Proiect de hotărâre
Nr. 140 din 26.09.2025
privind aprobarea realizării obiectivului de investiții "Achiziție microbuz transport școlari în Comuna Bârnova, județul Iași " și a cofinanțării Proiectului prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială Iași pentru perioada 2025-2030
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- art. 2, 4 lit. b) şi 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
-Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea Bugetului de Stat nr. 9/10.02.2025, pentru anul 2025;
-16(1) și art. 35(1) Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
-Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informatii de interes public;
-art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
-art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
-art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
- art. 8 și art. 89 alin. 8, 129 alin. 2 lit. b) și c), alin. 4 lit. a) și d), alin. 6 lit. b), alin. 7, lit. a), b), d), art. 173 alin. (1) lit. b) și lit. e), alin.(3), lit. d), alin. (7) lit. c) , 196 alin. 1 lit. a) și art. 354 din Ordonanța de Guvern nr. 57 din 5 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei bârnova
adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Se aprobă realizarea și cofinanțarea Proiectului "Achiziție microbuz transport școlari în Comuna Bârnova, județul Iași" și a cofinanțării Proiectului prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială Iași pentru perioada 2025-2030.
Art. 2. - Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției.
Art. 3. - Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art. 4. - Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite, sau administratorul public al comunei.
Art. 5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Barnova, județul Iasi prin compartimentele de specialitate.
Art. 6. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediulși pe site-ul Primăriei comunei Bârnova, d-lui primar al comunei Bârnova, persoanelor cu atribuţii financiar-contabile și achiziții publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bârnova, Consiliului Județean Iași şi la cunoştinţa Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi prin grija secretarului general al comunei Bârnova în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării prezentei.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL COMUNEI BÂRNOVA
Mihai BALAN
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BÂRNOVA
Ana-Maria ȘTIRBU
cu atribuții delegate specifice secretarului general