Art.1. Începând cu data de 16.04.2025 dna Ivan Ana-Simona, referent cu atribuții financiar-contabile în cadrul A.Co.R -Filiala Iași, cu desfășurarea activității în cadrul Primăriei comunei Bârnova, va avea dreptul celei de-a doua semnături la Trezoreria Iași pentru toate operațiunile financiar-contabile ale Comunei Bârnova.
Art.2. În exercitarea atribuţiilor menționate la art. 1 al prezentei, dnei Ivan Ana-Simona îi revine răspunderea deplină şi exclusivă cu privire la actele întocmite şi deciziile luate, în conformitate cu prevederile legale în materie .
Art. 3. (1) Prezenta dispoziție poate fi contestată la primarul comunei în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ, în vederea revocării, în tot sau în parte, a acesteia.
(2) Contestația se soluționează de Primarul comunei Bârnova, în termen de 30 zile calendaristice.
(3) Împotriva măsurilor dispuse de primar, persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau după caz instantei judecatoresti competente potrivit legii, in termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
Art. 4. Prevederile prezentei dispoziţii vor fi aduse la cunoştinţa publică prin afişare pe site-ul Primăriei comunei Bârnova, dnei Ivan Ana-Simona, dnei Economu Monica-Daniela, Trezoreriei Iași și Instituției Prefectului Județului Iași, prin grija secretarului general al comunei Bârnova în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei.