Nr. 42 / 21.04.2021
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea aderarării comunei Boghicea, jud. Neamț la Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași-ARSACIS și completarea Actului Constitutiv și Statutului revizuit al Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași - ARSACIS prin menționarea comunei Boghicea, jud. Neamț

Inițiator proiect

Mihai BALAN

Primarul comunei

Forma inițiatorului

România

România

Județul Iași

Consiliul local al comunei Bârnova

Comuna Bârnova

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 42 din 2021

privind aprobarea aderarării comunei Boghicea, jud. Neamț la Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași-ARSACIS și completarea Actului Constitutiv și Statutului revizuit al Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași - ARSACIS prin menționarea comunei Boghicea, jud. Neamț

Având în vedere adresa Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi -ARSACIS nr. 590/13.04.2021, înregistrată la 15.04.2021 sub nr. 8130;

Nota de fundamentare nr. 585/12.04.2021 privind revizuirea Actului Constitutiv și Statutului Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS;

- Cererea nr. 322/02.02.2021 și Hotărârea Consiliului Local al comunei Boghicea nr. 6/29.01.2021, de aprobare a aderării comunei Boghicea, județ Neamț la Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS;

-prevederile Statutului Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă  Canal Iaşi – ARSACIS;

-faptul că prin OUG 57/2019 privind Codul administrativ, art.91 alin.(8) și art.605, legiuitorul obligă asociațiile de dezvoltare interconumitară să revizuiască și să completeze statutele și actele constitutive cu prevederile Codului administrativ. Deoarece activitatea de revizuire este amplă și având în vedere numărul mare de acte adiționale la documentele de constituire ale ARSACIS s-a procedat și la actualizarea Statutlui și Actului Constitutiv;

-prevederile Actului Constitutiv si ale Statutului revizuit Asociatiei Regionale a Serviciilor de Apa Canal Iasi-ARSACIS;

-referatul de aprobare înregistrat la Primăria comunei Bârnova cu nr. 8131 din 15.04.2021 al dlui primar Balan Mihai cu privire la referatul de specialitate menționat;

-raport de specialitate al Compartimentului de specialitate înregistrat cu nr. 8420 din 20.04.2021; 

-dând citire: proiectului de hotărâre cu nr. 8132 din 15.04.2021 cu privire la referatul menţionat anterior, proiect de hotărâre iniţiat de primarul comunei Bârnova, d-l Balan Mihai, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 privind Codul administrativ, avizelor favorabile, înregistrate sub nr. 8450 din 21.04.2021 ale Comisiilor de specialitate de pe lângă Consiliul local al comunei Bîrnova pentru proiectul de hotărâre mai sus-menţionat, respectiv avizul favorabil întocmit de Comisia pentru dezvoltare tehnico-socială, buget, finanţe a Consiliului Local Bîrnova, avizul favorabil întocmit de Comisia pentru Agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii, comerţ, administrarea domeniului public şi privat al Comunei, urbanism și amenajarea teritoriului a Consiliului Local Bîrnova și avizul  favorabil  întocmit   de  Comisia juridică pentru administraţia publică locală, pază, ordine, drepturi cetăţeneşti, învățământ, cultură, sănătate, sport-turism, asistență socială, avize emise în temeiul prevederilor art. 125 alin. 1 lit. b) din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 cât şi avizul favorabil cu privire la legalitatea adoptării prezentei hotărâri al secretarului general al comunei Bârnova, consilier juridic, Dima Radu-Daniel prin contrasemnarea acesteia, în temeiul prevederilor art. 136  alin. 9 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019;  

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată;

- art. 2 şi 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

-Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informatii de interes public; 

-Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art.129, art. 139 alin.(1) și art.196 alin.(1) lit. a)  din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;

 

H O T Ă R Ă Ș T E:


Art.1. – Se aprobă aderarea comunei Boghicea, jud. Neamț la Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași-ARSACIS și completarea Actului Constitutiv și Statutului revizuit al Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași - ARSACIS prin menționarea comunei Boghicea, jud. Neamț.

Art.2. – Se acordă mandat special reprezentantului comunei Bârnova în Adunarea Generală ARSACIS, să aprobe în Adunarea Generală a Asociaților a Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași - ARSACIS, în numele şi pe seama comunei Bârnova, aderarea comunei Boghicea, jud. Neamț la Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași-ARSACIS și completarea Actului Constitutiv și Statutului revizuit al Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași - ARSACIS.

Art.3. – Se aprobă revizuirea Actului Constitutiv și Statutului Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, care constituie Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre și sunt parte integrantă din aceasta.

Art.4. – Se acordă mandat special reprezentantului comunei Bârnova pentru ca în numele și pe seama comunei Bârnova, membru asociat în cadrul Asociației Regionale a Serviciilor Apă Canal Iași – ARSACIS, să aprobe în Adunarea Generală a ARSACIS revizuirea Actului Constitutiv și Statutului Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS.

Art.5. - Se acordă mandat special Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, cu sediul în Iași, Str. Mihai Costăchescu, nr. 6 (clădire administrativă nr.3), înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei Iași cu nr. 84/A/07.07.2005, al cărei membru este comuna Bârnova, să semneze prin reprezentantul său legal, Președintele Asociației – dl. Costel Alexe, în numele și pe seama comunei Bârnova, Actul Constitutiv și Statutul revizuit al Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, anexe ale prezentei hotărâri;

 Art. 6. – Secretarul general al Comunei Bârnova va comunica copii după prezenta hotărâre primarului comunei Bârnova, Instituției Prefectului Județului Iași, Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi – ARSACIS în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării prezentei.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Liviu-George SUCEVEANU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BÂRNOVA,

Radu-Daniel DIMA