Anexă la H.C.L. nr. …………/…………
REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
AL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI
MUNICIPIULUI BEIUȘ
CAPITOLUL I
DISPOZITII GENERALE
Art.1- Regulamentul de organizare şi funcţionare (R.O.F.) detaliază modul de organizare al Primăriei municipiului Beiuș și stabileşte regulile de funcţionare, politicile ,procedurile și atribuțiile din cadrul structurii organizatorice,aprobată conform legislației în vigoare.
Art. 2. (1) Primăria municipiului Beius este o instituţie publică organizată ca o structură funcţională, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile autorităţii deliberative şi dispoziţiile autorităţii executive, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, constituită din: primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele încadrate la cabinetul primarului şi aparatul de specialitate al primarului;
(2) Primăria municipiului Beiuș are sediul în Beiuș ,str.Samuil Vulcan nr.14
Art.3 (1)Administraţia publică locală din unitatea administrativ – teritorială Beiuș este organizată şi funcţionează în temeiul principiilor generale ale administraţiei publice prevăzute la partea I titlul III şi al principiilor generale prevăzute în Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, precum şi a următoarelor principii specifice:
a) principiul descentralizării;
b) principiul autonomiei locale;
c) principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes local deosebit;
d) principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;
e) principiul cooperării;
f) principiul responsabilităţii;
g) principiul constrângerii bugetare.
(2) Prin autonomia locală se înțelege- dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale la nivelul cărora sunt alese, treburile publice, în condiţiile legii;
CAPITOLUL II
STRUCTURA DE CONDUCERE
Art.4. Structura organizatorică a Primăriei municipiului Beiuș este aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Beius,în conformitate cu prevederile Oug nr.57/2019-privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare
Art.5. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează.
Art.6. (1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii prevăzute în art.155 din Oug nr.57/2019,privind Codul administrative,cu modificările și completările ulterioare și sunt exercitate prin dispoziții care devin executorii după ce sunt aduse la cunoștință publică în conformitate cu prevederile art.198 din Oug nr.57/2019,privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare :
a)atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;
b)atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;
c)atribuţii referitoare la bugetul local al unităţii administrativ - teritoriale;
d)atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local;
e) alte atribuţii stabilite prin lege.
(2) În temeiul alin. (1) lit. a), primarul:
a) îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil;
b) îndeplineşte atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului;
c) îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin lege.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul:
a) prezintă consiliului local, în primul trimestru al anului, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ - teritoriale, care se publică pe pagina de internet a unităţii administrativ - teritoriale în condiţiile legii;
b) participă la şedinţele consiliului local şi dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora;
c)prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări;
d) elaborează, în urma consultărilor publice, proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ - teritoriale, le publică pe site-ul unităţii administrativ - teritoriale şi le supune aprobării consiliului local.
(4) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:
a)exercită funcţia de ordonator principal de credite;
b) întocmeşte proiectul bugetului unităţii administrativ - teritoriale şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;
c) prezintă consiliului local informări periodice privind execuţia bugetară, în condiţiile legii;
d) iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ - teritoriale;
e) verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.
(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul:
a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;
b) ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă;
c) ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 129 alin. (6) şi (7) din OUG 57/2019-privind Codul administrativ
d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului furnizării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 129 alin. (6) şi (7)- OUG 57/2019-privind Codul administrativ precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ - teritoriale;
e) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
f) asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora;
g) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative, ulterior verificării şi certificării de către compartimentele de specialitate din punctul de vedere al regularităţii, legalităţii şi de îndeplinire a cerinţelor tehnice;
h) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.
(6) Primarul desemnează funcţionarii publici anume împuterniciţi să ducă la îndeplinire obligaţiile privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură, în condiţiile Legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene.
(8) Numirea conducătorilor instituţiilor publice de interes local, respectiv ai serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului sau examenului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local la propunerea primarului, în condiţiile părţii a VI - a titlul II capitolul VI sau titlul III capitolul IV, după caz- OUG 57/2019-privind Codul administrativ
(1) În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna, în oraşul sau în municipiul în care a fost ales.
(2) În această calitate, primarul poate solicita prefectului, în condiţiile legii, sprijinul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul de specialitate.
Art.7. Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii conform legilor în vigoare.
Art.8. Primarul poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ - teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective, în conformitate cu prevederile art.157 din Oug nr.57/2019,privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare
Art. 9.Viceprimarul va coordona activitatea Direcției amenajarea teritoriului și urbanism, activitatea Compartimentului deservire zone publice și activitatea Biroului administrativ gosopodăresc.
Art.10. Secretarul general al municipiului îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii:
a) avizează proiectele de hotărâri şi contrasemnează pentru legalitate dispoziţiile primarului, respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, după caz;
b) participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;
d) coordonează organizarea arhivei şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean;
e) asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a);
f) asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunicarea ordinii de zi, întocmirea procesului - verbal al şedinţelor consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, şi redactarea hotărârilor consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
g) asigură pregătirea lucrărilor supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi comisiilor de specialitate ale acestuia;
h) poate atesta, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, actul constitutiv şi statutul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din care face parte unitatea administrativ - teritorială în cadrul căreia funcţionează;
i) poate propune primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a şedinţelor ordinare ale consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
j) efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean a consilierilor locali, respectiv a consilierilor judeţeni;
k) numără voturile şi consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă preşedintelui de şedinţă, respectiv preşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, înlocuitorului de drept al acestuia;
l) informează preşedintele de şedinţă, respectiv preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia, cu privire la cvorumul şi la majoritatea necesare pentru adoptarea fiecărei hotărâri a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean;
m) asigură întocmirea dosarelor de şedinţă, legarea, numerotarea paginilor, semnarea şi ştampilarea acestora;
n) urmăreşte ca la deliberarea şi adoptarea unor hotărâri ale consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean să nu ia parte consilierii locali sau consilierii judeţeni care se încadrează în dispoziţiile art. 228 alin. (2); informează preşedintele de şedinţă, sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia cu privire la asemenea situaţii şi face cunoscute sancţiunile prevăzute de lege în asemenea cazuri;
o) certifică conformitatea copiei cu actele originale din arhiva unităţii/subdiviziunii administrativ - teritoriale;
p) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date prin acte administrative de consiliul local, de primar, de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile prevăzute la art. 147 alin. (1) şi (2) sau, după caz, la art. 186 alin. (1) şi (2), secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ - teritoriale îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite pentru activităţile curente.
Planificarea şi organizarea desfăşurării şedinţelor consiliului local:
- participă la şedinţele consiliului local;
- acordă ajutor consilierilor şi comisiilor consiliului local.
- prezintă primarului, în comun cu serviciile publice, informaţii despre funcţionarea acestora, precum şi a întreprinderilor municipale create de consiliul local;
- supraveghează executarea măsurilor dispuse de primar atît în cadrul primăriei, cît şi în teritoriul administrat;
Asigurarea comunicării actelor adoptate:
- verifică dacă înştiinţarea sau aducerea la cunoştinţă s-a realizat în conformitate cu prevederile legale;
- organizează audienţe, după caz, în zilele şi orele stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare internă;
- comunică şi remite, în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 57/2019, autorităţilor şi persoanelor interesate actele emise de consiliul local sau de primar.
Legalizarea şi autentificarea actelor şi documentelor:
- legalizează copiile conforme cu actele originale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
Asigură efectuarea lucrărilor de secretariat şi de evidenţă a bunurilor:
- primeşte, distribuie, întreţine corespondenţa şi urmăreşte transmiterea acesteia;
- împreună cu specialiștii primăriei întocmeşte proiecte de hotărâri ale consiliului local şi proiecte de dispoziţii ale primarului;
- redactează la calculator acte, adrese, hotărâri şi dispoziţii ale primarului;
- colectează şi prezintă primarului informaţii pentru raportul anual privind starea economică şi socială a municipiuluui Beiuş
Responsabilităţile:
- Răspunde de exercitarea atribuţiilor sale de serviciu în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare şi Regulamentul intern al autorităţii;
- Răspunde de calitatea materialelor elaborate şi prezentarea lor în termenele stabilite;
- Răspunde de depistarea la timp a lacunelor existente în managementul autorităţii şi elaborează propuneri de înlăturare ale acestora;
- Răspunde de calitatea şi veridicitatea informaţiilor în baza cărora se adoptă decizii în domeniul său de competenţă;
- Răspunde de examinarea în termen a petiţiilor ce ţin de domeniul de activitate;
- Răspunde de sporirea competenţei sale profesionale.
Împuternicirile:
- Avizează proiectele de hotărâri ale consiliului local şi contrasemnează hotărârile;
- Eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor care conţin informaţii secrete, stabilite potrivit legii.
- Semnează procesele verbale al şedinţelor consiliului local;
- Propune soluţii de optimizare a activităţii în cadrul autorităţii publice;
- Participă la activităţile de instruire (şedinţe, conferinţe, mese rotunde, seminare, stagii, etc.) organizate în ţară şi peste hotare, pe tematici ce ţin de domeniul de activitate;
Atributii
- Reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti competente interesele administraţiei publice locale (Judecătorii, Tribunale, Curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie);
- Întocmeşte şi depune: acţiuni, întâmpinări şi recursuri privind interesele administraţiei publice locale ale municipiului Beiuş;
- Promovează cereri de chemare în judecată, potrivit legii;
- Promovează orice alte acţiuni în justiţie cu aprobarea conducătorilor instituţiei;
- Pentru o bună apărare a instituţiei pe care o reprezintă formulează: întâmpinări, interogatorii şi răspunsuri la interogatorii în colaborare cu serviciile competente, note scrise, concluzii, ridică excepţii;
- Exercită căile ordinare şi extraordinare de atac împotriva hotărârilor nefavorabile;
- Îşi exprimă punctul de vedere în scris (referate) privind neexercitarea căilor de atac;
- Comunică executorilor judecătoreşti, împreună cu compartimentul juridic, titlurile executorii obţinute, care nu pot fi valorificate prin organele proprii de executare silită;
- Urmăreşte evidenţa proceselor şi litigiilor în care unitatea este parte şi urmăreşte obţinerea titlurilor executorii pentru creanţele instituţiei;
- Initiaza actiuni de popularizare a legilor,decretelor,hotararilor Guvernului si a altor acte normative precum si a dispozitiilor primarului sau a hotararilor Consiliului local;
- Urmăreşte realizarea sarcinilor ce revin Compartimentului Juridic prin dispozitiile primarului sau prin hotararile Consiliului local;
- Coordoneaza activitatea de arhivare a tuturor documentelor provenite din activitatea serviciului;
- Urmareste aparatia actelor normative si informeaza conducerea Primariei asupra atributiilor ce decurg din acestea;
- Urmăreşte asigurarea informarii cetăţenilor cu privire la modul de lucru , atribuţiile şi competenţele Primăriei şi Consiliului Local : actele necesare care trebuie depuse pentru soluţionarea cererilor cetăţenilor a sesizărilor ,reclamaţiilor şi petiţiilor precum şi termenii de soluţionare a acestora, urmăreşte rezolvarea reclamaţilor, sesizărilor, cererilor adresate serviciului sau repartizate, asigurând aplicarea corectă a dispoziţiilor legale;
- Asigură informaţiile generale pe care trebuie sa le furnizeze cetatenilor despre atribuţiile şi competenţele altor instituţii;
- Susţine în comisiile de specialitate al Consiliului Local materialele propuse pentru dezbatere în şedinţă de Consiliu Local şi răspunde interpelărilor consilierilor locali;
- Coordonează compartimentul fond funciar prin care urmăreşte completarea, aducerea la zi şi înscrierea corectă a datelor în Registrul agricol, precum şi răspunde de organizarea şi depunerea declaraţiilor anuale, la termenele stabilite prin lege;
- Răspunde de respectarea programului de lucru şi a disciplinei în cadrul Compartimentului Juridic;
- Răspunde de raportări lunare, trimestriale şi anuale legate de probleme juridice;
- Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative, prin hotărâri ale consiliului local, dispoziţii ale primarului ori primite de la şefii ierarhici;
- Propune promovarea sau sancţionarea salariaţilor din cadrul serviciului;
- Asigură prelucrarea legislaţiei cu personalul din aparatul propriu şi al unităţilor aflate sub autoritatea Consiliului local municipal;
- Acordă consultaţii juridice persoanelor interesate din cadrul instituţiei;
- Rezolvă problemele curente ale compartimentului, precum şi sarcinile primite sau ivite pe parcurs;
- Asigura reprezentarea in fata organelor judecatoresti, notariale, procuratura, politie si a celorlalte autoritati ale administratiei de stat cu avizul ordonatorului principal de credite sau al Consiliului Local Municipal, dupa caz;
- Asigura asistarea juridica si participarea la negocierea si redactarea actelor, avizelor juridice, conventii, acorduri, acte administrative etc
- Asigură evidenta solicitarilor pentru restituirea imobilelor preluate in mod abuziv în baza Legii nr.10/2001;
- Verifica autenticitatea si integritatea actelor depuse de petenti in vederea redobandirii imobilelor - terenuri si constructii in functie de destinatia acestora;
- Inainteaza adrese solicitantilor pentru completarea in vederea emiterii masurilor reparatorii;
- Intocmeste si prezinta comisiei referate motivate cu propuneri de redobandire a imobilelor sau despagubiri, dupa caz;
- Avizeaza pentru legalitate toate actele emanate de la autoritatea publica (contracte de inchiriere, concesionare, prestari servicii, vanzare) orice alt contract, act juridic emanat de institutie;
- In conditiile in care actul juridic supus avizarii pentru legalitate nu este conform legii, raspunde de formularea unui raport de neavizare in care va indica neconcordanta acestuia cu normele legale;
Art. 11. Întreaga activitate a Primăriei municipiului Beius este organizată şi condusă de către primar, directiile, serviciile , birourile și compartimentele fiind subordonate direct acestuia sau viceprimarului şi secretarului general, care asigură şi răspund de realizarea atribuţiilor ce le revin acestora.
Art. 12. Actele care se eliberează de către Primăria municipiului Beiuș ,vor fi semnate, de regulă, de către primar sau de viceprimar- în limita delegării atribuţiilor stabilite de către primar, secretarul general , precum de către şefii structurilor funcţionale în cadrul cărora au fost întocmite şi de funcţionarul public direct implicat.
CAPITOLUL III
STRUCTURA ORGANIZATORICA A APARATUL DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BEIUS
Art. 13. (1) Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Beius este organizat
pe directii ,servicii, birouri si compartimente. Acestea sunt subordonate conducerii primăriei, conform organigramei aprobate de Consiliul local al municipiului Beius.
(2) Structura organizatorică a Primăriei municipiului Beiuș trebuie să respecte următoarele cerințe:
a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie;
b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie;
c) pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie;
d) pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuţie.
(3) În cadrul direcţiilor sunt organizate şi funcţionează, în condiţiile legii servicii, birouri şi compartimente;
(4) Pentru activităţile care necesită o delimitare distinctă, iar numărul de posturi
corespunzătoare acestora este mai mic decât numărul minim necesar pentru constituirea unui birou, se organizează compartimente, în subordinea unui funcţionar public de conducere, a primarului sau a viceprimarului.
Art.14.Personalul din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Beiuș este alcătuit din funcţionari publici numiţi în funcţii publice prin dispoziţia Primarului municipiului Beiuș şi din personalul angajat cu contract individual de muncă, în condiţiile legii.
Art.15. Funcţiile publice sunt de execuţie şi de conducere. Acestea se stabilesc prin hotărâre a Consiliului local conform prevederilor legale în vigoare.
Art.16. Funcţionarilor publici li se aplică prevederile OUG nr.57-privind Codul administrativ și răspund potrivit acestei legi pentru neîndeplinirea sarcinilor proprii de serviciu, iar personalului încadrat cu contract individual de muncă i se aplică prevederile OUG nr.57-privind Codul administrativ și ale legislaţiei muncii ,în vigoare.
Art.17. Atribuţiile personalului din cadrul aparatului de specialitate sunt stabilite prin fişa postului şi prin dispoziţii ale Primarului municipiului Beiuș. Şeful ierarhic
superior poate stabili pentru personalul din subordine, cu aprobarea Primarului Municipiului Beiuș şi alte atribuţiuni de serviciu, în funcţie de modificările ce intervin în domeniul de activitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
Art.18. Programul de lucru şi măsurile de organizare ale acestuia, măsurile de disciplină a muncii pentru personalul din aparatul de specialitate se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară aprobat de catre Consiliul local al municipiului Beiuș, în baza actelor normative în vigoare.
Art.19.Legătura între compartimentele din aparatul de specialitate se face prin conducătorii acestora, iar cu conducerile instituţiilor publice şi agenţilor economici numai prin primar, viceprimar şi secretarul general al municipiului Beiuș.
Art.20. Aparatul de specialitate, la cerere, pune la dispoziţia consilierilor locali materialele necesare activităţii de documentare în vederea îndeplinirii mandatului acestora, în conformitate cu reglementarile în vigoare
Structura organizatorică a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Beiuș este următoarea:
În subordinea directă a Primarului municipiului Beiuș se află:
- Compartiment de specialitate proiecte cu finantare internationala
- Compartiment resurse umane,salarizare
- Compartiment protectie civila
- Compartiment audit
- Compartiment registratura și relatii cu publicul
- Compartiment informatica si media
- Compartiment expert local romi
- Centrul Național de Informare și Promovare turistica -Provincia Belenies-1442
- Compartiment Cabinet primar
- Poliția Locală
- Piața
- DIRECTIE ECONOMICA
DIRECTOR EXECUTIV
Serviciul economic
- Compartiment buget finante contabiltate ,banca de date
- Compartiment achizitii publice
Serviciu venituri
- Compartiment impunere persoane fizice
- Compartiment impunere persoane juridice
- Compartiment inspectie fiscala
- Compartiment executări silite
- Compartiment administrarea si exploatarea domeniului public și privat
- Caserie
În subordinea directă a Viceprimarului municipiului Beiuș se află :
- Compartiment deservire zone publice
- Birou administrativ gospodaresc
- DIRECTIA AMENAJAREA TERITORIULUI SI URBANISM :
ARHITECT SEF
- Compartiment urbanism
- Compartiment implementare GIS
- Compartiment disciplina în construcții,autorizare transport public local
- Compartiment protecția mediului
- Compartiment energetic
Sef birou tehnic
- Compartiment investitii si amenajarea teritoriului
- Compartiment tehnic
În subordinea directă a Secretarului general al UAT Beiuș se află :
- Compartiment juridic
- Compartiment autoritate tutelara,arhiva
- Compartiment fond funciar
- Compartiment monitorizare proceduri administrative
- Direcția asistență socială
- S.P.C.L.Ev.P Beiuș
Instituţii publice de inters local, fără personalitate juridică:
-Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor,
-Direcția asistență socială
-Piața Beiuș,au regulamente de organizare şi funcţionare proprii
CAPITOLUL IV
ATRIBUŢIILE APARATULUI DE SPECIALITATE AL
PRIMARULUI
Art. 21. Direcțiile,serviciile, birourile şi compartimentele din structura aparatului de specialitate au următoarele atribuţii generale comune:
- întocmirea şi promovarea către Primar a rapoartelor de specialitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare
- realizarea la termen a tuturor acţiunilor şi activităţilor necesare implementării sistemelor şi programelor de informatizare ale instituţiei în domeniul propriu de activitate;
- întocmirea bugetelor proiectelor, programelor şi activităţilor proprii; întocmirea la termen a documentelor de angajare bugetară şi de plată ale activităţilor din coordonarea biroului;
- întocmirea informărilor periodice legate de activitatea proprie, a agendei de lucru a
- serviciului sau biroului, a programului comisiilor speciale pe care le coordonează, pentru publicarea lor, conform regulamentului stabilit de primar; întocmirea unui calendar cu activităţile anuale cu caracter permanent din cadrul compartimentului;
- participarea la şedinţele comisiilor de specialitate şi ale plenului Consiliului local al municipiului Beius, ori de câte ori este necesar;
- solutionarea in termenul legal a tuturor cererilor, petiţiilor, reclamaţiilor, sugestiilor etc adresate instituţiei.
- îndeplinirea oricăror altor atribuţii, sarcini şi lucrări din domeniul propriu de activitate, încredinţate verbal, în scris sau dispuse prin act administrativ emis de către Primar.
- urmărirea şi cunoașterea permanente a modificările legislative care reglementează domeniul de activitate propriu, fiind răspunzător pentru toate consecinţele care apar datorită aplicării necorepunzătoare sau a neaplicării unor prevederi legale în activitatea pe care o desfăşoară.
- respectarea tuturor regulamentelor şi a procedurilor de lucru aprobate în cadrul autorităţii.
- gestionarea actelor şi arhivarea acestora,
- asigurarea relaţiei de comunicare şi de fluidizare a informaţiilor de natură tehnică dintre serviciile si birourile din cadrul Primăriei;
- urmărirea punerii în aplicare de către birourile instituţiei a hotărârilor Consiliului local ce cad in sarcina lor de activitate;
- întocmirea documentaţiilor şi urmărirea derulării procedurilor de achiziţii publice pentru lucrările, serviciile şi dotările din domeniul de activitate, respectiv întocmirea contractelor în vederea derulării serviciilor, lucrărilor şi dotărilor pentru care s-au ţinut licitaţii conform regulamentelor
- urmărirea şi cunoașterea în permanență a conținutul meniurilor/ submeniurilor de pe site-ul instituţiei .
Art. 22. (1)
Atribuţiile, competenţele şi răspunderile cu caracter general ce revin directorilor executivi:
Director executiv -pe lângă activitatea profesională proprie, organizează activitatea şi urmăreşte realizarea sarcinilor de către funcţionarii din compartimentele direcţiei, în acest sens, îndeplinesc următoarele atribuţii:
· primesc corespondenţa repartizată direcţiei de către conducerea primăriei şi o distribuie compartimentelor de specialitate din cadrul direcţiei;
· urmăresc respectarea termenelor legale în soluţionarea corespondenţei;
· informează, ori de câte ori este nevoie, conducerea primăriei asupra activităţii desfăşurate în cadrul direcţiei, precum şi despre problemele din activitatea instituţiilor şi agenţilor economici de interes local care au legatură cu activitatea direcţiei;
· participă la şedinţele Comisiilor CL şi a Consiliului Local;
· asigură rezolvarea problemelor curente ale direcţiei;
· asigură cunoaşterea şi studierea de către personalul din subordine a legislaţiei în vigoare, utilizarea deplină a timpului de lucru, creşterea aportului fiecărui angajat la rezolvarea cu competenţă şi de calitate a tuturor sarcinilor încredinţate conform fişei postului în raport cu pregătirea, experienţa şi funcţia ocupată;
· asigură şi răspunde de rezolvarea în termen a cererilor, sesizărilor şi scrisorilor primite de la cetăţeni în conformitate cu prevederile legale în vigoare
· urmăresc îndeplinirea hotărârilor Consiliului Local şi a Dispoziţiilor Primarului date în competenţa de realizare a compartimentelor direcţiei respective;
· realizează colaborarea şi conlucrarea pentru soluţionarea unor probleme complexe cu toate direcţiile de specialitate, inclusiv a materialelor care se prezintă spre analiza comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
· urmăresc întocmirea fişei fiecărui post al personalului din subordine şi fac propuneri primarului în legătură cu demararea procedurilor de recrutare a posturilor vacante sau temporar vacante sau după caz, de reducere a acestora, ocupate sau vacante din subordine şi promovări ale personalului din subordine.
· urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale de către personalul direcţiei;
· îndeplinesc orice alte sarcini dispuse de conducerea Primăriei;
· acordă audienţe cetăţenilor pe domeniul specific de activitate al fiecărei direcţii;
· în limita competenţelor stabilite, reprezintă compartimentele pe care le conduc în relaţiile cu alte compartimente de specialitate din aparatul propriu sau cu agenţii economici, instituţiile publice şi persoanele fizice;
· asigură evaluarea personalului din subordine;
- întocmesc fișele de pontaj lunar pentru personalul din subordine
Atribuţiile, competenţele şi răspunderile cu caracter general ce revin şefilor de servicii şi birouri:
· organizează activitatea, atât pe compartimente cât şi pe fiecare funcţionar din subordine;
· întocmesc programele de activitate ale compartimentelor şi le prezintă spre aprobare directorului executiv sau directorului executiv adjunct care coordonează activitatea, stabilesc măsurile necesare şi urmăresc îndeplinirea în bune condiţii a obiectivelor din aceste programe;
· urmăresc şi răspund de elaborarea corespunzătoare a lucrărilor şi finalizarea în termenele legale a acţiunilor din programele de activitate sau dispuse de conducere;
· asigură respectarea disciplinei în muncă de către personalul subordonat, luând măsurile ce se impun;
· urmăresc şi verifică activitatea profesională a personalului din cadrul compartimentelor pe care le conduc, îi îndrumă şi sprijină în scopul sporirii operativităţii, capacităţii şi competenţei lor în indeplinirea sarcinilor încredinţate;
· asigură respectarea reglementărilor legale specifice domeniilor de activitate ale fiecărui compartiment, organizează şi urmăresc documentarea de specialitate a personalului din subordine;
· repartizează pe salariaţii subordonaţi, sarcinile şi corespondenţa ce revine compartimentelor respective, dând îndrumările corespunzătoare pentru soluţionarea acestora;
· verifică, semnează sau vizează după caz, potrivit competenţelor stabilite, lucrările şi corespondenţa efectuate de personalul din subordine;
· veghează şi răspund, alături de personalul din subordine de respectarea normelor legale şi a celor hotărâte de Consiliul Local;
· răspund de respectarea normelor de conduită şi deontologie de către personalul din subordine în raporturile cu contribuabilii;
· întocmesc fişele posturilor şi cele de evaluare individuală ale subordonaţilor, până la nivelul competenţelor lor; propun formele de perfecţionare profesională necesare bunei desfăşurări a activităţii.
· răspund de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire şi soluţionare a petiţiilor adresate compartimentului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare
· îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege sau dispuse de conducere în legătură cu domeniul lor de activitate.
Directorii executivi, directorii executivi adjuncţi, şefii de servicii şi birouri răspund de întreaga activitate care le-a fost repartizată spre coordonare, în conformitate cu prezentul regulament. Ei răspund în ordine ierarhică faţă de Primar, viceprimari sau secretarul general, după caz, respectiv faţă de directori.
Programul de lucru al personalului din cadrul Aparatului de specialitate al primarului este stabilit prin Regulamentul de Ordine Interioară aprobat prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Beiuș Conducerea Primăriei va putea stabili pentru personalul din subordine şi alte sarcini decât cele prevăzute în prezentul regulament, conform legislatiei in vigoare.
Personalul din cadrul Aparatului de specialitate îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor legale prevăzute pentru funcţionarii publici sau personalul contractual, după caz şi are următoarele responsabilităţi generale:
- răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum şi secretul datelor şi al informaţiilor cu caracter cofidenţial deţinute sau la care are acces ca urmare a executării atribuţiilor de serviciu;
- răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios a îndatoririlor de serviciu; se abţine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii de orice natură instituţiei;
- răspunde de realizarea la timp şi întocmai a atribuţiilor ce-i revin conform legii, programelor aprobate sau dispuse expres de către conducerea instituţiei şi de raportare a modului de realizare;- răspunde, potrivit dispoziţiilor legale, de corectitudinea şi exactitatea datelor şi informaţiilor stipulate în documentele întocmite;
- răspunde de exercitarea atribuţiilor stabilite în fişa postului. Pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, personalul aparatului propriu răspunde, după caz, disciplinar, material, administrativ, civil, sau penal.
Art. 23. Atribuţiile specifice ale direcțiilor/serviciilor/birourilor/compartimentelor din structura aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Beius sunt următoarele:
COMPARTIMENT DE SPECIALITATE PROIECTE CU FINANTARE INTERNATIONALA –structură funcțională direct subordonată Primarului Municipiului Beiuș
Obiective generale : punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative in legatura cu activitate pe linie de proiecte cu finantare internationala
Obiective specifice: asigură îndeplinirea procedurilor legale privind atragerea de finanţări nerambursabile, documentare în vederea redactării cererilor de finanţare, precum şi gestionarea respectiv monitorizarea proiectelor care au obţinut finanţare
ATRIBUTII
- · implementarea de politici,programe si proiecte care vizeaza dezvoltarea locala;
- culegerea şi prelucrarea de date; elaborarea de documente cu privire la dezvoltarea socio-economică a municipului Beius; determinarea indicatorilor, obiectivelor, strategiilor în vederea accesării programelor;
- monitorizarea Programe Operaţionale, Regionale,Sectoriale sau a altor proiecte cu finanţare externă în care municipiul Beius este eligibil;
- iniţierea de acţiuni şi programe, respectiv asigurarea de informaţii, consiliere, monitorizare pentru atragerea investitorilor străini în Municipiul Beius;
- identificarea de surse de finanţare pentru proiectele de dezvoltare;implementarea de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă; gestionarea asistenţei financiare comunitare şi internaţionale acordate României;
- intreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de parteneriat şi cooperare internaţională cu asociaţii, instituţii sau oraşe din Europa şi din lume; găsirea de parteneri pentru proiectele de cooperare internaţională iniţiate de Primăria Municipiului Beius;
- dezvoltarea relaţiilor de cooperarare cu oraşele înfrăţite şi dezvoltarea unor noi parteneriate prin proiecte, schimburi de experienţă, colaborări, etc.;
- monitorizarea implementării unor programe proprii sau ale unor parteneri de pe plan local;
- pregătirea de materiale promoţionale; corespondenţă cu instituţiile şi asociaţiile cu care municipiul este în legătură de cooperare sau este membră; traducerea corespondenţei în şi din limbi străine;
- identificarea conditiilor de aplicare conform legislatiei in vigoare si normelor de aplicare specifice tipului de proiect;
- stabilirea si identificarea documentelor necesare depunerii cererii de finanţare in funcţie de sectorul de activitate vizat de proiect si de linia de finanţare aferenta proiectului, respectând legislaţia in vigoare;
- · monitorizarea proiectelor aflate in implementare prin accesarea platformelor online MySMIS si Ems.
COMPARTIMENT RESURSE UMANE,SALARIZARE- este structura funcţională subordonată direct Primarului Municipiului Beiuș
Obiective generale : punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative in legatura cu activitate pe linie de resurse umane
Obiective specifice : planificarea resurselor umane; analiza posturilor şi monitorizarea mişcărilor de personal; recrutarea şi selecţia personalului; evaluarea performanţelor profesionale individuale; formarea și perfecționarea profesională; întocmirea și gestionarea dosarelor profesionale pentru funcţionarii publici și a dosarelor personale pentru personalul contractual şi a registrului de evidenţă a funcţionarilor publici - calculul drepturilor salariale și a obligaţiilor faţă de bugetul asigurarilor sociale de stat
ATRIBUTII
- asigurarea întocmirii documentaţiei privind modificarea organigramei aparatului de specialitate al Primarului şi a institutiilor subordonate, in baza analizei şi a dispoziţiei primarului, precum şi a propunerilor primite de la sefii de direcții ,birouri si de servicii, aprobate de către acesta precum si in baza modificărilor legislative,
- elaborarea în colaborare cu şefii celorlalte compartimente ale aparatului de specialitate a reglementarilor cu caracter intern – Regulament intern, Regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate al Primarului;
- intocmirea, gestionarea şi răspunderea cu privire la dosarele profesionale ale funcţionarilor publici precum şi dosarele personale ale personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Beius şi a institutiilor subordonate, conform prevederilor legale
- asigurarea întocmirii documentaţiei,in conformitate cu prevederile legale, privind desfăşurarea concursurilor organizate în vederea ocupării funcţiilor publice vacante si temporar vacante,a posturilor contractuale vacante și temporar vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului si a institutiilor subordonate in baza analizei si a dispozitiei primarului precum si in baza propunerilor primite de la sefii de direcții,birouri si de servicii
- asigurarea intocmirii documentaţiei, in conformitate cu prevederile legale, privind desfăşurarea examenelor de promovarea în grade si clase a funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, precum si promovarea personalului contractual
- asigurarea întocmirii actelor privind numirea,modificare,suspendarea și încetarea raportului de serviciu si a contractelor de munca pe perioada determinata si nedeterminata pentru personalul aparatului de specialitate al Primarului si a institutiilor subordonate
- asigurarea secretariatul comisiilor de concurs/examen pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Beius si a institutiilor subordonate
- actualizarea formularului de evaluare a performanțelor profesionale anuale ale funcționarilor publici și a personalului contractual,în conformitate cu prevederile legale și postarea pe rețeaua intrenă a instituției
- solicitarea si centralizarea ,conform prevederilor legale, a rapoartelor de evaluare ale functionarilor publici si ale personalului contractual, intocmite de catre personalul cu atributii in acest sens, in conditiile legii
- întocmirea Centralizatorul: „Planul de perfecţionare profesională pe anul (în curs)“ pe care îl trimite ANFP conform legislaţiei în vigoare, pe baza propunerilor din rapoartele de evaluare ale funcţionarilor publici. Răspunde de întocmirea documentului „Planul de perfecţionare profesională anual“ în termenele legale.
- răspunde de evidenţa cursurilor de perfecţionare, masterate, sau orice alte forme de perfecţionare profesională; centalizează situaţia la zi;
- solicitarea și centralizarea fişele de post, ţine evidenţa acestora pentru toate posturile, conform prevederilor legale;
- întocmirea graficului privind programarea concediilor de odihnă, urmărirea modului de efectuare a acestuia, ţinerea evidenţei concediilor suplimentare şi fără plată;
- asigurarea introducerii în baza de date a concediilor de odihnă ale salariaţilor, în baza cererilor apobate ale acestora de către şeful ierarhic superior sau înlocuitorul de drept al acestuia; Răspunde de evidenţa tuturor tipurilor de concedii: concediilor de odihnă, medicale, de studii cu sau fără plată şi nevoi personale aprobate conform prevederilor legale;
- intocmirea şi actualizarea Registrului de evidenţă al funcţionarilor publici, conform legislaţiei în vigoare;
- gestionarea contractelor de muncă, prin întocmirea corectă şi la timp a tuturor contractelor individuale de muncă, conform legii. Înregistrează în baza de date on line a Inspectoratului Teritorial de Munca contractele individuale de muncă prin programul Revisal. Răspunde de efectuarea acestei atribuţii corect şi în termenul legal;
- realizarea salarizarii personalului din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului şi a institutiilor subordonate, conform prevederilor legale. De asemenea se întocmesc state de plată pentru membrii comisiilor de concurs/contestații, organizate de Primăria municipiului Beiuș.
- asigurarea calculul şi virarea drepturilor băneşti ale angajaţilor permanenţi sau încadraţi pe perioadă determinată, cu regim normal de lucru sau cu timp parţial şi a componentelor salariale: concedii de odihnă, medicale sau de alt tip, etc.
- intocmirea şi predarea declaraţia unică formular D 112. Și D100
- actualizarea, majorarea și modificarea drepturilor salariale, după caz, conform legii.
- · colaborarea la fundamentarea necesarului de cheltuieli de personal prevăzute în buget cu conducerea Direcţiei Economice
- · calcularea orele suplimentare efectuate de personalul din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului şi din institutiile subordonate;
- întocmirea și verificarea foilor de prezenţă colectivă (pontajul centralizator) lunar pe direcţii;
- eliberarea, la cerere, a adeverinţelor privind calitatea de salariat, vechimea în muncă și drepturile salariale;
- operarea actelor administrative privind modificările intervenite în situaţia funcţiilor şi a funcţionarilor publici, precum şi încărcarea documentelor în format electronic pe Portalul de management al funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
- răspunde de evidenţa cursurilor de perfecţionare, masterate, sau orice alte forme de perfecţionare profesională; centalizează situaţia la zi;
- asigurarea efectuarii stagiilor de practică pofesională de către studenţii care solicită acest lucru, în baza unui protocol între instituţia de învăţământ şi Primărie, sau în nume personal prin cerere şi eliberează adeverinţe de stagiu în acest sens, în condiţiile legii.
- întocmirea referatelor şi dispoziţiilor primarului privind sancţionarea disciplinară a angajaţilor pe baza raportului Comisiei de disciplină, cu respectarea prevederilor legale;
- obligaţivitatea păstrării confidenţialității datelor cu caracter personal ale angajaţilor şi ale candidaţilor la concursuri în vederea ocupării unui post vacant precum şi confidenţialitatea asupra activităţii biroului în afara celor care un sunt în contradicţie cu principiul trasparenţei în administraţia publică;
- oferirea funcţionarului public şi personalului contractual, în baza principiului transparenţei, a tuturor informaţiilor referitoare la raportul de serviciu sau muncă al acestuia, din oficiu sau după caz la cerere, precum şi informaţiile de interes public conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public,
- comunicarea către angajaţi, sub semnătură de primire,a dispoziţiilor în original care privesc raporturile de serviciu şi de muncă precum şi numirea în diferite comisii în termenul legal
- întocmirea documentaţiei necesară supunerii spre aprobare a Consiliului Local a transfomării clasei, gradului unor posturi vacante, prevăzute în statul de funcţii, la solicitarea justificată a sefilor de birouri si de serviciu, aprobată de către primar, si ulterior intrării în vigoare trimiterea la ANFP Bucureşti înştiinţare asupra modificărilor;
- intocmirea statului de personal ori de câte ori intervin modificări privind componentele definitorii acestuia: structura organizatorică, numărul şi categoria funcţiilor, numărul de angajaţi, drepturile salariale lunare sau noi angajări în cadrul aparatului de specialitate al Primarului si a institutiilor subordonate
- solicitarea şi centralizarea declaraţiilor de avere şi cele de interese a funcţionarilor publici precum şi a personalului contractual, în condiţiile legii. Transmite declaraţiile compartimentului Informatică și media în vederea publicarea lor în condiţiile Legii 176/2010, prin scanare şi postare pe site-ul instituţiei conform termenelor în condiţiile legii, după caz; Răspunde de eliberarea dovezii de depunere a declaraţiilor.
- intocmirea referatelor de specialitate pe baza referatelor propuse de către sefii de birouri si de servicii şi aprobate de către Primar, la reorganizarea activităţii, înfiinţări, desfiinţări, transformări de posturi şi a rapoartelor de specialitate în vederea adoptării Hotărârii Consiliului Local
- asigurarea aplicării prevederilor legale privind pensionarea pentru limită de vârstă sau invaliditate. Eliberează angajatilor, la îndeplinirea condiţiilor legale, actele necesare depunerii documentaţiei de pensionare în termen la organele de specialitate;
- colaborarea cu ANFP pentru realizarea atribuţiilor privind organizarea, salarizarea şi perfecţionarea salariaţilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- întocmirea de rapoarte statistice privind activitatea de salarizare şi de personal;
- aducerea la cunoştinţa ,sub semnatura, salariaţilor a regulamentelor şi dispoziţiilor interne;
- asigurarea formalităţilor necesare întocmirii şi depunerii jurământului al funcţionarilor publici definitivi;
- întocmirea documentaţiei, conform legii, referitoare la funcţionarii publici debutanţi. Răspunde de întocmirea actelor necesare informării şefului compartimentului în care sunt recrutaţi debutanţi asupra legislaţiei specifice. La sfârşitul perioadei de stagiu colectează documentele necesare în vederea numirii în funcţie publică definitivă sau eliberării după caz;
- gestionarea şi răspunderea în ceea ce privește întocmirea dosarelor demnitarilor institutiei - primar si viceprimari, modificări ale indemnizaţiilor, eliberarea adeverinţelor, la cererea acestora.
- asigurarea comunicării dintre conducerea Instituţiei şi salariaţi cu privire la: drepturile salariale, prevederile Regulamentului Intern, a dispoziţiilor referitoare la organizarea
- funcționarii publici din cadrul compartimentului Resurse Umane,Salarizare raspund de legalitatea acţiunilor întreprinse, de corectitudinea informaţiilor furnizate în vederea pregătirii unor decizii, de respectarea termenelor stabilite pentru diverse acţiuni.
COMPARTIMENT PROTECTIE CIVILA: este structura funcţională subordonată direct Primarului Municipiului Beiuș
Obiective generale : punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative in legatura cu activitate pe linie de protecție civilă
Obiective specifice :elaborarea, stabilirea şi aplicarea unor planuri de măsuri la nivel local, armonizate cu legislaţia în domeniu, privind evitarea unor accidente sau catastrofe în caz de incendii, inundaţii, cutremure, sau alte calamităţi naturale, pregătirea personalului din cadrul aparatului de specialitate a primarului pentru situaţii de urgenţă la nivel local:
ATRIBUTII
- identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul Municipiului Beius;
- culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor
- referitoare la situaţiile de urgenţă;
- informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
- organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
- înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
- organizarea pregătirii pentru protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
- luarea măsurilor pentru asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de conflict armat;
- organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
- limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor armate;
- întocmirea planurilor operative, de pregătire şi planificare a exerciţiilor de specialitate;
- propunerea fondurile necesare realizării măsurilor de protecţie civilă;
- participarea la exerciţiile, aplicaţiile şi activităţile de pregătire privind protecţia civilă;
- coordonarea activităţilor serviciilor de urgenţă voluntare;
- întocmirea planurilor de cooperare cu instituţiile cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă şi organismele nonguvernamentale;
- realizarea, întreţinerea şi funcţionarea legăturilor şi mijloacelor de înştiinţare şi alarmare în situaţii de urgenţă;
- organizarea unor acţiuni pentru pregătirea populaţiei pentru situaţiile de urgenţă;
- acordarea asistenţei tehnice şi sprijinului pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
- exercitarea controlului aplicării măsurilor de protecţie civilă în plan local la operatorii economici subordonaţi;
- coordonarea evacuării populaţiei din zonele afectate de situaţiile de urgenţă;
- stabilirea măsurilor necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi a alimentării cu energie şi apă a populaţiei evacuate;
- asigurarea măsurilor pentru asigurarea ordinii publice în zonele sinistrate;
- 22.gestionarea, depozitarea, întreţinerea şi conservarea tehnicii, aparaturii şi materialelor de protecţie civilă, prin serviciile de specialitate subordonate;
COMPARTIMENT AUDIT – este structura funcţională subordonată direct Primarului Municipiului Beiuș
Obiective generale : punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative in legatura cu activitate pe linie de audit
Obiective specifice: activitatea functional independentă si obiectiva menita sa dea asigurari si consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice, perfectionand activitatile entitatii publice; ajuta entitatea publica sa isi indeplineasca obiectivele printr-o abordare sistematica si metodica, care evalueaza si imbunatateste eficienta si eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului si a proceselor de administrare,
Activitatea de Audit Intern constă în verificări, inspecţii şi analize ale sistemului propriu de control intern şi are ca scop evaluarea obiectivă a măsurii în care acesta asigura îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice, utilizarea resurselor în mod economic, eficace si eficient precum şi raportarea constatărilor, slăbiciunile identificate şi masurile de corectare a deficienţelor şi de ameliorare a performanţelor de control intern.
ATRIBUTII
- Elaborează norme metodologice și Carta auditului intern, specifice entităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu avizul UCAAPI, iar în cazul entităţilor publice subordonate, respectiv aflate în coordonarea sau sub autoritatea altei entităţi publice, cu avizul acesteia;
- Elaborează proiectul planului multianual de audit public intern, de regulă pe o perioadă de 3 ani, şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern;
- Efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate,realizand urmatoarele tipuri de misiuni de audit:
A. Misiunile de asigurare furnizate de compartimentul de audit public intern acoperă:
- auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt aplicabile;
- auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
- auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora.
B. Misiunile de consiliere furnizate de compartimentul de audit public intern acoperă:
- furnizarea de consultanţă privind dezvoltarea de noi programe, sisteme şi procese şi/sau efectuarea de schimbări semnificative în programele şi procesele existente, inclusiv proiectarea de strategii de control corespunzătoare;
- acordarea de asistenţă privind obţinerea de informaţii suplimentare pentru cunoaşterea în profunzime a funcţionării unui sistem, standard sau a unei prevederi normative, necesare personalului responsabil cu implementarea acestora;
- furnizarea de cunoştinţe teoretice şi practice referitoare la managementul financiar, gestiunea riscurilor şi controlul intern, prin organizarea de cursuri şi seminare.
C. Misiunile de evaluare acoperă activităţi în sfera verificării aplicării şi respectării normelor, instrucţiunilor, precum şi a codului privind conduita etică a auditorilor interni.
- Informează UCAAPI despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate, precum şi despre consecinţele acestora;
- Raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din activităţile sale de audit;
- Elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern;
- În cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii, raportează imediat conducătorului entităţii publice şi structurii de control intern abilitate;
- Verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică în cadrul compartimentelor de audit intern din entităţile publice subordonate, aflate în coordonare sau sub autoritate şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entităţii publice în cauză;
- Elaborează un Program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii sub toate aspectele auditului intern, care să permită un control continuu al eficacităţii acestuia;
- Coordonatorul compartimentului de audit public intern participă, în măsura în care se solicită acest lucru, la reuniunile conducerii entităţii publice sau ale oricărei alte comisii, consiliu sau comitet cu atribuţii în domeniul guvernanţei entităţii, managementului riscului şi controlului;
- Asigură elaborarea documentelor specifice implementării controlului intern managerial la nivelul compartimentului;
- Asigură activitățile specifice de comunicare, informare ,arhivare in baza procedurilor de sistem și operaționale aprobate;
- Are obligaţia să păstreze confidenţialitatea datelor cu caracter personal, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public;
- Primeşte, soluţionează, păstrează şi arhivează corespondenţa creată la nivelul Compartimentului;
- Îndeplineşte şi alte activităţi specifice aflate în legătură directă cu atribuţiile de serviciu, rezultate din acte normative sau încredinţate de conducerea instituţiei;
- Respectă Regulamentul de ordine interioară al instituției și ROF
- Respectă și îndeplinește cu strictețe normele PSI și protecția muncii.
COMPARTIMENT REGISTRATURA SI RELATII CU PUBLICUL - structură funcțională direct subordonată Primarului Municipiului Beiuș
Obiective generale : asigurarea unei comunicări şi cooperării eficiente între cetăţean şi administraţia publică locală.
ATRIBUTII
- întocmește și ține la zi registrul general de intrare ieșire al instituției,registrul registrelor,registrul de evidenta a închirierii sălilor,registrul facturilor,registrul delegațiilor,registrul ștampilelor,registrul de petiții,registrul pentru solicitările in baza Legii 544/2001
- înregistrează corespondența primită prin fax ,e-mail sau poștă și o înaintează către primar in vederea repartizării către compartimentele de specialitate după care le predă pe baza de semnătură ,in registrul general de intrare-iesire, persoanelor desemnate de șefii de compartimente
- asigură primirea documentelor de la birourile si compartimentele instituției pentru constituirea mapei cu documente în vederea avizării sau aprobării de către conducerea instituției
- înregistrează petițiile in registrul de intrare-ieșire după care le înaintează către persoana desemnată prin dispoziția primarului pentru a fi înregistrate in registrul special urmând procedura operațională de rezolvare a acesteia
- înregistrează solicitările în baza Lg 544/2001 în registrul de intrare ieșire după care o înaintează către persoana desemnată prin dispoziția primarului pentru a fi înregistrate in registrul special urmând procedura operațională de rezolvare a acesteia
- efectuează servicii de preluare, verificare şi înregistrare a cererilor şi documentaţiilor anexate necesare rezolvării unor probleme, ce intră în sfera de competenţă a consiliului local şi primăriei, în conformitate cu normele metodologice stabilite şi legislaţia în vigoare, sosite prin poştă, fax, curier sau direct din partea cetăţenilor;
- preia și expediază direct,prin poștă,fax și curieri și înregistrează expedierea răspunsurilor către persoane fizice sau juridice conform borderourilor de expediție;
- preia și înregistrează corespondența returnată conform borderourilor de retur;
- redirecţionează conform prevederilor legale corespondenţa, ce nu intră în sfera de competenţă a instituţiei;
- clasează conform prevederilor legale petiţiile anonime;
- întocmeşte anual registrul de intrare-ieşire a corespondenţei instituţiei;
- întocmeşte anual raportul de activitate privind petiţiile;
- gestionează şi ţine evidenţa timbrelor poştale, conform borderourilor de expediere;
- întocmeşte lunar și anual raportul privitor la gestiunea timbrelor (situaţia borderourilor şi a facturilor)
- colaborează cu direcţiile şi compartimentele de specialitate ale instituţiei la reactualizarea permanentă a bazei de date ce conţine informaţiile ce se oferă cetăţenilor;
- asigură circuitul documentelor în instituţie până la nivel de direcţie de specialitate, realizând evidenţa acestuia pe baza opisurilor de predare-primire;
- urmăreşte modificările legislaţiei în domeniul de activitate, adaptând programele şi metodele de lucru;
- asigură accesul la aviziere, actualizarea documentelor existente pe panourile de afişaj ale instituției şi eliminarea documentele expirate
- asigură copierea documentelor pentru cetățeni
- asigură accesul la informaţiile de interes public, conform Legii 544/2001 (exceptând mass-media);
- oferă verbal informaţii de interes public;
- preia şi înregistrează solicitările de informaţii de interes public;
- preia şi înregistrează reclamaţiile administrative;
- emite note interne structurilor competente, în vederea culegerii informaţiilor solicitate;
- redactează şi trimite răspunsul solicitanţilor;
- comunică din oficiu informaţiile de interes public;
- publică anual un buletin informativ ce cuprinde informaţiile de interes public;
- întocmeşte anual un raport privind accesul la informaţiile de interes public;
- întocmeşte registrul pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public;
- redirecționează conform prevederilor legale corespondența ce nu intră in sfera de competență a instituției
- urmărește respectarea termenelor legale prevăzute pentru formularea răspunsurilor
- oferă informații cetățenilor cu privire la activitatea desfășurată de toate compartimentele primăriei
- oferă informații si sprijin cetățenilor privind modalitatea de a obține documente (certificate,autorizații,avize,adeverinte)care intră în sfera de competență a consiliului local și a primăriei în limitele create de relațiile stabilite cu alte instituții publice și organizații neguvernamentale ,oferă informații ce vizează comunitatea
- pune la dispoziția cetățenilor documentele necesare (formulare tip si fișe de informații )întocmite împreună cu compartimentele din cadrul Primariei în vederea obținerii de către cetățeni a actelor si documentelor eliberate de primărie
- întocmește diferite tipuri de documente sau rapoarte la solicitarea primarului
- asigură preluarea apelurilor telefonice ,a notelor telefonice si transmiterea întocmai a mesajelor recepționate
- realizează legăturile telefonice pentru conducere si toate compartimentele primăriei.
- ține evidența confirmărilor de primire ale scrisorilor trimise prin poștă .
COMPARTIMENT INFORMATICA SI MEDIA- este structura funcţională subordonată direct Primarului Municipiului Beiuș
Obiective generale : punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative in legatura cu activitate pe linie de informaticăși media
Obiective specifice : asigură informatizarea şi execuția computerizată a activităţilor prelucrabile pe calculator, propunând strategia creerii şi funcţionării sistemului, necesarul de echipamente şi personal, urmărind bună funcţionare a acestuia, realizată prin activitatea compartimentelor funcționale ale instituției primăriei, consiliului local și a instituțiilor subordonate , după caz sau solicitare expresă.
ATRIBUTII
Activitatea de media se concretizează în gestionarea resurselor și mijloacelor ce implică comunicarea intra- și interinstituțională formală, a publicității de interes public, precum și a comunicării cu societatea civilă și mass -media.
Răspunde în limita de competență executivă de imaginea publică a instituției și de diseminarea informațiilor de interes public.
Activitați de coordonare și asistență informatică:
- Gestionarea de către terți (compartimente de specialitare) a corespondenței electronice primare și secundare la nivel de instituție;
- Transmiterea electronică de lucrări și documentații specifice;
- Organizarea informațiilor la nivelul de compartimente, birouri și stații de lucru la nevoie;
Activități specifice ale administratorului de rețea:
- Gestionarea bazelor de date, efectuarea corecțiilor și salvărilor de securitate;
- Salvarea bazelor de date pe suporți externi;
- Menținerea în parametrii normali a tehnicii de calcul, a rețetei interne de comunicații de date și internet;
- Instalarea de aplicații informatice (altele decât cele care sunt asigurate de terțe firme prin contract), de programe autorizate, sisteme de operare licențiate;
- Asigură instalarea şi punerea în funcţiune a tehnicii de calcul, în cazul în care nu este prevăzut altfel de către firmele furnizoare de echipamente, după caz ;
- Asigură suportului tehnic pentru buna gospodărire şi întreţinerea judicioasă a tuturor resurselor hardware şi software din dotare, contribuind la utilizarea corectă a acestora;
- Gestionează sistemului de comunicaţii informatice ale instituției;
- Analizează eficienţa utilizării sistemului informatic şi face propuneri pentru îmbunătăţirea şi modernizarea acestuia;
Activitatea media:
- Asigurarea documentației media în cadrul proiectelor și nevoilor instituției, suport logistic media la solicitarea beneficiarilor (compartimentelor);
- Administrarea și actualizarea site-ului www.primariabeius.ro cu informații de interes public;
- Asigură executarea, procesarea și arhivarea documentației media;
- Concepția și executarea de materiale informaționale vizuale necesare pentru activitatea instituției, precum și (la cerere), instituțiilor subordonate;
- Asigurarea legăturii corecte, active cu presa și mass-media, privind administrația publică locală;
- Asigurarea bunei desfășurări a evenimentelor care necesită prezentări multimedia;
- Asigură gestionarea și întreținerea echipamentelor specifice din dotare;
Managementul activităților specifice:
- Supraveghează (fără intervenție) rețeaua de calculatoare , sistemele de monitorizare video și energetic; sesizează administratorul de rețea sau personalul de mentenanță în caz de malfunctiuni sau avarii constatate;
- Asigură colaborarea cu firmele de service pentru tehnica de calcul, a providerilor (furnizorilor) de internet sau a serviciilor speciale de comunicații (STS);
- Stabilește norme şi proceduri interne cu caracter obligatoriu, pe care le aduce la cunoştinţa personalului instituției, în vederea asigurării securităţii datelor, normelor GDPR, confidenţialităţii şi siguranţei în utilizarea sistemului informatic , în scopul bunei desfăşurări a activităţii ;
- Face propuneri și asigură derularea aprovizionării, respectiv dotării cu echipamente şi consumabile pentru nevoile instituției;
- Participă în comisiile de licitaţii organizate pentru achiziţiile de echipamente, software, consumabile şi servicii necesare realizării şi mentenanţei sistemului informatic;
- Avizează din punct de vedere tehnic produsele informatice (programe şi aparatură) achiziţionate;
- Informează conducerea asupra situaţiilor deosebite, propune , ia măsuri de soluționare şi răspunde pentru realizarea acestora în limita de competență decizională;
COMPARTIMENT EXPERT LOCAL ROMI -este structura funcţională subordonată direct Primarului Municipiului Beiuș
Obiective generale : punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative in legatura cu activitate pe linie de problematica romilor
ATRIBUTII
- implicarea in problematica sociala cu care se confrunta persoane, grupuri, comunitati defavorizate, in scopul ameliorarii situatiei sociale a acestora si al facilitarii relatiilor in cadrul triadei individ-familie-comunitate
- intocmirea dosarelor pentru beneficiarii grupului tinta,
- asigurarea legaturii beneficiarului cu autoritatile locale,
- monitorizarea si acordarea sprijinului in gestionarea vietii cotidiene a beneficiarului, si intocmeste raportul de activitate privind situatia beneficiarilor,
- realizarea planului de interventie, indrumarea beneficiarilor in vederea solutionarii problemelor legate de aplicarea prevederilor legale.
- evaluarea problemelor cu care se confrunta comunitatile de romi
- identificarea situatiilor de risc din comunitate
- colaborarea cu structurile deconcentrate ale administratiei publice centrale si a autoritatilor locale in vederea implementarii Strategiei de Imbunatatire a Situatiei Romilor
- colaborarea Biroului Judetean pentru Romi in vederea implementarii HG 430/2001 Strategia Guvernului Romaniei de Imbunatatire a Situatiei Romilor cu modificarile si completarile in vigoare
- acordarea de audiente , consiliere si rezolvarea in limita competentelor legale a petitiilor si problemele cetatenilor de etnie roma
- participarea la medierea conflictelor inter si intracomunitare
- colaborarea cu toate organizatiile neguvernamentale ale romilor din localitate pentru implementarea HG 430/2001 Strategia Guvernului Romaniei de Imbunatatire a Situatiei Romilor cu modificarile si completarile in vigoare
- participarea la elaborarea Planului local de actiune „Romii 200x-200x” conform HG 430/2001 Strategia Guvernului Romaniei de Imbunatatire a Situatiei Romilor cu modificarile si completarile in vigoare
- urmarirea permanent a procesului instructiv al elevilor de etnie roma , pe perioada scolarizarii lor
- colaborarea cu mediatorul sanitar
CENTRUL NATIONAL DE INFORMARE SI PROMOVARE TURISTICA -PROVINCIA BELENIES-1442 este structura funcțională subordonată direct Primarului municipiului Beiuș
Obiective generale :implementarea planurilor privind promovarea turistică
Obiective specifice: promovarea imaginii și istoriei Municipiului Beiuș și promovarea turistică zonei
ATRIBUTII
- Asigurarea informării vizitatorilor privind potențialul turistic local și zonal;
- Transmiterea informațiilor solicitate celor interesați: localnici și turiști;
- Soluționarea problemelor legate de secretariat;
- Ținerea evidentei corespondentei cu parteneri externi, interni și alte instituții;
- Păstrarea și dezvoltarea relațiilor cu mass media;
- Relaționarea cu agenții de turism în vederea promovării ofertei turistice locale și zonale în vederea creșterii numărului de turiști;
- Relaționarea cu agenți economici privind oferta turistica, posibilități de cazare și facilități de transport
- Alegerea modalității optime pentru publicitatea centrului și solicitarea bugetului necesar;
- Distribuirea de materiale promoționale și informative pe diverse suporturi (tipărituri, CD, DVD);
- Consiliere privind alegerea produselor turistice locale și zonale
- Organizarea activităților turistice cu scop promoțional și informative
- Punerea la dispoziția turiștilor informații despre telefoane utile, asistenta turistica (salvamont), ambasade, poliție, asistenta medicala;
- Organizarea activității centrului
- Supravegherea activități de igiena, ordine și curățenie;
CABINET PRIMAR- este constituit în temeiul prevederilor legale în vigoare, conform căruia, primarii municipiilor pot înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului, compartiment distinct format din maximum 2 persoane.
Personalul din cadrul Cabinetului Primarului este numit şi eliberat din funcţie de către primar. Acesta îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului primarului. Atribuţiile personalului personalului angajat în cadrul Cabinetului primarului se stabilesc prin dispoziţie a primarului.
ATRIBUTII
- asigurarea consilierii primarului, pe anumite probleme specifice unor domenii de activitate ale administraţiei publice locale;
- asigurarea înregistrării, repartizării şi urmării rezolvării corespondenţei adresate primarului din partea cetăţenilor, a Preşedenţiei, Guvernului şi altor instituţii;
- participă la audienţele primarului şi se preocupă de evidenţa şi transmiterea solicitărilor compartimentelor de specialitate spre competenţa şi soluţionare a acestora;
- asigura păstrarea şi folosirea însemnelor oficiale în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- răspunde de respectarea reglementărilor în vigoare cu privire la evidenţa, păstrarea şi întrebuinţarea ştampilelor;
- reprezentarea instituţiei Primarului Municipiului Beiuş în relaţia cu cetăţeanul, administraţia centrală şi locală, alte instituţii şi organizaţii, persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate, în baza competenţelor stabilite de Primarul Municipiului Beiuş;
- asigurarea colaborării dintre compartimentele Primăriei Municipiului Beiuş, cât şi dintre acestea şi alte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice, regii autonome, societăţi culturale etc;
- asigurarea înregistrării, repartizării şi urmăririi rezolvării corespondenţei adresate Primarului Municipiului Beiuş din partea cetăţenilor, a Preşedinţiei, Guvernului şi a altor instituţii;
- urmărirea soluţionarii şi prezentării documentelor la termen de către compartimentele din cadrul Primăriei Municipiului Beiuş;
- colaborarea cu toate compartimentele din structura organizatorică a Primăriei Municipiului Beiuş, serviciile publice, instituţiile publice, regiile autonome și întreprinderile comerciale aflate în subordinea Consiliului local al Municipiului Beiuş, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Preşedinţia şi Guvernul României, Instituţia Prefectului Judeţului Bihor etc.;
- furnizarea, la solicitarea Primarului Municipiului Beiuş, de date şi informaţii de sinteză necesare adoptării unor decizii pentru realizarea obiectivelor instituţiei;
- întocmirea agendei de lucru pentru Primarul Municipiului Beiuş;
- întocmirea şi actualizarea bazei de date a agendei telefonice cu toate compartimentele structurii organizatorice a Primăriei Municipiului Beiuş;
- întocmirea de note, referate şi sinteze, răspunsuri către diverse instituţii, ministere, guvern etc., la cererea Primarului Municipiului Beiuş; – utilizarea corespunzătoare a sistemului informatic integrat;
- cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei specifice domeniului de activitate a compartimentului pentru care este răspunzător;
- Cabinetul Primarului îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin dispoziţii de către Primarul Municipiului Beiuş, în condiţiile legii.
- semnalează primarului orice probleme mai deosebite, legate de activitatea instituţiei despre care ia cunostinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă acestea nu vizează direct domeniul în care are responsabilităţi sau atribuţii şi face propuneri pentru rezolvarea problemelor constatate;
- analizează şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de relaţii funcţionale din cadrul aparatului de specialitate al primarului, delimitarea competenţelor şi responsabilităţilor, creşterea calităţii serviciilor şi stimularea inovării;
- contribuie la dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de comunicare şi relaţionare dintre primarie şi mediul extern;
- se documentează în vederea informării primarului în legătură cu modul în care personalul cu funcţie de conducere (şef direcţie, serviciu, birou) realizează perfecţionarea pregătirii profesionale a subordonaţilor;
- protejează imaginea instituţiei, scop pentru care colaborează cu toate structurile din instituţie;
- urmareşte soluţionarea şi prezentarea documenteleor la termen de către copartimentele din structura organizatorică a Primariei Municipiului Beiuş, armonizarea programelor între compartimente;
- pregăteşte informări şi materiale necesare desfăşurării activităţii primarului;
- realizează analize şi pregăteşte rapoarte în acest sens având competenţa de a solicita orice informaţie, situaţie centralizată, document, etc.;
- asigură evidenţa şi dactilografierea corespondenţei primarului;
- urmareşte realizarea răspunsurilor la corespondenţa sosită pe numele primarului;
- asigură serviciile de protocol ale instituţiei publice locale în relaţia cu instituţiile publice centrale
- întreţine relaţii de colaborare şi contacte cu Consiliul Local Beiuş, Prefectură, Consiliul Judeţean, Guvern, precum şi cu organizaţiile politice şi apolitice în vederea coordonării unor activităţi şi programe;
- asigură planificarea şi desfăşurarea acţiunilor şi manifestărilor organizate de primar.
