ANEXA NR. 13 la proiectul de hotărâre nr. 50 din 31.08.2021

ANEXA Nr. 12

la regulament

 

 

PROCEDURA

DE DESFĂŞURARE PRIN MIJLOACE ELECTRONICE

a şedinţelor Consiliului Local al Comunei Bezdead, precum şi a comisiilor de specialitate din cadrul acestuia, în situaţiile excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum: epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, actele de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa consilierilor locali la locul desfăşurării şedinţelor

 

 

CAPITOLUL I  – Convocarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Bezdead respectiv a Consiliului Local Bezdead

Art. 1 (1) Convocarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Bezdead, respectiv convocarea Consiliului Local Bezdead se fac prin modalitățile prevăzute de Codul administrativ, Secretarul General va încărca pe grupul special creat pentru desfășurarea ședințelor Consiliului local invitația de ședință, consilierii locali vor confirma primirea invitației.

(2) Locul desfășurării ședințelor Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Bezdead se consideră fiind acolo unde se află președinții acestora.

(3) Locul desfășurării ședinței Consiliului Local Bezdead se consideră fiind acolo unde se află Primarul, Președintele Consiliului Local Bezdead, respectiv Secretarul General al Comunei Bezdead.

(4) În situația în care este necesară alegerea unui nou președinte de ședință și/sau Primarul nu participă la lucrări, locul desfășurării ședinței Consiliului Local Bezdead se consideră fiind acolo unde se află Secretarul General al Comunei Bezdead.

Art. 2 Documentul de convocare, pe lângă mențiunile prevăzute de Codul administrativ, va cuprinde în mod obligatoriu și mențiunea că "ședința se va desfășura prin mijloace electronice, prin platforma de comunicare Whatsapp”.

CAPITOLUL II – Modalitatea de lucru în cadrul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Bezdead

Art. 3 Procedura de lucru, la începerea ședinței, în cadrul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Bezdead este următoarea:

a) Consilierii locali vor deschide dispozitivul pe care doresc să-l utilizeze (smartphone, PC, notebook etc.);

b) Vor verifica căsuța de Whatsapp în care corespondează, vor primi și deschide invitația pentru conectare la platforma de comunicare Whatsapp/vor coresponda telefonic;

Art. 4 Modalitatea de lucru în timpul ședinței Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Bezdead este următoarea:

a) Președintele Comisiei de specialitate va face o prezență tehnică a consilierilor locali, pentru a se asigura că toate dispozitivele funcționează normal. În acest sens, fiecare consilier local va fi întrebat dacă este prezent va confirma prin mesajul vocal ,,Prezent”, sau va scrie „Prezent”.

b) Președintele Comisiei de specialitate anunță dacă sunt îndeplinite condițiile de cvorum, pentru ca ședința să fie statutară, conform prevederilor legale.

c) În situația în care consilierii locali doresc să se înscrie la cuvânt, aceștia vor înscrie în căsuța de chat: ”Înscriere la cuvânt”.

d) Președintele Comisiei de specialitate va da cuvântul în scris/prin mesaj vocal, consilierului care dorește luarea cuvântului.

e) Președintele Comisiei de specialitate are dreptul să atragă atenția consilierului local dacă acesta are un comportament neadecvat sau dacă intervenția acestuia nu are legătură cu subiectul dezbătut.

Art. 5 (1) Procedura de exercitare a votului se va face:

a) Prin înscrierea/mesaj vocal în căsuța de chat a exprimării votului.

 (2) Opțiunile de vot sunt următoarele: 1) "DA/DE ACORD”, 2)NU/NU SUNT DE ACORD” și 3) “Abținere’.

Art. 6 Timpul de exercitare a dreptului la vot, în modalitatea prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. ”a’, este limitat la maxim 5 minute.

Art. 7 După ce ultimul consilier local și-a exercitat dreptul la vot sau, după caz, a expirat timpul de exercitare a acestuia, președintele comisiei de specialitate anunță rezultatul votului.

Art. 8 (1) Avizul va fi transmis anterior desfășurării ședinței Consiliului Local Bezdead, prin mijloace electronice Secretarului General al Comunei Bezdead.

