Art. 1 - Se acordă scutirea de 100% de la plata creanțelor bugetare accesorii, respectiv majorărilor de întârziere prevăzute la art. 2 din prezenta, contribuabililor persoane fizice și persoane juridice, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au achitat integral toate obligațiile fiscale principale restante constând în impozite și taxe locale, chirii, redevențe, amenzi contravenționale și alte obligații la bugetul local aferente anilor precedenți;
b) au achitat integral de la intrarea în vigoare a prezentei sumele reprezentând amenzi exigibile, de orice fel, cu excepția celor contestate pentru care, potrivit legii, executarea actului prin care s-a aplicat amenda este suspendată.
Art. 2 - În categoria creanțelor bugetare accesorii, majorări de întârziere, sunt cuprinse:
a) majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a impozitelor și a taxelor, a redevențelor si chiriilor cuvenite bugetului local al comunei Bezdead, a altor obligații la bugetul local calculate până la data plății integrale a debitelor;
b) majorările de întârziere stabilite prin acte de inspecție fiscală încheiate de către inspectorii fiscali, pentru impozite și taxe , redevențe si chirii, alte obligații la bugetul local datorate bugetului
Art. 3 - Pentru a beneficia de scutirea la plata, contribuabilii persoane fizice și persoane juridice vor depune, până la data de 15.12.2022 inclusiv, o cerere motivată, la registratura Primăriei comunei Bezdead. La cerere se vor anexa documentele din care să rezulte îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art. 1.
Art. 4 - Soluționarea cererilor se face cu respectarea procedurii prevăzută in Anexa care este parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art. 5 - Cu înregistrarea și transmiterea prezentei hotărâri se obligă secretarul general al comunei, iar ducerea la îndeplinire se va face de către viceprimarul comunei.