DIRECTIA ECONOMICA
Pentru realizarea sarcinilor si atribuţiilor ce îi revin Directia Economica are urmatoarea structura organizatorica:
DIRECTOR EXECUTIV
Serviciu economic
Sef serviciu economic
- Compartiment buget finante contabilitate ,banca de date
- Compartiment achizitii publice
Serviciu venituri
Sef serviciu venituri
- Compartiment impunere persoane fizice
- Compartiment impunere persoane juridice
- Compartiment inspectie fiscala
- Compartiment executări silite
- Caserie
DIRECTOR EXECUTIV
- Directorul economic organizează şi răspunde pentru activitatea de ansamblu a Direcţiei economice şi coordonează direct activitatea birourilor si compartimentelor din subordine
- organizează, îndrumă şi coordonează activitatea de elaborare a lucrărilor privind întocmirea bugetului local pe anul în curs, pregăteşte şi întocmeste lucrãrile, referitoare la proiectul de buget pentru anii viitori, antrenând toate serviciile publice şi instituţiile care colaborează la finalizarea proiectului de buget:
- solicitã serviciilor de specialitate şi instituţiilor subordonate necesarul de fonduri în vederea stabilirii proiectului de buget;
- verifică şi analizează legalitatea propunerilor, centralizeazã datele, urmăreşte încadrarea lor în sursele de venituri;
- întocmeşte lucrările şi supune spre aprobare ordonatorului de credite proiectul de buget cu împărţirea pe capitolele execuţiei bugetare, repartizarea pe trimestru;
- verifică şi analizează solicitările de modificare a bugetului propus şi a bugetelor unităţilor din subordinea Consiliului Local al Municipiului Beius.
- urmăreşte utilizarea fondului de rezervă bugetară aflat la dispoziţia consiliului local conform legislaţiei în vigoare.
- urmăreşte, organizează şi conduce activitatea de alimentare cu mijloace băneşti pentru realizarea cheltuielilor proprii şi a unităţilor alimentate din bugetul local.
- verifică propunerile pentru stabilirea de impozite şi taxe locale, precum şi taxe locale, taxe speciale, în condiţiile legii.
- coordonează activitatea de verificare financiar-gestionară a patrimoniului propriu al unităţilor subordonate.
- urmăreste efectuarea inventarierii anuale a bunurilor proprietatea domeniului public şi privat, bunurilor materiale şi a valorilor băneşti.
- efectuează periodic controale la casierie.
- analizează săptămânal, cu şefii de servicii şi compartimente stadiul realizării sarcinilor de serviciu şi stabileste acţiunile pentru perioada următoare.
- asigură buna circulaţie a documentelor din cadrul Direcţiei economice şi avizează în vederea înaintãrii spre aprobare.
- angajează unitatea alături de conducerea Primăriei şi Consiliului Local în relatiile contractuale şi de decontare.
- urmăreşte efectuarea cheltuielilor conform legii şi informează ordonatorul de credite când este necesar.
- acordă efectuarea controlului financiar preventiv pentru efectuarea plăţilor făcute potrivit legislaţiei în vigoare.
- vizeaza deschiderea de credite în baza bugetului aprobat pe capitolele execuţiei bugetare.
- întocmeste şi dispune dările de seamă în conformitate cu normele legale în vigoare.
- urmăreşte şi verifică activitatea contabilă la unităţile subordinate din subordinea Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Beius
- verifică şi centralizează execuţiile bugetare şi dările de seamă depuse de unităţile finanţate din bugetul local şi prezintă spre aprobare ordonatorului de credite şi Consiliului Local al Municipiului Beius contul de execuţie bugetară.
- prezintă ordonatorului de credite date referitoare la evoluţia plăţilor şi a încasărilor şi face propuneri privind atragerea de noi resurse financiare.
- face propuneri de modificare a impozitelor şi taxelor locale în funcţie de legislaţia în vigoare, propune ordonatorului de credite şi Consiliului Local spre aprobare eşalonări de plată, reduceri sau scutiri de penalizări conform legii.
- coordoneaza, elaboreaza si propune spre aprobare Consiliului Local organigrama, numărul de personal şi ştatele de funcţii pentru aparatul propriu şi unităţile subordonate Consiliului Local în condiţiile legii.
- aproba pentru casare obiecte de inventar şi bunuri deteriorate urmare folosinţei îndelungate.
- coordonează activitatea de perfecţionare a personalului.
- urmăreşte şi răspunde de efectuarea cheltuielilor bugetare cu încadrarea în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Consiliul Local Beius.
- exercită şi alte sarcini stabilite prin lege sau alte acte normative, Hotărâri ale Consiliului Local sau dispoziţii ale Primarului.
SERVICIUL ECONOMIC din cadrul Primariei municipiului Beius asigura prin birourile si compartimentele de specialitate constatarea si verificarea materiei impozabile in vederea stabilirii si impunerii contribuabililor-persoane juridice si persoane fizice (populatie) – cu impozite si taxe locale, surse de venituri ale bugetului local. Serviciul Economic este condus de un sef serviciu , coordonat de catre Directorul executiv. Actioneaza in aceste conditii prin mijloace specifice pentru combaterea evaziunii fiscale in domeniul impozitelor si taxelor locale, urmarind realizarea veniturilor bugetului local prin organizarea si conducerea evidentei analitice pe categorii de venituri. Pentru ducerea la indeplinire a atributiilor ce-i revin colaboreaza cu celelalte compartimente si birouri din cadrul Primariei Beius, precum şi cu alte organe ale administratiei locale. Intocmeste si prezinta la termene stabilite situatii statistice, informari si raportari cu privire la stabilirea, urmarirea si incasarea impozitelor si taxelor locale, precum si rezultatele verificarilor pe linie fiscala a contribuabililor bugetului local.
Pentru realizarea sarcinilor si atribuţiilor ce îi revin Serviciul economic are urmatoarea structura organizatorica:
- Sef serviciu economic
-Compartiment buget finante contabilitate,banca de date;
- Compartiment Logistic
-Compartiment achizitii publice
SEF SERVICIU ECONOMIC
ATRIBUTII:
- fundamentarea şi elaborarea anuală a proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Beius;
- rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli;
- elaborarea unei strategii economice de ansamblu la nivelul administraţiei locale, privind gestionarea judicioasă şi eficientă a fondurilor publice, care include elemente de cheltuieli şi de venituri;
- întocmirea Contului de încheiere a exerciţiului bugetar anual pe care îl supune spre aprobare consiliului local;
- întocmirea lunară a contului de execuţie şi a bilanţului contabil conform legislaţiei;
- urmărirea derulării contractelor de concesiune a serviciilor publice, modul de calcul a redevenţei şi achitarea în termen a acestora;
- semnarea de legalitate şi conformitate a contractelor din care rezultă plăţi din bugetul local;
- transpunerea în practică din punct de vedere financiar a propunerilor formulate privind diverse activităţi şi acţiuni;
- elaborarea de documentaţii economice împreună cu alte compartimente din cadrul aparatului de specialitate al Primarului în vederea obţinerii de împrumuturi şi sume nerambursabile pentru realizarea unor proiecte în municipiul Beius;
- asigurarea relaţiei de comunicare şi de fluidizare a informaţiilor de natură economică dintre serviciile de specialitate coordonate şi celelalte direcţii din cadrul instituţiei;
- stabilirea măsurilor care se impun pentru funcţionarea eficientă a serviciilor publice subordonate Consiliului local al municipiului Beius, inclusiv pentru societăţile comerciale de interes local;
- asigurarea efectuarii inventarierii anuale a bunurilor proprietatea domeniului public şi privat, bunurilor materiale şi a valorilor băneşti.
- efectuează periodic controale la casierie.
- crearea unui sistem unitar de prelucrare a datelor care au influenţă asupra bugetului de venituri şi cheltuieli;
- întocmirea diverselor proiecte de hotărâri cu conţinut economico-financiar, prin serviciile de specialitate coordonate;
- organizarea conducerii la zi a registrului datoriei publice şi registrul garanţiilor locale, informarea Ministerului Finanţelor Publice cu privire la hotărârile consiliului local Beius privind contractarea de împrumuri pentru investiţii;
- întocmirea, actualizarea şi punerea în aplicaţie a procedurii privind angajarea şi decontarea cheltuielilor bugetare.
- elaborarea proiectelor bugetelor pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani pentru unităţile de învăţământ;
- consultarea şi analizarea propunerilor de buget ale unităţilor de învăţământ (ordonatorilor terţiari de credite); centralizarea acestora în vederea cuprinderii lor în bugetul local
- repartizarea pe trimestre a bugetului aprobat, în funcţie de posibilităţile reale de încasare a veniturilor şi de priorităţile stabilite în efectuarea cheltuielilor pentru fiecare centru bugetar;
- întreţinerea relaţiilor de colaborare profesionale cu unităţile de învăţământ;
- organizarea evidenţei angajamentelor legale şi a angajamentelor bugetare pentru unităţile de învăţământ;
- organizarea evidenţei creditelor bugetare aprobate pentru fiecare centru bugetar din invăţământ;
- efectuarea deschiderilor de credite, verificarea încadrării acestora în planurile aprobate;
- înregistrarea, verificarea şi centralizarea conturilor de execuţie lunare ale capitolului “Învăţământ”;
- urmărirea, respectarea şi punerea în aplicare a hotărârilor consiliului local privind alocarea unor sume pe diferitele destinaţii la unităţile de învăţământ;
- întocmirea solicitărilor suplimentare de sume defalcate adresate Consiliul Judeţean în situaţia în care aceste sume sunt insuficiente (salarii personal din învăţământ);
- urmarirea intocmirii si actualizarii programului anual de achiziţii publice,
- exercită şi alte sarcini stabilite prin lege sau alte acte normative, Hotărâri ale Consiliului Local sau dispoziţii ale Primarului
COMPARTIMENT BUGET FINANTE CONTABILITATE, BANCA DE DATE
ATRIBUTII :
- stabilește măsurile necesare și soluțiile legale pentru buna administrare, întrebuințare și executare a bugetului local,
- pregătește și întocmește proiectul de buget propriu al primăriei municipiului Beiuș, în baza propunerilor făcute de către structurile cu responsabilități în acest sens,
- centralizează propunerile de buget primite și întocmește bugetul general centralizat al Primăriei Beiuș, pe secțuni, capitole bugetare, subcapitole,titluri, articole și alineate,
- înaintează propunerile de buget spre aprobare ordonatorului principal de credite al primăriei Beiuș,
- fundamentează și întocmește ori de câte ori este nevoie búgetele rectificate pe baza datelor prezentate de compartiméntele din cadrul primăriei și instituțiile de subordonare local,
- elaborarea proiectelor bugetelor locale echilibrate şi anexelor la acestea, pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani ;
- participă la întocmirea contului anual de încheiere a exercițiului bugetar,
- introduce și actiualizează în programul informatic al instituției bugetul aprobat și în programul FOREXEBUG,
- întocmirea rapoartelor, semnarea electronică și transmiterea electronică a acestora către sistemul național de raportare FOREXEBUG, potrivit metodologiei, formatului și la termenele prevăzute în procedura de funcționare a sistemului,
- are atribuții în vederea semnării și transmiterii documentelor electronice, vizualizarea rapoartelor, accesul la aplicația Controlul angajamentelor bugetare, pentru funcționalitățile sistemului FOREXEBUG prin accesarea pe site-ul Ministerului finanțelor Publice prin ”Punctul unic de acces”-Sistemul național de raportare FOREXEBUG,
- organizează evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale,
- întocmește deschiderile de credite bugetare conform bugetului aprobat pentru fiecare capitol bugetar,
- atribuții privind furnizarea în orice moment și pentru orice subdiviziune de informații despre bugetul aproat pentru exercițiul bugetar curent cu privire la creditele bugetare consumate prin angajare și prin comparație să se determine creditele bugetare disponibile,
- furnizează informații pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exercițiul bugetar curent cu privire la angajamentele legale anuale sau multianuale aprobate de ordonatorul de credite,
- introduce, actualizează și transmite în programul informatic agreat de Ministerul Finanțelor Publice,
- centralizează trimestrial execuția bugetară în baza situațiilor primite de la unitățile subordonate Consiliului Local Beiuș,
- întocmirea și supunerea spre aprobare a contului de încheiere a exercițiului bugetar,
- întocmirea documentelor de plată şi asigurarea plăţilor cheltuielilor bugetare, în limita creditelor deschise şi a disponibilităţilor aflate în cont; verificarea condiţiilor de acceptare a documentelor de plată; verificarea concordanţei între Ordinele de plată emise şi extrasele de cont eliberate de Trezorerie, bănci, etc
- evidențiază și gestionează garanțiile de participare la procedurile de achiziție publică și garanțiile de bună execuție aferente contractelor de furnizare produce/prestării servicii/execuția de lucrări,
- organizarea și conducerea contabilității pentru a asigura înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea și transmiterea, păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară,
- asigură organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorii patrimoniale,
- asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile, întocmirea notelor contabile,
- ține evidența contabilă analitică și sintetică a tuturor conturilor, conform legii,
- asigură respectarea planului de conturi general, modelelor, registrelor și formularelor comune privind activitatea contabilă și normelor metodologice emise de Ministerul finanțelor Publice privind întocmirea și utilizarea acestora,
- întocmește balanțe de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice și urmărește concordanța dintre acestea,
- întocmește darea de seamă contabilă centralizată pentru unitășțile subordonate Consiliului Local Beiuș,
- întocmește raportările lunare privind situațiile contabile, plăți restante, arierate, datoria publică etc.
- organizează și conduce evidența contabilă cu privire la gestionarea valorilor materiale și mijloacelor bănești,
- organizează evidența mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, înregistrarea în contabilitate a imobilizărilor şi a amortizărilor mijloacelor fixe din patrimoniul public sau privat al Municipiului Beius;
- evidențiază și urmărește decontarea cu debitorii și creditorii Municipiului Beiuș,
- întocmește și actualizează permanent Registrul datoriei publice locale și Registrul de evidență a garanțiilor locale, conform legislației în vigoare,
- propune proiecte de dispoziții sau hotărâri legate de activitatea contabilă,
- organizează efectuarea în termen, potrivit reglementărilor în vigoare, a operațiunilor de inventariere a valorilor materiale , bănești și a decontărilor,
- întocmește dispozițiile de plata și încasare privind acordarea de avansuri spre decontare și urmărește decontarea la timp a acestora,
- gestionează și evidențiază în contabilitate garanțiile materiale reținute gestionarilor,
- asigură întocmirea decontului de TVA și transmiterea acestuia în termen,
- înregistrarea în contabilitate a centralizatoarelor de salarii primite de la Compartimentul resurse umane și plata acestora,
- asigură evidența sintetică a veniturilor din vânzări, chirii, concesiuni
- urmărește incasarea impozitelor si taxelor locale incasate prin POS sau on line si ia masurile necesare pentru descarcarea acestora;
- verifică zilnic execuţia conturilor de venituri in programul impozite şi taxe
- întocmeşte ori de câte ori este cazul nota justificativa pentru alimentarea conturilor a căror plaţi se fac din sume defalcate din TVA
- asigură întocmirea registrelor contabile prevăzute de legislația în vigoare,
- urmărirea, respectarea şi ţinerea evidenţei sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe destinatii precise stabilite prin Legea bugetului de stat;
- realizarea studiilor necesare pentru încheierea contractelor de credit ce trebuie efectuate pentru derularea unor acțiuni și lucrări publice, întocmirea documentației necesare , aprobarea, urmărirea și efectuarea raportărilor către ministerul finanțelor Publice,
- urmărirea derulării contractelor de credit, plata ratelor, a dobânzilor şi a comisioanelor percepute; ţinerea registrului datoriei publice;
- întocmește situația facturilor restante a furnizorilor din investiții și operațiuni curente și informează conducerea instituției
- exercită controlul financiar preventiv propriu asupra proiectelor de operațiuni ale ordonatorului de credite, în conformitate cu decizia internă de numire și cu nórmele metodologice aprobate de ministerul finanțelor Publice,
- exercită, potrivit legii, controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea și realitatea operațiunilor,
- asigură condițiile de legalitate, necesitate, oprtunitate, eficiență,eficacitate, economicitate și regularitate a resurselor bugetare utilizate pe parcursul exercițiului financiar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor din fonduri publice,
- asigură verificarea tuturor documentelor supuse vizei de control financiar preventiv și acordarea vizei conform prevedrilor legale în materia,
- participa la întocmirea documentației prin care sunt propuse persoanele desemnate să exercite viza de control financiar preventiv și bun de plata necesare emiterii dispoziției de acordare a vizei de C.f.P.
- elaborează nórmele specifice privind exercitarea controlului financiar preventiv la nivelul primăriei Beiuș, ținând cont de legislația aplicabilă,
- asigură înscrierea documentelor prezentate la viza de C.F.P. în registrul privind operațiunile prezentate la viza de control financiar preventiv propriu,
- asigură conform legilor și normativelor în vigoare, respectarea disciplinei financiare de către toate direcțiile și categoriile de personal cu răspunderi în gestionarea și administrarea banului public,
- prezintă la cerere ordonatorului principal de credite , directorului executiv economic rapoarte scrise privind activitatea depusă și modul de îndeplinire al sarcinilor,
- studierea și cunoașterea procedurilor de lucru,
- păstrarea documentelor și arhivarea acestora conform procedurilor aprobate și legislației în vigoare,
- răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precu și secretul datelor și al informațiilor cu caracter confidențial deținute sau la care are acces ca urmare a executării atribuțiilor de serviciu,
- răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine și in mod conștiincios a îndatoririlor de serviciu, se abține de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii de orice natură instituției,
- răspunde de realizarea în timp și întocmai a atribuțiilor ce-i revin conform legii, programelor aprobate sau dispuse expres de către conducerea instituției și de raportare a modului de realizare,
- răspunde, potrivit dispozițiilor legale, de corectitudinea și exactitatea datelor și informațiilor stipulate în documéntele întocmite,
- îndeplinește orice atribuții date de ordonatorul principal de credite/primarul municipiului Beiuș, directorul executiv Direcțșia economică, care prin natura lor, sunt de competența sau se încadrează în obiectul ți atribuțiile funcției deținute
COMPARTIMENT ACHIZITII PUBLICE -- scopul infiintarii compartimentului Achizitii Publice in cadrul Primariei Municipiului Beius îl constituie buna administrare a domeniului public, privat, centralizarea tuturor achizitiilor in vederea corelarii cheltuielilor din bugetul local, cheltuirea cat mai eficienta a banului public
ATRIBUTII:
- întocmește și actualizează strategia anuală de achiziție publică doar pe baza notelor de fundamentare emise de compartimentele de specialitate.Strategia anuală de achiziție publică se realizează în ultimul trimestru al anului anterior anului căruia îi corespund procesele de achiziție publică cuprinse în acesta, și se aprobă de către conducătorul autorității contractante,
- elaborează în cadrul strategiei anuale de achiziție publică, programul anual al achizițiilor publice și operează modificări/completări conform bugetului aprobat și cuprinde totalitatea contractelor de achiziție publică/acordurilor cadru pe care autoritatea contractantă intenționează să le atribuie în decursul anului următor,
- asigură întocmirea documentațiilor privind organizarea și desfășurarea procedurilor de achiziții publice în conformitate cu legislația în domeniu
- analizeaza si solutioneaza, in limitele competentei, impreuna cu celelalte compartimente, sesizarile si reclamatiile adresate entitatii, raportat la activitatea derulata in cadrul achizitiilor publice si in legatura cu acestea,
- elaborează și după caz, actualizează pe baza baza necesităților comunicate de compartimentele de specialitate din cadrul primărie, strategia de contractare și verifică, după caz înscrie achiziția publică în programul annual al achizițiilor publice,
- actualizează conform dispozițiilor legale programul annual al achizițiilor publice și urmărește publicarea modificărilor în SEAP,
- redactează şi transmite anunţurile de intenţie, de participare şi de atribuire in conformitate cu prevederile legale, spre publicare in Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfasurare al achizitiilor publice (SICAP), Monitorul Oficial al Romaniei partea VI-a Achiziţii publice şi in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după caz.
- pune la dispoziţia operatorilor economici documentaţia de atribuire, conform modalităţii stabilite de legislaţia în vigoare
- răspunde in mod clar, complet şi fără ambiguităţi la solicitările de clarificări, răspunsurile insoţite de intrebările aferente transmiţandu-le către toţi operatorii economici care au obţinut documentaţia de atribuire.
