Anexa la H.C.L. nr. 36/28.02.2022
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ȘI FUNCŢIONARE AL SISTEMULUI DE ADMINISTRARE A PARCĂRILOR PUBLICE CU PLATĂ ȘI A PARCĂRILOR DE DOMICILIU/REȘEDINȚĂ DIN MUNICIPIUL BEIUȘ
Capitolul I. – Dispoziţii Generale
Art.1.(1) Prezentul regulament stabileşte cadrul legal pentru staţionarea şi parcarea vehiculelor/autovehiculelor în parcările publice din Municipiul Beiuș.
(2) Parcarea vehiculelor/autovehiculelor în parcările publice, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ce revin persoanelor fizice şi juridice care deţin în proprietate vehicule/autovehicule cu privire la parcările publice sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezentul regulament.
(3) Dispoziţiile prevăzute în prezentul regulament au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, asigurarea parcării autovehiculelor în condiţii de siguranţă, decongestionarea drumurilor publice din zona centrală şi a drumurilor publice cu trafic intens, facilitarea accesului la obiectivele de interes public, protejarea pietonilor prin asigurarea unor condiţii prielnice de circulaţie pe trotuare.
Art.2. În înţelesul prezentului Regulament, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
- Parcare – spaţiu destinat în mod special staţionării vehiculelor/autovehiculelor, semnalizat prin indicatoare/marcaje care îl delimitează de partea carosabilă a drumului sau restul domeniului public şi privat - 12.5-MP (2.5m X 5m);
- Parcare publică – totalitatea parcărilor aflate pe domeniul public şi privat al municipiului Beiuș;
- Parcare publică cu plată – parcare amenajată în condiţiile stipulate la lit. (a), pe domeniul public şi privat al Municipiului Beiuș pentru folosirea căreia se percepe taxă de parcare şi care este direct administrată de către autoritatea administraţiei publice locale. Amplasamentul locurilor de parcare publică cu plată se stabilesc şi se modifică prin hotărâre de către Consiliul local al Municipiului Beiuș;
- Parcare privată – orice parcare amenajată conform condiţiilor prezentate la lit. (a) pe un teren proprietate privată;
- Parcare de domiciliu/reşedinţă – este situată pe domeniul public sau privat al Municipiului Beiuș aferent imobilelor utilizate de locatari;
- Locuri de parcare rezervate pentru persoane cu handicap - locuri amenajate în parcările publice, semnalizate cu panouri indicatoare pentru persoane cu handicap inscripţionate cu semnul internaţional pentru persoane cu handicap;
- Vehicul – sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări;
- Autovehicul – vehicul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule;
- Autovehicul oprit - autovehicul imobilizat pentru timp de maxim 5 minute cât este necesar pentru luarea sau lăsarea de persoane, încărcarea sau descărcarea de bunuri, timp în care conducătorul rămâne în autovehicul sau în apropierea acestuia, pentru a putea la nevoie să–l deplaseze;
- Autovehicul parcat – autovehicul oprit/staţionat într-un loc special rezervat acestui scop şi amenajat ca atare;
- Autovehicul staţionat – autovehicul imobilizat pe drum pentru un motiv, altul decât acela de a evita un conflict cu un participant la trafic sau cu un obstacol, ori pentru a se supune regulilor de circulaţie, iar imobilizarea nu se limitează la luarea sau lăsarea de persoane sau bunuri;
- Tarif – reprezintă suma de bani datorată în conformitate cu prezentul regulament pentru ocuparea unui loc de parcare publică cu plată de către un vehicul/autovehicul;
- Notă de constatare – act emis la faţa locului prin care agentul constatator constată şi informează în acelaşi timp posesorul unui vehicul/autovehicul că a parcat neregulamentar, precum şi consecinţele suportate de către acesta;
- Abonament – act care atestă plata tarifului de parcare pe o perioadă determinată de timp (1 lună/mai multe luni sau 1 an), şi care dă dreptul posesorului să staţioneze legal în perioada indicată în zona parcărilor publice cu plată;
- Utilizator – proprietarul sau conducătorul vehiculului/autovehiculului care se află oprit/staționat în zonele de parcări cu plată aflate pe raza Municipiului Beiuș.
- Agentul constator – reprezentantul Primăriei Municipiului Beiuș, al Poliției Locale Beiuș însărcinat cu misiunea de a aplica prezentul regulament precum și luarea măsurilor de sancționare ce se impun.
Capitolul II - Amenajarea locurilor de parcare
Art. 3 Amenajarea locurilor de parcare se va realiza în condiţiile precizate de legislaţia incidentă în materie. Iniţiativa, elaborarea documentaţiei şi stabilirea modului de exploatare sunt atributul Primăriei Municipiului Beiuș prin compartimentele de specialitate.
Art. 4 Este interzisă amenajarea de locuri de parcare pe domeniul public şi privat al Municipiului Beiuș de către persoane fizice sau juridice, fără respectarea prevederilor prezentului regulament.
Art. 5. Parcările vor fi marcate cu vopsea şi vor fi semnalizate cu indicatoare albastre, inscripţionate cu litera „P” şi cu textul „cu plată”. Sub indicatoare vor fi montate tăbliţe pe fond alb, pe care se va inscripţiona tariful de parcare şi modul de taxare. În locul tarifului, la locurile de parcare cu folosinţă exclusivă se va inscripţiona textul: „Loc de parcare” şi denumirea utilizatorului îndreptăţit al acesteia.
Art. 6 (1) Întreținerea și exploatarea locurilor de parcare din Municipiului Beiuș se realizează conform prezentului Regulament și a Hotărârilor Consiliului Local.
(2) Tarifele, reducerile și gratuitățile menționate în prezentul regulament se propun anual de către administrator și se supun aprobării Consiliului Local.
Art. 7 Parcarea vehiculelor/autovehiculelor, cu rezervarea locurilor este permisă pentru instituţii publice, unităţi hoteliere, unităţi comerciale, săli de spectacole, baze sportive, instituţii bancare, etc., a căror sediu/punct de lucru se află pe o stradă sau porţiune de stradă în care parcările sunt declarate cu plată.
Capitolul III - Parcările de utilitate publică (amenajate) pe domeniul public sau privat
Art. 8. (1) Utilizarea parcărilor publice cu plată, fără rezervarea locurilor, este permisă prin plată cu sms şi pe bază de abonament de parcare. Abonamentul de parcare este valabil în toate parcările cu plată, mai puțin în locurile de parcare cu plată de domiciliu/reședință sau cele cu rezervare.
(2) Parcările cu rezervare pot fi solicitate, în baza unei cereri anexă la prezentul regulament, de către personele juridice (min. 2 locuri - max. 5 locuri) care beneficiază în fața sediului de locuri de parcare cu plată.
Art. 9. (1) Tipurile de abonamente ce vor fi emise de către Primăria Municipiului Beiuș vor fi abonamente pe o perioadă de timp începând de la 1 lună până la 1 an calendaristic. Se pot tipări abonamente pe orice perioadă de timp cuprinsă intre 1 lună și 12 luni.
(2) Perioada de valabilitate a abonamentelor de parcare este cea înscrisă sau tipărită de către emitentul abonamentului.
(3) Abonamentul este valabil numai pentru vehiculul/autovehiculul al cărui număr de înmatriculare este specificat pe abonament, fără rezervarea unui loc de parcare.
(4) Nivelul taxei de parcare şi al abonamentului aferent utilizării parcărilor cu plată se stabilesc şi se aprobă anual prin hotărâre de către consiliul local.
Art.10.1 Sistemul de parcare cu plată în municipiul Beiuș se aplică în spațiile special amenajate, trasate şi semnalizate ca atare prin marcaje rutiere și indicatoare cu simbolul P, însoțite de adiționalul cu tariful orar, orarul de funcționare și modul de achitare al tarifului. Străzile din municipiul Beiuş unde sunt amenajate locuri de parcare cu plată sunt prevăzute în Anexa 1 la prezentul Regulament.
10.2 Parcările pentru mașinile electrice vor fi semnalizate cu indicatoare verzi inscripționate cu litera ”P” și sunt destinate exclusiv mașinilor cu propulsie electrică integrală sau hibrid. Parcarea pe spațiile special amenajate pentru acestea este interzisă celorlalte tipuri de vehicole/autovehicule, parcarea fiind destinată exclusiv mașinilor electrice timp de 24 de ore din 24, locuri pentru care nu se percepe nicio taxă posesorilor de mașini electrice aflate la încărcare.
Art.11.(1) - Programul de funcţionare a parcărilor cu plată este de Luni – Vineri – intre orele 08.00 – 17.00.
- Pentru parcarea în parcările cu plată din Municipiul Beiuș se percep următoarele tarife:
- pentru (1) o oră - 2 lei TVA inclus
- pentru (3) trei ore - 5 lei TVA inclus
- pentru toată ziua (9 ore) - 9 lei TVA inclus
(3) Abonament de parcare: - 60 lei persoane fizice sau juridice /lună
- 100 lei personae juridice cu rezervare/lună
(4) Abonament anual de parcare: - 500 lei persoane fizice sau juridice /an
- 1000 lei personae juridice cu rezervare/an
Art.12. (1)Tariful de utilizare a parcărilor care au destinaţia de parcări cu plată se poate achita astfel:
- pentru parcările cu plată pentru 1oră, 3 ore sau o zi (9 ore) prin sms la nr. indicat;
- pentru achiziţionarea abonamentelor de parcare la casieria Primăriei Municipiului Beiuș.
