ANEXA 1 la HCL nr. 98 din 22.12.2022
VIZAT,
PRIMAR,
TEODORA ANGHELESCU
Strategia bibliotecii comunale pe anul 2023
În conformitate cu prevederile Legii bibliotecilor nr. 334/2002, Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecii „Vasile Voiculescu” Bezdead, instituţie reprezentativă de profil, de tip enciclopedic, pusă în slujba comunităţii locale, îşi propune pentru anul 2023, următoarele obiective:
- dezvoltarea, organizarea, conservarea şi punerea la dispoziţia utilizatorului a documentelor ce le deţine, prelucrarea lor bibliografică în sistem informatizat, cu respectarea normelor standardizate de catalogare, clasificare şi indexare;
- ridicarea calităţii serviciilor de împrumut de documente la domiciliu sau consultare la sediu a celor de informare comunitară, studiu, lectură şi educaţie permanentă solicitate de utilizatori;
- organizarea activităţii de informare bibliografică şi de documentare potrivit fondului de publicaţii existent în bibliotecă, despre judeţ şi comunitatea locală;
- iniţierea unor activităţi de animaţie culturală şi comunicare a colecţiilor, aniversarea unor evenimente şi personalităţi, valorificarea în cadrul acestora a rezultatelor unor studii şi cercetări privind tradiţiile istorice, social-culturale ale localităţilor, precum şi din domeniul biblioteconomiei, sociologiei lecturii;
- dezvoltarea bazei materiale şi funcţionale, gestionarea şi administrarea ei corespunzătoare, perfecţionarea cadrului organizatoric de desfăşurare a demersului bibliotecar;
- facilitarea accesul gratuit la informatie prin programul BIBLIONET;
- asigurarea serviciilor in comunitatea locală sub forma unui parteneriat între instituţiile din localitate şi biblioteca publică;
- introducerea de noi servicii şi dezvoltarea inovaţiei în biblioteca publică, precum şi adaptarea noilor tehnologii la nevoile comunităţii;
- promovarea valorii biblioteci pentru comunitate.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, ţinând seama de cerinţele utilizatorilor activi şi virtuali, în baza programelor de dezvoltare pe termen mediu şi lung a localităţii, biblioteca va întreprinde următoarele activităţi:
- În domeniul DEZVOLTĂRII COLECŢIILOR, PRELUCRĂRII LOR BIBLIOGRAFICE
Pentru completarea curentă şi retrospectivă a fondurilor de publicaţii, biblioteca comunală va face achiziţii de carte cu sprijinul Consiliului Local, în valoare de cel puţin 3000 lei. Se va obţine şi anul acesta donaţii de carte de la scriitori şi fii ai localităţii noastre, dar se vor completa fondurile de publicaţii şi prin alte surse legale, procurându-se lucrări din toate domeniile cunoaşterii umane.
Se va acţiona pentru găsirea altor resurse financiare (organizaţii, instituţii, societăţi comerciale, firme şi persoane particulare etc.) ce pot ajuta biblioteca în dezvoltarea fondului de documente.
Pentru diversificarea structurii colecţiilor, îmbunătăţirea tematică a acestora, se va avea în vedere achiziţionarea şi a altor categorii de documente: audio-vizuale, grafice, cartografice, de muzică tipărită, electronice, fotografice, arhivistice, alte categorii indiferent de suportul material.
Vom solicita sprijinul Consiliului Local în vederea repartizării, conform Legii bibliotecilor, a fondurilor necesare dezvoltării colecţiilor, abonării la publicaţii periodice centrale şi locale (50 documente la 1000 locuitori).
Achiziţiile vor avea la bază atât discuţiile preliminare cu utilizatorii, cât şi concluziile rezultate din acţiunile de sondare a interesului de studiu, informare şi documentare a utilizatorilor activi şi potenţiali, efectuate de bibliotecă în anii anteriori, avându-se în vedere lucrări cuprinse în bibliografia şcolară, literatură pentru copii, literatură română, lucrări de referinţă, lucrări ale scriitorilor dâmboviţeni, cât şi unele ce pot constitui un fond monografic local.
