Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 49 / 23.08.2021
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 81/10.12.2020 privind participarea Comunei Bogdăneşti la Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine și pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final consum final în comuna Bogdănești cu localitățile aparținătoare ( Bogdănești, Hupca, Ulea, Buda, Orgoiești, Vișinari, Vlădești, Unțești, Horoiata), județul Vasluiˮ

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

Forma inițiatorului

România

România

Județul Vaslui

Consiliul Local al comunei Bogdănești

Comuna Bogdănești

Proiect de hotărâre

Nr. 49 din 23.08.2021

pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 81/10.12.2020 privind participarea Comunei Bogdăneşti la Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine și pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final consum final în comuna Bogdănești cu localitățile aparținătoare ( Bogdănești, Hupca, Ulea, Buda, Orgoiești, Vișinari, Vlădești, Unțești, Horoiata), județul Vasluiˮ

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 129 alin. 1 şi alin. 2 lit.b şi d, alin. 4 lit.d şi alin. 7 lit.a şi i, coroborate cu ale art. 155 alin. 5 lit. c din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. art. 41-42, art. 44 alin. 1 şi alin. 4, precum şi cele ale art. 45 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Ţinând seama de:

  • Hotărârea Consiliului local al Comunei Bogdăneşti nr. 81/10.12.2020 privind participarea Comunei Bogdăneşti la Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine și pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru  proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final consum final în comuna Bogdănești cu localitățile aparținătoare ( Bogdănești, Hupca, Ulea, Buda, Orgoiești, Vișinari, Vlădești, Unțești, Horoiata), județul Vasluiˮ;
  • Programul Operațional Infrastructură Mare , Apel: POIM/859/8/2/ Creşterea gradului de interconecatre a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine, Proiect cod SMIS 149454;

Văzând Solicitarea de clarificări 1 a Comisiei de evaluare din cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare;

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare al iniţiatorului – Primarul comunei Bogdăneşti;
  2. Raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
  3. Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Bogdăneşti;

În baza art. 59 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei bogdănești

adoptă prezenta hotărâre.

Art.I. 

Hotărârea Consiliului local al Comunei Bogdăneşti nr. 81/10.12.2020 privind participarea Comunei Bogdăneşti la Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine și pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru  proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final consum final în comuna Bogdănești cu localitățile aparținătoare ( Bogdănești, Hupca, Ulea, Buda, Orgoiești, Vișinari, Vlădești, Unțești, Horoiata), județul Vasluiˮ, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Consiliului local nr. 89/29.12.2020 se modifică după cum urmează:

  • 1. Titlul Hotărârii Consiliului local al Comunei Bogdăneşti nr. 81/10.12.2020 se modifică şi va avea următorul cuprins:

" Hotărâre privind participarea Comunei Bogdăneşti la Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine și pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru  proiectul “Dezvoltarea retelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final în comuna Bogdăneşti cu localităţile aparţinătoare, comuna Băcani cu localităţile aparţinătoare, comuna Iana cu localităţile aparţinătoare, comuna Alexandru Vlahuţă cu localităţile aparţinătoare, comuna Pogana cu localităţile aparţinătoare, judeţul Vaslui”".

  • 2. Art. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: 

"Art.3. Se aprobă valoarea totală a proiectului ”Dezvoltarea retelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final în comuna Bogdăneşti cu localităţile aparţinătoare, comuna Băcani cu localităţile aparţinătoare, comuna Iana cu localităţile aparţinătoare, comuna Alexandru Vlahuţă cu localităţile aparţinătoare, comuna Pogana cu localităţile aparţinătoare, judeţul Vaslui”  în cuantum de  28.052.664,10 lei inclusiv TVA, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.ˮ"

 

  • 3. Art. 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: 

"Art.4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”Dezvoltarea retelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final în comuna Bogdăneşti cu localităţile aparţinătoare, comuna Băcani cu localităţile aparţinătoare, comuna Iana cu localităţile aparţinătoare, comuna Alexandru Vlahuţă cu localităţile aparţinătoare, comuna Pogana cu localităţile aparţinătoare, judeţul Vaslui” pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Comunei Bogdăneşti."

 

  • 4. Art. 7 alin.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 

"Art.7. (2) Reprezentantul legal al Comunei Bogdăneşti în relaţia cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020  pentru derularea Proiectului ˮDezvoltarea retelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final în comuna Bogdăneşti cu localităţile aparţinătoare, comuna Băcani cu localităţile aparţinătoare, comuna Iana cu localităţile aparţinătoare, comuna Alexandru Vlahuţă cu localităţile aparţinătoare, comuna Pogana cu localităţile aparţinătoare, judeţul Vasluiˮ este primarul acesteia, care, potrivit legii, are dublă calitate de autoritate publică executivă a administraţiei publice locale şi de ordonator principal de credite."

 

  • 5. Art. 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: 

"Art.8. Se aprobă demararea procedurilor de includere în buget a cheltuielilor aferente proiectului ˮDezvoltarea retelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final în comuna Bogdăneşti cu localităţile aparţinătoare, comuna Băcani cu localităţile aparţinătoare, comuna Iana cu localităţile aparţinătoare, comuna Alexandru Vlahuţă cu localităţile aparţinătoare, comuna Pogana cu localităţile aparţinătoare, judeţul Vasluiˮ."

 

Art.II. Anexele nr. 1 şi nr. 2 la Hotărârea Consiliului local al Comunei Bogdăneşti nr. 81/10.12.2020 se modifică şi se înlocuiesc cu Anexele nr. 1 şi nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art.III. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei și Prefectului județului Vaslui și se aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial Local - www.primariabogdanesti.ro  .

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BOGDĂNEȘTI

Ion DOROBANȚU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BOGDĂNEȘTI

Gheorghiță-Laurențiu STÂNGĂ

Rezultate voturi