România

România

Județul Prahova

Comuna Bărcănești

Comuna Bărcănești

Nr. 10616 / 06.04.2026

Referat de aprobare privind interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc pe teritoriul U.A.T. Comuna Bărcănești, județul Prahova

În conformitate cu prevederile art. 136 alin. (3), alin. (8 ) lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul admninistrativ, cu modificările și completările ulterioare,întocmesc prezentul referat  de aprobare  la Proiectul de hotărâre privind interzicerea desfăşurării activităților de jocuri de noroc pe teritoriul U.A.T. Comuna Bărcănești.

      Prezenta inițiativă are ca temei juridic direct și explicit dispozițiile O.U.G. nr. 7/2026 privind consolidarea cadrului de reglementare a activităților de jocuri de noroc. Prin acest act normativ, legiuitorul delegat: 

  • a recunoscut impactul social major al activităților de jocuri de noroc; 
  • a calificat fenomenul drept risc social sistemic; 
  • a consolidat regimul de autorizare și control; 
  • a instituit cadrul pentru intervenții restrictive suplimentare la nivel local; 
  • a consacrat expres interesul public major în limitarea expansiunii acestei industrii. 

      O.U.G. nr. 7/2026 nu protejează expansiunea economică a sectorului, ci stabilește un regim juridic strict, întemeiat pe prevenție, protecția sănătății publice și protejarea categoriilor vulnerabile. 

      Prin urmare, autoritatea deliberativă locală nu creează un regim paralel sau contrar normei naționale, ci aplică în mod concret și proporțional cadrul normativ instituit de O.U.G. nr. 7/2026. 

      Intervenția normativă locală se încadrează în: principiul autonomiei locale; principiul subsidiarității; principiul prevenirii;principiul proporționalității. Competența este explicită, iar exercitarea sa este legitimă. 

Concluzie :Având în vedere: 

  • calificarea legală a fenomenului prin O.U.G. nr. 7/2026; 
  • impactul social sistemic al jocurilor de noroc; 
  • vulnerabilizarea familiilor și tinerilor; 
  • obligația legală de protejare a interesului public major; 
  • competența explicită a autorității locale;
  • se constată existența unei necesități obiective, actuale și imperioase de adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc pe raza UAT Comuna Bărcănești ,intervenția executivului este legală, justificată, proporțională și necesară. 

      În baza celor prezentate mai sus, supunem spre aprobare în Consiliul Local proiectul de hotărâre privind interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc pe teritoriul UAT Comuna Bărcănești ,județul Prahova  ca fiind necesar și oportun.