Nr. 110 / 24.11.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea executãrii lucrãrilor suplimentare solicitate de proprietarii de imobile din zonele care fac obiectul proiectului „MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE ÎN COM. BERCENI, JUD. PRAHOVA”

Inițiator proiect

Cosmina-Ramona PANDELE

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Berceni

Comuna Berceni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 110 din 24.11.2025

privind aprobarea executãrii lucrãrilor suplimentare solicitate de proprietarii de imobile din zonele care fac obiectul proiectului „MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE ÎN COM. BERCENI, JUD. PRAHOVA”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile  art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României, republicată;
  2. Prevederile art.3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. Prevederile art.7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;  
  5. Prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;  
  6. Prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Prevederile Legii nr. 50/1991 republicată, privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Prevederile Legii nr. 10/1995 (republicare 2) privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, 

Ținând cont de:

  1. Cererile depuse de proprietarii de imobile din zonele care fac fac obiectul proiectului „Modernizare drumuri publice comuna Berceni;
  2. HCL nr. 75/29.07.2022 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare (R.O.F.) a  Consiliului Local al comunei Berceni, jud. Prahova,

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare al primarului comunei Berceni la Proiectul de hotărâre privind  aprobarea executãrii lucrãrilor suplimentare solicitate de proprietarii de imobile din zonele care fac obiectul proiectului „MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE COMUNA BERCENI”, înreg. sub nr. 13345/20.11.2025;  
  2. Raportul   de specialitate al Serviciul Financiar-contabil şi Poliţia localã , înreg. sub nr. 13356/20.11.2025;  
  3. Avizul cu caracter consultativ al consilierilor locali din cadrul şedinţei Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Berceni, jud. Prahova,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei berceni

întrunit în a 20-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobã executarea lucrãrilor suplimentare solicitate de proprietarii de imobile din zonele care fac obiectul proiectului „MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE ÎN COM. BERCENI, JUD. PRAHOVA”  la preţul de 200  lei/mp (fără TVA şi actualizări).

Art. 2 - Comisia tehnicã, numitã prin dispoziţia primarului Comunei Berceni,  va emite o decizie cu valoarea lucrãrilor suplimentare solicitate a fi executate, pe care o va înainta Serviciului Financiar-contabil şi Poliţia localã în vederea facturãrii lucrãrilor suplimentare.

Art. 3.- (1) Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri vor fi răspunzători dna Cosmina- Ramona PANDELE, primarul comunei Berceni,  în calitate de ordonator principal de credite, comisia tehnică numită prin dispoziţie  și Serviciul Financiar-contabil şi Poliţia localã.

(2) Prin grija doamnei Viorica- Sorina STUPARU, secretarul general al comunei Berceni, se va aduce la cunoștință persoanelor interesate un exemplar din prezenta hotărare și un exemplar il va comunica Instituției Prefectului Județ Prahova, în vederea verificării legalității  acesteia.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Constantin PANAIT

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BERCENI,

Viorica-Sorina STUPARU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 24.11.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot electronic deschis
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 6
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 24.11.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 24.11.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 08.12.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 25.11.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu