Art.1 - Se aprobă ajustarea tarifelor pentru serviciile de curățare și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț de pe raza Municipiului Beiuș, efectuate în baza Contractului de delegare a gestiunii prin concesiune nr. 6132 din 27.05.2022, încheiat între Municipiul Beiuș și Administrația Domeniului Public Beiuș S.A., conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art.2 - În vederea aplicării tarifelor prevăzute la art.1 se aprobă încheierea unui act adițional la contractul de delegare a gestiunii prin concesiune nr.6132 din 27.05.2022, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art.3 - Contravaloarea serviciilor prestate în cadrul contractul de delegare nr. 6132 din 27.05.2022, în vederea prestării serviciile de curățare și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț de pe raza Municipiului Beiuș, sunt suportate din bugetul local al municipiului Beiuș, neavând niciun impact asupra cetățeanului.
Art. 4 - Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează Primarul municipiului Beiuş, prin aparatul de specialitate şi S.C. Administrația Domeniului Public Beiuș S.A..
Art. 5 - Hotărârea se comunică cu:
- Primarul municipiului Beiuş
- Instituţia Prefectului Judeţul Bihor
- S.C. Administrația Domeniului Public Beiuș S.A.
- Direcţia economică, Compartimentul Administrarea şi Exploatarea Domeniului Public şi Privat
- Se aduce la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Primăriei municipiului Beiuş, Secţiunea Monitor Oficial Local
Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi "pentru" şi 1 "abţinere" din totalul de 17 consilieri locali în funcţie.