- întocmește documentația de atribuire(fișa de date, formulare) exclusive documentația tehnică pe baza referatelor de necesitate primite de la cpmpartimentele din cadrul primăriei,
- stabileste prin nota justificativa criteriile de calificare si selectie a ofertantilor, precum si criteriile de atribuire;
- întocmește nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitația deschisă sau licitația restrânsă,
- verifica existenta fondurilor alocate in buget pentru fiecare achizitie in parte
- aplică și finalizează procedurile de atribuire,
- primeşte de la ANAP, notificările privind invalidarea unor anunţuri, remediază lipsurile sau omisiunile, conform motivaţiei pe care se susţine notificarea în cauză, precum şi acceptul sau refuzul de la derogările solicitate
- cunoasterea si aplicarea legislatiei privind incheierea contractelor de achizitie publica, pentru totalitatea produselor, serviciilor, lucrărilor necesare autorității publice,
- redacteaza contractele de achizitie publica cu castigatorii procedurilor de achizitie,
- transmite contractul de achiziție publică semnat, împreună cu anexele acestuia către compartimentele de specialitate,
- întocmeşte şi păstrează dosarul achiziţiei publice cu toate documentele aferente conţinute de acesta, specificate conform legislaţiei în vigoare
- transmiterea in SEAP a notificarilor cu privire la fiecare achizitie directa offline ,trimestrial
- participă la negocierea clauzelor contractuale, dacă este cazul;
- elaborarea şi înaintarea spre semnare a referatelor si dispozitiilor pentru constituirea Comisiei de evaluare si numirea acestora
- primirea ofertelor depuse și păstrarea până la data și ora stabilită pentru deschiderea acestora de către comisia de evaluare,
- participă la deschiderea ofertelor depuse la data și ora stabilită pentru deschiderea acestora prevăzută în invitațiile/anunțurile de participare publicate și după caz a altor documente care însoțesc oferta,
- în calitate de membru al Comisiei de evaluare duce la îndeplinire toate atribuțiile stabilite prin lege și prin documentația de atribuire,
- redactarea proceselor verbale ale ședințelor de evaluare,
- redactarea rapoartelor de atribuire aferente procedurilor de achiziții publice,
- stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme si a ofertelor admisibile
- primirea şi înaintarea în vederea soluţionării si redactarea actului prin care Comisia de evaluare soluţionează contestaţiile;
- întocmirea adreselor pentru restituirea garanțiilor de participare către ofertanții câștigători și necâștigători,
- întocmește raportările pentru ANAP
- întocmește nota internă până la 15 octombrie a fiecărui an către toate compartimentele în vederea obținerii de la acestea a referatelor de necesitate pentru a le centraliza și a întocmi la timp programul anual al achizițiilor publice,
- contribuie la implementarea de proiecte cu finantare din fonduri europene
- asigura confidentialitatea datelor privind dosarele achizitiilor publice
- elaborează, în baza notelor justificative primite de la structurile care au atributii in urmarirea executarii contractului, actele adiţionale la contractele de achiziţie publică şi le înaintează spre semnare părţilor contractate
- preocuparea privind estimarea valorii contractelor de achiziţie în vederea fundamentării bugetului de venituri şi cheltuielie pentru fiecare an bugetar;
- asigurarea publicitătii achiziţiilor publice conform prevederilor legale in vigoare,
- indeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin acte normative sau încredinţate prin dispozitie de autoritatea deliberativă şi executivă
SERVICIUL VENITURI – Pentru realizarea sarcinilor si atribuţiilor ce îi revin Serviciul venituri are urmatoarea structura organizatorica
- - Sef serviciu venituri
- - Compartiment Impunere Persoane Fizice
- - Compartiment Impunere Persoane Juridice
- - Compartiment Inspectie Fiscala
- - Compartiment Executari Silite
- - Compartiment administrarea si exploatarea domeniului public si privat
- - Compartiment Caserie
SEF SERVICIU VENITURI
ATRIBUTII
organizează activitatea, atât pe compartimente cât şi pe fiecare funcţionar din subordine;
- întocmeste programele de activitate ale compartimentelor şi le prezintă spre
aprobare directorului executiv al Directiei economice ,
- stabilesc măsurile necesare şi urmăresc îndeplinirea în bune condiţii a obiectivelor din aceste programe;
- urmăreste şi răspunde de elaborarea corespunzătoare a lucrărilor şi finalizarea în
termenele legale a acţiunilor din programele de activitate sau dispuse de conducere;
- asigură respectarea disciplinei în muncă de către personalul subordonat, luând măsurile ce se impun;
- urmăreste şi verifică activitatea profesională a personalului din cadrul compartimentelor pe care le conduc, îi îndrumă şi sprijină în scopul sporirii operativităţii, capacităţii şi competenţei lor în indeplinirea sarcinilor încredinţate;
- asigură respectarea reglementărilor legale specifice domeniilor de activitate ale fiecărui compartiment, organizează şi urmăresc documentarea de specialitate a
personalului din subordine;
- repartizează pe salariaţii subordonaţi, sarcinile şi corespondenţa ce revine compartimentelor respective, dând îndrumările corespunzătoare pentru soluţionarea acestora;
- verifică, semnează sau vizează după caz, potrivit competenţelor stabilite, lucrările şi corespondenţa efectuate de personalul din subordine;
- veghează şi răspund, alături de personalul din subordine de respectarea normelor legale şi a celor hotărâte de Consiliul Local;
- răspunde de respectarea normelor de conduită şi deontologie de către personalul din subordine în raporturile cu contribuabilii;
- întocmeste fişele posturilor şi cele de evaluare individuală ale subordonaţilor, până la nivelul competenţelor lor; propun formele de perfecţionare profesională necesare bunei desfăşurări a activităţii.
- răspunde de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire şi soluţionare a petiţiilor adresate compartimentului, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 cu modificarile şi completările ulterioare;
- îndeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege sau dispuse de conducere în legătură cu domeniul lor de activitate.
- realizează instruirea din punct de vedere al securităţii muncii pentru personalul din subordine precum şi verifică asimilarea acestor cunoştinţe.
- asigură aducerea la îndeplinire a sarcinilor rezultate din actele normative;
- urmăreşte recuperarea debitelor şi reîntregirea patrimoniului Consiliului Local al Municipiului Beius.
- controlează şi urmăreşte încasarea impozitelor şi taxelor locale, majorărilor de întârziere şi amenzilor.
- verifică datele trecute în declaraţiile de impunere în vederea încasării impozitelor şi a taxelor de la contribuabili.
- face propuneri de modificare a impozitelor şi taxelor locale în funcţie de legislaţia în vigoare, propune ordonatorului de credite şi Consiliului Local spre aprobare eşalonări de plată, reduceri sau scutiri de penalizări conform legii.
- centralizează modul de încasare a taxelor şi chiriilor stabilite în baza contractelor pentru ocuparea terenurilor din domeniul public şi privat pentru amplasări de chioşcuri, tonete, garaje etc.
- răspunde de organizarea şi executarea creanţelor bugetare;
- organizează şi răspunde de gestionarea materiei impozabile a persoanelor fizice şi persoanelor juridice;
- urmăreşte şi răspunde de realizarea veniturilor la bugetul local;
- organizează desfaşurarea activităţii în cadrul şi în afara instituţiei, luând măsuri care să asigure elaborarea la timp şi la un nivel calitativ corespunzător a tuturor lucrărilor;
- organizează şi stabileşte structura fluxurilor informaţionale între compartimentele şi serviciile instituţiei;
- asigură corelarea planurilor de control urmărind eliminarea paralelismelor între compartimente, în scopul asigurării eficienţei activităţii;
- ia măsuri pentru organizarea, raţionalizarea şi simplificarea muncii serviciilor funcţionale prin realizarea prelucrării informaţiilor cu ajutorul tehnicii de calcul;
- transmite spre avizare directorului Directiei economice si spre aprobare primarului propunerile cu privire la demararea procedurilor de recrutare a posturilor vacante sau temporar vacante sau ,dupa caz, de reducere a acestora, ocupate sau vacante din subordine si promovari ale personalului din subordine
- ia măsurile prevăzute de lege în cazul săvârşirii de către salariaţi a unor abateri privind nerespectarea obligaţiilor de serviciu şi a disciplinei în muncă conform legislaţia în vigoare;
- aprobă, în condiţiile legii, efectuarea concediilor de odihnă şi a celorlalte categorii de concedii ale personalului din subordine;
- solicită sprijinul organelor de poliţie, a altor organe abilitate, in vederea îndeplinirea atribuţiilor privind executarea silită în temeiul titlurilor executorii;
- soluţionează obiecţiunile, răspunde de rezolvarea, în limitele competenţelor stabilite, a cererilor cetăţenilor sau le îndrumă spre rezolvare organelor competente;
- propune Consiliului Local al Municipiului Beius, proiecte de hotărâri privind impozitele şi taxele locale, precum si modificarea ROF-ul, organigramei, statului de personal şi a statului de functii; pentru compartimentele din subordine
- semnează toate documentele care ies din instituţie, destinate unor terţe persoane; in sfera sa de activitate
- păstreză confidenţialitatea informaţiilor gestionate
- informeaza ori de cate ori este nevoie, conducerea Directiei economice asupra activitatii desfasurate in cadrul serviciului
- urmareste indeplinirea hotararilor Consiliului Local si a Dispozitiilor Primarului date in competenta de realizare a compartimentelor din structura serviciului pe care il conduce;
- coordoneaza si indruma activitatea de constatare,impunere, incasare, urmarire si executare silita a impozitelor si taxelor locale si a altor venituri ale bugetului local, de la contribuabili persoane fizice si juridice, precum si activitatea de inspectie fiscala
- elaboreaza planul de inspectie fiscala pe care il supune spre avizare directorului Directiei economice si spre aprobare primarului;
- indeplineste orice alte sarcini si atriburii ce rezulta din prevederile legale
COMPARTIMENT IMPUNERE PERSOANE FIZICE
ATRIBUTII
- efectuarea impunerii contribuabililor, persoane fizice, conform declaraţiilor acestora date pe proprie răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
- operarea declaraţiilor contribuabililor persoane fizice în baza de date.
- analiza, întocmirea şi eliberarea certificatelor fiscale, contribuabililor persoane fizice.
- emiterea înştiinţărilor de plată şi a proceselor verbale de impunere, pe care le înmânează contribuabililor la data efectuării impunerii pentru luarea la cunoştinţă a obligaţiilor fiscale
- stabilirea şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de actele normative tuturor contribuabililor care încalcă legislaţia fiscală în sfera sa de competenţă.,
- înlăturarea deficienţelor constatate prin recalcularea impozitelor şi taxelor locale în conformitate cu legislaţia în vigoare, ca urmare a modificării masei impozabile în urma declaraţiilor rectificative depuse de contribuabili
- analizarea, documentarea şi soluţionarea cererilor contribuabililor persoane fizice cu privire la stabilirea corectă a impozitelor şi taxelor locale,.
- furnizarea de relaţii publicului cu privire la modul de calcul al impozitelor şi taxelor locale.
- operarea transferurilor auto în baza cererilor contribuabililor şi a actelor doveditoare.
- aplicarea sancţiunilor contravenţionale cu privire la impozitele şi taxele locale.
- întocmirea şi transmiterea la termenele stabilite a informaţiilor solicitate de şefii ierarhici superiori.
- îndeplinirea oricăror atribuţii repartizate de şeful de serviciu sau de conducerea Direcţiei economice (dispoziţii legale scrise sau verbale) în cadrul dispoziţiilor legale
- debitarea în baza de date a amenzilor primite şi predarea proceselor verbale Compartimentului de Executare Silită.Pana la ocuparea postului din cadrul Compartimentuli executari silite raspunde de luarea masurilor legale pentru incasarea acestora
- confirmarea amenzilor către organul emitent.
- studierea si însuşirea prin studiu individual a actelor normative legate de activitatea fiscala
- analizarea, întocmirea şi eliberarea certificatelor fiscale contribuabililor persoane fizice
- analizarea, documentarea şi soluţionarea cererilor contribuabililor persoane fizice cu privire la stabilirea corectă a impozitelor şi taxelor locale
- păstrează in condiţii de securitate dosarele clădirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport auto;
- păstrează pana la arhivare documentele prin care s-a dat răspuns contribuabililor la cererile si contestaţiile adresate;
- întocmeşte in termen situaţiile fiscale referitoare la activitatea de constatare si stabilire a impozitelor datorate de persoanele fizice
- se ocupa de actualizarea bazei de date prin completarea evidentelor fiscale, cu criterii unice de căutare (cod numeric personal) precum si alte informaţii suplimentare ce ţin de identificarea bunurilor impozabile
- studierea si însuşirea prin studiu individual a actelor normative legate de activitatea de impunere
- răspunde de modul de implementare a masurilor trasate pentru respectarea recomandărilor din actele de control, pe domeniul sau de activitate (acte de control ale controlorilor Curţii de Conturi
- · deschide noi poziţii de rol pentru contribuabilii persoane fizice
- · operează deciziile de impunere emise de Compartimentul Inspecţie Fiscala
- asigurarea întocmirii situaţiilor statistice si a informaţiilor privitoare la activitatea de impunere
- · efectuează operaţiunile de compensare si restituire la cererea contribuabililor
- intocmeste dosarele de compensare din oficiu si asigura avizarea lor de catre serviciile abilitate
- intocmeste dosarele de restituiri,compensari si asigura avizarea lor de catre serviciile abilitate;
- aplica sanctiuni contraventionale contribuabililor, cand se constata incalcarea prevederilor legale;
- raspunde in scris si in conformitate cu legislatia in vigoare, la anumite cereri,sesizari si reclamatii dupa caz, contribuabililor cu privire la stabilirea impozitelor si taxelor locale
- veriffica si clarifica suprasolvirile extrase in lista de la 31 decembrie a anului fiscal
- respectarea programului şi orelor de lucru fixate de instituţie
- cunoaşte si respecta circuitul documentelor
COMPARTIMENT IMPUNERE PERSOANE JURIDICE
ATRIBUTII
- identificarea materiei impozabile ;
- verificarea declaraţiilor de impunere privind materia impozabilă, corectarea erorilor privind calculul impozitului şi stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale (în cazul nedepunerii declaraţiilor fiscale), conform documentelor existente în dosarul fiscal al contribuabililor ;
- calcularea impozitelor ţinând cont de încadrarea clădirilor şi terenurilor în zonele de impozitare;
- actualizarea borderourilor de debite şi scăderi ;
- consilierea contribuabililor privind modul de calcul al impozitelor şi taxelor locale şi a altor venituri la bugetul local ;
- inventarierea materiei impozabile, conform prevederilor legale ;
- înscrierea în evidenţele fiscale a cazurilor noi privind materia impozabilă (clădiri, terenuri, mijloace de transport, mijloace de reclamă şi publicitate);
- transmiterea dosarelor fiscale ale contribuabililor care şi-au schimbat sediul sau domiciliul către alte organe fiscale;
- confirmarea debitelor transmise de către alte organe fiscale;
- eliberarea certificatelor de atestare fiscală, vizarea fişelor de înmatriculare a mijloacelor de transport
- realizarea situaţiilor centralizatoare privind debitele şi încasările impozitelor, taxelor şi a altor venituri la bugetul local şi transmiterea situaţiilor pentru înscrierea în evidenţa contabilă.
- păstrarea secretului de serviciu si confidenţialităţii in legătura cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţa in exercitarea funcţiei;
- asigurarea respectării normelor PSI si protecţiei muncii;
- întocmirea si asigurarea gestionarii dosarelor fiscale si a celorlalte documente referitoare la impunerea persoanelor juridice , pregăteşte arhivarea documentelor;
- asigurarea întocmirii situaţiilor statistice si a informaţiilor privitoare la activitatea de impunere
- analizarea aspectelor si fenomenelor rezultate din aplicarea legislaţiei fiscale, informarea operativa a conducerii asupra fenomenelor deosebite constatate propunând masurile care se impun;
- aplicarea in mod corect , unitar si cu profesionalism a legislaţiei fiscale cu privire la impozitele si taxele datorate de contribuabilii – persoane juridice;
- studierea si însuşirea prin studiu individual a actelor normative legate de activitatea de impunere
- răspunde de modul de implementare a masurilor trasate pentru respectarea recomandărilor din actele de control, pe domeniul sau de activitate (acte de control ale controlorilor Curţii de Conturi
- întocmirea de informări in legătura cu stabilirea impozitelor si taxelor in sarcina persoanelor juridice, rezultatele acţiunilor de impunere, masurile luate pentru nerespectarea legislaţiei fiscale pe fiecare fel de impozit sau taxa;
- îndeplinirea oricăror alte atribuţii repartizate de organul ierarhic superior
- răspunde de îndeplinirea corecta si la termen a sarcinilor stabilite;
- colaborarea cu salariaţii din cadrul compartimentelor direcţiei si din celelalte compartimente ale Primăriei in scopul administrării eficiente a creanţelor fiscale .
- verifică modul de completare a declaraţiilor de impunere şi actele prin care se atestă dobândirea proprietăţii bunurilor de către persoanele juridice şi stabileşte impozitul datorat;
- recalculează impozitul în cazul în care au intervenit modificări periodice care conduc la modificarea impozitului;
- întocmeşte adrese de răspuns la adresele primite de la alte organe sau servicii descentralizate :lichidatori, politie, parchet, experţi, executori, notari publici, instanţe.
