Nr. 102 / 02.12.2020
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind modificarea Structurii organizatorice (Organigrama) și a Statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Berceni și a instituțiilor din subordinea Consiliului Local Berceni

Inițiator proiect

Cosmina-Ramona PANDELE

Primarul comunei

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul local al comunei Berceni

Comuna Berceni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 102 din 2020

privind modificarea Structurii organizatorice (Organigrama) și a Statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Berceni și a instituțiilor din subordinea Consiliului Local Berceni

Având în vedere temeiurile juridice, respectiv:

       Prevederile Lg. nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art. 129, alin. (3), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

Cu respectarea prevederilor art. III din OUG nr. 63/30.06.2010 pentru completarea  Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare și a Adresei Instituției Prefectului Județ Prahova nr. 4753/11.05.2020;

Luând act de :

              Referatul de aprobare al   primarului comunei Berceni la Proiectul de hotărâre privind modificarea Structurii organizatorice (Organigrama) și a Statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Berceni  și a instituțiilor din subordinea Consiliului Local Berceni;

       Raportul compartimentului de   specialitate înreg. sub nr. 12905/26.11.2020; 

Rapoartele   de avizare ale consilierilor locali din cadrul  comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Berceni;

             Ținând cont de:

            Adresa Instituției Prefectului-Județ Prahova nr. 6954/29.04.2020, înreg la Primăria Berceni sub nr. 4753/11.05.2020,  referitoare la numărul maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unității administrativ-teritoriale în anul 2020, calculat de Instituția Prefectului-Județ Prahova potrivit art. III și anexei la OUG nr. 63/2010;

HCL nr. 26/16.04.2020 privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Comisiilor de specialitate și ale Consiliului Local Berceni, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;

În temeiul art. 196,  alin. (l), lit. a)  din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ , Consiliul Local al comunei Berceni, judeţul Prahova, 

 

                                                                                                              HOTĂRĂŞTE:

 

Art. 1.   Aprobã modificarea Structurii  organizatorice  (Organigrama) și  a Statului   de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Berceni și a instituțiilor din subordinea Consiliului Local Berceni, cu încadrarea în numărul maxim de posturi, conform anexelor nr. 1 și nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.      Prin prezenta hotărâre se revocă HCL nr. 78/16.10.2020. 

Art. 3.   Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri va fi rãspunzãtor  primarul comunei Berceni, în calitate de ordonator principal de credite. 

Prin grija doamnei Stuparu Sorina, secretarul general al comunei Berceni, se va comunica câte un exemplar din prezenta hotărâre primarului comunei Berceni,   instituțiilor interesate și  un exemplar se va comunica Institutiei Prefectului Judetului Prahova în vederea verificării legalităţii acesteia.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasile IONEL

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BERCENI,

Viorica-Sorina STUPARU