Consiliul Local al comunei Bogdanita, judetul Vaslui, întrunit în sedință ordinară din data de 28.11.2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare NR.6425/27.11.2025 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizati finali conform LEGEA 98 / 2016, precum si modificarile legislative in ceea ce priveste modificarea cotei TVA de la 19% la 21 %, la data de 28.11.2025 pentru obiectivul de investiții " ALIMENTARE CU APĂ ÎN SATELE CEPEȘTI ȘI RĂDĂEȘTI , COMUNA BOGDĂNIȚA, JUDEȚUL VASLUI ", aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, inițiat de primarul comunei Bogdanita.
- Raportul de specialitate nr.6415/27.11.2025 ,
- Avizele comisiilor de specialitate ,
- Obiectivul de investiție își justifică oportunitatea și este cuprins în Strategia de dezvoltare locală a comunei Bogdanita, pentru perioada 2021 – 2027, aprobată prin - Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1602/2022 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului Național de Investiții “Anghel Salingy” pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, pentru județul Vaslui, în perioada 2022-2028;
În conformitate cu prevederile:
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”;
- Ordinul MDLPA nr.1.333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021;
- Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), litera b), alin.(4), litera d), art. 139, alin. (1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
HOTARĂŞTE :
Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizati finali conform LEGEA 98 / 2016, precum si modificarile legislative in ceea ce priveste modificarea cotei TVA de la 19% la 21 %, la data de 28.11.2025 aferenți obiectivului de investiții " ALIMENTARE CU APĂ ÎN SATELE CEPEȘTI ȘI RĂDĂEȘTI , COMUNA BOGDĂNIȚA, JUDEȚUL VASLUI ", conform Anexei nr.1- “anexa 2.2b “ , care face parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă devizul general actualizat final conform LEGEA 98 / 2016, precum si modificarile legislative in ceea ce priveste modificarea cotei TVA de la 19% la 21 %, la data de 28.11.2025 aferent obiectivului de investiții " ALIMENTARE CU APĂ ÎN SATELE CEPEȘTI ȘI RĂDĂEȘTI , COMUNA BOGDĂNIȚA, JUDEȚUL VASLUI ", conform Anexei nr.2 – “ deviz general actualizat” , care face parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă finanțarea de la bugetul local al UAT Comuna Bogdanita a sumei de 315.797,60 lei inclusiv TVA, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021, precum si diferenta cotei de TVA de la 19% la 21 %, suportate din bugetul local conform legislatiei in vigoare din Romania.
Art.4. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Bogdanita, judetul Vaslui.
Art.5. Prezenta hotărâre are caracter normativ și poate fi atacată potrivit Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Bogdanita, în condițiile și termenul legal, Instituției Prefectului–județul Vaslui, primarului comunei Bogdanita și persoanelor interesate și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local al comunei Bogdanita