Ținând cont de Comunicarea I.N.S. nr. 9/14.01.2026
Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 555/22.01.2026, întocmit de Primarul Comunei Belcești, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre;
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 556/22.01.2026, întocmit de Compartimentul Taxe și Impozite Locale;
Având în vedere Avizul Comisiei de specialitate I, II din cadrul Consiliului Local al Comunei Belcești;
Luând în considerare prevederile Legii 226/2009 a organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit art.2, alin. (1) și art. 5, alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spatii cu destinaţia de cabinete medicale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit prevederilor art. 303 și art. 332 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
În temeiul art.196, alin. (1), lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă indexarea în anul 2026 cu 7,3% a chiriilor și redevențelor aferente contractelor de închiriere și concesiune încheiate privind imobilele aparținând UAT Comuna Belcești unor persoane fizice și juridice.
Art.2. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Compartimentul Taxe și impozite Locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Belcești.
Art.3. Hotărârea poate fi contestată de cei interesați în termenul stabilit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4. Secretarul General al Comunei Belcești va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului judeţului Iaşi, Primarului Comunei Belcești, Compartimentului Taxe și Impozite Locale şi o va aduce la cunoştinţă publică în condiţiile legii.