Vom avea în vedere abonarea la revista de specialitate Biblioteca şi la alte publicaţii de specialitate necesare în alcătuirea activităţii bibliotecii comunale.
Documentele achiziţionate vor fi prelucrate biblioteconomic, conform normelor de catalogare şi clasificare în vigoare, după cuprinderea lor în evidenţa globală şi individuală a bibliotecii.
- În domeniul CERCETĂRII, INFORMĂRII BIBLIOGRAFICE
Se vor da informaţii verbale, generale sau parţiale, utilizatorilor asupra structurii şi componenţei fondului de documente de care dispune biblioteca, despre noile achiziţii editoriale, organizând expoziţii tematice, liste de recomandare, liste cu lucrările scriitorilor dâmboviţeni.
La cererea utilizatorilor sau potrivit domeniilor de interes ale diverselor categorii socio-profesionale, vor fi întocmite liste bibliografice, bibliografii tematice, sinteze şi buletine bibliografice, ghiduri.
Vor fi organizate activităţi de formare şi informare a utilizatorilor, prin promovarea colecţiilor, a serviciilor bibliotecii, precum şi prin organizarea unor acţiuni specifice de animaţie culturală şi comunicare a fondului de publicaţii.
Rezultatele cercetărilor proprii privind tradiţiile istorice, social-culturale ale localităţilor, vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi şi folosite la întocmirea unor monografii, aniversarea unor evenimente şi personalităţi, în activităţile de animaţie culturală, în pliante de prezentare a bibliotecii, în paginile revistei Curier editată de Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa.
Biblioteca comunală „VasileVoiculescu” Bezdead (ISIL: RO-DB-01203), județul Dâmbovița este partener Instituțional al CNR UNESCO prin decizia S.G. al CNR UNESCO nr. 24 din 29.07.2022. Statutul de Partener Instituțional acordat de CNR UNESCO ne dă dreptul de a utiliza logo-ul oficial al CNR UNESCO dar nu implică aspecte financiare și nici nu dă dreptul de a utiliza infrastructura Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
În conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecilor publice, vor fi reactualizate cataloagele bibliotecii respectiv: catalogul alfabetic pe nume de autorii, catalogul sistematic şi catalogul colectiv local, realizat cu alte instituţii de profil, pentru informarea utilizatorilor asupra documentelor despre comunitatea locală, existente în bibliotecă sau la alte instituţii locale, judeţene.
- În domeniul RELAŢIILOR CU PUBLICUL
Această activitate fundamentală a bibliotecii, va avea ca principal obiectiv atragerea la lectură a unui număr însemnat de locuitorii de vârste şi preocupări socio-profesionale diverse. În acest an, potrivit Legii bibliotecilor, indicatorul utilizatorilor de informaţii, respectiv de atragere la lectură este de 300 utilizatori, defalcat pe trimestre se prezintă în felul următor: trim. I 150, trim. II 100, trim. III 30, trim. IV 20.
Indicatorul de lectură se va situa între 12-20 cărţi/utilizator, difuzându-se în cursul anului circa 3000 volume.
Se va avea în vedere ca în compoziţia utilizatorilor să crească ponderea tuturor categoriilor socio-profesionale din comunitatea locală, în afară de cei implicaţi în procesul instructiv-educativ (elevi, studenţi), iniţiindu-se acţiuni specifice pentru atragerea lor la lectură.
În conformitate cu Regulamentul intern pentru utilizatorii bibliotecii „Vasile Voiculescu” Bezdead, vor fi împrumutate cititorilor publicaţii din fondul uzual, insistându-se pe restituirea lor la termenele stabilite, iar în conformitate cu Regulamentul de folosire a CIP (Calculatoare cu Internet gratuit pentru Public), vor fi înscrişi utilizatori la cele nouă calculatoare existente în biblioteca publică (din centrul comunei și de la Filiala Măgura).
