Nr. 5 / 31.01.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind modificarea Statului de funcții, al aparatului de specialitate al primarului comunei Berzasca, județul Caraș – Severin

Inițiator proiect

Petru-Nicolae FURDUI

Primarul comunei

Hotărârea Consiliului Local

România

România

Județul Caraș-Severin

Consiliul local al comunei Berzasca

Comuna Berzasca

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 5 din 2020

privind modificarea Statului de funcții, al aparatului de specialitate al primarului comunei Berzasca, județul Caraș – Severin

Având în vedere referatul primarului comunei Berzasca la proiectul de hotărâre privind modificarea Statului de funcții, al aparatului de specialitate al primarului comunei Berzasca, județul Caraș – Severin,

            Văzând prevederile art. III din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice local precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, și adresa Instituției Prefectului – Județul Caraș – Severin – Serviciul Dezvoltare Economică și Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate nr. 4/18926 din 30.12.2019,

Având în vedere raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Berzasca și rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Berzasca, 

În temeiul prevederilor 129 alin. (3) lit. c), 133 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (1), alin. (2) și alin. (4), art. 200, art. 243 alin. (1) lit. a) și art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă modificarea Statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Berzasca, județul Caraș – Severin, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarului comunei Berzasca și secretarului general al unității administrativ – teritoriale a comunei Berzasca – responsabil cu resursele umane.

Art. 3. Începând cu data prezentei hotărâri, își încetează aplicabilitatea orice alte hotărâri contrare ale Consiliului Local al comunei Berzasca.

Art. 4. Prezenta hotărâre intră în vigoare și se comunică prin grija secretarlui general al unității administrativ-teritoriale a comunei Berzasca, conform prevederilor legale: Instituției Prefectului – Județul Caraș – Severin, primarului comunei Berzasca, secretarului general al unității administrativ-teritoriale a comunei Berzasca – responsabil cu resursele umane, Compartimentului financiar – contabil, al aparatului de specialitate al primarului comunei Berzasca, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici şi se va aduce la cunoștința publică prin afişare la sediul și pe pagina de internet a primăriei comunei Berzasca.

 

   PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                      CONTRASEMNEAZĂ,

                      CONSILIER LOCAL                                                SECRETAR GENERAL

                         GURBAN VASILE                                                    Jr. SPOREA SORIN

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasile GURBAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BERZASCA,

Sorin SPOREA