Nr. 28 / 15.02.2024
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea fazelor de proiectare, Nota conceptuală și Tema de proiectare, în vederea elaborării documentației tehnico – economice faza S.F., P.T.E., D.T.A.C. pentru obiectivul: „Extindere rețele de utilități pentru Creșa medie în Municipiul Beiuș, strada Târgul Mare, nr. 6”

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al municipiului Beiuș

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 28 din 15.02.2024

privind aprobarea fazelor de proiectare, Nota conceptuală și Tema de proiectare, în vederea elaborării documentației tehnico – economice faza S.F., P.T.E., D.T.A.C. pentru obiectivul: „Extindere rețele de utilități pentru Creșa medie în Municipiul Beiuș, strada Târgul Mare, nr. 6”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 1, alin. 2, lit. (a), art. 3 şi art. 4  şi art. 5, alin. 2, din HOTĂRÂREA nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
  2. Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 (**republicată**)(*actualizată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
  3. Legea 10 din 18 ianuarie 1995 (*actualizată*) privind calitatea în construcţii;
  4. Hotărârea nr. 300 din 2 martie 2006 (*actualizata*) privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile;
  5. art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. b şi d, alin. 4 lit. e, alin. 7 lit. a şi art. 136 alin. 8 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Ținând cont de:

  1. Raportul de aprobare nr. 1548/08.02.2024 emis de Primarul municipiului Beiuş,
  2. Referatul de aprobare nr. 1549/08.02.2024 întocmit de Biroul Tehnic,
  3. Proiectul de hotărâre nr. 34/08.02.2024,
  4. Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local

Luând act de:

     Este propus spre a fi realizate lucrări de extindere rețele de utilități ce vor asigura alimentarii cu apa potabilă, evacuarea apelor menajere, alimentarea cu energie electrică și energie termică a obiectivului Creșă medie în Municipiul Beiuș.

      Pentru executarea lucrărilor nu se vor ocupa terenuri care sunt în circuitul agricol, proprietăți de stat sau private. Lucrările se vor desfășura pe platforma străzilor din municipiul Beius, pe suprafețele de teren aferente.

      1. Necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiții propus:

1.1. Scurtă prezentare: 

a) Deficiențe ale situației actuale:

O construcție nouă cu destinația   creșă, trebuie să beneficieze de rețele de utilități pentru a putea funcționa în condiții optime. În zona în care se va realiza obiectivul nu există rețele de apa, canal, energie electrică, energie termică.

b) efectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiții:

Realizarea obiectivului propus constă în funcționarea în condiții optime a clădirii ce va fi construită, asigurând desfășurarea în bune condiții a actului educativ și dezvoltarea armonioasă a copiilor.

c) impactul negativ previzionat în cazul nerealizării obiectivului de investiții: 

Nerealizarea investiției propuse atrage după sine imposibilitatea funcționării creșei.

       2. Surse de finanțare

Valoarea totală estimată pentru execuția obiectivului de investiți este de 1.271.094,95 lei cu TVA, respectiv 1.068.147,02 lei fără TVA.

Finanțarea obiectivului se va realiza din suma alocată de MDLPA prin CNI, pentru obiectivul „Creșa medie în Municipiul Beiuș, strada Târgul Mare, nr. 6”.

       3. Analiza economică și tehnică

Realizarea acestui obiectiv va facilita eventuala extindere a rețelelor de agent termic pentru străzile pe unde va fi realizată extinderea.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului beiuș

întrunit în a 75-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă fazele de proiectare, Nota conceptuală și Tema de proiectare, în vederea elaborării documentației tehnico – economice faza S.F., P.T.E., D.T.A.C. pentru obiectivul: „Extindere rețele de utilități pentru Creșa medie în Municipiul Beiuș, strada Târgul Mare, nr. 6”, conform Anexelor 1 şi 2 la prezenta Hotărâre.

Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei se încredinţează compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Beiuş

Art. 3 - Prezenta se comunică cu:

  1. Instituţia Prefectului Judeţul Bihor
  2. Primarul Municipiului Beiuş
  3. Birou Tehnic
  4. Direcţia economică
  5. Se afişează public pe site-ul Primăriei municipiului Beiuş - Secţiunea Monitor Oficial Local

      Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi "pentru" din totalul de 16 consilieri locali în funcţie.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Silviu-Cristian BUGLE

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BEIUȘ,

Steliana-Alina SCROFAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 28 / 15.02.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 16
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 16
4 Numărul voturilor „PENTRU” 16
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 28 / 15.02.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 15.02.2024
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 28.02.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 20.02.2024
5 Aducerea la cunoștință publică 21.02.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu