Secretar General
RAPORT
privind proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 75 din 15.12.2021 privind actualizarea salariilor personalului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bogdăneşti
Luând în considerare:
- Proiectul de hotărâre, proiect iniţiat de primarul comunei în conformitate cu prevederile legale (Codul administrativ, aprobat prin OUG nr. 57/2019),
Ţinând cont de următoarele prevederi din Legea nr. 153/2017:
- art.11 alin. (1)-(2) şi alin. (4), - (1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. (2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.,
coroborate cu art. 3 alin. (1), art. 6, art. 7 lit. a), lit. d), art. 9, art. 10 alin. (1)-(4),
ale anexei VIII, capitolul I, lit. A), pct. III, lit. B, art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), capitolul II, lit. A), pct. IV, lit. a) şi b) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
ale art. 1 din Hotărârea nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Art. 1. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar.
ale art. 164 alin. 12 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii - (12) Toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la alin. (1).
faptul că a fost îndeplinită condiţia consultării salariaţilor, conform art. 11 alin. 1, teza a doua,
Am avizat pentru legalitate, în mod corect şi just, Proiectul de hotărâre , precum şi HCL nr. 75/2021, întrucât la data respectivă, nu fusese adoptată OUG nr. 130/2021.
Prin urmare, nu se impune o revocare a HCL nr. 75/2021. Este necesar a se modifica respectiva Hotărâre de Consiliu local pentru a nu încălca OUG nr. 130/2021. În consecinţă, nu voi aviza spre legalitate o Hotărâre de revocare a Hotărârii nr. 75/2021.
Având în vedere intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal - bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, consider că se impun o serie de clarificări cu privire la salarizarea personalului din cadrul administraţiei publice locale:
1. O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal - bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative:
“Art. I. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (41) lit. c) din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea - cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea - cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2021.
(5) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”
2. O.U.G. nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal - bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene:
“Art. I - (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (41) lit. c) din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea - cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea - cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2020.
(3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”
3. O.U.G. nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal - bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative:
“Art. 34. - (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (alineat modificat prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr. 1/2020, în vigoare de la 9 ianuarie 2020).”
4. O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene:
“Art. 34. - (2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”
Începând cu 1 iulie 2017, salarizarea personalului din sectorul bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 38 alin. (4) şi (41) lit. c) din Legea - cadru nr. 153/2017, face referire la categoriile de personal din sectorul bugetar pentru care se va acorda anual o creştere a salariilor de bază reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.
Salariile de bază ale personalului din administraţia publică locală se stabilesc în conformitate cu prevederile art. 11 din legea cadru nr. 153/2017:
„Art. 11. (1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.”
Potrivit prevederilor art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea cadru nr. 153/2017: „prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol”.
Având în vedere că salarizarea personalului din administraţia publică locală se face în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea-cadru 153/2017, rezultă că prevederile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 130/2021, nu privesc salarizarea personalului din administraţia publică locală şi nu se aplică.
Iar alineatul 2 al art. I face vorbire doar despre indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea - cadru nr. 153/2017, respectiv funcţia de primar şi viceprimar. În acest caz nivelul indemnizaţiei este plafonată la nivelul lunii decembrie 2019, perioadă în care salariul minim pe economie era de 2080 lei. Plafonul indemnizaţiei viceprimarului aflată în plată la luna decembrie 2019, reprezintă nivelul maxim al nivelului de salarizare pentru personalul din cadrul adminitraţiei publice locale, acest plafon neputând fi depăşit.
În aceste condiţii, prevederile acestui alineat privesc doar plafonul maxim al nivelului de salarizare care trebuie avut în vedere, la stabilirea, prin hotărâre a consiliului local, a salariilor de bază din administraţia publică locală.
Aşadar, se poate observa, fără tăgadă, faptul că prevederile art. I alin. (1), (2) şi (5) din O.U.G. nr. 130/2021 nu se aplică în salarizarea personalului din administraţia publică locală.
În condiţiile în care voinţa legiuitorului ar fi fost de a plafona şi salariile personalului din administraţia publică locală, norma juridică ar fi trebuit să facă referire la prevederile art. 11 din legea cadru şi să instituie o dispoziţie cu caracter tranzitoriu cu privire la stabilirea salariilor pentru personalul din administraţia publică locală.
Până în prezent, aplicarea art. 11 din Legea-cadru nu a suferit modificări, astfel că plecând de la art. 38 alin. (3) lit. e) din lege, începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru, salarizarea personalului din administraţia publică locală se face conform art. 11.
În acest sens, şi pentru anul 2022 (respectiv anii 2020 şi 2021) salariile personalului din administraţia publică locală trebuie stabilite prin hotărâre a consiliului local în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, limita minimă fiind salariul minim brut pe ţară de 2550 lei iar limita maximă o reprezintă indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de viceprimar, exclusiv majorarea de la art. 16 alin. (2), calculate prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2019, şi anume nivelul de 2080 lei.
Secretar general,
Gheorghiţă-Laurenţiu Stângă