Nr. 14 / 31.01.2024
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Studiului de oportunitate și fundamentare pentru delegarea gestiunii activităților de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţia de sortare Valea Mărului, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitul de deşeuri sau la instalaţia de tratare mecano-biologică respectiv eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitul de deşeuri nepericuloase Valea Mărului, din județul Galați”,delegării gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de sortare și eliminare prin depozitare aferentă proiectului ,, Sistem de Management Inegrat al Deșeurilor în Județul Galați ,, , documentației de atribuire precum și acordarea unui mandat special pentru reprezentantul UAT Comuna Brăhășești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați

Inițiator proiect

Mircea DUMITRU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Galați

Consiliul Local al comunei Brăhășești

Comuna Brăhășești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 14 din 31.01.2024

privind aprobarea Studiului de oportunitate și fundamentare pentru delegarea gestiunii activităților de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţia de sortare Valea Mărului, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitul de deşeuri sau la instalaţia de tratare mecano-biologică respectiv eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitul de deşeuri nepericuloase Valea Mărului, din județul Galați”,delegării gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de sortare și eliminare prin depozitare aferentă proiectului ,, Sistem de Management Inegrat al Deșeurilor în Județul Galați ,, , documentației de atribuire precum și acordarea unui mandat special pentru reprezentantul UAT Comuna Brăhășești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați

Având in vedere:

  • Referatul de aprobare a initiatorului  de hotărâre înregistrat  sub nr.765 din 19.01.2024 ;
  • Raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate  al primarului comunei Brahasesti,înregistrat sub nr.767 din 19.01.2024 ;                                                                                                                                                                           
  • Raportul de avizare al Comisiilor de specialitate   nr. 1 , 2 , 3 din cadrul Consiliului Local Brahasesti , judetul Galati , inregistrate sub nr.1242,1244,1245   din 31.01.2024 ;
  • Adresa nr.40/18.01.2024 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV , înregistrată la noi la nr.715/18.01.2024;
  • Documentul de Poziție pentru implementarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Galați”,

În conformitate cu prevederile :

  • art. 229 alin. (1) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare,
  •  Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare,
  •  Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006cu modificările şi completările ulterioare,
  • Având în vedere Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare al localităților, cu modificările și completările ulterioare,
  •  O.U.G nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare,
  •  Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare,
  •  Ordinul ANRSC nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului - cadru al serviciului de salubrizare al localităților, cu modificările și completările ulterioare,
  •  Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de Sarcini-cadru al serviciului de salubrizare al localităților, cu modificările și completările ulterioare,
  • Ordinul ANRSC nr. 640/2022 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,
  •  Ordinul ANRSC nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 640/2022, cu modificările și completările ulterioare,
  •  Ordinul ANRSC nr. 100/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor de utilități publice aflate în sfera de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, cu modificările și completările ulterioare,
  •  Ordinul ANRSC nr. 112/2007 privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare,
  • Ordinul ANRSC nr. 505/2019 privind aprobarea Regulamentului de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul de activitate al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice;
  •  Hotărârii de Guvern nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare,
  •  Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului garanție-returnare pentru ambalaje primare reutilizabile, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 89,alin. (1) și alin. (3)  , art. 129 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

         Având în vedere prevederile Legii nr.24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ; 

          În temeiul prevederilor  art.139 alin.(1),140 alin.(1),196 alin.(1),lit.a),243 alin.(1) , lit.a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ ;

 

H O T Ă R Ă Ș T E :

 

Art.1. Se aprobă ”Studiul de oportunitate și fundamentare pentru delegarea gestiunii activităților de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţia de sortare Valea Mărului, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitul de deşeuri sau la instalaţia de tratare mecano-biologică respectiv eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitul de deşeuri nepericuloase Valea Mărului, din județul Galați”, componente ale proiectului ”Sistem de Management Integrat al deșeurilor în județul Galați”, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă modalitatea de organizare, funcționare și realizare, sub forma gestiunii delegate, a următoarelor activități componente ale serviciului de salubrizare, la nivelul județului Galați:

a) sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţia de sortare Valea Mărului, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitul de deşeuri sau la instalaţia de tratare mecano-biologică;

b) eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitul de deşeuri nepericuloase Valea Mărului din județul Galați.