(2) Plata prin SMS se face în condițiile stabilite prin hotărârea consiliului local privind aprobarea implementării unui sistem de plată prin SMS a taxei de parcare în Municipiul Beiuș, după cum urmează:
Plata se face prin trimiterea unui SMS la numărul scurt XXX cu următorul conținut:
- XXXBH01ABC, unde XXX este un prefix alocat Municipiului Beiuș și timpul de parcare 1 oră, iar BH01ABC este numărul de înmatriculare al vehiculului/autovehiculului parcat;
- XXX BH1ABC, unde XXX este un prefix alocat Municipiului Beiuș și timpul de parcare 3 ore, iar BH01ABC este numărul de înmatriculare al vehiculului/autovehiculului parcat;
- XXX BH1ABC, unde XXX este un prefix alocat Municipiului Beiuș și timpul de parcare pentru 1 zi, iar BH01ABC este numărul de înmatriculare al vehiculului/autovehiculului parcat;
d) Clientul va primi un SMS de confirmare de tipul:
„BH01ABC e parcat pentru 1oră/3ore/1zi în Municipiul Beiuș. Plata expiră la ZZLLAAAA ora XX:XX. Cost suma EUR+TVA/SMS.”
e) Plata parcării se poate face și prin intermediul unei aplicația mobile gratuite disponibilă în magazinele online ale celor mai importanți producători de telefoane mobilă, respectiv Google Play pentru telefoanele cu Android, AppStore pentru telefoanele cu iOS, AppGallery pentru dispozitivele Huawei, Microsoft Store pentru dispozitivele cu Windows Mobile.
Capitolul IV: PARCĂRILE DE DOMICILIU/REȘEDINȚĂ
Art.13 (1) Parcările de domiciliu/reședință sunt cele aflate pe domeniul public sau privat al Municipiul Beiuș aferente imobilelor cu destinaţie de locuinţă şi care sunt atribuite locatarilor acestor imobile – persoane fizice şi persoane juridice.
(2) Contractarea locurilor de parcare se poate face doar după ce se verifică dacă solicitantul nu deține garaj amplasat pe domeniul public sau privat, sau nu este deținător de curte cu posibilitatea de parcare sau să beneficieze de alte posibilități de parcare.
(3)În vederea închirierii locurilor de parcare de domiciliu/reședință se încheie contracte de închiriere pentru persoane fizice/juridice, proprietare sau chiriașe ale unor apartamente/spații arondate acestor parcări.
(4) Parcările de domiciliu/reşedinţă pot fi utilizate în baza contractului de închiriere cu plata integrală la data semnarii contractului, caz în care se va preciza exact locul rezervat, utilizatorul și numărul de înmatriculare al autoturismului.
(5) Contractele de închiriere a locurilor de parcare se pot încheia doar pentu autovehiculele a căror masă maximă autorizată nu depășește 3,5 tone, au o lungime de până la 5 m și o lățime de maxim 2,5 m și se încadrează în suprafața totală a parcării de 12,5mp.
(6) Se va atribui un singur loc de parcare de domiciliu/reședință pentru fiecare apartament/spațiu la un preț stabilit prin prezentul regulament (aprobat prin HCL al Consiliului Municipal Beiuș).
(7) Atribuirea locului de parcare de domiciliu/reședință se face în mod direct în cazul în care după expirarea termenului de primire a cererilor numărul acestora este mai mic sau egal cu numărul locurilor de parcare din zona imobilelor arondate parcării respective.
(8) Pentru a putea dobândi un loc de parcare de domiciliu/reședință solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condițiii:
-a) să aibă înregistrată o cerere la Primăria Municipiului Beiuș;
-b) să aibă adresa de domiciliu sau flotant într-un imobil arondat parcării de domiciliu/reședință;
-c) să fie proprietarul autovehiculului sau să dețină un drept asupra acestuia;
-d) în cazul în care solicitantul abonamentului de domiciliu/reședință nu este proprietarul autovehiculului se va depune o declarație atât din partea celui care folosește autovehiculul în baza unui drept cât și din partea proprietarului acestuia pentru faptul că nu beneficiază de altă posibilitate de parcare și faptul că vehiculul nu face obiectul vreunui alt drept oferit unei alte personae;
-e) să aibă Inspecția Tehnică Periodică (I.T.P.) valabilă.
(9) În situația în care numărul solicitărilor depăşeşte numărul de locuri amenajate sau în cazul în care unul sau mai multe locuri sunt solicitate expres de mai mulți locatari, se va organiza licitație la care prețul de pornire este reprezentat de tariful de bază al abonamentului.
(10) În cazul în care numărul de solicitări este mai mic decât numărul de locuri de parcare de domiciliu/reședință existente, se poate atribui prin contract încă un loc de parcare pentru aceeaşi persoană fizică/juridică cu respectarea Art.13 pct.(8) și pct.(9) din prezentul regulament.
(11) Persoanele care dau în folosinţă un autoturism altei persoane au obligaţia de a întocmi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au primit pentru folosinţă nici un loc într-o parcare de domiciliu/reședință, declaraţie pe care persoana care are autoturismul în folosinţă o va anexa la cererea pentru atribuirea unui loc de parcare de domiciliu/reședință, în caz contrar cererea nefiind admisă pentru procedurile de atribuire/licitaţie a locurilor în parcarea de domiciliu/reședință.
(12) Amplasamentele închiriate în parcările de domiciliu/reşedinţă pot fi transmise terţilor numai dacă aceştia au cumpărat locuinţa fostului beneficiar, cu prezentarea unei copii a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului si au in proprietate un autovehicul sau dețin un drept asupra acestuia.
(13) Dispoziţiile concrete de exploatare a amplasamentelor vor fi stabilite prin prezentul regulament care se completează cu legislația în vigoare si a contractului cadru de închiriere. Acestea vor cuprinde în mod obligatoriu şi clauze privind eliberarea amplasamentelor de parcare, în mod necondiţionat, ori de câte ori este necesară intervenţia la reţele subterane, deszăpezirea sau efectuarea de lucrări de curăţenie, întreţinere, reparaţii sau în vederea realizarii unor lucrări de interes public sau de altă natura.
(14) Renunțarea la locul de parcare de domiciliu/reședință înainte de expirarea perioadei pentru care a fost achitat tariful, nu atrage după sine restituirea sumelor achitate.
(15) Tariful de utilizare a parcărilor care au destinaţia de parcări de domiciliu/reședință este de 120 lei/an.
(16) Plata pentru parcarea de domiciliu/reședință se va introduce la rolul fiscal al titularului abonamentului, iar în situația în care nu are atribuit un rol fiscal se va crea debit în acest sens.
(17) Beneficiarul unui loc de parcare de domiciliu/reședință poate folosi respectivul loc pe toată perioada contractului de închiriere, cu excepția perioadei în care eliberează respectivul loc de parcare în zilele de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00, iar acesta este ocupat de către altcineva care respectă Art. 11 și Art. 12 din prezentul regulament - dacă locul e lăsat liber între orele 08-16 el poate fi ocupat de către oricine cu condiția să îl elibereze până la ora 16.
(18) În parcările de domiciliu/reşedinţă nu pot fi parcate decât autoturisme, autoturisme transport persoane cu maxim 8 locuri 12.5-MP (2.5m X 5m).
Persoanele cu handicap beneficiaza in mod gratuit de locuri de parcare amenajate in municipiul Beius, atat cele publice cat si de domiciliu, în conformitate cu prevederile art.65 din Legea nr.448/2006-privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Capitolul V: RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
Art.14 Parcarea se face cu respectarea marcajelor care delimitează spațiul aferent unui loc de parcare precum și cu respectarea modului/poziției de parcare, respectiv, paralel, perpendicular sau oblic față de axa drumului.
Art.15 Compartimentul de specialitate cu atribuţii în acest sens din cadrul Primăriei Municipiului Beiuș/Poliția Locală Beiuș va asigura efectuarea controlului, respectării prevederilor prezentului Regulament, constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale în cazul încălcării acestor prevederi.
Art.16 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei următoarele fapte:
- ocuparea, cu autovehiculul/vehicul, a unui loc de parcare fără plata taxei de parcare cu telefonul mobil prin sms sau fără abonament, fără legitimaţie de parcare ori fără afişarea la vedere a abonamentului sau legitimaţiei;
- ocuparea, cu autovehiculul/vehicul, a unui loc de parcare cu un sms căruia i-a expirat valabilitatea, abonament expirat, cu legitimaţie care nu mai este valabilă ori cu abonament de parcare valabil pentru o altă parcare;
- ocuparea, cu autovehiculul/vehicul, a unui loc de parcare fără respectarea marcajelor şi indicatoarelor (parcare longitudinală, oblică sau perpendiculară);
d) ocuparea, cu autovehiculul/vehicul, a unui loc de parcare rezervat persoanelor cu handicap, societăților care au abonamente cu rezervare sau ale unor unități de intervenție; a locurilor special marcate pentru autovehiculele/vehiculele full electric sau hibrid cu excepția acestora;
e) ocuparea unui loc de parcare cu un autovehicul/vehicul fără numere de înmatriculare ori cu numere de înmatriculare străine sau numere provizorii pentru care nu s-a achitat taxa de parcare ori de ocupare a domeniului public sau privat;
f) ocuparea unui loc de parcare cu un autovehicul/vehicul având probleme tehnice, defecţiuni, avarii, şi pentru care nu s-au achitat taxele de parcare stabilite de consiliul local;
g) ocuparea cu un autovehicul/vehicul a unui loc, trasat cu marcaje de interdicţie în faţa intrărilor în curţile imobilelor, aflat între locurile de parcare delimitate de partea carosabilă prin marcaje;
h) ocuparea, cu autovehiculul/vehicul, a trotuarelor alăturate locurilor de parcare cu plată care sunt amenajate pe marginea arterelor de circulaţie şi delimitate de partea carosabilă prin marcaje;
i) ocuparea locurilor de parcare, locurilor nemarcate pentru parcare, locurilor cu marcaje de interdicţie aflate în parcările cu plată, cu orice tip de obiecte, cu autovehicule/vehicule, care au expuse afişe de in scop de vânzare sau în scopuri publicitare,
j) ocuparea cu autovehicule/vehicule a intrărilor/ieşirilor în/din parcările cu plată, a căilor de circulaţie din parcări, a locurilor cu marcaje cu linie continuă aflate în parcările cu plată, a porţiunii din trecerile de pietoni aflate în zona parcării până în dreptul liniei de demarcaţie între locurile de parcare amenajate pe drumurile publice şi partea carosabilă precum şi locurile nemarcate pentru parcare aflate între trecerile de pietoni şi locurile de parcare marcate;
k) ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor de parcare unde sunt organizate manifestări sociale, culturale, sportive, religioase, electorale, autorizate şi semnalizate ca atare.);
l) ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor de parcare de domiciliu/reședință fără respectarea Art.13 pct.(19) sau a parcărilor cu rezervare;
m) alte cazuri de ocupare ilegală a locurilor de parcare.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale în locurile menţionate la alin.(1) se face de către personalul politiei locale sau personalul din cadrul compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Beiuş care au atribuţii de control, în calitate de agenţi constatatori împuterniciţi ai primarului municipiului Beiuș.
(3) Pentru faptele menţionate la alin. (1), lit. i), agentul constatator împuternicit de primar poate lua măsura de confiscare a panourilor, materialelor sau alte obiectelor cu care au fost ocupate locurile de parcare şi poate aplica ulterior sancţiune contravenţională în urma comunicării datelor personale ale persoanei care a ocupat neregulamentar locul de parcare cu panouri, cu materiale sau alte obiecte, restituirea acestora fiind posibilă numai după achitarea sancţiunii contravenţionale.
(4) Pentru neafişarea sau afişarea necorespunzătoare pe bordul maşinii la vedere a abonamentului sau legitimaţiei de parcare în aşa fel încât să se poată descifra toate înscrisurile de pe acestea, în urma prezentării de către posesorul autovehiculului în termen de 48 de ore de la întocmirea Notei de constatare însoţită de copia abonamentului sau legitimaţiei de parcare, sancţiunea aplicată se transformă în avertisment şi numai la a treia abatere în decurs de un an calendaristic fapta se sancţionează cu amendă contravenţională.
(5) Agenţii constatatori împuterniciţi de primarul Municipiului Beiuș vor putea întocmi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor pentru persoanele care au ocupat neregulamentar cu autovehiculul locurile menţionate în urma comunicării de către deţinători a datelor personale ale acestora la sediul instituţiei din care face parte agentul constatator sau în urma consultării bazei de date de la SPCRPCÎV Bihor.
Art.17 (1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 200 lei la 500 lei următoarele fapte:
- ocuparea cu autovehicule/vehicul a locurilor nemarcate pentru parcare aflate în parcările publice;
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor cu marcaje sau indicatoare de interdicţie pentru oprire sau staţionare aflate în parcările publice;
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor pe căile de circulaţie din parcări sau în zona intrărilor/ieşirilor în/din parcări;
- ocuparea cu alte tipuri de autovehicule/vehicule a locurilor de parcare destinate pentru autoturisme;
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a spaţiilor verzi precum şi spaţiilor cu altă destinaţie decât parcarea;
- ocuparea cu panouri, cu materiale sau alte obiecte în scopul rezervării ilegale, a locurilor aparţinând domeniului public nemarcate pentru parcare sau cu marcaje de interdicţie pentru parcare aflate în parcările publice;
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a trotuarelor aflate în vecinătatea locurilor de parcare cu excepţia celor prevăzute cu indicatoare pentru parcare pe trotuar;
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor, aflate în afara părţii carosabile, în dreptul altor autovehicule care staţionează regulamentar pe locurile de parcare, dacă prin aceasta stânjenesc circulaţia autovehiculelor sau a pietonilor ori blochează accesul altor autovehicule la locurile de parcare sau plecarea altor autovehicule din locurile de parcare;
- ocuparea locurilor nemarcate ori marcate cu marcaje de interdicție din parcări, cu vehicule care efectuează transport de persoane (microbuze sau autobuze) sau de marfă (furgonete, camionete, camioane);
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor de parcare de domiciliu/reședință sau a unui loc neatribuit şi inscripţionat ilegal cu numărul de înmatriculare;
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor din parcuri şi în dreptul căilor de acces în parcuri;
- ocuparea cu autovehicule/vehicule a locurilor pe aleile pietonale;
- în alte locuri aparţinând domeniului public unde se interzice ocuparea prin alte reglementări.
(2) Pentru faptele menţionate la alin.(1) în cazul în care nu este găsit de îndată deţinătorul legal al cărui vehicul/remorcă ocupă neregulamentar locurile menţionate, agentul poate aplica ulterior sancţiune contravenţională în urma comunicării, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a deţinătorului legal, a datelor personale ale persoanei care a ocupat neregulamentar domeniul public cu vehiculul/remorca în locul pentru care s-a făcut constatarea sau în urma consultării bazei de date de la SPCRPCÎV Bihor.
(3) În cazul în care în timpul constatării efectuate de către agentul constatator, înainte de întocmirea actelor, se prezintă cei care săvârşesc fapte de natura celor prevăzute la alin.(1) putând fi identificaţi pe loc, se poate întocmi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, contravenientul având posibilitatea de a achita pe loc sau în termen de 15 zile jumătate din minimul amenzii contravenţionale prevăzute în prezentul regulament.
(4) Pentru faptele menţionate la alin.(1) lit. f, agentul constatator poate lua măsura de confiscare a panourilor, materialelor sau alte obiectelor cu care au fost ocupate locurile de parcare şi poate aplica ulterior sancţiune contravenţională în urma comunicării datelor personale ale persoanei care a ocupat neregulamentar locul de parcare cu panouri, cu materiale sau alte obiecte, restituirea acestora fiind posibilă numai după achitarea sancţiunii contravenţionale.
Art.18 În conformitate cu prevederile art. 28 din O.G. nr.2 din 2001 republicată, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute în regulament, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Art.19 (1) În sensul prezentului regulament prin comunicarea completă a datelor privind identitatea persoanelor, se înţelege comunicarea cuprinzând următoarele date privind persoana căreia deţinătorul i-a încredinţat vehicululul/remorca: numele şi prenumele, domiciliul complet, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate/seria şi numărul paşaportului, statul emitent şi data eliberării documentului inclusiv numărul tichetului de înscriere a contravenţiilor, denumirea unităţii, sediul, numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului, codul de înregistrare fiscală, datele de identificare a persoanei care reprezintă unitatea.
(2) În înţelesul prezentului regulament, prin deţinător de vehicul se înţelege proprietarul vehiculului, aşa cum acesta este stipulat în evidenţe la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor la data constatării faptei.
- Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilesc şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
(4) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(5) Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de 2 luni de la data aplicării sancţiunii.
Art.20 (1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate.
(2) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul - verbal, comunicarea acestuia se face de către agentul constatator, în termen de cel mult două luni de la data încheierii. Comunicarea procesului - verbal se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces - verbal, semnat de cel puţin un martor.
(3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
(4) Împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se poate face plângere în termen de 15 de zile de la data comunicării acestuia. Plângerea se depune la Judecatoria Beius, in conformitate cu prevederile art.32 al 1 din OG 2/2001- privind regimul juridic al contraventiilor.
(5) Punerea în executare a amenzii şi a despăgubirilor se va face, de către organul fiscal în a cărei rază teritorială se afla domiciliul fiscal al contravenientului.
(6) Amenzile contravenţionale se platesc si se încasează în baza prevederilor art. 8 si 28 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Art.21 Sumele încasate din amenzile contravenţionale vor fi utilizate pentru întreţinerea şi dotarea locurilor de parcare existente şi pentru amenajarea de noi locuri de parcare.
Art.22 Agenții constatatori împuterniciți de primar vor întocmi note de constatare pe care le vor afișa sub ștergătorul de parbriz sau geamul lateral din partea conducătorului auto.
Art.23 Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute în actul de constatare. În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau polițiști locali.
Art.24 Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.
Art.25 Pentru aspectele neprecizate de prezentul regulament privind sancţionarea contravenţională a deţinătorilor autovehiculelor persoane fizice sau juridice sunt aplicabile prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare și Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare.
Capitolul V: DISPOZIȚII FINALE
Art.28 Conducătorul autovehiculului are obligaţia să aşeze la loc vizibil abonamentul/legitimaţia de parcare în aşa fel încât toate datele menţionate pe acestea să fie vizibile. În caz contrar, se va considera că taxa pentru parcare nu a fost plătita anticipat şi se va proceda la sancţionara deţinătorului acestuia.
Art.29 Abonamentul de parcare se eliberează pentru un singur autovehicul, completându-se numărul de înmatriculare şi va fi valabil numai pentru acel autovehicul, fără rezervarea locului de parcare.
Art.30 La constatarea contravenţiei, în cazul în care conducătorul autovehiculului nu este prezent se va filma sau fotografia autovehiculul şi se va afişa pe parbrizul sau geamul lateral al autovehiculului o notă de constatare şi înştiinţare de plată a taxei pentru parcare neregulamentară/ilegală şi respectiv a amenzii contravenţionale care va fi stabilită prin procesul verbal de contravenţie după primirea de la Serviciul Permise şi Înmatriculări a datelor personale ale deţinătorului.
Art.31 Parcările cu plată din municipiul Beius vor putea fi folosite fără achitarea taxelor de parcare, în situaţii în care autorităţile administraţiei publice locale organizează acţiuni de interes public cu înştiinţarea prealabilă a administratorului parcărilor;
Art.32 Pentru stabilirea, urmărirea, şi încasarea taxelor de parcare şi a amenzilor contravenţionale se utilizează formulare înseriate prevăzute în anexele 2-6 la prezentul regulament: abonamente, proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor și înştiinţare pentru plata amenzii contravenţionale, notă de constatare şi înştiinţare de plată a amenzii pentru parcare neregulamentară.
Art.33 Pentru sumele necesare efectuării operaţiunilor prevăzute în prezentul regulament se va rectifica bugetul local în mod corespunzător.
Art.34 La solicitarea Compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Beiuş care va gestiona acest serviciu public, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai ordinii publice vor acorda sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului regulament.
Art.35 Prevederile prezentului Regulament se completează cu dispoziţiile OG.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, Legea 207/2015 – privind codul de procedura fiscala, OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi cu alte reglementari în vigoare cu privire la administrarea domeniului public şi circulaţia pe drumurile publice.
Art.36 Prezentul Regulament şi anexele care fac parte integrantă din acesta pot fi actualizate.
Art.37 Prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice din Municipiul Beius intră în vigoare de la data aprobarii prin hotarare de consiliu al municipiului Beiuș.
