Nr. 69 / 12.06.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind studiul de fezabilitate pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014 - 2020” și împuternicirea reprezentantului Consiliului Local Bârnova în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Iași

Inițiator proiect

Mihai BALAN

Primarul comunei

Forma inițiatorului

România

România

Județul Iași

Consiliul local al comunei Bârnova

Comuna Bârnova

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 69 din 2020

privind studiul de fezabilitate pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014 - 2020” și împuternicirea reprezentantului Consiliului Local Bârnova în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Iași

Având în vedere adresa cu nr. 18485 din 23.04.2020 a Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS cu privire la aprobarea SUDIULUI DE FEZABILITATE pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014 - 2020” precum și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, expunerea de motive a dnei Hrișcă Nicoleta, administrator public la Primăria comunei Bârnova înregistrată cu nr. 9120 din 4.06.2020 privind aprobarea STUDIULUI DE FEZABILITATE și a indicatorilor tehnico-economici pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014 - 2020” și referatul de aprobare înregistrat cu nr. 9274 din 4.06.2020 al dlui primar Balan Mihai, cu privire la referatul menționat anterior;

    Ținând cont de prevederile art. 21 alin. (1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Iași,  

     - dând citire: proiectului de hotărâre cu nr. 9275 din 4.06.2020 cu privire la referatul menţionat anterior, proiect de hotărâre iniţiat de primarul comunei Bîrnova, d-l Balan Mihai, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 privind Codul administrativ, avizelor favorabile, înregistrate sub nr. 9514 din 11.06.2020 ale Comisiilor de specialitate de pe lângă Consiliul local al comunei Bîrnova pentru proiectul de hotărâre mai sus-menţionat, respectiv avizul favorabil întocmit de Comisia pentru dezvoltare tehnico-socială, buget, finanţe a Consiliului Local Bîrnova, avizul favorabil întocmit de Comisia pentru Agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii, comerţ, administrarea domeniului public şi privat al Comunei, urbanism și amenajarea teritoriului a Consiliului Local Bîrnova și avizul  favorabil  întocmit   de  Comisia juridică pentru administraţia publică locală, pază, ordine, drepturi cetăţeneşti, învățământ, cultură, sănătate, sport-turism, asistență socială, avize emise în temeiul prevederilor art. 125 alin. 1 lit. b) din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 cât şi avizul favorabil cu privire la legalitatea adoptării prezentei hotărâri al secretarului general al comunei Bârnova, consilier juridic, Dima Radu-Daniel prin contrasemnarea acesteia, în temeiul prevederilor art. 136  alin. 9 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019;  

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată;

- art. 2 şi 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

- Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informatii de interes public; 

- Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 5 lit. k), art.129, art. 139 alin.(1) și art.196 alin.(1) lit. a)  din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;

   

H O T Ă R Ă Ș T E:

  

Art.1. Aprobarea STUDIULUI DE FEZABILITATE pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014 - 2020” precum și indicatorii tehnico-economici ai proiectului cuprinși în anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


Art.2. Aprobarea împuterniciririi reprezentantului Consiliului Local al  Comunei Bârnova în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Iași, dnul ___________________ să voteze în favoarea adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Iași privind aprobarea STUDIULUI DE FEZABILITATE și a indicatorilor tehnico-economici pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014 - 2020”.


Art.3. – Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS și APAVITAL SA vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.  


Art.4. – Secretarul general al Comunei Bârnova va comunica copii după prezenta hotărâre Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi – ARSACIS, societății APAVITAL SA și Instituției Prefectului Județului Iași.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Liviu-George SUCEVEANU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BÂRNOVA,

Radu-Daniel DIMA