Vom avea în vedere întreţinerea în bune condiţii a colecţiilor, acordând atenţie recondiţionării cărţilor uzate fizic în vederea reintroducerii lor în circulaţie.
Pentru eliminarea unor documente uzate fizic sau moral, se va acţiona potrivit Legii bibliotecilor şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecii „Vasile Voiculescu” Bezdead.
Lunar, vor fi organizate, ţinând seama de Calendarul principalelor evenimente social-culturale ale anului 2023, activităţi de animaţie culturală (expoziţii de carte, montaje, concursuri şi medalioane literare, întâlniri cu scriitori, editori, excursii tematice etc.) antrenându-se în pregătirea şi desfăşurarea lor intelectuali şi alte persoane cu preocupări culturale.
Biblioteca va organiza Săptămâna Lecturii şi a Cărţii pentru copii şi va participa la activităţi extraşcolare prin programul „Școala Altfel”. Se va organiza Vacanţa la bibliotecă în prima parte a vacanţei şcolare, perioada 19 iunie – 19 iulie 2023 sau ultima parte, perioada 07-31 august 2023.
Vom organiza în perioada 21 – 22 noiembrie 2022, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene, Zilele Bibliotecii ,,Vasile Voiculescu” Bezdead - ediţia a 22-a - cu un program divers, care să răspundă intereselor de studiu şi lectură ale populaţiei comunitare.
Utilizatorilor cu merite deosebite, precum şi persoanelor care au donat cărţi şi alte documente bibliotecii, în funcţie de posibilităţi, li se va acorda diplome, alte stimulente.
- În domeniul PREGĂTIRII PROFESIONALE
În urma cursurilor de formare profesională continuă a personalului din bibliotecă organizate, în condiţiile legii bibliotecilor (conf. Art. 50, alin. 3), a cursurilor Facultăţii de Ştiinţe Umaniste cu specializarea în Biblioteconomie cât şi a cursurilor Facultăţii de Management cu specialezarea în Management, bibliotecarul va asigura concretizarea cunoştinţelor asimilate în organizarea şi desfăşurarea activităţilor bibliotecii. Ca urmare a cursurilor de perfecţionare profesională absolvite, şi anume: actualizarea cunoștințelor prin participarea la sesiunea de instruire „Biblioteca ca manager de proiecte pentru comunitate - online”, webinar de bune practici pentru proiecte organizat de România EduCab, se vor diversifica serviciile către publicul utilizator al Bibliotecii comunale „Vasile Voiculescu” din Bezdead (ISIL: RO-DB-01203).
Bibliotecarul va participa la activităţile din cadrul manifestărilor tradiţionale ale Bibliotecii Judeţene: Zilele Bibliotecii ,,Ion Heliade Rădulescu”(aprilie), Festivalul – Concurs de Literatură ,,Moştenirea Văcăreştilor” (septembrie), Sesiunea anuală de comunicări şi referate: ,,Târgovişte – continuitate culturală în timp”(octombrie), Salonul editorial dâmboviţean ,,Ion Heliade Rădulescu”( noiembrie), la întâlniri cu scriitori, editori, lansări de noi apariţii editoriale ce vor avea loc în acest an prin parteneriate cu bibliotecile comunale şi biblioteca orăşenească „Gh. N. Costescu” Pucioasa, precum şi la aniversarea bibliotecilor din alte localități din județ sau din țară. La convocările metodice organizate în acest an, se va studia documentele recomandate pentru dialogurile profesionale ce vor avea loc în cele două semestre ale anului. Se va avea în vedere studierea şi implementarea cunoştinţelor teoretice din revista Biblioteca, din alte lucrări de specialitate, în activitatea cotidiană.
- În domeniul BAZEI MATERIALE
În conformitate cu Legea bibliotecilor şi Legea administraţiei publice locale, vom insista ca şi în acest an Consiliul Local să asigure fondurile necesare funcţionării bibliotecii şi filialei din satul Măgura, dotarea cu mobilier specific şi mijloace audio-vizuale, iluminat, căldură, alte condiţii sociale şi de ambianţă civilizată pentru desfăşurarea actului de cultură.
