Art.1. Se aprobă aderarea Orașului Nădlac și a Comunelor Semlac și Șeitin la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Art.2. Se aprobă modificarea Preambulului Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad prin menționarea noilor membrii asociați, precum și prin menționarea noilor reprezentanți de drept ai Unităților administrativ-teritoriale membre în care mandatele de primari au fost atribuite altor persoane.
Art.3. Se aprobă majorarea patrimoniului Asociației cu suma de 600 lei, reprezentând contribuția noilor membrii: Orașul Nădlac – 200 lei, Comuna Semlac – 200 lei și Comuna Șeitin – 200 lei, care aderă la asociație, astfel încât patrimoniul asociației va fi în valoare de 9.800 lei.
Art.4. Se aprobă modificarea componenței Adunări Generale a Asociaților prin menționarea reprezentanților de drept a noilor asociați – Orașul Nădlac – Onea Mircea-Laurențiu, Comuna Semlac – Stoian Letiția și Comuna Șeitin – Florea Dorin, precum și prin menționarea noilor reprezentanți de drept ai Unităților administrativ-teritoriale membre în care mandatele de primari au fost atribuite altor persoane, după cum urmează:
- - domnul Guleş Ovidiu-Ioan, reprezentant de drept al Orașului Chișineu-Criș;
- - domnul Matiaș Cristian-Giorgian, reprezentant de drept al Comunei Bata;
- - domnul Pașca Laurențiu-Răzvan, reprezentant de drept al Comunei Birchiș;
- - domnul Catana Dorin, reprezentant de drept al Comunei Brazii;
- - domnul Moț Flavius-Beniamin, reprezentant de drept al Comunei Gurahonț;
- - domnul Țolea Adrian-Florin, reprezentant de drept al Comunei Livada;
- - domnul Pallagi Máté, reprezentant de drept al Comunei Mișca;
- - domnul Sigheti Saul, reprezentant de drept al Comunei Păuliș;
- - domnul Valea Nuțu, reprezentant de drept al Comunei Șicula;
Art.5. Se aprobă modificarea articolului 12 litera ”b” din Statutul Asociației în următorul cuprins:
”b) să plătească cotizația anuală, în cuantumul ce a fost aprobat de Adunarea Generală a Asociaților prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli întocmit pentru exercițiul financiar al fiecărui an calendaristic, plata urmând să se facă în 4 (patru) rate egale/trimestriale, până în data de 15 a ultimei luni a fiecărui trimestru. În cazul asociatului Județul Arad, nivelul cotizației acestuia va fi cel mult egal cu valoarea diferenței dintre amortizarea anuală și valoarea redevenței pe care operatorul de transport o datorează UAT Județul Arad în schimbul dreptului și obligației de exploatare a bunurilor puse la dispoziția sa de către acesta din urmă, dar nu mai mult de 10.000 lei, urmând ca diferența de cotizație rezultată să se repartizeze pe celelalte UAT-uri membre ale Asociației direct proporțional cu numărul populației cu domiciliul stabil în acestea, comunicat de Institutul Național de Statistică”.
Art.6. Se aprobă modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad prin Actul Adițional nr. 16 la Statutul Asociației, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.7. Se mandatează dl. Faur Gabriel, Primarul Comunei Bârzava, în calitate de reprezentant al Comunei Bârzava și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Comunei Bârzava, aprobarea Actului Adițional nr. 16 la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în forma prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre și să exercite în numele și pe seama Comunei Bârzava atribuțiile specifice mandatului general de reprezentare în cadrul Adunării Generale a Asociaților.
Art.8. În absența persoanei împuternicite la art. 7 de mai sus, Comuna Bârzava, respectiv Consiliul Local al Comunei Bârzava vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana delegată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului, pentru a vota în favoarea aprobării Actului Adițional nr. 16 la Statutul Asociației, în forma prevăzută în Anexa 1 la prezenta hotărâre și să exercite în numele și pe seama Comunei Bârzava atribuțiile specifice mandatului general de reprezentare în cadrul Adunării Generale a Asociaților.
Art.9. Se aprobă rescrierea Statutului Asociației, potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 16 la Statut, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.10. - Se împuternicește dl. Ovidiu ILIE, director executiv în cadrul Aparatului Tehnic al Asociației să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului Asociației la Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Arad.
Art.11. - În absența persoanei împuternicite la art. 10 de mai sus, procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului Asociației la Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Arad vor fi îndeplinite de un alt reprezentant al Aparatului Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, împuternicit, în acest sens, de Președintele Asociației.
Art.12. Prezenta hotărâre se va comunica:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Arad;
- Primarului Comunei Bârzava;
- Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
- Prin publicare pe site-ul :www.comunabarzava.ro.