândit/finalizat clădiri după expirarea termenului de plată semestrial - acestea datorează taxa specială de salubrizare începând cu data de întâi a lunii următoare dobândirii/finalizării clădirii, până la finele anului, iar termenul de plată a taxei datorate este de 30 de zile de la dobândirea/finalizareaimobilului.
  4. Neplata taxei la termenele stabilite atrage după sine plata majorărilor de întârziere conform legislației fiscale incidente.
  5. Taxă specială de salubrizare plătită în plus se compensează sau se restituie conform legislației fiscale incidente.
  6. Pentru recuperarea sumelor datorate în contul taxei speciale de salubrizare se aplică măsurile de urmărire și executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.
  7. Taxa specială de salubrizare se încasează prin casieria compartimentului  impozite și taxe din cadrul primăriei sau direct în contul unității teritorial administrative com. Bărăganu deschis la Trezorerie.

 

  1. FACILITĂȚI PRIVIND PLATA TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE
  2. Consiliul local poate acorda scutiri sau reduceri la plata taxei speciale de salubrizare, pe bază de documente justificative conform prevederilor Art.485 din Codul fiscal, în vigoare, pentru următoarele persoane fizice sau juridice:  

a) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;

b) persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;

c) instituțiile sau unitățile care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

d) fundațiile înființate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;

e) organizațiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;

f) persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate și reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în gradul I de invaliditate.

  1. Cetățenilor care lipsesc din localitate cel puțin 90 de zile consecutive dintr-un an calendaristic și probează acest fapt cu documente justificative de tip viză de flotant, contracte de muncă în străinătate sau alte documente justificative, li se va recalcula taxa de salubrizare datorată.
  2. Facilitățile fiscale prevăzute la art. 28 se acordă începând cu luna următoare depunerii documentelor justificative.
  3. Prin excepție de la prevederile art. 28, persoanele fizice din categoriile scutite de la plata taxei speciale de salubrizare care sunt în evidența serviciului de impozite și taxe cu scutire la plata impozitelor și taxelor locale (au depus documente justificative la dosarele fiscale până la data intrării în vigoare a prezentului regulament), vor beneficia de scutire la plata taxei de salubrizare, în situația în care Consiliul local aprobă scutiri sau reduceri pentru taxa specială de salubrizare.
  4. În caz de deces/dizolvare, taxa de salubrizare va înceta a fi datorată începând cu data de întâi a lunii următoare fiind necesară depunerea unor documente justificative în acest sens.
  5. Art.33     În situația în care, Consiliul local stabilește, prin Hotărâri de Consiliu Local, un număr de contribuabili care beneficiază de facilități fiscale sau scutiri de plată a taxei speciale de salubrizare, în conformitate cu prevederile legale, sumele respective vor fi suportate de la bugetul local al unității administrativ-teritoriale.

 

  1. GESTIONAREA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR  AFERENTE SERVICIULUI DE SALUBRIZARE
  2. Compartimentul Taxe și Impozite gestionează fondul de venituri cu destinație specială creat pentru serviciile de salubrizare precizate anterior, îndeplinind următoarele:

a) Asigură distribuirea si urmărește depunerea declarațiilor de la persoanele fizice și juridice;

b) Urmărește încasarea lunară a taxelor speciale percepute, în baza Hotărârii Consiliului Local, de la persoanele fizice și juridice;

c) Asigură depunerea în contul special constituit pentru administrarea taxei de salubrizare a sumelor încasate în numerar la casierie;

d) Ține evidența pe bază de documente de intrare - ieșire, a sumelor încasate precum și a cheltuielilor aferente serviciilor de salubrizare;

e) Operează pentru persoanele de la art. 29 scutirile și reducerile prevăzute de normele legale în vigoare precum si cele stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local.

f) Colaborează cu ADI Dobrogea în vederea unei bune gestionări a sistemului de management integrat al deșeurilor.

  • Art.35       
  • Plata facturilor aferente contravalorii serviciilor de salubrizare se realizează direct catre ADI Dobrogea, ulterior ADI către operatorii serviciilor de salubrizare, care vor prezenta facturi însotite de detalierea cantităților / serviciilor prestate, doar după confirmarea cantităților de către ADI Dobrogea.
  • ADI Dobrogea va monitoriza și gestiona repartizarea cantităților de deșeuri municipale și similare pe fiecare unitate administrativ teritorială, respectiv pe fiecare operator de salubrizare în parte.
  • Sumele obținute din taxa specială de salubrizare și veniturile transferate catre ADI Dobrogea vor fi utilizate în mod exclusiv pentru acoperirea serviciilor de  salubrizare.
  • Soldul la sfârșitul perioadei bugetare rămas neutilizat urmează a fi folosit în anul următor în același scop.
  • Descrierea mecanismului financiar de funcționare a sistemului de management integrat al deșeurilor este prezentat în Anexa 4.

 

  1. SANCȚIUNI
  2. Art.36       
  3. Depunerea declarației de impunere neconformă cu realitatea, precum și depunerea acestora peste termen constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor legale în materie de impozite și taxe locale. 
  4. Neplata taxei la termenele stabilite atrage după sine calculul şi plata majorărilor de întârziere, precum şi aplicarea măsurilor de urmărire şi executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.
  5. Nedepunerea declarației de impunere și a declarației rectificative constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor legale in materie de impozite si taxe locale.
  6. Colectarea separată neconformă a deșeurilor de către utilizatori se sancționează cu dublarea taxei în luna următoare celei în care operatorul de colectare a sesizat  A.D.I. Dobrogea, U.A.T.-ul având dreptul de a încasa penalizarea până la sfârșitul anului.

 

  1. DISPOZIȚII FINALE
  2. Art.37        Taxa specială de salubrizare va fi actualizată anual prin Hotărâre a Consiliului Local, conform prevederilor legale.
  3. Anexele 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament. 
  4. Acordul utilizatorilor casnici si non-casnici pentru plata taxei speciale se consideră dat ca urmare a necontestării hotărârii Consiliului Local privind instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în termen de 30 zile de la afișarea la sediul Primăriei.
  5. Prezentul Regulament intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie  2025 .

 

 

 

 

                                                                                     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:  

    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                SECRETAR GENERAL AL COMUNEI BĂRĂGANU,                                                

            Țipu Florentina                                                              Hanu Florentina-Tincuța