Art. 1 - Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul: „Extinderea rețelei de canalizare pentru preluarea apelor uzate menajere colectate din localitatea Delani și transportul acestora până în Municipiul Beiuș, județul Bihor”, conform Anexelor 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei se încredinţează Direcţia Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Beiuş prin Biroul Tehnic.
Art. 3 - Prezenta se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor
- Dosar Consiliu Local
- Direcţia Amenjarea Teritoriului şi Urbanism - Birou Tehnic
- Direcţia Economică
- Se afişează pe site-ul instituţiei secţiunea Monitorul Oficial Local
Hotărârea a fost adoptată cu 13 voturi "pentru" şi 3 "abţineri" din totalul de 16 consilieri locali în funcţie.