- emite certificate de atestare a obligaţiilor fiscale, adeverinţe de valoare, alte acte solicitate de contribuabili în legătură cu situaţia fiscală a acestora;
- emite decizii de impunere privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale datorate de către contribuabilii persoane juridice bugetului local;
- păstrează în condiţii de securitate dosarele contribuabililor pe care le preda periodic spre arhivare în baza proceselor verbale de predare primire;
- aplică sancţiuni contravenţionale pentru faptele prevăzute în legislaţia fiscală unde au competenţă;
- urmăreşte operarea la zi în baza de date a declaraţiilor de impunere, a rezultatelor constatate cu ocazia controlului fiscal, şi a tuturor modificărilor sau cazurilor noi de impunere apărute;
- menţine evidenta facilitaţilor acordate persoanelor juridice care îmbracă forma ajutoarelor de stat si întocmeşte situaţiile ce trebuie transmise altor organisme pe aceasta linie
- operează declaraţiile de impunere ale contribuabililor persoane juridice în vederea stabilirii impozitelor pe clădiri, teren, auto, etc si preda documentaţia de impunere spre arhivare
- emite procesul verbal si înştiinţarea de plata pe care o comunica cu contribuabilul
- deschide noi poziţii de rol pentru contribuabilii persoane juridice
- operează deciziile de impunere emise de Compartimentul Inspecţie Fiscala
- înregistrează biletele de spectacole si decontul privind impozitul pe spectacol pentru spectacolele organizate în Municipiul Beius
- efectuează operaţiunile de compensare si restituire la cererea contribuabililor
- intocmeste dosarele de compensare din oficiu si asigura avizarea lor de catre serviciile abilitate
- intocmeste dosarele de restituiri,compensari si asigura avizarea lor de catre serviciile abilitate;
- operează procesele verbale de contravenţie pe care le transmite Compartimentului Executare Silita, iar pana la ocuparea postului din cadrul compartimentului executari silite raspunde de luarea masurilor legale pentru incasarea acestora
- respectarea programului şi orelor de lucru fixate de instituţie
- cunoaşte si respecta circuitul documentelor
COMPARTIMENT INSPECTIE FISCALA
ATRIBUTII
- efectuează inspecții fiscale pentru verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili personae fizice si persoane jurdice, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată precum și a accesoriilor aferente acestora la contribuabilii din aria sa de competentă, în ceea ce privește domeniul impozitelor și taxelor, contribuții sau alte sume datorate, care se constituie venituri la bugetul local;
- verifică legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legislației fiscale și operarea diferențelor constatate în evidența operativă;
- analizează și evaluează informațiile fiscale, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse;
- sancționează, potrivit legii, faptele constatate și dispune măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale;
- constată faptele de natură contravențională și aplică sancțiunile conform competențelor legale;
- verifică respectarea și/îndeplinirea obligațiilor fiscale/contabile de către contribuabilii ce fac obiectul acțiunilor de inspecție fiscală;
- examinează documentele aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
- verifică concordanța dintre datele din declaratiile fiscale/informative și cele din evidența contabilă a contribuabilului;
- stabilește corect baza de impunere, diferențele datorate în plus sauu în minus, după caz, față de creanța fiscală declarată și/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecției fiscale;
- stabilește diferențe de obligații fiscale de plată, precum și obligații fiscale accesorii aferente acestora;
- discută constatările și solicită explicații scrise de la reprezentanții legali ai contribuabililor/împuterniciții acestora , după caz;
- solicită informații de la terți conform competențelor, dispune instituirea de măsuri asiguratorii în condițiile legii, aplică potrivit prevederilor legale, sigilii asupra bunurilor;
- sesizează organele de urmărire penală, în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întrunii elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile legii penale, cu avizul serviciului/compartimentului juridic;
- reverifică anumite perioade, ca urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor , care influențează rezultatele acestora;
- informează contribuabilii, pe parcursul desfășurării inspecției fiscale, asupra constatărilor rezultate din inspecția fiscală;
- înscriu rezultatele inspecției fiscale într-un raport scris, care va sta la baza emiterii deciziei de impunere/deciziei de nemodificare a bazei de impunere;
- încheie procese verbale, procese verbale de constatare a contraventiei, sau alte documente prevazute de legislația în vigoare, urmare a acțiunilor de control;
- efectuează controale inopinate și cercetări la fața locului, din proprie inițiativă sau ca urmare a unor sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale;
- solicită efectuarea de controale inopinate și cercetări la fața locului altor organe fiscale, în cazuri justificate;
- aplică prevederile metodologiilor, tematicilor și procedurilor de inspecție fiscală și a legislației financiar - fiscale;
- colaborează cu celelalte servicii/birouri/compartimente din cadrul aparatului propriu și din cadrul structurilor ce funcționează în cadrul instituției ;
- utilizează în activitatea de inspecție fiscală, informațiile din bazele de date deținute la care acesta are acces;
- asigură și răspunde de soluționarea corespunzătoare și în termen , a petițiilor repartizate;
- întocmesc și prezintă conducătorului de inspecție fiscală rapoarte și informări privind modul de realizare al acțiunilor de inspecție fiscală din programele de activitate pentru contribuabilii persoane juridice, din aria de competență ;
- asigură realizarea pregătirii profesionale a personalului de inspecție fiscală;
- asigură și păstrează confidențialitatea informațiilor, datelor și documentelor privind activitatea desfășurată;
- utilizează și propun actualizarea și îmbunătățirea aplicațiilor informatice specifice activității de inspecție fiscală;
COMPARTIMENT EXECUTARI SILITE
ATRIBUTII
- emiterea de instiintari de plata, somatii si titluri executorii, indeplinirea procedurii de comunicare a actelor, aplicarea procedurilor legale de executare silita a creantelor bugetului local in cadrul termenului de prescriere, prin toate formele de executare silita, poprire, mobiliara si imobiliara ;
- parcurgerea etapelor din cadrul procedurii de executare silita, respectiv indisponibilizarea si valorificarea bunurilor mobile, aplicarea de sechestre pe bunuri mobile si valorificarea acestora;
- verificarea perioadei de prescriptie aferente debitelor restante, inregistrarea , clarificarea situatiei si incasarea acestora;
- reanalizarea tuturor debitorilor in vederea verificarii constatarii incadrarii in conditiile de scadere a debitelor date la executare silita, prescrise fara vina vreunui functionar public din cadrul institutiei;
- stabilirea unui calendar anual privind colectarea creantelor fiscale prin procedura de executare silita atat persoanelor fizice cit si persoanelor juridice;
- verifica legalitatea titlurilor executorii;
- adrese de restituire a proceselor-verbale de contraventii sau alte titluri executorii catre organele emitente, pentru cele care nu indeplinesc conditiile legale;
- intocmirea proceselor-verbale de scoatere din evidenta a amenzilor pentru contribuabili decedati;
- intocmire procese-verbale pentru debitorii insolvabili;
- transfer dosare executare catre alte localitati la data identificarii schimbarii domiciliului contribuabililor;
- să identifice sediul sau domiciliul debitorilor persoanelor juridice cu sprijinul organelor de politie, al Registrului Comertului, ori a instantelor;
- să aplice procedura executării silite prevăzută de actele normative în vigoare pentru recuperarea debitelor restante de la contribuabilii persoane juridice prin întocmirea de somatii si titluri executorii în cazul neplătii la termenele legale, iar în cazul depăsirii termenelor după deschiderea procedurii,trecerea la următoarele forme de executare silită si anume:înfiintarea de propriri asupra conturilor contribuabililor persoane juridice, întocmirea de procese-verbale de sechestru si valorificarea bunurilor prin licitatie;
- să efectueze situatii centralizatoare lunare cu evidenta încasărilor rezultate din
executarea silită;
- să întocmească situatii centralizatoare analitice privind societătile respectiv sumele
rămase de recuperat;
- să-si însusească sistematic si să aplice în consecintă reglementările în vigoare cu
privire la executarea creantelor bugetare;
- să sesizeze seful ierarhic superior, în legătură cu orice problemă apărută;
- să aplice procedura executării silite prevăzută de actele normative în vigoare pentru
recuperarea debitelor restante de la persoane fizice
- să urmărească recuperarea sumelor restante prin emiterea de somatii si
titluri executorii
- să înfiinteze propriri asupra conturilor debitorilor persoane fizice;
- să întocmească procese-verbale de sechestru;
- să valorifice bunurile sechestrate prin modalităti prevăzute de dispozitiile legale în
vigoare;
- să întocmească procesul-verbal de adjudecare în cazul vânzării bunurilor imobile
si mobile;
- să identifice domiciliul debitorilor cu sprijinul organelor de politie;
- să efectueze evidenta încasărilor rezultate din executare silită;
- să întocmească situatii centralizatoare;
- să întocmească corespondenta cu autoritătile publice,institutiile publice / private sau de interes public cu care colaborează în vederea in vederea rezolvarea atributiilor de serviciu;
- isi va pune la dispozitie toate cunostintele pentru buna desfasurarea a activitatii din institutie
- raspunde si de problemele juridice specifice activitatii compartimentului executare silita;
- respecta Regulamentul Intern al institutiei ;
- reprezintă si angajează institutia numai în limita atributiilor de serviciu si a mandatului
care i s-a încredintat de către conducerea acesteia;
- propune documente tipizate si proceduri de uz intern pentru activitatea compartimentului sau a institutiei;
- răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum si de secretul datelor si al informatiilor cu caracter confidential detinute sau la care are acces ca urmare a exercitării atributiilor de serviciu;
- răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine si în mod constiincios a îndatoririlor de serviciu, se abtine de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii institutiei;
- răspunde de realizarea la timp si întocmai a atributiilor ce-i revin potrivit legii,
programelor aprobate si dispuse expres de către conducerea institutiei si de raportarea
asupra modului de realizare a acestora;
- răspunde, potrivit dispozitiilor legale, de corectitudinea si exactitatea datelor, informatiilor,
- măsurilor si sanctiunilor stipulate în documentele întocmite;
- urmăreste si asigură transmiterea în timputil a răspunsurilor la relatiile solicitate de
instantele judecătoresti, cu activitatea pe care o desfăsoară etc;
- răspunde de arhivarea, dosarelor constituite în activitatea proprie si predarea
acestora spre păstrare la compartimentul arhivă;
- răspunde disciplinar, civil, material si penal, pentru pagubele provocate unitătii prin
executarea defectuoasă a atributiilor sau prin neexecutarea acestora;
COMPARTIMENT ADMINISTRAREA SI EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT- scopul infiintarii acestuia in cadrul Primariei Municipiului Beius îl constituie buna administrare a domeniului public, privat,
ATRIBUTII
- evidenta patrimoniului public si privat aflat in proprietatea Municipiului Beius-terenuri, constructii
- administrarea imobilelor aflate in patrimonial Municipiului Beius in conformitate cu hortararile Consiliului Local
- autorizarea activitatilor de comert, intocmirea contractelor/abonamentelor de ocupare a locurilor cu mobilier stradal comercial si publicitar, intocmirea contractelor de inchiriere pentru terenurile aferente mijloacelor de publicitate stradala precum si a celor de comert stradal(care au facut obiectul licitatiei publice)
- crearea bazei de date privind patrimonial municipiului pe baza informarii si verificarii subcomisiilor de inventariere si a deciziei comisiei de inventariere
- verificarea situatiei juridice a imobilelor(terenuri si constructii) din patrimonial municipiului Beius
- vanzarea bunurilor imobile aflate in patrimonial autoritatii locale, aprobata prin hotarare a consiliului local
- verificarea respectarii din punct de vedere tehnic a clauzelor contractelor de vanzare cumparare
- intocmeste documentatiile de atribuire pentru concesionarea/inchirierea imobilelor prin licitatie
- pregateste si inainteaza compartimentului juridic materialul aferent litigiilor care privesc instrainarea bunurilor
- prezinta referate de specialitate care sa cuprinda informatiile de ordin tehnic in vederea analizarii si dezbaterii consiliului local prin proiecte de hotarari vanzarea/schimbul bunurilor immobile in conditiile legii
- intocmeste contracte de vanzare cumparare/acte aditionale a imobilelor din evidente conform hotararii consiliului local
- propune prin rapoarte de specialitate nivelul taxelor privind inchirierea domeniului public cu mobilier stradal si publicitar
- ține evidenţa completă a solicitărilor de spaţii locative în condițiile Legii nr. 152/1998 cu modificările și completările ulterioare, precum și normele de aplicare a acestei legi și pune aceste evidențe la dispoziția comisiei constituite în vederea analizării și supunerii spre aprobarea Consiliului Local al Municipiului Beius a repartizării locuințelor pentru tineri, destinate închirierii construite prin grija ANL, aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Beius.
- urmăreşte şi asigură respectarea prevederilor legale stabilite prin hotărâri ale consiliului local, privind atribuirea spaţiilor de locuit aparţinând fondului locativ de stat pe categorii de locuinţe.
- verifică la solicitarea comisiilor constituite pentru repartizarea locuințelor sociale pentru tineri, destinate închirierii la fața locului în colaborare cu alte direcții sau servicii, situația solicitanților pentru locuințele sociale și pentru locuințele de tineret, precum și sesizările privind închirierea, folosirea și administrarea locuințelor conform prevederilor legale în vigoare asigurând soluționarea acestora în termen.
- participă la toate acţiunile consiliului local şi ale Primăriei municipiului Beius, care au drept scop actualizarea evidenţei, administrarea, exploatarea, conservarea şi întreţinerea domeniului public şi privat al municipiului Beius.
- întocmeşte documentaţiile şi organizează licitaţii publice, în baza hotărârilor consiliului local, având ca scop închirierea, concesionarea şi vânzarea imobilelor aflate în patrimoniul municipiului Beius.
- ține evidenţa terenurilor fără construcţii intravilan şi extravilan .
- întocmeşte în baza proceselor verbale de adjudecare înaintate de comisiile de licitaţie, documentaţia necesară emiterii repartiţiilor pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă sau terenuri care au fost adjudecate prin licitaţie publică de către diferite persoane juridice sau fizice.
- rezolvă în termenul legal sesizările primite de la cetăţenii municipiului Beius referitoare la respectarea legalităţii în administrarea şi exploatarea patrimoniului consiliului local.
- colaborează în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu celelalte compartimente din aparatul de specialitate al primarului precum şi cu instituţiile şi serviciile publice aflate sub autoritatea Consiliului Local.
- propune măsurile necesare pentru legalizarea construcţiilor executate fără autorizaţii sau prin nerespectarea autorizaţiilor şi legalizarea situaţiilor juridice ale imobilelor (terenuri şi clădiri) aparţinând domeniului public de interes local.
- în baza expertizelor tehnice de evaluare a imobilelor-contrucţii şi terenuri proprietatea Municipiului Beius actualizează valoarea acestora
- ține evidenţa tuturor terenurilor, aparţinând domeniului public ocupate cu construcţii provizorii, chioşcuri, mobilier stradal, etc., pentru care s-au organizat licitaţii publice.
- asigură intrarea în proprietatea Municipiului Beius a terenurilor şi construcţiilor care, potrivit dispoziţiilor legale, îi aparţin.
- sesizează compartimentele de specialitate în cazul existenţei unor construcţii neautorizate pe domeniul public sau privat, în vederea luării măsurilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare
- menţine legătura cu celelalte compartimente din cadrul Primăriei pentru rezolvarea problemelor comune.
- asigură elaborarea documentaţiilor pentru şedinţele Consiliului local municipal, ce privesc activităţile de care răspunde.
- ține evidenţa spaţiilor având altă destinaţie decât locuinţă şi face propuneri de repartizare sau licitare, după caz, conform normelor legale în vigoare.
- conduce evidenţa operativă a bunurilor, de natura terenurilor şi construcţiilor, aflate în inventarul domeniului public şi privat al municipiului Beius, actualizează periodic evidenţa acestora, operând toate modificările intervenite (intrările şi ieşirile de bunuri în şi din domeniul public şi privat, dezmembrări, casări, etc.) cu ajutorul programelor informatice puse la dispoziţie
- îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului municipiului Beius.
COMPARTIMENT CASERIE
ATRIBUTII
- efectueaza operatii de încasari în numerar privind chirii si alte venituri provenind de la compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului( impozite si taxe, urbanism, arhitect sef, etc) pe baza documentelor de încasari;
- asigura încasarea impozitelor si taxelor locale provenind de la Serviciul Venituri, pe baza debitelor stabilite de catre serviciul sus-mentionat;
- preda zilnic borderoul cu încasarile privind impozite si taxe locale la Compartimentul Financiar din cadrul Directiei Econnomice, pentru verificare;
- verifica, numara si împacheteaza corespunzator numerarul încasat, întocmeste zilnic documentele de casa;
- conduce evidenta intrarilor si iesirilor de numerar, stabileste soldul de casa zilnic, confrunta soldul zilnic din jurnalul de casa cu cel faptic existent în caserie;
- asigura integritatea, securitatea numerarului existent în caserie în timpul zilei operative, predarea sub semnatura celor în drept la sfârsitul zilei operative;
- urmareste circuitul documentelor de încasari în numerar în scopul asigurarii integritatii acestora;
- îndosariaza si arhiveaza toate documentele ce au facut obiectul activitatii;
- urmareste încadrarea corecta pe surse de venit si bugete componente în conformitate cu legislatia în vigoare cu clasificatia bugetara aprobata si cu conturile deschise în acest sens;
- întocmeste borderoul de încasari si plati pe destinatii bugetare;
- completeaza zilnic Registrul de Casa si Foaia de Varsamânt, depunand zilnic sumele încasate, pe destinatii bugetare la Trezoreria Beius;
- ridica numerar de la Trezorerie pentru plata salariilor si a altor cheltuieli materiale;
- depune la Trezorerie , conform prevederilor legale, veniturile încasate;
DIRECTIA AMENAJARE TERITORIU SI URBANISM
Institutia Arhitect Sef este condusa de Arhitectul Sef al municipiului, functionar public subordonat direct primarului. Arhitectul Sef raspunde de activitatea si reprezentarea institutiei pe care o conduce, el indeplineste atributiile prevazute in fisa postului precum si orice alte atributii legale din domeniul de competenta incredintate de primar, pentru care are la dispozitie personal si instrumente necesare. El are in subordine un sef birou tehnic care indeplineste atributiile stabilite prin fisa postului precum si orice alte atributii legale incredintate de arhitectul sef si de primar.
ARHITECT SEF al municipiului Beius conduce activitatea structurii specializate în domeniul autorizarii executarii lucrarilor de construire in domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului din cadrul primariei îndeplineşte atribuţii stabilite prin hotărârile consiliului local, dispoziţiile primarului şi prin actele normative în vigoare.
Pentru realizarea sarcinilor si atribuţiilor ce îi revin Directia amenajarea teritoriului si urbanism are urmatoarea structura organizatorica:
Arhitect sef;
- Compartiment urbanism;
-Compartiment implementare GIS
-Compartiment disciplina în construcții,autorizare transport public local
-Compartiment protectia mediului
-Compartiment energetic
Birou Tehnic- sef birou
- Compartiment investitii si amenajarea teritoriului
- Compartiment tehnic
ARHITECT SEF :
- iniţiază, coordonează din punct de vedere tehnic elaborarea, avizează şi propune spre aprobare strategiile de dezvoltare teritorială urbane, precum şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism (planuri de urbanism, zonificări, regulamente de urbanism şi construire);
- convoacă şi asigură dezbaterea lucrărilor Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism;
- întocmeşte, verifică din punct de vedere tehnic şi propune emiterea avizelor de oportunitate, a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire;
- urmăreşte punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare urbană şi a politicilor urbane, precum şi a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
- asigură gestionarea, evidenţa şi actualizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
- transmite periodic Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice situaţiile cu privire la evidenţa şi actualizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism;
- organizează şi coordonează constituirea şi dezvoltarea băncilor/bazelor de date urbane;
- coordonează şi asigură informarea publică şi procesul de dezbatere şi consultare a publicului în vederea promovării documentaţiilor aflate în gestiunea sa;
- participă la elaborarea planurile integrate de dezvoltare şi le avizează din punctul de vedere al conformităţii cu documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism legal aprobate;
- avizează proiectele de investiţii publice din punctul de vedere al conformităţii cu documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism legal aprobate.
- urmărirea şi evaluarea permanent a rezultatele din domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului (pe masură ce necesităţile şi resursele evoluează) şi propune soluţii si acţiuni eficiente de corectare a acestora ţinând cont de realitatea economică şi de dezvoltarea durabilă.
- asigurarea si raspunderea elaborarii actelor cu caracter informativ din domeniu
- asigurarea si raspunderea elaborarii rapoartelor de specialitate – din domeniile de activitate – supuse spre analizare, dezbatere şi aprobare Consiliului Local.
- reprezintă municipalitatea în relaţia cu cetăţenii şi alţi factori interesaţi pe
- problemele aflate în sfera sa de competenţă
- propunerea emiterii dispoziţiilor Primarului în probleme specifice activităţii
- asigurarea respectarii legalităţii şi a termenelor legale pentru soluţionarea cererilor, adreselor, petitiilor care se află în domeniul său de competenţă
- asigurarea informarii superiorilor prin rapoarte anuale sau solicitate specific, pentru întreaga activitate a directiei
COMPARTIMENT URBANISM :
Obiective generale:
- Respectarea legislatiei in domeniul urbanismului si a domeniilor conexe in proportie de 100%.
- Desfasurarea unei activitati de inalta calitate astfel incat numarul reclamatiilor sa fie 0.
ATRIBUTII
- coordonarea elaborării şi semnarea certificatelor de urbanism în concordanţă cu prevederile din Planul Urbanistic General şi Regulamentul aferent acestuia, precum şi a documentaţiilor de urbanism aprobate de Consiliul local al municipiului Beius, in termen de 15/30 de zile (in functie de scop, conform legii 50 din 1991)
- coordonarea elaborării şi semnarea autorizaţiilor de construire şi a autorizaţiilor de desfiinţare, în concordanţă cu prevederile din Planul Urbanistic General şi Regulamentul aferent acestuia, precum şi a documentaţiilor de urbanism aprobate de Consiliul local al municipiului Beius in termen de 15/30 de zile (in functie de scop, conform legii 50 din 1991);
- susţinerea în faţa consiliului local al Municipiului Beius a proiectelor de hotărâri şi
- rapoartelor de specialitate din domeniul urbanismului.
- propunerea de soluţii pentru îmbunătăţirea aspectului urban al oraşului şi pentru rezolvarea unor situaţii reclamate de cetăţeni in temen de 30 de zile de la data inregistrarii.
- organizarea şi coordonarea activităţii Comisiei Municipale de Urbanism si Amenajarea teritoriului si semnarea documentelor de avizare in termen de 30 de zile de la depunerea solicitarilor;
- eliberarea de adeverinte nomenclator stradal solicitate de evidenta populatiei ,SC Electrica,Cartea funciara etc., in termen de 10 zile de la solicitre
- receptionarea lucrarilor autorizate pentru persoane fizice si juridice,regularizarea taxelor aferente si eliberarea certificatelor de atestare a edifiacrii pentru inscrierea in cartea funciara in termen de 30 de zile.
- executarea de controale in teritoriu pentru respectarea disciplinei in constructii si luarea de masuri in cazul incalcarii prevederilor Legii nr.50/1991 republicata privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii in termen de 30 de zile de la sesizare.
- intocmirea unor situatii statistice lunare,trimestriale si semestriale si inaintarea lor catre Directia Statistica Bihor,Consiliul Judetean si Inspectoratul in Constructii in termen de 15 zile de la solicitare.
- actualizarea bazelor de date a nomenclatorului stradal, a certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire si desfiintare in termen de 15 zile de la semnalarea unor eventuale inadvertente.
- verificarea autorizatiilor de construire care expira si redactarea de instiintari catre titulari pentru intrarea in legalitate.
COMPARTIMENT IMPLEMENTARE GIS:
ATRIBUTII
- participarea la intocmirea documentatiilor privind evidenta domeniului public si privat al Municipiului Beius.
- participarea, alaturi de expertii desemnati de catre instantele judecatoresti la expetizele efectuate in dosarele aflate pe rolul instantelor, ca delegat din partea Municipiului Beius.
- colaborarea cu Biroul Tehnic in vederea realizarii lucrarilor de Investitii privind organizarea de parcari auto, piete, oboare, spatii verzi, locuri de joaca si agrement, etc.
- rezolvarea corespondenţei cu instituţiile – Consiliul Judeţean Bihor, Instituţia Prefectului, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia de Statistică , Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara etc- în baza adreselor primite de la acestea
- asigurarea legaturii si comunicarii dintre Primaria Municipiului Beius si firmele specializate pentru efectuarea lucarilor de Cadastru General si Imobiliar-Edilitar.
- întocmirea adeverintelor cu categoriile de folosinta ale imobilelor
- receptia lucrarilor de Cadastru General si Imobiliar-Edilitar
- efectuarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform cărţii tehnice a construcţiei
- întocmirea rapoartelor pentru şedinţele de consiliu local
COMPARTIMENT DISCIPLINA IN CONSTRUCTII ,AUTORIZARE SERVICII DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL:
ATRIBUTII
AUTORIZARE SERVICII DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL
- cunoaşterea si respectarea legislaţiei in vigoare din domeniul serviciilor de
transport public local - cunoasterea si respectarea prevederilor Regulamentului de acordare a
licentelor de transport public local prin curse regulate speciale - fundamentarea concluziilor si consemnărilor din rapoartele de specialitate in
mod obiectiv, exclusiv pe documentele analizate - analizarea documentatiei depuse in vederea eliberarii licentelor de traseu pentru curse regulate speciale.
CONTROL DISCIPLINA IN CONSTRUCTII SI MEDIU
- exercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii.
- intocmirea notelor de constatare privind constructiile realizate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea autorizatiei de construire si a abaterilor privind normelor de protectia mediului.
- intocmirea proceselor verbale de contraventie si inaintarea lor spre semnare arhitectului sef si conducerii Primariei Municipiului Beius.
