Art. 1 - Se aprobă modificarea si completarea Capitolului V din Contractul de administrare nr.1355/09.09.2019 – 9692/09.09.2021, contract încheiat asupra imobilului – teren si constructii, identificat cu nr. top 2092/4 înscris în CF nr.5453 Beius, strada Narciselor, nr.12, judetul Bihor, aflat în domeniul public al municipiului Beius, Capitolul V urmând să aibă următorul conţinut:
Capitolul V Obligatiile proprietarului
(1) Să nu îl tulbure pe administrator în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de administrare. Să notifice administratorului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor administratorului.
(2) în cazul revocării dreptului de administrare, valoarea investitiei realizate cu acordul proprietarului, va putea fi recuperată de către administrator, la valoarea investitiei, diminuată cu amortizarea, până la data eliberării imobilului.
Capitolul V – Obligatiile administratorului
(1) Să folosească şi să dispună de bunul dat în administrare în condiţii de eficacitate, continuitate şi permanenţă potrivit dispoziţiilor legale.
(2) Să asigure paza, protecţia şi conservarea bunului, ca un bun proprietar, şi să suporte toate cheltuielilor necesare unei bune funcţionări.
(3) Să nu închirieze imobilul dat în administrare.
(4) Să culeagă fructele bunului.
(5) Să efectueze lucrări de investiţii asupra bunului, în condiţiile legislaţiei construcţiilor şi achiziţiilor publice.
(6) Să suporte toate cheltuielile necesare pentru aducerea bunului la starea corespunzătoare de folosinţă, în cazul degradării acestuia, ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau a neasigurării pazei.
(7) Să acorde dreptul de servitute, în condiţiile legii.
(8) Să obţină avizele pentru planul urbanistic zonal fără schimbarea uzului şi interesului public şi destinaţiei bunului.
(9) Să obţină avizele pentru lucrări de îmbunătăţire şi menţinere a caracteristicilor tehnice ale bunului.
(10) Să reevalueze bunul, în condiţiile legii.
(11) Să semneze procesul - verbal de vecinătate, fără schimbarea regimului juridic al bunului, dacă se impune.
(12) Să semneze acordul de avizare a documentaţiei de carte funciară pentru obţinerea certificatului de atestare a edificării construcţiilor, dacă se impune.
(13) Dreptul de administrare se înscrie în cartea funciară de către titularul acestui drept.
(14) Titularul va suporta cheltuielile de întreţinere a imobilului, potrivit destinaţiei sale.
(15) Investitiile propuse de administrator, se vor face doar cu acordul proprietarului.
(16) Un reprezentant din partea proprietarului, va participa la receptia la terminarea lucrarilor de investiții.
(17) Documentele investitiilor realizate, vor fi predate proprietarului, în vederea actualizării valorii bunului din patrimoniul public.
Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează Primarul municipiului care va asigura respectarea prevederilor legale.
Art. 3 - Prezenta Hotărâre se comunică cu:
-Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor
-Primarul municipiului
- Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor
- Palatul Copiilor Oradea
- Clubul Copiilor Beiuş
- Se afişează public
Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi "pentru" din 15 consilieri locali în funcţie.