Vor fi efectuate acţiuni de dotare a spaţiului bibliotecii din centrul comunei, şi asigurarea condiţiilor microclimatice de conservare a colecţiilor, de protecţie şi pază a întregului patrimoniu, iar la Filiala Măgura, filială ce se află în clădirea Grădiniței Măgura, s-a depus documentația tehnico-economică faza D.A.L.I. și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Reabilitare Grădinița Măgura prin Eficientizarea Energetică, comuna Bezdead, sat Măgura, județul Dâmbovița” pentru care s-a solicitat finanțare nerambursabilă prin Administrarea Fondului pentru Mediu, măsura Eficiență energetică în școli, „Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”.
Împreună cu contabilitatea primăriei se va întocmi planul de venituri şi cheltuieli al bibliotecii, acţionându-se pentru efectuarea operaţiunilor financiar-contabile, aferente execuţiei bugetare anuale.
Vom procura tipizatele de bibliotecă în vederea ţinerii unei evidenţe clare şi permanente a colecţiilor, a activităţii desfăşurate.
Dat fiind faptul ca biblioteca functionează într-o locație diferita de cea a Primariei, avem în vedere aprovizionarea cu produse de curățenie ori de câte ori este cazul.
- În domeniul PROBLEMELOR ORGANIZATORICE
În trimestrul I a.c., după aprobarea de Consiliul Local a Programului de activitate anual și Strategiei culturale se vor stabili măsuri corespunzătoare pentru aplicare, unele din acestea fiind aduse şi la cunoştinţa utilizatorilor. Trimestrial se va analiza modul cum o serie de prevederi ale acestuia sunt rezolvate.
Până la data de 20 ianuarie a.c. se va întocmi Raportul statistic anual şi va fi înaintat Consiliului Local şi Bibliotecii Judeţene.
Până la data de 1 Martie a.c. se va convoca Consiliul Consultativ al așezămintelor culturale, pentru a fi consultat şi antrenat în organizarea activităţilor de animaţie culturală, de cercetare a tradiţiilor culturale locale, de dezvoltare a colecţiilor.
În perioada 15-30 noiembrie se va efectua inventarul fondului de documente existent în colecţiile bibliotecii.
Constituirea de baze de date specializate şi exploatarea lor in reţea sunt modalităţi mai eficiente prin care să se asigure nu numai costuri rezonabile şi profesionalism, ci şi deplină transparenţă întregii activităţi, evitarea unor paralelisme şi irosire de resurse.
Dincolo de cifre, programul Biblionet redă bibliotecii publice locul vital în inima comunităţii. Biblioteca publică redevine un adevarat centru social, spaţiul în care oamenii vin să caute informaţii pe Internet, de la ştiri la locuri de muncă sau la informații APIA, informaţii medicale sau să vorbească cu familia aflată la distanţă.
Activitatea privind CAMINUL CULTURAL BEZDEAD a fost atribuită compartimentului Biblioteca comunală începând cu anul 2015, astfel încât bibliotecarul gestionează inventarul și bunurile tuturor căminelor, conform Dispoziției primarului nr. 201/20.08.2015.
La Sala de Evenimente și Centrul Cultural din Bezdead (fostul Căminul Cultural Nr. 2 „Valea Macului”) s-au desfășurat diverse evenimente, cum ar fi: spectacole folclorice, serbări cu obiceiuri de iarnă, evenimente din viața localnicilor (nunți, botezuri, praznice de înmormântare, etc.). Din data de 10 iunie 2022, locuitorii comunei Bezdead au un alt lăcaș de cultură modernizat, având ca patron spiritual pe marele nostru poet național „Mihai Eminescu”, și anume Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, în centrul comunei Bezdead.
BIBLIOTECAR,
MORTOIU Maria-Izabela