Nr. 79 / 31.07.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Actului Adițional nr. 1 la Actul constitutiv al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”Piatra Cerbului” R.A

Inițiator proiect

Gabriel FAUR

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Bârzava

Comuna Bârzava

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 79 din 31.07.2025

privind aprobarea Actului Adițional nr. 1 la Actul constitutiv al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”Piatra Cerbului” R.A

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- prevederile Ordinului nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN;

- prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor  publice, cu modificările și completările ulterioare;

-  prevederile art. 92, art. 129 alin. (2), lit. d) și (e), alin. (7) lit. (s) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

- Hotărârea nr. 17 din 29.07.2025 privind propunerea de completare a  obiectului de activitate al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A.;

- adresa nr. 8/24.07.2025 primită din de la Regia Publică Locală Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A.; 

-referatul nr.1208 din 24.07.2025 emis de Regia Publică Locală Ocolul Silvic ”Piatra Cerbului” R.A., prin care  se propune completarea obiectului de activitate al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”Piatra Cerbului”  R.A. cu activităţi secundare CAEN - conform codificării (Ordin 377/2024) Rev.CAEN (3);

- prevederile art. 30, cap. X  ”Administrarea Regiei” prevăzut în Statutul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A. și Actul Constitutiv al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A.

Luând act de:

- inițiativa domnului Primar Faur Gabriel exprimată prin referatul de aprobare, înregistrat sub nr.3665/28.07.2025, ca instrument de prezentare și motivare; 

- raportul compartimentului de resort, înregistrat sub nr.nr.3666/28.07.2025 , prin care care motivează necesitatea adoptării acestei hotărâri; 

-  votul valabil exprimat din totalul de 11 consilieri în funcție , 11 prezenți , au votat 11 voturi ”pentru ”;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei bârzava

întrunit în a 4-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.  Se aprobă completarea obiectului secundar de activitate al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI”  R.A. după cum urmează :        

 Activităţi secundare: 

- 0150 - Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor); 

- 0161 - Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală; 

-4683 - Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare; 

- 5210 - Depozitări; 9141 - Activităţi ale grădinilor botanice şi zoologice; 

- 9142 - Activităţi ale rezervaţiilor naturale. 

Art. 2. Se aprobă în înființarea punctului de lucru, pentru realizarea obiectivului ,,Menajerie de fauna sălbatică conservare, educație și ecoturism în fond forestier” aflat pe teritoriul Comunei Bârzava - ,,Incintă faunistică” înscris în C.F. Nr. 307643 cu nr. cadastral 307643, conform planului topografic anexat . 

Art. 3. Se aprobă modificarea Actului Constitutiv al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A. prin Actul Adițional nr. 1 la Actul Constitutiv, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Se aprobă modificarea Statutului  Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A. prin Actul Adițional nr. 1 la Statut, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. Se mandatează dl. Gabriel FAUR, Primarul Comunei Bârzava, în calitate de reprezentant al Comunei Bârzava să semneze Actul Adițional nr. 1 la Actul Constitutiv al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A., în forma prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. 

Art. 6. Se aprobă rescrierea Actului Constitutiv al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A., potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 1, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 7. Se mandatează dl. DEACU-SASU IOSIF-DANIEL, Director/Sef Ocol a Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A., pentru a înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului documentele privind modificarea Actului Constitutiv al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”Piatra Cerbului” R.A.; 

Art. 8. În absența persoanei împuternicite la art. 6 dl. DEACU-SASU IOSIF-DANIEL, Director/Sef Ocol a Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Piatra Cerbului  R.A, va putea împuternici orice altă persoană din cadrul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A., în vederea  înregistrării la Ociul Național al Registrului Comerțului a modificărilor aduse la Actul Constitutiv. 

Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesați, prin grija Secretarului general al comunei Bârzava. 

Art. 10. Prezenta  hotărâre se comunică cu:

           - Instituția Prefectului- Județul Arad;

           - Primarul comunei Bârzava;

           - Regia Publică Locală Ocolul Silvic ”PIATRA CERBULUI” R.A.; 

           - Prin publicare pe site-ul www.comunabarzava.ro;

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Toader-Adrian IVAȘCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BÂRZAVA,

Anca-Maria-Simona BUDA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 79 / 31.07.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 79 / 31.07.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.07.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.08.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 13.08.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 10.09.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu