Având în vedere:
Referatul de aprobare al Primarului Comunei Berceni la Proiectul de hotărâre privind premierea cu tabere școlare a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, înreg. sub nr. 3011/13.03.2020;
HCL Berceni nr. 67/31.07.2018 privind organizarea și susținerea financiară a unor manifestări culturale, artistice, sportive și educative, modificată și completată prin HCL Berceni nr. 80/22.08.2019;
Referatul compartimentului de specialitate, înreg. sub nr. 3013/13.03.2020;
Raportul comun de avizare al comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Berceni;
În conformitate cu:
Prevederile art. 12, alin. (3), art. 103, alin. (2), art. 105, alin. (2), lit. h), art. 111, alin. (4) din Legea nr. 1/2011-Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3060/2014 privind aprobarea Conditiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar;
Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (1), art 154 alin (1) şi art. 196 alin.(l) lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Consiliul Local al comunei Berceni, judeţul Prahova, întrunit în şedinţa ordinarã de lucru,
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă premierea, anual, cu tabere școlare a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ preuniversitar de pe raza comunei Berceni.
Art. 2. Se aprobă alocarea din bugetul local al comunei a sumelor destinate finanțării acestor tabere, atât pentru elevii selectați, cât și pentru cadrele didactice însoțitoare (transport, cazare, masă, taxe participare evenimente în cadrul taberelor, alte cheltuieli ocazionate de participare).
Art. 3. Lista cu elevii propuși a beneficia de prevederile prezentei hotărâri va fi întocmită de către Directorul Școlii Gimnaziale Berceni, pe baza rezultatelor deosebite la învățătură ale elevilor, respectiv premiile I, II și III.
Art. 4. (1) Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri vor fi răspunzători dna Cosmina Ramona Pandele, Primarul comunei Berceni, în calitate de ordonator principal de credite, prin Biroul Financiar-Contabil și dna Vasile Doina Mariana, director Școala Gimnazială Berceni, în calitate de ordonator terțiar de credite.
(2) Prin grija doamnei Stuparu Sorina, Secretarul general al comunei Berceni, se va aduce la cunoștință persoanelor și instituțiilor interesate un exemplar din prezenta hotărare și un exemplar il va comunica Instituției Prefectului Județ Prahova, în vederea verificării legalității acesteia.
INIȚIATOR PROIECT:
Cosmina-Ramona PANDELE,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BERCENI,
Viorica-Sorina STUPARU