CAPITOLUL III – Modalitatea de lucru în cadrul ședinței Consiliului Local Bezdead

Art. 9 Procedura de lucru la începerea ședinței Consiliului Local Bezdead este următoarea:

a) Consilierii locali vor deschide dispozitivul pe care doresc să-l utilizeze (smartphone, PC, notebook, etc.);

b) Vor verifica căsuța de Whatsapp cu grupul special creat, se vor conecta la platforma de comunicare Whatsapp.

Art. 10 Modalitatea de lucru în timpul ședinței Consiliului Local Bezdead este următoarea:

a) Președintele Consiliului Local Bezdead asistat de Secretarul General al Comunei Bezdead, va face o prezență tehnică a consilierilor locali, pentru a se asigura că toate dispozitivele funcționează normal. În acest sens, fiecare consilier local, după anunțul președintelui de ședință, va scrie ,,Prezent” sau va transmite un mesaj vocal cu sintagma ,,Prezent”. Termenul maxim pentru confirmarea prezenței este de 5 minute.

b) Secretarul General al Consiliului Local Bezdead verifică și anunță dacă sunt îndeplinite condițiile de cvorum, pentru ca ședința să fie statutară, conform prevederilor legale.

c) Proiectul ordinii de zi va fi transmis pe grup, procedura de suplimentare și aprobare a acesteia fiind cea prevăzută de Codul administrativ. 

d) Materiale de ședință vor fi încărcate pe grup, iar consilierii locali vor confirma primirea acestora.

e) În situația în care consilierii locali doresc să se înscrie la cuvânt, aceștia vor înscrie în căsuța de chat: “Înscriere la cuvânt”.

f) Președintele de ședință al Consiliului Local Bezdead va acorda pe rând luarea cuvântului sau consilierii locali vor înscrie în căsuța de chat opinia cu privire la subiectul dezbătut.

g) Președintele de ședință a Consiliului Local Bezdead are dreptul să atragă atenția consilierului local, dacă acesta are un comportament neadecvat sau dacă intervenția acestuia nu are legătură cu subiectul dezbătut.

Art. 11 Procedura de exercitare a votului se va face după cum urmează:

a) Fiecare consilier local își va exprima votul prin înscrierea în căsuța de chat a următoarelor opțiuni de vot: 

1) "DA/DE ACORD”, 2) "NU/NU SUNT DE ACORD” si 3) "ABȚINERE/MĂ ABȚIN’.;

Art. 12 Timpul de exercitare a dreptului la vot, în modalitatea prevăzută la art. 11 este limitat la maxim 5 minute.

Art. 13 (1) După ce ultimul consilier local și-a exercitat dreptul la vot sau, după caz, a expirat timpul de exercitare al acestuia, președintele de ședință al Consiliului Local Bezdead anunță rezultatul votului.

(2) Președintele de ședință al Consiliului Local Bezdead menționează dacă Proiectul de hotărâre sau subiectul supus votului a fost adoptat sau respins.

CAPITOLUL IV – Caracterul public al ședințelor Consiliului Local Bezdead

Art. 14 Caracterul public al ședințelor Consiliului Local Bezdead se asigură prin accesul celor interesați, în condițiile legii, la procesele-verbale ale ședințelor consiliului local la proiectele de hotărâri, la hotărârile consiliului, la instrumentele de prezentare și motivare a acestora, precum și prin vizualizarea acestora pe internet.

CAPITOLUL V – Dispoziții finale

Art. 15 Dispozitivele (smartphone, PC, notebook etc.) trebuie să dispună de SIM și conexiune la internet. 

Art. 16 Ședințele Consiliului Local Bezdead se vor înregistra, rezultatele votului fiind în mod obligatoriu salvate.

Art. 17 (1) Dezbaterile din cadrul ședinței Consiliului Local Bezdead se vor consemna într-un proces-verbal, prin grija Secretarului General al Comunei Bezdead.

(2) Procesul-verbal întocmit conform prevederilor de la art. 17 alin. (1), va fi semnat pentru veridicitate de către președintele de ședință al Consiliului Local Bezdead și de către Secretarul General al Comunei Bezdead.

Art. 18 Secretarul General al comunei va asigura consilierea membrilor Consiliului Local Bezdead, la solicitarea acestora.

Art. 19 Prezentul regulament se completează cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.