Având în vedere adresa Instituției Prefectului Județului Iași cu nr. 15042 din 5.11.2020 înregistrată la Primăria comunei Bârnova cu nr. 19657 din 11.11.2020 cu privire la necesitatea revocării Hotărârii Consiliului Local Bârnova cu nr. 93 din 04.08.2020 privind completarea listei de inventar domeniul public și adresa Instituției Prefectului Județului Iași cu nr. 16534 din 5.11.2020 înregistrată la Primăria comunei Bârnova cu nr. 19658 din 11.11.2020 cu privire la necesitatea revocării Hotărârilor Consiliului Local Bârnova cu nr. 96 și 99 din 28.08.2020 privind completarea listei de inventar domeniul public al UAT Comuna Bârnova, județul Iași motivat de faptul că au fost adoptate cu încălcarea prevederilor legale deoarece atestarea inventarului/bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale se poate face doar după inventarierea de către comisia special constituită și după comunicarea punctului de vedere al ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice, condiții prealabile a căror îndeplinire nu reiese din cuprinsul hotărârilor menționate, expunerea de motive înregistrată cu nr. 20566 din 24.11.2020 a dlui Dima Radu-Daniel secretar general al comunei Bârnova cu privire la aprobarea revocarii hotărârii Consiliul Local Bârnova cu nr. 93 din 04.08.2020 potrivit adresei Instituției Prefectului Județului Iași cu nr. 15042/05.11.2020 și a hotărârilor cu nr. 96 și 99 din 28.08.2020 potrivit adresei Instituției Prefectului Județului Iași cu nr. 16534/05.11.2020, referatul de aprobare a dlui primar Balan Mihai înregistrat cu nr. 20570 din 24.11.2020;
-raport de specialitate al Compartimentului de specialitate înregistrat cu nr. 21773 din 16.12.2020;
Ținând cont de Anexa nr. 8 (Completări la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Bârnova) la Hotărârea Guvernului nr. 48/2007 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, publicată în Monitorul Oficial nr. 142 din 27 februarie 2007;
- dând citire: proiectului de hotărâre cu nr. 20586 din 24.11.2020 cu privire la expunerea de motive sus-menționată, proiect iniţiat de primarul comunei Bârnova, d-l Balan Mihai, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 privind Codul administrativ, avizelor favorabile, înregistrate sub nr. 21802 din 17.12.2020 ale Comisiilor de specialitate de pe lângă Consiliul local al comunei Bârnova pentru proiectul de hotărâre mai sus-menţionat, respectiv avizul favorabil întocmit de Comisia pentru dezvoltare tehnico-socială, buget, finanţe a Consiliului Local Bîrnova, avizul favorabil întocmit de Comisia pentru Agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii, comerţ, administrarea domeniului public şi privat al Comunei, urbanism și amenajarea teritoriului a Consiliului Local Bîrnova și avizul favorabil întocmit de Comisia juridică pentru administraţia publică locală, pază, ordine, drepturi cetăţeneşti, învățământ, cultură, sănătate, sport-turism, asistență socială, avize emise în temeiul prevederilor art. 125 alin. 1 lit. b) din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 cât şi avizul favorabil cu privire la legalitatea adoptării prezentei hotărâri al secretarului general al comunei Bârnova, consilier juridic, Dima Radu-Daniel prin contrasemnarea acesteia, în temeiul prevederilor art. 136 alin. 9 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019;
- în temeiul prevederilor - art. 2 şi 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
-Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informatii de interes public;
-Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 5/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020;
-Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legii nr. 82/1991, legea contabilității, R4;
- ca urmare a competenţelor stabilite prin art. 129 alin. 2, lit. b) și c), alin. 4 lit. d) și e), 196 alin. 1 lit. a), art. 354, 363 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Aprobarea revocării Hotărârii Consiliului Local Bârnova cu nr. 93 din 04.08.2020 privind aprobarea modificării, completării și actualizării inventarului domeniului public al Comunei Bârnova, județul Iași, Anexa 2 la Hotărârea Consiliului Local Bârnova cu nr. 20 din 27.02.2019,
Art.2. Aprobarea revocării Hotărârii Consiliului Local Bârnova cu nr. 96 din 28.08.2020 privind aprobarea completării art. 1 al Hotărârii Consiliului Local Bârnova cu nr. 29 din 26.02.2020 care va avea următorul conținut: aprobarea trecerii în domeniul privat și inventarierii în domeniul privat al Comunei Bârnova a unor loturi de teren,
Art.3. Aprobarea revocării Hotărârii Consiliului Local Bârnova cu nr. 99 din 28.08.2020 privind aprobarea inventarierii în domeniul public al UAT Bârnova a terenului în suprafață de 979 mp preluat prin declarație notarială de renunțare la dreptul de proprietate autentificată cu nr. 3925 din 10.08.2020 la Biroul Individual Notarial Macovei Raluca-Mihaela, de către dnii Soficu Paul, Redinciuc Cristian și Redinciuc Mirela și înființare drum public și aprobarea inventarierii în domeniul privat a suprafeței de teren de 2207 mp amplasată în sat Vișan, T 14, P 188/2, 188/3, 193/1, 194/1, 194/2, 197/1, 197/2 și 198/4 și stabilirea destinației.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va ocupa d-nul primar al comunei Bârnova, d-nul Balan Mihai şi compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei comunei Bîrnova.
Art. 5. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local al comunei Bârnova persoanelor cu atribuţii finaciar-contabile, de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei Bârnova, consilierilor locali şi Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi prin grija secretarului general al comunei Bârnova.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mircea CIOBANU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BÂRNOVA,
Radu-Daniel DIMA