Analizând temeiurile juridice, respectiv:
Prevederile art. 136, alin. (4) din Constituția României, republicată;
Prevederile art. 866 și 874 din Codul civil;
Prevederile Prevederile art. 129, alin. 2, lit c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de:
Referatul de aprobare al primarului comunei Berceni la Proiectul de hotărâre privind aprobare Protocol predare teren către Ministerul Educației Naționale-Unitatea de Managenent al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, în vederea realizării obiectivului Grădiniță cu program normal sat Corlătești, comuna Berceni, din fonduri europene, înreg. sub nr. 7009/12.05.2021 ;
Ținând cont de:
Scopul general al Proiectului Reforma Educației Timpurii în România,
Raportul compartimetului de specialitate, înreg. sub nr. 7019/12.05.2021;
Rapoartele de avizare ale consilierilor locali din cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Berceni, jud. Prahova,
În temeiul art. 129 alin. (1) şi art. 196 alin.(l) lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Consiliul Local al comunei Berceni, judeţul Prahova,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Protocolul de predare teren în vederea realizării obiectivului Grădiniță cu program normal sat Corlătești, comuna Berceni, conform Anexei, care face parte din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuternicește primarul comunei Berceni, jud. Prahova să semneze Protocolul prevăzut la art. 1 și documentele necesare realizării obiectivului de investiții.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică primarului comunei Berceni, jud. Prahova, care o va duce la îndeplinire, Ministerul Educației Naționale-Unitatea de Managenent al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, precum și Institutiei Prefectului judetului Prahova în vederea verificării legalităţii acesteia, prin grija doamnei Stuparu Sorina, secretarul general al comunei Berceni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Alexandru DRAGHICI
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BERCENI,
Viorica-Sorina STUPARU