Proiect de hotărâre
Nr. 98 din 07.09.2023
privind aprobarea acordării unui ajutor de urgență în cuantum de 5000 lei familiei dlui Lupu Viorel din satul Pietrăria aflată în dificultate ca urmare a posibilităților financiare reduse, a stării de sănătate precare a acestuia fiind persoană încadrată în grad de handicap, sumă necesară pentru achiziția de alimente, medicamente și un cărucior
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
Dnul Balan Mihai, primar al comunei Bârnova, jud. Iaşi,
Având în vedere cererea înregistrată la Primăria comunei Bârnova cu nr. 13935 din 10.07.2023 a dlui Lupu Viorel din satul Pietrăria prin care solicită sprijinul financiar pentru achiziția de alimente, medicamente și un cărucior datorită stării de sănătate precare a acestuia fiind persoană încadrată în grad de handicap, posibilitățile financiare fiind reduse, ancheta socială întocmită de dna inspector de specialitate cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei Bârnova, d-na Enachi Iolanda din data de 12.07.2023 cu privire la situația familiei dlui Lupu Viorel din satul Pietrăria aflată în dificultate ca urmare a stării de sănătate fiind persoană încadrată în grad de handicap, veniturile reduse în cuantum de 1674 lei/lunar/membru de familie și posibilitatea analizei organelor competente din cadrul Primăriei Bârnova pentru acordarea unui ajutor de urgență ținând cont de faptul că familia dlui Lupu Viorel depășește venitul pe membru de familie așa cum a fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Local Bârnova cu nr. 3 din 25.01.2023;
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local Bârnova cu nr. 3 din 25.01.2023 privind stabilirea situaţiilor deosebite de acordare a ajutoarelor, de urgenţă, de către primarul comunei Bârnova în anul 2023;
- Hotărârea Consiliului Local Bârnova cu nr. 15 din 2.02.2023 privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli, respectiv bugetul de venituri proprii și subventii pentru anul 2023;
–Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, actualizată, cu completările şi modificările ulterioare;
-art. 38, 38¹, 41, 42, 44 din HG nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, co modificările ulterioare;
-Legea nr. 448/2006, R1, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
-Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 2 şi 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
-Legea nr. 368/22.12.2022 – Legea Bugetului de Stat pe anul 2023;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei bârnova
adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Aprobarea acordării unui ajutor de urgență în cuantum de 5000 lei familiei dlui Lupu Viorel din satul Pietrăria aflată în dificultate ca urmare a posibilităților financiare reduse, a stării de sănătate precare a acestuia fiind persoană încadrată în grad de handicap, sumă necesară pentru achiziția de alimente, medicamente și un cărucior datorită stării de sănătate fiind persoană încadrată în grad de handicap.
Art. 2. Acordarea sumelor se va face pe baza documentelor justificative.
Art. 3. Prezentul proiect de hotărâre va fi adus la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Consiliului Local al comunei Bârnova, persoanelor interesate, consilierilor locali şi Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi prin grija secretarului general al comunei Bârnova.
Dat astăzi 7.09.2023
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL COMUNEI BÂRNOVA
Mihai BALAN
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BÂRNOVA
Radu-Daniel DIMA