- asigurarea asistentei, in cazul deplasarii in teren ,in sprijinul compartimentului urbanism
COMPARTIMENT PROTECTIA MEDIULUI:
ATRIBUTII
- Urmărește ducerea la îndeplinire a obligațiilor administrației publice locale privind protecția mediului și a hotărârilor referitoare la protecția mediului emise de către Consiliul Local al municipiului Beiuș;
- Urmărește starea și dezvoltarea mediului înconjurător în anumite locații;
- Verificarea pe teren ,soluţionarea şi răspunderea în termenul legal la toate adresele persoanelor fizice şi juridice, cereri, sesizări, reclamaţii, note interne, conform prevederilor în vigoare privind protecția mediului;
- Monitorizarea cantității lunare și tipurile de deșeuri colectate în municipiul Beiuș, inclusiv deseuri de echipamente electrice și electronice;
- Supravegherea agenților economici, populației în vederea prevenirii deversărilor accidentale a poluanților, sau a depozitărilor necontrolate de deșeuri;
- Participă la acțiuni de control și salubrizare cu alte compartimente și instituții;
- Participă la elaborarea proiectul de buget pentru investiţii în domeniul protectiei mediului;
- Întocmește referate, informări şi rapoarte de specialitate către conducerea instituţiei şi/sau Consiliul Local al municipiului Beius în vederea aducerii la cunoştinţă, promovării şi/sau aprobării a activităților ce trebuie întreprinse în vederea respectării prevederilor legislative privind protecția mediului.
- Centralizează date statistice, necesare raportărilor solicitate de Direcția de Statistică, sau alte organe administrative la nivel județean și național;
- Primește documentele repartizate pe probleme de protecțiua mediului, le înregistrează în registrul-intrări ieșiri, le analizează , le soluționează și le îndosariază corespunzător;
- Colaborează cu diferite instituții și organisme( Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, Administrația Bazinală de Apă- Crișuri, Direcția de Sănătate Publică) care desfășoară activități specifice în domeniul protecției mediului;
- Punerea la dispoziția companiilor de informații despre limitele pe care acestea cu privire la protecția mediului înconjurător;
- Să impună respectarea intereselor de protectie a mediului în folosirea terenului si în procedurile de planificare, acolo unde au loc interventii importante ale omului asupra mediului si asupra anumitor peisaje, informand superiorii ierarhici asupra problemelor aparute sau care pot apare pe linia protectiei mediului si propune masuri specifice de reducere si prevenire a impactului negativ asupra mediului;
- Colaborează cu alte servicii de specialitate din instituție/alte autorități, pentru a obține sprijinul necesar în rezolvarea problemelor specifice domeniului său de competență sau care au conexiuni cu activitatea specifică acestora;
- Asigură reprezentarea din partea Primăriei municipiului Beiuș în calitate de responsabil cu protecția mediului, în timpul acțiunilor, activităților, derulate, organizate, solicitate Primăriei municipiului Beiuș de autoritățile cu atribuții de monitorizare, coordonare, îndrumare, reglementare și control în domeniu ( Agenția pentru Protecția MediuluiBihor, Garda de mediu- Comisariatul județean Bihor), Administrația Bazinală de Apă Crișuri Bihor;
- Promovează o atitudine corespunzătoare față de comunitate în legătură cu importanța protecției mediului;
- Îndeplinește orice alte sarcini în funcție de solicitările conducerii, participând la rezolvarea unor cereri venite de la alte compartimente din cadrul instituției privind sesizări , verificări, reclamații, proiecte care se bazează pe prevederi legislative privind protecția mediului.
COMPARTIMENT ENERGETIC:
ATRIBUTII
- elaborează şi propune spre aprobare autorităţii administraţiei publice locale programul propriu de modernizare şi dezvoltare a SACET;
- identifică zonele unitare de încălzire
- elaborează, în conformitate cu reglementările-cadru emise de A.N.R.S.C, şi supune spre aprobare autorităţii administraţiei publice locale următoarele:
-regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică;
- caietul de sarcini pentru prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică şi pentru exploatarea SACET;
- contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, după caz;
- urmăreşte realizarea obiectivelor cuprinse în programul propriu de modernizare şi dezvoltare a SACET
- urmăreşte îndeplinirea clauzelor contractuale, în cazul gestiunii delegate
- comunică periodic datele solicitate de autorităţile de reglementare competente
- controlează modul de desfăşurare a activităţii privind repartizarea costurilor energiei termice în condominii;
- furnizează şi înaintează către autoritatea administraţiei publice locale datele preliminare necesare fundamentării şi elaborării strategiilor de valorificare pe plan local a potenţialului resurselor energetice regenerabile;
- propune soluţii de valorificare pe plan local a potenţialului resurselor regenerabile de energie;
- elaborează şi urmăreşte realizarea programului de contorizare a SACET.
BIROUL TEHNIC
SEF BIROU TEHNIC :
ATRIBUTII
- urmărirea si stabilirea măsurilor ce se impun pentru buna functionare a activitătilor de gospodărie comunală, transport urban si retele edilitare, realizarea lucrărilor de investitii si achizitii publice;
- urmărirea întocmirii documentatiilor tehnice si asigurarea realizării tuturor lucrărilor publice ce se execută din bugetul local sau din alte fonduri publice;
- urmărirea derulării lucrărilor de investitii, respectarea termenelor si efectuare a receptiilor,conform contractelor încheiate în acest scop;
- colaborarea cu celelalte compartimente din cadrul institutiei, în vederea stabilirii necesarului de fonduri în vederea elaborării bugetului local; urmăreste modul de utilizare si asigură gospodărirea fondurilor destinate lucrărilor de investitii, reparatii drumuri,etc;
- luarea măsurilor necesare în vederea întretinerii drumurilor publice din municipiu, montarea semnelor de circulatie, desfăsurarea normală a traficului rutier si pietonal;
- verificarea calitătii lucrărilor de gospodărie si investitii precum si respectarea termenelor contractuale;
- urmărirea si propunerea de măsuri necesare precum si stabilirea necesarului de surse financiare pentru: întretinerea si repararea străzilor, salubrizarea orasului, întretinerea parcurilor si a zonelor verzi, siguranta traficului, iluminatului public, alimentării cu apă potabilă si a canalizării, a statiilor de epurare, a dezăpezirii municipiului;
- luarea măsurilor pentru buna functionare si întretinere a locurilor de joacă pentru copii;
- asigurarea relatiei de comunicare si de fluidizare a informatiilor de natură tehnică dintre serviciile de specialitate coordonate si celelalte directii din cadrul Primăriei;
- urmărirea punerii în aplicare de către compartimentele institutiei a hotărârilor Consiliului local ,din domeniul de activitate
COMPARTIMENT INVESTITII SI AMENAJAREA TERITORIULUI:
ATRIBUTII
- urmărirea şi stabilirea măsurilor ce se impun pentru buna realizare a lucrărilor de investiţii şi achiziţii publice;
- urmărirea întocmirii documentaţiilor tehnice şi asigurarea realizării tuturor lucrărilor publice ce se execută din bugetul local sau din alte fonduri publice;
- urmărire derulării lucrărilor de investiţii, respectarea termenelor şi efectuarea recepţiilor, conform contractelor încheiate în acest scop;
- colaborarea cu celelalte compartimente din cadrul instituţiei în vederea stabilirii necesarului de fonduri în vederea elaborării bugetului local, urmăreşte modul de utilizare şi asigură gospodărirea fondurilor destinate lucrărilor de investitii, reparaţii drumuri,etc;
- luarea masurilor necesare in vederea întreţinerii drumurilor publice din municipiu, montarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal;
- verificarea calităţii lucrărilor de gospodărie şi investiţii precum şi respectarea termenelor contractuale;
- urmărirea şi propunerea de măsuri necesare precum şi stabilirea necesarului de surse financiare pentru: întreţinerea şi repararea străzilor, salubrizarea oraşului, întreţinerea parcurilor şi a zonelor verzi, siguranţa traficului, iluminatului public, alimentării cu apă potabilă şi a canalizării, a staţiilor de epurare, a dezăpezirii municipiului;
- asigurarea desfăşurării procedurilor de achiziţii publice conform legislaţiei în vigoare;
- asigurarea relaţiei de comunicare şi de fluidizare a informaţiilor de natură tehnică dintre serviciile de specialitate coordonate şi celelalte direcţii din cadrul Primăriei;
- urmărirea punerii în aplicare de către compartimentele instituţiei a hotărârilor Consiliului local din domeniul lui de activitate;
- organizarea şi urmărirea întreţinerii sistemelor de semnalizare rutieră şi dirijare a traficului;
- coordonarea şi urmărirea realizării reabilitării reţelelor de transport şi distribuţie a apei potabile;
- coordonarea şi urmărirea lucrărilor privind construirea şi reamenajarea sistemelor de colectare, canalizare, epurare şi evacuare a apelor menajere, pentru a se atinge conformitatea tehnică cu Aquisul Comunitar privind epurarea apei uzate;
- dotarea căilor de comunicaţie, a locurilor publice de colectare cu un număr suficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi transportul la timp al acestora;
- perarea şi reciclarea deşeurilor; cuprinderea de fonduri în bugetul local cu acest scop;
- întocmirea şi fundamentarea listelor de lucrări de investiţii în proiectul de buget şi a programului anual de achiziţii publice, studii, dotări şi proiecte;
- planificarea lucrărilor de investiţii aprobate pentru finanţare în bugetele anuale;
- asigurarea urmăririi execuţiei lucrărilor de investiţii, prin inspectori de şantier, conform legislaţiei în vigoare;
- obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor de construcţie pentru lucrările de investiţii sau pentru funcţionare;
- verificarea şi recepţionarea lucrărilor şi serviciilor contractate din domeniul de activitate; verificarea situaţiilor de lucrări, confirmându-se veridicitatea acestora; efectuarea recepţiilor la terminarea lucrărilor şi a recepţiei finale după expirarea perioadei de garanţie, comunicarea receptiilor Serviciului Economic, în vederea luării în evidenţa contabilă;
- urmărirea şi asigurarea decontărilor lucrărilor şi serviciilor executate, conform contractelor în derulare;
- asigurarea realizării tuturor obligaţiilor care revin autorităţii publice locale în derularea investiţiilor prin programul ANL ş.a.;
- colaborarea cu compartimentele şi structurile de specialitate în elaborarea de programe şi strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung, promovarea şi derularea de proiecte finanţate din diferite fonduri nerambursabile, asigurarea documentaţiilor tehnice şi a procedurilor pentru derularea unor lucrări de investiţii în parteneriate, asocieri;
- urmărirea înregistrării în contabilitate şi în patrimoniu a obiectivelor de investiţii finalizate;
- iniţierea şi promovarea procedurilor privind aplicarea legislaţiei în domeniul conservării energiei, cadastrului, mediului, etc.;
- realizarea evidentei cu privire la patrimoniul public si aplicarea modificarilor conform prevederilor legale
COMPARTIMENT TEHNIC:
ATRIBUTII
- · verificarea si intretinerea in bune conditii de functionare si siguranta a instalatiilor electrice;
- · evidenta asupra instalatiilor si echipamentelor electrice si raspunderea de revizia tehnica a acestora;
- · luarea masurilor care se impun pentru pentru remedierea eventualelor defecte aparute la instalatiile si echipamentele electrice;
- · intocmirea,urmarirea si verificarea documentatiei tehnice pentru investitii si reparatii la instalatiile electrice;
- · raspunderea si verificarea tuturor autorizatiilor necesare functionarii instalatiilor electrice, potrivit normativelor in vigoare;
- · verificarea, raspunderea si remedierea defectiunilor ce intervin la instalatiile electrice;
- · raportarea starii tehnice a instalatiilor si echipamentelor electrice;
- · urmarirea, verificarea si raspunderea valabilitatii tuturor autorizatiilor necesare asigurarii continuitatii activitatii;
- · urmarirea si verificarea citirii contoarelor de energie electrica;
- · intocmirea necesarului de materiale si piese de schimb necesare lucrarilor de intretinere si reparatii;
- intocmirea devizului de lucrări pentru caietul de sarcini necesar procedurilor de achiziţii publice;
- urmărirea şi recepţionarea lucrărilor din lista de investiţii pe profil electric pentru anul în curs;
- verificarea documentaţiei depuse de ofertanţi în vederea încheierii contractelor pentru lucrări şi prestări servicii;
- realizarea antemăsurătorilor pentru lucrările necesare;
- urmărirea corespondenţei şi formularea raspunsurilor;
- intocmirea rapoartelor pentru şedinţele de consiliu local;
- · elaborarea documentatiilor (Note conceptuale, Teme de proiectare, Caiete de sarcini) pentru promovarea lucrarilor de investitii;
COMPARTIMENT DESERVIRE ZONE PUBLICE- structură funcțională direct subordonată Viceprimarului Municipiului Beiuș
ATRIBUTII
- asigurarea intretinere si exploatare a spatiilor verzi, a locurilor de joaca amenajate pe domeniul public al municipiului Beius
- verificarea in teren si consemnarea deficientele constatate, stabileste modalitatile de realizare a lucrarilor de intretinere si momentul oportun pentru realizarea lor
- verificarea in teren a lucrarilor ce urmeaza a fi efectuate in functie de sezonul de vegetatie
- urmarirea zilnic a activitatii de spatii verzi , intretinere, exploatare, amenajare pe baza programelor intocmite
- asigurarea necesitatii completarii/montarii suplimentare de cosuri de gunoi stradal
- asigurarea intretinerii vegetatiei ierboase si arboricole de pe spatiile verzi din cartiere si alte zone rezidentiale
- verificarea calităţii şi cantităţii lucrărilor de întreţinere a zonelor verzi;
- analizeaza si face propuneri privind achizitia de materiale de curatenie pentru buna intretinere a curateniei institutiei;
- curatirea si transportul zapezii de pe caile publice, de pe locurile de joaca pt copii
- supravegherea protejării mediului urban;
- elaborarea şi urmărirea derulării programului de plantări de materiale dendricole, arbuşti şi arbori ornamentali;
- verificarea și răspunderea privind de modul de întreținere/reparare a drumurilor pietruite(neasfaltate) aflate pe raza UAT Beiuș
- întocmirea documentației necesare pentru întreținerea/repararea drumurilor pietruite(neasfaltate) aflate pe raza UAT Beiuș ,
BIROUL ADMINISTRATIV GOSPODARESC – structură funcțională direct subordonată Viceprimarului Municipiului Beiuș
ATRIBUTII
- asigură aprovizionarea Primăriei Municipiului Beius şi a unităţilor fără personalitate juridică subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, cu rechizite de birou şi alte bunuri de consum necesare desfăşurării activităţii, conform solicitărilor primite din partea compartimentelor, precum şi cu bunuri necesare întreţinerii spaţiilor, sens în care întocmeşte toată documentaţia necesară achiziţionării (referat de necesitate, propunere de angajament, angajament bugetar, ordonanţare de plată), pe care, împreună cu factura în original şi recepţia, le înaintează la Direcţia economică pentru a fi efectuată plata;
- asigură încheierea contractelor de utilităţi (distribuţie de apă şi servicii conexe, distribuţie de energie electrică şi energie termică, servicii de telefonie publică etc.), pentru Primăria Municipiului Beius şi unităţile fără personalitate juridică subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, urmăreşte derularea contractelor şi propune măsuri pentru gospodărirea acestor utilităţi;
- elaborează şi înaintează Compartimentului achiziţii publice propunerile pentru Programul anual al achiziţiilor publice, privind rechizitele de birou şi alte bunuri de consum, precum şi cu privire la serviciile de utilităţi;
- asigură în limitele de competenţă stabilite prin dispoziţie a primarului, gestiunea bunurilor (mijloace fixe, obiecte de inventar, materiale consumabile şi alte valori), aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a instituţiei, sens în care desfăşoară următoarele activităţi:
- recepţionează bunurile (marfa) la intrarea în magazie împreună cu comisia de recepţie;
- verifică cantităţile indicate în documentele care le însoţesc şi controlează, pe cât este posibil, calitatea acestora;
- asigură depozitarea bunurilor în bune condiţiuni pentru a se evita degradarea acestora;
- păstrează evidenţa documentelor de transfer emise (bonuri de consum şi bonuri de transfer), cu semnăturile de predare-primire la zi;
- întocmeşte, împreună cu comisiile de inventariere, inventarul anual făcut la nivelul instituţiei cu privire la bunurile gestionate.
- asigura şi conducerii instituţiei, deplasările în interes de serviciu cu autoturismele din dotarea instituţiei, sens în care desfăşoară următoarele activităţi:
- ţine evidenţa solicitărilor primite privind deplasările, în vederea programării şi organizării activităţii şoferilor instituţiei;
- eliberează şi urmăreşte foile de parcurs zilnic, pentru autoturisme;
- întocmeşte lunar centralizatorul F.A.Z. (fişă de activitate zilnică), pentru autoturisme.
- asigura buna desfasurare a parcului auto detinut de institutie,intocmeste comenzi pentru achizitaia de carburant si piese de schimb
- asigură şi organizează efectuarea curăţeniei la sediul primăriei şi, ocazional, la alte instituţii subordonate consiliului local;
- asigură pregătirea sălilor în vederea desfăşurării şedinţelor Consiliului Local al Municipiului Beius, şedinţelor biroului executiv, precum şi a altor evenimente şi se îngrijeşte, din punct de vedere gospodăresc, de buna lor desfăşurare;
- asigură, în colaborare cu Compartimentul protecţie civilă, dotarea sediului primăriei cu materialele necesare prevenirii şi stingerii incendiilor, prevăzute de normele P.S.I. şi asigură organizarea şi buna funcţionare a căilor de acces în eventualitatea unor intervenţii pe această linie;
- pavoazează sediul instituţiei cu drapele şi asigură materialele necesare pavoazării oraşului şi a clădirilor;
- asigurarea suportului tehnic şi logistic necesar funcţionării operative şi eficiente a structurilor din aparatul de specialitate al primarului, precum şi în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii în toate compartimentele instituţiei.
- întocmeste referatele privind achizitiile de mijloace fixe, obiecte de inventor si materiale urmarind derularea contractelor de furnizare , receptia, pastrarea si eliberarea acestora, astfel:
pe baza referatelor de specialitate ale compartimentelor aprobate de catre conducere
achizitionarea obiectelor in timp util
inregistrarea obiectelor de inventor in fise de magazine
intocmirea bonurilor de consum din magazie
intocmirea proceselor verbal de predare primire
- întocmeşte şi completează la zi evidenţa obiectelor aflate în utilizarea personalului angajat, prin completarea fişelor de magazie pentru materiale şi obiecte de inventar;
- ţine evidenţa şi asigură confecţionarea, gestionarea şi scoaterea din uz a ştampilelor şi a sigiliilor din instituţie;
- în baza referatelor aprobate şi a facturilor, efectuează recepţiile tuturor materialelor consumabile şi a obiectelor de inventar;
- efectuează achiziţii de bunuri materiale de natura obiectelor de inventar (rechizite, consumabile calculatoare, imprimate tipizate, etc.) în conformitate cu prevederile din O.G. 34/2006, necesare pentru funcţionarea tuturor compartimentelor din instituţie, a Consiliului Local şi a conducerii primăriei în funcţie de structura de personal aprobată prin organigramă de Consiliul Local;
- intocmeşte bonurile de dare în folosinţă şi listele de inventar, pe fiecare compartiment în parte;
- eliberează materiale din magazie în baza bonurilor de consum la toate serviciile din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
- operează în Programul “ INDECO SOFT “ toate intrările de materiale în baza facturilor, precum şi ieşirile de materiale în baza bonurilor de consum;
- asigură depozitarea materialelor pe tipuri şi categorii de materiale;
- aduce la cunostinta personalului care se ocupa de achizitia materiallelor pe fiecare domeniu stocul existent, in vederea asigurarii necesarului de materiale pentru buna functionare a institutiei
- tine evidenta formularelor cu regim special intrate in institutie
- prezența la locul de munca in cazul producerii unor situaţii de urgenta (calamităţi naturale - fenomene meteo periculoase), asigurând materialele de intervenţie necesare existente
- îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului, ori încredinţate de conducere, în limita competenţei profesionale.
COMPARTIMENT AUTORITATE TUTELARE, ARHIVA- se subordoneaza direct secretarului general al municipiului Beiuș
OBIECTVE:
- eficientizarea măsurilor necesare pentru despitarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi;
- asigurarea de suport pentru familiile care au în întreţinere persoane vârstnice dependente, menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţii persoanei ori familiei aflate în situaţii specifice de vulnerabilitate de risc sau excludere socială, creşterea calităţii vieţii vârstnicului, menţinerea independenţei funcţionale;
- realizarea arhivării documentelor Primăriei la timp și în cele mai bune condiții.
ATRIBUTII:
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de tutelă referate şi anchete psiho-sociale privind instituirea curatelei pe seama bolnavilor psihici, în vederea reprezentării acestora în procesul de punere sub interdicţie
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de tutelă referate şi anchete psiho-sociale privind modul în care curatorul a îndeplinit sarcinile încredinţate cu titlu de mandat
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de tutelă referate şi anchete psiho-sociale privind modul în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle cu privire la persoana copilului minor
- solicită instanţelor judecătoreşti în calitate de delegat al autorităţii tutelare, punerea sub interdicţie a unei persoane care nu are aparţinători şi este bolnavă psihic
- verifică pe teren şi întocmeşte anchete sociale privind internarea nevoluntară a bolnavilor psihici periculoşi, conform Legii nr.487/2002
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică organelor de poliţie anchetele sociale privind situaţia bolnavilor psihici pentru care urmează să se instituie tutela
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de tutelă referate şi anchete psiho-sociale privind instituirea tutelei pe seama bolnavilor psihici
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de tutelă referate şi anchete psiho-sociale privind modul în care tutorele a îngrijit de persoana interzisului şi a administrat bunurile şi veniturile acestuia şi dacă sunt regulat întocmite şi corespund realităţii, propune instantei de tutelă aprobarea dării de seamă anuală şi descărcarea de gestiune a tutorelui
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de tutelă referate şi anchete psiho-sociale privind aprobarea dării de seamă generale prezentată de tutore la încetarea tutelei
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de tutelă referate şi anchete psiho-sociale privind instituirea curatelei pe seama minorilor în vederea reprezentării sau asistării acestora la diferite instituţii de stat la acceptarea unei succesiuni,la ridicarea pensiei de urmaş, la cumpărarea sau vânzarea unor bunuri imobile, la acceptarea unor donaţii, etc.
