Consiliul Local al comunei Bertea, județul Prahova;
Văzand expunerea de motive prezentată de Primarul comunei Bertea si rapoartele compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Bertea privitoare la organizarea păşunatului pe păşunile ce aparţin domeniului privat al comunei Bertea,
Avand in vedere :
- prevederile art.3 lit.d, art.5 alin.1,art.9 alin.2, alin.21, 22, 72 si 73 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea , administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente si pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Hotărării Guvernului Romaniei nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G.nr. 34/2013, cu modificarile si completarile ulterioare ;
- Ordinul nr. 226/235/2003 pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional , pe termen mediu şi lung;
- art.1 alin.1 din Ordinul nr. 544/2013 privind metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe ha;
- Ordinul nr. 407/2051/2013 pentru aprobarea contractelor cadru de concesiune/închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în dimeniul public/privat al comunelor,oraşelor ,respectiv municipiilor, cu modificarile si completarile ulterioare ;
- Hotararea Consiliului Judeţean Prahova nr. 187 din 23 decembrie.2020 privind stabilirea preţului mediu/tona de masă verde obţinută de pe pajişti, valabil pentru anul 2021 ;
Luand act de avizul comisiilor de specialitate si avizul de legalitate al secretarului comunei Bertea;
În temeiul prevederile art. 129, alin.(2) lit.c, alin 6 lit.b si art.196 alin 1 lit. a din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art.1- Pentru punerea în valoare a pajiştilor/ izlazurilor şi pentru folosirea eficientă a acestora , se aprobă Referatul de oportunitate privind închirierea păşunilor/izlazurilor proprietate privată a comunei Bertea, conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art.2- Se aprobă închirierea suprafeţelor de pasuni/izlazuri aparţinând domeniului privat al comunei Bertea, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare , crescătorilor de animale apartinând colectivitaţii locale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE (Registrul Naţional al Exploataţiilor) care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă pajişti.
Art.3.- Se aproba Regulamentul pentru inchirierea pasunilor aflate in proprietatea privata a comunei Bertea prin procedura de atribuire directa/licitatie, conform anexei nr. 2.
Art.4.-Se aprobă Caietul de sarcini pentru închirierea păşunilor aflate in domeniul privat al Comunei Bertea,conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5.-Se aprobă Contractul de închiriere- cadru, conform Anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6.-Se aprobă Programul actiunilor tehnice ce se vor executa pe izlazurile din domeniul privat al comunei Bertea conform anexei nr.5 la prezenta hotarare.
Art.7. – Se stabilesc taxele de păşunat/cap de animal pentru anul 2021 datorate de cetatenii comunei pentru animalele ce se vor invoi in izlazurile comunale dupa cum umeaza:
35 lei / cap bovină adultă
15 lei / cap bovină tineret
10 lei / cap capre si oi adulte
5 lei / cap caprine si ovine tineret
120 lei / cap cabalină adultă
60 lei / cap cabalină tineret
Art.8. – Începând cu data adoptarii prezentei se interzice păşunatul pe izlazurile comunale.
Art.9.- Intrarea animalelor în izlazurile comunale se stabileste la data de 20 mai 2021.
Art.10. –(1) Cetăţenilor ale căror animale păşunează abuziv pe terenurile aflate în administrarea Consiliului Local al comunei Bertea precum si pe terenurile proprietatea persoanelor fizice si juridice de raza localitatii li se vor aplica sanctiunile prevazute de art. 14 alin. 2 din Ordonanta nr. 34/2013 si cele prevazute de art 41 alin.2 din Legea zootehniei nr. 32/2019
(2) Procesul verbal poate fiind incheiat si pe baza declaratiei a doi martori.
Art.11. – Deplasarea animalelor pe drumurile publice se va face numai în prezenţa proprietarilor acestora. În toate cazurile , care presupun deplasarea pe căile publice, animalele vor fi legate.
Art.12. – Se interzice accesul animalelor bolnave pe izlazurile comunale , fără avizul medicului veterinar de circumscriptie.
Art.13.– Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de viceprimarul comunei , compartimentul impozite si taxe si financiar -contabil din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului comunei Bertea, si de Comsia de licitaţie, ce va fi stabilită prin Dispoziţia Primarului comunei Bertea .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Georgel BUNESCU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BERTEA,
Georgeta BUZOIU