Art.38 Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar pentru administrarea parcărilor publice, raporturile dintre administratorul parcărilor publice şi utilizatorii acestora, în conformitate cu reglementările, cu modificări şi completări ulterioare, prevăzute în :
- O.G.nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
- Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice;
- O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor;
- OMFP nr.10/2003 privind aprobarea formularelor tipizate pentru colectarea impozitelor, taxelor locale şi a altor venituri ale bugetelor locale;
- Legea contabilităţii nr.82/1991 actualizată;
- Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal;
- Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscala;
- Legea nr.155/2010 a Poliţiei Locale;
- OUG 57/2019 Codul Administrativ.
- Legea nr.448/2006-privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Anexa nr. 1
Străzile din municipiul Beiuş pentru parcare publică cu plată
STRADA HOREA |
STRADA MIHAI EMINESCU |
ALEEA POLICLINICII |
STRADA ANDREI ȘAGUNA |
STRADA ROMÂNĂ |
STRADA BURGUNDIA MARE |
PIAȚA SAMUIL VULCAN |
STRADA IOAN CIORDAȘ |
STRADA NICOLAE BOLCAȘ |
ALEEA MOȚILOR |
STRADA VASILE LUCACIU |
STRADA EPISCOP MIHAIL PAVEL |
CALEA BIHORULUI |
STRADA PANDURILOR |
STRADA AUREL VLAICU |
ALEEA COȘBUC |
STRADA GHEORGHE CRIȘAN |
PĂTĂREASCA MARE |
CLOŞCA |
POET GHE. PITUŢ |
Anexa 2
ABONAMENT LUNAR PARCARE PUBLICĂ
NR.........
Aprobat prin HCL nr.........
Abonamentul este valabil în toate parcările publice cu plată din municipiul Beiuș:
Perioada | Autovehicul/vehicul nr. de înmatriculare |
|
|
Abonamentul se va afișa la vedere.
Achitat cu chitanța nr.
Anexa 3
NR.........
CERERE,
ABONAMENT ANUAL SAU LUNAR PENTRU PARCARE PUBLICĂ CU PLATĂ
Aprobat prin HCL nr.........
Subsemnatul ............................ cu domiciliul în.............., reședința...........,
Act de identitate ....... nr. ........... CNP......................, prin prezenta solicit aprobarea unui loc de parcare de domiciliu/reședință în municipiul Beiuș.
Menționez faptul că autovehiculul pentru care solicit locul de parcare de domiciliu/reședință are nr. de înmatriculare ......................
Anexez prezentei cereri următoarele documente în copie pentru conformitate cu originalul:
- Dovada reședinței pe raza Municipiului Beiuș
- Dovada proprietății autovehiculului sau a folosinței acestuia
- Inspecția Tehnică Periodică (I.T.P.) valabilă
Nr. de contact: ............
Data: Semnătura:
Anexa 4
PRIMĂRIA MUNICIPIUL BEIUȘ SERIA:
COD FISCAL:
STR.
TELEFON:
NOTĂ DE CONSTATARE ŞI ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ
Stimate conducător auto, vă informăm că ați încălcat prevederile HCL nr.... privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare al sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată și a parcărilor de domiciliu/reședință din municipiul Beiuș prin săvârșirea contravenției prevăzute la Art. ……, lit. ……, sancționată cu amendă contravențională potrivit Art. ……. , in suma de ……….
Nr de înmatriculare. | Zona parcării (stradă, nr.) | Observații |
Data și ora | Agent constator | Semnătură |
Alte mențiuni ..................
Pentru încheierea procesului verbal de constatare a contravenției vă invităm în data de ......... ora ....... la……………………………., strada...... , nr..... , unde veți lua legătura cu agentul constator. Veți avea asupra dumneavoastră actul de identitate.
Vă recomandăm ca pe viitor să respectați prevederile HCL nr.... privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare al sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată și a parcărilor de domiciliu/reședință din municipiul Beiuș.
Menționăm că, în conformitate cu prevederile art. 28 din O.G. nr.2 din 2001 republicată, puteți achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute în Regulament.
Anexa 5
JUDEŢUL BIHOR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BEIUŞ
PROCES VERBAL
DE CONSTATARE ŞI SANCŢIONARE A CONTRAVENŢIILOR
Nr. ………. Încheiat azi ……………..
Încheiat astăzi............. la Primăria municipiului Beiuș – CUI 4794567 județul Bihor conform Notei de constatare ............. din ...............
Agentul constator ..................................... având funcția de..........................în cadrul Primăriei municipiului Beiuș, identificat prin legitimația nr….., având în vedere prevederile HCL nr. ……………….cu modificările și completările ulterioare și a Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, am constat că:
PERSOANA FIZICĂ/P.F.A/C.M.I/C.A.V: dl./d-na …………………………………….., cu domiciliul în localitatea………………….., b-dul/str……………………………., nr……, bloc……, sc….., et…., ap……., județul/sector……………, având CNP/CUI ……………., posesor al B.I./C.I./pașaport seria……., nr……., emis(ă) de …………………………….., la data de…………….