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică instanţei de judecată rapoartele de anchetă psiho-socială privind încredinţarea minorilor în caz de divorţ, stabilirea domiciliului acestora sau reîncredinţare şi a modul de exercitare a autorităţii părinteşti,
- verifică pe teren, întocmeşte şi comunică notarilor publici rapoartele de anchetă psiho-socială în problema stabilirii domiciliului minorilor şi a exercitării autorităţii părinteşti, în cazul divorţului prin acord în faţa notarului public
- exercită controlul asupra felului în care părinţii îşi exercită obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului (conform Codului Civil) având dreptul să viziteze copii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt îngrijiţi în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională în conformitate cu ţelurile statului pentru o activitate folositoare colectivităţii, în caz de nevoie, reprezentanţii autorităţii tutelare vor da îndrumările necesare în interesul minorului.
- verifică pe teren şi întocmeşte anchete sociale privind situaţia familială a persoanelor condamnate care solicită amânarea executării pedepsei sau întreruperea executării pedepsei
- ține evidenţa persoanelor condamnate la muncă în folosul comunităţii
- întocmeşte documentaţiile pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei condamnaţilor care au probleme sociale la solicitarea altor autorităţi
- eliberează adeverinţe din sfera de activitate a biroului
- primeşte publicul pentru consultanţă şi pentru clarificarea unor situaţii, zilnic
• elibereaza copii de pe documentele din arhivã;
• la solicitare, eliberează copii de pe documentele aflate în arhiva primãriei (avize, autorizaţii de vânzare, înstrainare, partaje, acorduri unice, autorizaţii de construcţii, planuri, certificate de urbanism, hotãrâri ale Consiliul Local şi dispoziţii ale Primarului, împreunã cu documentaţia aferentă, etc.);
• asigură, din arhivă, punerea la dispoziţie a documentelor spre consultare, ori de câte ori se solicită, tuturor compartimentelor din aparatul de specialitate, pe baza de semnatură;
• răspunde la corespondenţă cu autorităţile administraţiei publice privitoare la sesizări ale unor petenţi, persoane fizice şi juridice cu privire la autenticitatea unor documente din arhivă;
• asigură evidenţa tuturor documentelor intrate şi ieşite din depozitul de arhivă pe baza registrul de evidenţă curentă;
• verifică integritatea documentelor împrumutate după restituire;
• reactualizează, ori de căte ori este necesar Nomenclatorul Arhivistic al Primãriei;
• organizează evidenţa materialelor documentare întocmind instrumentele de evidenţă prevazute de instrucţiunile menţionate supraveghează folosirea instrumentelor de evidenţă şi se ingrijeşte de conservarea în bune condiţii a acelor instrumente;
• asigură secretariatul comisiei de selecţionare a documentelor în vederea analizării dosarelor cu termene de păstrare expirate;
• organizează depozitul de arhivă dupa criterii prealabil stabilite;
• informează conducerea unităţii şi propune măsuri în vederea asigurării condiţiilor corespunzatoare de păstrare şi conservare a arhivei;
• pune la dispoziţia Arhivelor Naţionale toate documentele solicitate cu prilejul efectuării acţiunii de control privind situaţia arhivelor de la creatori;
• comunică în scris în termen de 30 de zile Arhivelor Nationale înfiinţarea reorganizarea sau oricare alte modificari survenite în activitatea instituţiei cu implicaţii asupra Compartimentului Arhivă;
• înregistrează neconformităţile cu sprijinul responsabilului cu managementul calităţii şi urmareşte soluţionarea acestora;
• initiază dacă este cazul acţiuni preventive sau corective în conformitate cu procedurile generale cuprinse în Manualul Calităţii;
• asigură respectarea normelor de protecţie a muncii şi PSI pentru depozitul de arhivă pe care îl gestionează;
• asigură respectarea normelor legale privind secretul de serviciu şi confidenţialitatea în legatură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă ;
• verifică şi preia de la compartimente, pe baza de inventare, dosarele constituite;
• întocmeşte inventare pentru documentele făra evidenţă, aflate în depozit;
• îndeplineşte orice alte sarcini transmise de conducerea serviciului şi a instituţiei
COMPARTIMENT JURIDIC – se subordoneaza direct secretarului general al municipiului Beiuș :
OBIECTIVE:
- asigurarea apărării drepturilor şi intereselor legitime ale instituţiei în faţa intanţelor judecătoreşti de toate gradele, a organelor de urmărire penală, precum şi a tuturor autorităţilor şi organelor administrative cu atribuţii jurisdicţionale, în baza delegaţiei de împuternicire;
- îmbunătăţirea modului de acordare a asistenţei juridice compartimentelor din cadrul instituţiei şi anumitor categorii de cetăţeni;
- gestionarea procedurilor administrative privind organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului Local;
- asigurarea logisticii necesare desfăşurării în condiţii optime a şedinţelor comisiilor de specialitate şi plenului consiliului local.
ATRIBUŢII:
- reprezentarea intereselor legitime ale autorităţii administraţiei publice locale în faţa instanţelor de judecată de toate gradele, în raporturile acesteia cu alte autorităţi publice, instituţii de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, în condiţiile legii, formularea de întâmpinări, motive de apel, motive de recurs şi alte căi de atac, în cazurile în care se impun;
- asigurarea consultanţei în promovarea şi redactarea acţiunilor în justiţie privind bunurile proprietatea autorităţii;
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic;
- asigurarea consultanţei juridice compartimentelor din cadrul instituţiei în elaborarea contractelor şi a altor acte cu caracter juridic;
- eliberarea de adeverinţe privind imobilele revendicate;
- iniţierea procedurilor de recuperare a sumelor băneşti reprezentând creanţe provenite ca urmare a dispoziţiilor instanţelor judecătoreşti, ieşiri din indiviziune, cheltuieli de judecată, sultă, datorate de către debitorii municipiului Beius;
- urmărirea executării hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile în care a asigurat apărarea municipiului;
- participarea in comisiile de concurs, licitaţii, etc
- asigură rezolvarea solicitărilor privind informaţiile de interes public cu caracter juridic adresate instituţiei
- înregistrează cererile formulate în scris privind informaţiile de interes public după care realizează o evaluare primară a solicitării în urma căreia stabileşte dacă informaţia solicitată este furnizabilă la cerere sau exceptată de la liberul acces.În cazul formularii unor cereri verbale informaţia se va furniza pe loc dacă este posibil.
- redactează răspunsul către solicitant împreună cu informaţia de interes public sau cu motivaţia întârzierii ori a respingerii solicitării în condiţiile legii.Obligaţia de a răspunde solicitării este de 10 zile sau după caz în termen de 30 de zile de la înregistrarea solicitării în funcţie de dificultatea,complexitatea ,volumul lucrărilor documentare şi urgenţa solicitării.
- asigură disponibilitatea în format scris la afişier sau pe pagina internet a informaţiilor comunicate din oficiu.
- asigură avizarea actelor de autoritate emise de primarul municipiului Beiuş şi a actelor administrative elaborate în cadrul compartimentelor din structura organizatorică a Primăriei Beiuş.
- avizează toate proiectele de contracte transmise de către direcţiile şi serviciile de specialitate din cadrul primãriei.
- analizează şi propune secretarului municipiului Beiuş, spre avizare pentru legalitate, dispoziţiile ce urmează a fi semnate de către primar;
exprimă puncte de vedere privind interpretarea actelor normative în cazul luării unor măsuri de către conducerea instituţiei sau la cererea compartimentelor din structura aparatului propriu de specialitate şi al unităţilor fără personalitate juridică din subordinea Consiliului Local, dacă aceste solicitari privesc municipiul Beiuş. - exprimă puncte de vedere cu privire la legalitatea unor prevederi din proiectele de hotărâri de către direcţiile/serviciile independente ce propun spre adoptare Consiliului Local.
- comunică, persoanelor interesate, hotărârile redactate sau copii de pe cele emise;
- arhivează şi conservă dosarele sedinţelor Consiliului Local;
- arhivează şi conservă dosarele cu dispoziţiile emise de primar;
- transmite, la solicitarea organelor judecatoreşti, sau a altor organe copii de pe acte precum şi relaţiile solicitate;
- îndrumă petiţionarii asupra formalităţilor ce urmează a fi indeplinite;dactilografiază corespondenţa şi dispoziţiile ce privesc lucrãrile de serviciu ale biroului;ţine evidenţa cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;redactează întâmpinări, răspunsuri la adrese şi la interogatorii; redactează apeluri, recursuri precum şi acţiuni judecătoreşti;
- promovează căile extraordinare de atac;asigură reprezentarea primăriei prin primar, a Consiliului Local şi a unităţilor fără personalitate juridică de sub autoritatea Consiliului Local în faţa organelor judecătoreşti în cauze comerciale în vederea recuperării debitelor;
- asigură reprezentarea în faţa altor organe jurisdicţionale cum ar fi Colegiul Jurisdicţional al Curţii de Conturi, organele specializate ale Ministerului de Finanţe, Consiliul Concurenţei, etc.;
- asigură punerea în executare a hotărârilor judecatoreşti rămase definitive şi irevocabile;
- urmăreşte aplicarea legislaţiei în vigoare de către aparatul propriu al primarului, potrivit competenţelor încredinţate, precum şi să aducă la cunoştinţa conducerii şi să formuleze propuneri în sensul avizării, rezilierii/rezoluţiunii ori modificării contractelor încheiate între Primãria municipiului Beiuş şi diverse persoane fizice sau juridice;
- formulează puncte de vedere cu privire la diverse cereri referitoare la clauzele contractuale şi încadrarea lor conform legislaţiei.
- solicită informaţiile necesare de la direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Beiuş în vederea pregătirii apărărilor
- convocarea consilierilor pentru participarea la şedinţele consiliului;
- comunicarea documentaţiilor aferente şedinţelor de consiliu către consilierii locali în termenul prevăzut de lege;
- întocmirea proceselor-verbale ale şedinţelor de consiliu;
- îşi exprimă punctul de vedere în scris (referat) privind neexercitarea căilor de atac;
- Compartimentul Juridic îndeplineşte şi alte atribuţii care întră în competenţa Compartimentului Juridic stabilite prin dispoziţia primarului.
COMPARTIMENT FOND FUNCIAR – se subordoneaza direct secretarului general al municipiului Beiuș :
OBIECTIVE:
- asigurarea evidenţei cadastrale a terenurilor intravilane ţi extravilane pe categorii de folosinţă şi a animalelor pe specii şi categorii
ATRIBUTII
- completarea la zi a Registrului agricol , atat in format electronic cat si pe hartie ;
- furnizarea periodică (lunar, trimestrial şi anual) a datelor statistice solicitate de Direcţia Judeţeană de Statistică, Direcţia Generală a Finanţelor Publice;
- verificarea prin sondaj a corectitudinii datelor declarate de către contribibuabili în Registrul agricol;
- eliberarea adeverinţelor care cuprind date declarate în Registrul agricol
- înregistrarea în Registrul agricol al terenurilor vândute, donate şi schimburile de teren dovedite prin acte încheiate în formă autentică;
- evidenţierea titlurilor de proprietate eliberate în baza Legii nr.18/1991;
- verificarea suprafeţelor de teren agricol înscrise în titluri de proprietate şi anexele de fond funciar în cartiere, pe autor şi moştenitor şi operarea oricăror modificări de proprietar;
- înregistrarea titlurilor de proprietate în programul de culegere de date Primare;
- înaintarea către Compartimentul Juridic a documentaţiilor complete în vederea promovării în instanţă acţiuni de anulare şi corectare a titlurilor de proprietate greşite;
- evidenţierea terenurilor agricole exploatate individual şi înregistrarea modificărilor pe proprietari care intervin în timpul anului;
- verificarea şi înregistrarea contractelor de arendare în registrul special conform prevederilor Legii nr. 71/2011 şi Codului Civil,
- rezolvarea cererilor, sesizărilor depuse de cetăţeni;
- rezolvarea cererilor privind vinzarea terenurilor din extravilan conform L 17/2014, întocmirea documentatiei si depunerea lor la Directia Agricolă respectiv notarul public.
- participă la cţiunea de delimitare a teritoriului administrativ al municipiului şi asigură conservarea punctelor de hotar;
- execută măsurăori topografice şi întocmeşte planurile de stuaţie conform acestora;
- desfăşoară activităţi impuse de Legea nr. 7/1996, de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr.247/2005, Legea nr. 231/2018, efectuând puneri în posesie şi întocmind procese-verbale de punere în posesieîn vederea emiterii titlurilor de proprietate;:
- ţine evidenţa şi conduce activitatea de reconstituirea de dreptului de proprietate şi de restituire a proprietăţii;
- participă la expertizele tehnice-judiciare de spcialitate, pe baza convocărilor, în vederea soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor;
- verifică şi semnează procesele-verbale de vecinătate pentru Municipiul Beiuş;
- întocmeşte materialele pentru Comisia Judeţeană privind Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor agricole şi silvice;
- întocmeşte dosarele pentru acordare de despăgubiri, în condiţiile legii, persoanelor îndreptăţite;
- întocmeşte dările de seamă statistice;
- întocmeşte procese-verbale de constatare a existenţei produselor agricole şi în baza acestora eliberează certificate de producător;
- ţine evidenţa titlurilor de proprietate şi a eliberării acestora;
- întocmeşte documentaţii necesare pentru acordarea de sprijin producătorilor agricoli, în condiţiile prevăzute de lege.
COMPARTIMENT MONITORIZARE PROCEDURI ADMINISTRATIVE: se subordoneaza direct secretarului general al municipiului Beiuș :
OBIECTIVE:
- stabilirea de reguli procedurale de organizare şi funcţionare a Monitorului Oficial Local, în format electronic, în vederea asigurării liberului acces la orice act normativ sau document de interes general care priveşte sau rezultă din activitatea autorităţii publice locale.
ATRIBUTII
- organizarea Monitorului Oficial Local :
a) STATUTUL UNITĂŢII ADMINISTRATIV - TERITORIALE;
b) "REGULAMENTELE PRIVIND PROCEDURILE ADMINISTRATIVE", unde se publică Regulamentul cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative, precum şi Regulamentul cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de dispoziţii ale autorităţii executive;
c) "HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE", unde se publică actele administrative adoptate de consiliul local, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliul judeţean, după caz, atât cele cu caracter normativ, cât şi cele cu caracter individual; aici se publică Registrul pentru evidenţa proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative, precum şi Registrul pentru evidenţa hotărârilor autorităţii deliberative;
d) "DISPOZIŢIILE AUTORITĂŢII EXECUTIVE", unde se publică actele administrative emise de primar, de primarul general sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz, cu caracter normativ; aici se publică Registrul pentru evidenţa proiectelor de dispoziţii ale autorităţii executive, precum şi Registrul pentru evidenţa dispoziţiilor autorităţii executive;
e) "DOCUMENTE ŞI INFORMAŢII FINANCIARE", prin care se asigură îndeplinirea obligaţiilor privind procedurile de publicare a bugetelor locale, potrivit legii;
f) "ALTE DOCUMENTE", unde se publică documentele prevăzute la alin. (3).
- asigurarea publicării documentelor :
a) publicarea Registrului privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate, efectuate în scris;
b) publicarea Registrului pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectele hotărârilor autorităţii deliberative şi dispoziţiilor autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) informarea în prealabil, din oficiu, asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) informarea în prealabil, din oficiu, asupra proiectelor de acte administrative, cu caracter normativ;
e) publicarea minutelor în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f)publicarea proceselor - verbale ale şedinţelor autorităţii deliberative;
g)publicarea declaraţiilor de căsătorie;
h) publicarea oricăror altor documente neprevăzute la lit. a) - g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) publicarea oricăror altor documente neprevăzute la lit. a) - h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază de către autorităţile administraţiei publice locale ca fiind oportună şi necesară.
COMISIILE
Art. 24 (1) Pentru realizarea unor sarcini ale aparatului de specialitate stabilite de legislaţia în vigoare sau de procedurile Regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, care necesită colaborarea mai multor compartimente, în cadrul Primăriei municipiului Beius se înfiinţează şi funcţionează Comisii de specialitate.
(2) Comisiile de specialitate pot fi:
- comisii permanente, care au sarcina de analiză, avizare sau autorizare ale unor activităţi, documente sau servicii din administrarea autorităţii locale;
- comisii speciale, cu activitate limitată în timp, înfiinţate pentru derularea unor proceduri sau sarcini impuse de legislaţia în vigoare;
- comisii înfiinţate pentru realizarea unor sarcini sau acţiuni unice, limitate în timp.
(3) Comisiile de specialitate se înfiinţează în baza Dispoziţiei Primarului municipiului Beius.
(4) Membrii comisiilor de specialitate pot fi demnitarii publici din conducerea primăriei, funcţionari publici din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Beius, consilieri locali, alţi specialişti din afara aparatului de specialitate al Primarului, stabiliţi de prevederile legale.
CAPITOLUL V
ALTE REGLEMENTĂRI
Art. 25. (1) Salariaţii Primăriei au obligaţia de a utiliza tehnica de calcul din dotare –
calculatoare, imprimante, copiatoare – numai în interes de serviciu, în scopul îndeplinirii sarcinilor ce le-au fost atribuite.
(2) Este interzisă permiterea accesului la tehnica de calcul a persoanelor din afara instituţiei.
(3) In cazul apariţiei unor defecţiuni în funcţionarea aparaturii, salariaţii au obligaţia de a anunţa compartimentul informatică si media sau biroul administrativ gospodaresc, după caz.
Art. 26. (1) Salariaţii Primăriei au obligaţia utilizării telefoanelor mobile, fixe, precum şi a autoturismelor din dotare numai în interes de serviciu, cu respectarea prevederilor Ordonanţei nr 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoturismele autorităţilor administraţiei publice şi instituţiile publice, cu completările şi modificările ulterioare.
(2) Convorbirile pe mobil, sau internaţionale se pot efectua de pe telefon fix din cadrul birourilor cu acordul sefului de birou.
CAPITOLUL VI
DISPOZIŢII FINALE
Art.27.(1) Prevederile prezentului Regulament sunt obligatorii pentru funcţionarii publici,indiferent de funcţia pe care o deţin şi pentru personalul încadrat cu contract individual de muncă din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Beius.
(2)Prezentul Regulament este valabil de la data aprobării sale prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Beius şi îşi produce efectele faţă de angajaţi din momentul aducerii la cunoștiință acestora.
Art. 28. În termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului Regulament, fiecare şef de directie , serviciu sau birou va elabora fişa postului pentru fiecare post aprobat în Organigrama aparatului de specialitate al Primarului, după modelul anexa nr. 4, conform Hotarare nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici,actualizată şi sarcinile de serviciu pentru fiecare angajat din subordine.
(2) Redactarea fişelor postului şi a sarcinilor de serviciu se va face pe suport electronic şi pe suport de hârtie în trei exemplare: câte unul pentru salariat, unul pentru şeful compartimentului şi unul pentru Compartimentul Resurse Umane.
(3) Fişa postului şi sarcinile de serviciu pentru conducătorii de compartimente cuprind în mod obligatoriu următoarele atribuţii:
- organizarea activităţii compartimentului; luarea măsurilor necesare în vederea realizării atribuţiilor compartimentului;
- urmărirea şi răspunderea pentru elaborarea corespunzătoare şi în termen a tuturor lucrărilor şi sarcinilor încredinţate compartimentului;
- asigurarea respectării disciplinei în muncă de către toţi salariaţii compartimentului; aducerea la cunoştinţă a salariaţilor a tuturor reglementărilor specifice domeniului de activitate, a dispoziţiilor Primarului, a hotărârilor Consiliului local;
- elaborarea, modificarea fişei postului urmare a modificărilor legislative apărute;
- întocmirea fişelor anuale de evaluare a performanţelor profesionale ale salariaţilor din cadrul compartimentului pe care îl conduc; elaborarea propunerilor de modificare a funcţiilor publice, avansări în trepte, grade profesioanle;
- atribuţiile generale comune ale compartimentelor, conform prezentuluiRegulament.
Art. 29. (1) Toţi salariaţii Primăriei municipiului Beius sunt obligaţi să cunoască, să
respecte şi să aplice prevederile prezentului Regulament de Organizare şi Funcţionare. În acest scop compartimentul resurse umane va asigura transmiterea Regulamentului şefilor tuturor directiilor,serviciilor,birourilor si coordonatorilor compartimentelor, care sunt responsabili cu aducerea la cunoştinţă a prevederilor acestuia salariaţilor.
(2) Prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare se publică pe pagina de internet a municipiului Beius.
Art. 30. Prezentul Regulament se completează, se modifică ori de câte ori este nevoie, urmare a unor modificări legislative, noi activităţi sau competenţe date în sarcina administraţiei publice locale sau reorganizarea unor activităţi sau compartimente, prin grija compartimentului resurse umane, prin Hotarare a Consiliului Local al Municipiului Beius
Președinte de ședință, Secretar general UAT Beiuș,
Scrofan Steliana Alina