Nr. 56 / 07.04.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea modificării documentației de atribuire, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al municipiului Beiuș

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 56 din 07.04.2025

privind aprobarea modificării documentației de atribuire, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 129   alin. 1, alin. 2 lit. b, c și d, alin. 4 lit. d, alin. 6, lit. a, alin. 7 lit. n și s și alin. 14, art. 136 alin. 8, art. 139 alin. 3 lit. g, art. 196 alin. 1 lit. a, art. 590, lit. b, art. 592 și art. 593 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

b) Anexa Cadru General privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, conținutul-cadru al caietului de sarcini din Hotărârea Guvernului nr. 209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, conținutul-cadru al caietului de sarcini;

c) Legea 123/2012 energiei electrice și a gazelor naturale;

d) Ordinul 89 din 10 mai 2018 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale;

e) Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

f) art. 1, art. 3, art. 6, art. 23-27, art. 29-32 din Legea nr. 51/2006 serviciilor comunitare de utilități publice.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 3628/03.04.2025 emis de Primarul municipiului Beiuş,
  2. Raportul de specialitate nr. 3629/03.04.2025 întocmit de Compartimentul Energetic,
  3. Proiectul de hotărâre nr. 54/03.04.2025,
  4. Avizele comisiilor de specialitate.

Luând act de:

- HCL nr. 180 din 18.09.2024 privind aprobarea fazelor de proiectare, Nota conceptuală și Tema de proiectare, în vederea elaborării documentației tehnico – economice faza S.F. pentru obiectivul: Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea componentă Delani, jud. Bihor;

- HCL nr. 219 din 13.11.2024 privind aprobarea documentației faza Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul – Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea componentă Delani, în Municipiul Beiuș;

- HCL nr. 264 din 20.12.2024 Hotărâre privind aprobarea punerii la dispoziția concesionarului serviciului de utilitate publica de distribuție a gazelor naturale, cu titlu gratuit, a terenurilor necesare pentru realizarea lucrărilor de execuție, operare, întreținere, reparații a obiectivelor aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale pe toata durata concesiunii;

- HCL nr. 265 din 20.12.2024 Hotărâre privind aprobarea amplasării cu titlu gratuit a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, a stațiilor de reglare – măsurare predare (SRMP) și a Stațiilor de reglare de sector (SRS) pe toata durata concesiunii, pe terenurile identificate conform Studiului de Fezabilitate întocmit de SC GAZMIND SRL BUCUREŞTI, aprobat prin H.C.L. nr. 219/13.11.2024, ca fiind în proprietatea publică a Municipiului Beiuș, în vederea exploatării de către concesionar;

- HCL nr. 266 din 20.12.2024 Hotărâre privind aprobarea avizării dreptului de uz și a dreptului de servitute al viitorului concesionar al serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, asupra terenurilor proprietate publică de pe întreg traseul prevăzut în Studiile de fezabilitate aferente dezvoltării rețelelor de distribuție gaze naturale în Municipiul Beiuș;

- HCL 13 din 31.01.2025 Hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în municipiul Beiuș, județul Bihor;

HCL nr. 25/26.02.2025 privind înființarea Serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în Municipiul Beiuș,

HCL nr. 26/26.02.2025 privind demararea procedurii de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 209/2019, pe baza studiului de fundamentare a deciziei de concesionare,

- Studiile de fezabilitate având ca obiect Înființare sistem de distribuție gaze naturale în   localitatea componenta Delani, Mun. Beiuș, Jud. Bihor”, întocmit de către SC GAZMIND SRL BUCUREŞTI, respectiv, Înființare parc de specializare inteligentă Beiuș” , întocmit de către  S. C. SAFIT INS S. R. L. CLUJ-NAPOCA.

- Procedurile de lucru efectuate până la această dată de UAT MUNICIPIUL BEIUȘ pentru planificarea, fundamentarea, organizarea și derularea procesului de concesionare a serviciului public de distribuție a gazelor naturale pentru obiectivul de investiție "Concesionarea serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în municipiul Beiuș",

- HCL nr. 27/26.02.2025 aprobarea documentației de atribuire, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora

- HCL nr. 55/07.04.2025 privind modificarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în municipiul Beiuș, județul Bihor,

      Ţinând cont de faptul că Studiul de fundamentare a fost modificat prin H.C.L. nr. 55/07.04.2025, se impune modificarea Dosarului preliminar în vederea concesionării serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, Dosar care conţine: 

  1. Documentația de atribuire cu criteriile de evaluare propuse și ponderea punctajelor alocate; 
  2. Caietul de sarcini; 
  3. Formulare model propuse pentru ofertanți; 
  4. Contract cadru de concesiune.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului beiuș

întrunit în a 8-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă modificarea documentației de atribuire, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora, după cum urmează:

  1. Se aprobă Documentația de atribuire cu criteriile de evaluare propuse și ponderea punctajelor alocate, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre,
  2. Se aprobă Caietul de sarcini al concesiunii serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre ,  
  3. Se aprobă Formularele model propuse pentru ofertanți, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre
  4. Se aprobă Contractul cadru de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, conform Anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre

Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează Primarul municipiului Beiuş prin aparatul de specialitate.

Art. 3 - Hotărârea se comunică cu:

- Primarul municipiului Beiuş

- Instituţia Prefectului Judeţul Bihor

- Compartiment Energetic

- Se aduce la cunoştinţă publică pe site-ul Primăriei municipiului Beiuş, Secţiunea Monitor Oficial Local

 Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi "pentru" din totalul de 17 consilieri locali în funcţie.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mariana COSTEA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BEIUȘ,

Steliana-Alina SCROFAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 56 / 07.04.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 16
4 Numărul voturilor „PENTRU” 16
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 56 / 07.04.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 07.04.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 22.04.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 08.04.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 10.04.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu