Art. 1 Se acordă mandat special doamnei Prof. Teodora ANGHELESCU, reprezentant al unității administrativ-teritoriale comuna Bezdead, în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apa Dâmbovița, să voteze în Adunarea Generală hotărârile privind:
- Dizolvarea și lichidarea Asociației precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare:
- Aprobarea primirii de noi membri în Asociație, precum şi retragerii și excluderii unor membri din Asociație;
- Aprobarea strategiei de dezvoltare, a programelor de reabilitare extindere şi modernizare a sistemelor de utilităţi publice existente, a programelor de infiinţare a unor noi sisteme, precum şi a programelor de protecţie a mediului, elaborate şi prezentate de consiliul director al Asociaţiei, potrivit art. 23 alin. (3) lit. a);
- Aprobarea unei politici tarifare coerente la nivelul întregii arii a Serviciului prevăzute în contractul de delegare;
- Aprobarea strategiei de tarifare aferente planului de afaceri, în condiţiile Legii nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Adoptarea de hotărâri privind aplicarea măsurilor corective şi a penalităţilor prevăzute de contractul încheiat între Asociaţie şi operator, în situaţia în care acesta nu respectă nivelul indicatorilor de performanţă;
Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă persoana mandatată.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Bezdead, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Dâmbovița, prefectului județului Dâmbovița și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.bezdead.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.