PERSOANA JURIDICĂ: ………………………………….., având CODUL DE IDENTIFICARE FISCALĂ……………, cu sediul în localitatea………………………,
b-dul/str……………………………., nr……, bloc……, sc….., et…., ap……., județul/sector……………, reprezentată prin ……………………………………, în calitate de………………………., cu domiciliul în localitatea…………………..,
b-dul/str……………………………., nr……, bloc……, sc….., et…., ap……., județul/sector……………,
A săvârșit în data de ……………., ora ………, în parcare publică/parcarea publică cu plată pe domeniul public/privat al municpiului Beiuș sau pe domeniul public/privat al municpiului Beiuș , str……………………………, cu autovehiculul având nr. de înmatriculare ………………, marca……………………., următoarea/următoarele contravenție/contravenții:
Faptă/faptele comisă/comise constituie contravenție protrivit prevederilor HCL nr………….. privind Regulamentului de organizare și funcţionare al sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată și a parcărilor de reședință din municipiul Beiuș, cu modificările și completările ulterioare și se sancționează cu amendă contravențională de la ........ lei până la ......... lei conform prevederilor art...........,stabilindu-se amenda contravențională în cuantum de .....................lei
ALTE MENȚIUNI, inclusiv obiecțiunile făcute de contravenient cu privire la conținutul prezentului proces – verbal.................................................................................
În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și a Legii 207 din 2015 privind Codul de procedură fiscală contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, jumătate din minimul amenzi, prevăzute în actul normativ, respective suma de………….
Suma totală a amenzii de ………. lei se va achita în termen 15 zile de la data încheierii termenului prevăzut pentru plata a jumătate din minimul amenzii contravenționale stabilite în prezentul proces – verbal, la casieria deschisă la Primăria municipiului Beiuș, Piața Samuil Vulcan, nr.16, județul Bihor de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00
Pentru plata la casieria Primăriei municipiului Beiuș se vor prezenta:actul de identitate, nota de constatare, procesul verbal de constatre si sanctionare a contraventiei, iar pentru a beneficia de plata a jumatate din minimul amenzii se va prezenta dovada faptului ca nu au expirat cele 15 zile de la comunicare.
Plata se poate face cu mandat poștal sau cu ordin de plată în contul IBAN: RO39TREZ07821350250XXXXX deschis la Trezoreria Beius, menționându-se numărul de înmatriculare al autoturismului si CIF: 4794567.
Plata se poate face și online pe pagina de internet www.primariabeius.ro – plata impozite online – amenzi contraventionale.
Prezentul proces – verbal constituie înștiințare de plată. În termen de 15 zile de la comunicare acesta devine titlu executoriu.
În caz de neachitare a amenzii la termenul stabilit se va trece la executarea silită, conform prevederilor legale în vigoare la data prezentului proces – verbal.
Contravenientul nu este de față/ refuză/nu poate lua la cunoștință prezentul proces – verbal, fapt confirmat de către martorul ..........................................................., identificat prin CNP ..................................., legitimat cu B.I./C.I./pașaport seria……., nr……., emis(ă) de …………………………….., la data de……………., cu domiciliul în localitatea………………….., b-dul/str……………………………., nr……, bloc……, sc….., et…., ap……., județul/sector……………,
Cu drept de plângere în 15 zile de la data înmânării/primirii/comunicării, la Judecătoria Beius.
Semnătura agentului constator Semnătura martorului Semnătura contrvenientului
……………………………… …………………….. ……………………………

Anexa 6
PROCES – VERBAL DE ÎNDEPLINIRE A PROCEDURII DE COMUNICARE
Astăzi ……………, agentul procedural ……………………., din cadrul…………………….. având de înmânat procesul – verbal de constatare a contravenției nr. ………din……………., m-am deplasat la domiciliul numitului………………………………., din ……………………, str. ……………………………, nr……, bl….., sc….., et…., ap….., județul/sectorul……., codul postal………., găsind pe contravenientul sau pe ……………. rudă cu contravenientul/ peroană care locuiește la aceeași adresă/administrato/portar/împuternicitul contravenientului care, primind actul, a semnat în fața noastră. Primitorul are CNP ………………………., și se legitimează cu B.I./C.I./pașaport seria……., nr……., emis(ă) de…………………………….., la data de……………..
Semnătura primitorului
……………………………..
Refuzând primirea/negăsind nici o persoană, azi data de …………………, ora………, s-a afișat procesul – verbal nr. ……….., din…………….., pe ușa……………………………… la domiciliul fiscal/sediul contravenientului, drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal de îndeplinire a procedurii în prezența martorului dl./d-na……………………………, având CNP……………………., cu domiciliul în localitatea………………….., b-dul/str……………………………., nr……, bloc……, sc….., et…., ap……., județul/sector……………, având CNP/CUI ……………., posesor al B.I./C.I./pașaport seria……., nr……., emis(ă) de …………………………….., la data de…………….
Semnătura agentului procedural Semnătura martorului
……………………………….. …………………………..
Presedinte de sedinta Secretar General
Popa Adrian Ioan Scrofan Steliana Alina