Analizând temeiurile juridice, respectiv:
Dnul Balan Mihai, primar al comunei Bârnova, judeţ Iaşi;
Având în vedere cererea înregistrată la Primăria comunei Bârnova cu nr. 19762 din 12.10.2023 a dnei FLOREA GABRIELA din satul Pietrăria, familie aflată în dificultate, pentru achiziția unei sobe, datorită lipsei posibilităților financiare, a lipsei unui loc de muncă, ancheta socială întocmită de dna inspector de specialitate cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei Bârnova, d-na Enachi Iolanda din data de 17.10.2023 cu privire la situația familiei dnei FLOREA GABRIELA din satul Pietrăria, familie aflată în dificultate, pentru achiziția unei sobe, datorită lipsei posibilităților financiare, a lipsei unui loc de muncă și posibilitatea analizei organelor competente din cadrul Primăriei Bârnova pentru acordarea unui ajutor de urgență ținând cont de faptul că familia dnei Florea Gabriela a mai beneficiat de un ajutor de urgență în interval mai mic de 12 luni, expunerea de motive a subsemnatului înregistrată cu nr. 22091 din 14.11.2023 cu privire la aprobarea acordării unui ajutor de urgență în cuantum de 2500 lei (douămiicincisute) familiei dnei FLOREA GABRIELA din satul Pietrăria, familie aflată în dificultate, pentru achiziția unei sobe, datorită lipsei posibilităților financiare, a lipsei unui loc de muncă, referatul de aprobare al d-lui primar al comunei Bârnova, d-nul Balan Mihai, înregistrat cu nr. 22092 din 14.11.2023 privind referatul sus-menționat;
Având în vedere:
-Hotărârea Consiliului Local Bârnova cu nr. 3 din 25.01.2023 privind stabilirea situaţiilor deosebite de acordare a ajutoarelor, de urgenţă, de către primarul comunei Bârnova în anul 2023;
- Hotărârea Consiliului Local Bârnova cu nr. 15 din 2.02.2023 privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli, respectiv bugetul de venituri proprii și subventii pentru anul 2023;
–Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, actualizată, cu completările şi modificările ulterioare;
-art. 38, 38¹, 41, 42, 44 din HG nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, co modificările ulterioare;
-Legea nr. 448/2006, R1, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
-Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 2 şi 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
-Legea nr. 368/22.12.2022 – Legea Bugetului de Stat pe anul 2023;
În temeiul art. 136 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 privind Codul administrativ şi din considerentele prezentate;
Art. 1. Aprobarea acordării unui ajutor de urgență în cuantum de 2500 lei (douămiicincisute) familiei dnei FLOREA GABRIELA din satul Pietrăria, familie aflată în dificultate, pentru achiziția unei sobe, datorită lipsei posibilităților financiare, a lipsei unui loc de muncă.
Acordarea sumelor se va face pe baza documentelor justificative.
Art. 2. Acordarea sumelor se va face pe baza documentelor justificative.
Art. 3. Prezentul proiect de hotărâre va fi adus la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local al comunei Bârnova, persoanelor interesate, consilierilor locali şi Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi prin grija secretarului general al comunei Bârnova.
Dat astăzi 14.11.2023