Art.3. Se aprobă documentația de atribuire a contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţia de sortare Valea Mărului, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitul de deşeuri sau la instalaţia de tratare mecano-biologică respectiv eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitul de deşeuri nepericuloase Valea Mărului, din județul Galați”, aferentă proiectului ”Sistem de management Integrat al Deșeurilor în județul Galați”, conform anexelor din prezenta hotărâre, respectiv: Caietul de sarcini (Anexa nr. 2) și Proiectul Contractului de delegare a gestiunii (Anexa nr. 3).

Art.4. Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați, cu sediul în municipiul Galați, str. Tecuci, nr. 5, bl. V2, parter, județul Galați, CIF 35196121, înregistrată în Registrul Asociațiilor și fundațiilor la poziția nr. 13/21.02.2012 pentru:

  1. Delegarea, pe seama și în numele UAT Comuna Brăhășești, a gestiunii prin concesiune a serviciului de salubrizare pentru activitățile prevăzute la art.2 lit. a) și b).
  2. Operarea oricăror modificări/completări în cuprinsul Documentaţiei de Atribuire, survenite în cursul procesului de avizare a acesteia și până la data aprobării în cadrul AGA ADI ”ECOSERV”.
  3. Publicarea anunțului de concesionare aferent procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru activitățile componente ale serviciului de salubrizare prevăzute la art.2 lit. a) și b).
  4. Publicarea Documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de salubrizare pentru activitățile prevăzute la art.2 lit. a) și b), precum și efectuarea oricăror acte/demersuri necesare derulării procedurii de atribuire a contractului de delegare, printre care, dar fără a se limita la:
    • elaborarea răspunsurilor la clarificările înaintate de operatorii economici interesați;
    • efectuarea modificărilor necesare în documentația de atribuire a achiziției și a documentelor adiacente procedurii de delegare, solicitate de ANAP/instanța de judecată/alte instituții ori autorități cu atribuții în acest sens, în cursul derulării procedurii; 
    • evaluarea ofertelor;
    • solicitarea clarificărilor de la operatorii economici participanți; 
    • întocmirea dosarului achiziției publice; 
    • elaborarea rapoartelor și a oricăror documente în cadrul procedurii de achiziție necesar derulării și finalizării procedurii de achiziție;
    • semnarea contractului de delegare a gestiunii.

Art.5. (1) Se acordă mandat special domnului Groza Dumitru, Admnistrator Public al UAT Comuna Brăhășești , reprezentant de drept al U.A.T. Comuna Brăhășești, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați, pentru aprobarea activităților de la art. 2 lit. a) și b) și a documentelor de la art. 1 și 3.

            (2) Se împuternicește domnul Groza Dumitru, Admnistrator Public al UAT Comuna Brăhășești, având calitatea de reprezentant al UAT Comuna Brăhășești în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați, să voteze în conformitate cu prevederile art. 1, 2, 3 și 4 din prezenta hotărâre în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați.

Art.6. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicarea Hotărârii Consiliului Local Brăhășești nr. 71/29.08.2022 privind aprobarea Studiului de oportunitate și fundamentare pentru delegarea gestiunii activității de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor și Stației de Sortare Valea Mărului din județul Galați, delegarea serviciilor de operare, documentației de atribuire precum și acordarea unui mandat special pentru reprezentantul UAT Comuna Brăhășești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați.

 Art.7. Prezenta hotărâre  poate fi contestată în contencios administrativ conform Legii 554/2004 cu respectarea procedurii prealabile ;

 Art.8.(1) Prezenta hotarare se comunica în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Brăhășești, prefectului județului Galați în vederea exercitarii controlului cu privire la legalitate , Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galați și se aduce la cunoștință publicăa prin grija secretarului comunei ; 

           (2) Aducerea la cunostință publică se face prin  publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.primariabrahasesti.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.

     

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Gheorghe DINCĂ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BRĂHĂȘEȘTI,

Iulia BELDIE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 14 / 31.01.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 14 / 31.01.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.01.2024
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.02.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 12.02.2024
5 Aducerea la cunoștință publică 21.03.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu