Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 46 / 15.09.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea participării Comunei Berești-Meria, județul Galați, la Programul - cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energie din Fondul pentru modernizare

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Galați

Consiliul Local al comunei Berești-Meria

Comuna Berești-Meria

Proiect de hotărâre

Nr. 46 din 15.09.2025

privind aprobarea participării Comunei Berești-Meria, județul Galați, la Programul - cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energie din Fondul pentru modernizare

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

      a) art. 15 alin.(2), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;

      b) art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

      c) art. 7 alin. (2)  din Codul civil al României, adoptat prin Legeanr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare; 

      d) art. 129 alin. (2) lit. b) și d)  coroborat cu alin. (4) lit. g) și alin (7) lit.i) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;        

      e) art. 2 alin. (2), art. 40 - 57 din Legea 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

      f) O.U.G. nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României  prin Fondul pentru Modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;

      g)  H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare si continutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

Ghidul solicitantului privind Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu sau fără capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice, susținut prin Fondul pentru modernizare pentru entități publice, din cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei;

Luând act de:

aa) Referatul de aprobare nr.  6268 din 12.09.2025 al Primarului comunei Berești-Meria;

bb) Raportul de specialitate nr. 6285 din 15.09.2025, întocmit de catre compartimentul de resort  din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Berești-Meria, județul Galați;

 cc) Avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate nr.1, 2 și 3 ale Consiliului Local al comunei Berești-Meria, județul Galați ;

       

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei berești-meria

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă participarea  Comunei Berești-Meria, județul Galați, la  Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei produsă din surse regenerabile de energie solară, cu sau fără capacități de stocare integrate, pentru autoconsum  pentru entități publice, susținut prin Fondul pentru modernizare, în vederea construirii și exploatării unui parc fotovoltaic.

Art. 2.  Comuna Berești-Meria, județul Galați, va respecta toate cerintele Programului-cheie 1 si a Contractului de finantare, ce ar urma să fie semnat în cazul aprobarii proiectului de investitii, respectiv: îsi exprima acordul cu privire la contractarea finanţării; îsi exprima acordul privind susţinerea în totalitate a tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului ce vor aparea pe parcursul derularii proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/ elaborate.

Art. 3.  Persoana desemnata să reprezinte Comuna Berești-Meria, județul Galați,  în relatia cu Ministerul  Energiei este domnul Ciucă Adrian -Marian, in dubla calitate a acestuia de primar si ordonator principal de credite.

Art. 4.  Primarul comunei Berești - Meria, județul Galați, cu sprijinul compartimentelor de resort, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al comunei, în condițiile legii, Instituţiei Prefectului judeţului Galaţi, în vederea exercitării controlului sub aspectul legalității și se publică în Monitorul Oficial al Comunei Berești-Meria, în format electronic, la pagina de internet www.primariaberesti-meria.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚILOR DELIBERATIVE”.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BEREȘTI-MERIA

Adrian-Marian CIUCĂ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BEREȘTI-MERIA

Luminița BĂNUC

Rezultate voturi