Nr. 55 / 16.09.2024
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind darea în folosinţă gratuită a imobilului identificat cu nr. cadastral 70758, Carte funciară nr. 70758, proprietate publică a comunei Bezdead, către Asociaţia Help Autism, asociație cu statut de utilitate publică

Inițiator proiect

Teodora ANGHELESCU

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

26 Septembrie 2024

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Bezdead

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 55 din 16.09.2024

privind darea în folosinţă gratuită a imobilului identificat cu nr. cadastral 70758, Carte funciară nr. 70758, proprietate publică a comunei Bezdead, către Asociaţia Help Autism, asociație cu statut de utilitate publică

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- prevederile art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2)  și art. 136 alin.(1), alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, republicată;

- prevederile art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

- prevederile art. 7 alin. (2), art. 874, din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

 prevederile art. 41 Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Hotărârii nr. 618 din 23 august 2018, prin care Asociaţiei Help Autism îi este recunoscută, de către Guvernul României, utilitatea publică;

- prevederile art.129, alin. (2) lit. c) și lit. d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. b),  art. 297, alin. (1), lit. d), art. 349 din Ordonanța de urgență nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Luând act de:

- referatul de aprobare al primarului comunei Bezdead, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 6555/16.09.2024;

-  raportul compartimentului de specialitate înregistrat sub nr. 6556/16.09.2024;

- adresa Asociaţiei Help Autism nr. 6554/16.09.2024 prin care solicită darea în folosinţă gratuită a imobilului identificat cu nr. cadastral 70758, Carte funciară nr. 70758, proprietate publică a comunei Bezdead.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei bezdead

întrunit în a 41-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. 

  1. Se aprobă darea în folosinţă gratuită a imobilului compus din teren în suprafață de 4162 mp și construcții în suprafață de 50 mp, identificat cu nr. cadastral  70758, Carte funciară nr. 70758, proprietate publică a comunei Bezdead, poziția nr. 256 din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Bezdead, județul Dâmbovița, valoare de inventar 692.954,95 lei, către Asociaţia Help Autism, cu sediul în București, str.Diligenței nr.13 camera 1 sector 3, asociație cu statut de utilitate publică, conform protocolului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  2. Folosința gratuită se acordă în vederea edificării unui ,,Centru multifuncțional cu dotări sportive şi culturale pentru copii Bezdead”, facilități de cazare pentru copii, amenajări exterioare, racordare utilități și furnizării de servicii sociale destinate copiilor vulnerabili aflați în risc de sărăcie/excluziune socială/abandon școlar.    
  3. Durata pentru care se acordă folosința gratuită este de 15 ani, începând cu data semnării protocolului, cu posibilitate de prelungire prin acordul ambelor părți.

Art.2. Obligațiile asociației de utilitate publică beneficiare se regăsesc în protocolul prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Cheltuielile de întreţinere a imobilului prevăzut la alin. (1), potrivit destinaţiei sale, vor fi suportate de Asociaţia Help Autism.

Art.4. Modalităţile de angajare a răspunderii şi sancţiunile se regăsesc în protocolul prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. Folosința gratuită a imobilului prevăzut la articolul 1 se transferă doar în scopul prevăzut în, prezenta hotărâre, predarea imobilului făcându-se la data semnării protocolului, cel târziu în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 6.Se împuternicește primarul comunei Bezdead, doamna Teodora ANGHELESCU să semneze protocolul de atribuire în folosință gratuită, precum și toate documentele necesare ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Bezdead, Compartimentului financiar-contabil, Compartimentului achiziții publice, Asociaţiei Help Autism, prefectului județului Dâmbovița și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.bezdead.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Robert-Marius TATU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BEZDEAD,

Ionuț DAVIDOIU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 55 / 16.09.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 55 / 16.09.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 16.09.2024
2 Comunicarea către primar 25.09.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 27.09.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 25.09.2024
5 Aducerea la cunoștință publică 11.10.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 26.09.2024