având în vedere:
- referatul de aprobare a primarului comunei Boțesti nr. 2135/19.05.2022 ca instrument de inițiere al proiectului de hotărâre, din care rezultă necesitatea și oportunitatea depunerii proiectului, inclusiv nota de fundamentare și anexa privind descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiectul ” Realizare sistem de supraveghere video in comuna Botesti, județul Vaslui”, în vederea includerii la finanțare în cadrul apelului de proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 10 – FONDUL LOCAL, raportul compartimentului de specialitate din aparatul de specialitate al primarului comunei nr. 2136/19.05.2022 și avizul cu caracter consultativ al comisiei de specialitate a consiliului local;
în conformitate cu prevederile:
- art. 120 si art. 121 alin. (I) si (2) din Constitutia Romaniei, republicata;
- Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul Local, aprobat prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 999 din 10 mai 2022;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
- Hotărârii Guvernului nr. 209 din 14 februarie 2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea f ondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
Respectând prevederile :
- Legii 544/2001 privind liberul aces la informatiile de interes public;
- art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publicată;
- art. 81- 84 din Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata cu modificarile si completarile ulterioare;
- art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d), art.139 alin.(l) și art. 197 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
în temeiul prevederilor art.196, alin. (1), lit.a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BOȚEȘTI, JUDEȚUL VASLUI
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă participarea în cadrul proiectului „Realizare sistem de supraveghere video in comuna Botesti, județul Vaslui” în cadrul Componentei 10 - Fondul local prin „ProgramulNaţional de Redresare şi Rezilienţă”.
Art. 2. Se aprobă depunerea cererii de finanţare a proiectului cu titlul proiectului „Realizare sistem de supraveghere video in comuna Botesti, județul Vaslui” în cadrul Componentei 10 - Fondul local prin „Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
Art. 3. Se aprobă Nota de fundamentare a investiţiei.
Art. 4. Se aprobă descrierea sumară a investiţiei propusă prin proiect.
Art. 5. Se aprobă necesitatea, oportunitatea şi implementarea proiectului „Realizare sistem de supraveghere video in comuna Botesti, județul Vaslui” în vederea accesării „Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, Componenta 10 - Fondul local, Investiţia 1.1.2 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local).
Art. 6. Se aprobă cheltuielile aferente proiectului şi se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul obţinerii finanţării prin „Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, potrivit legii.
Art. 7. Se aprobă valoarea totala proiectului în sumă de 528.395,00 lei fără TVA din care cheltuieli eligibile 493.395,00 lei fara TVA si cheltuieli neeligibile 35.000,00 lei fara TVA.
Art. 8. Comuna Botesti va fi reprezentata, în calitate de solicitant în cadrul Programului, prin reprezentantul legal - primarul comunei dl. Pantea Adrian, în vederea realizării tuturor activităţilor necesare elaborării, depunerii, contractării si implementării proiectului.
Art. 9. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Botesti, județul Vaslui.
Art. 10. Hotărârea se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Boțești, Instituției Prefectului Județului Vaslui și se aduce la cunoștință publică