Art.1. Se aprobă Proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici rezultați din devizul general actualizat faza PTE pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe tronsonul funcțional E 581 - DJ 241 - DJ 241A - DJ 241G” , după cum urmează :
- valoarea totală a investiției este de 105.654.473,71 lei (inclusiv TVA) din care valoarea C+M a investiției este de 92.796.751,78 lei (inclusiv TVA) , conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Art.2. Finanțarea obiectivului de investiții se va face în cadrul Programului Regional Sud Est 2021-2027, Obiectiv de politică 3 - O Europă mai conectată prin creșterea mobilității, Prioritatea 4 - O regiune accesibila, Obiectiv Specific 3.2 Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere, Actiunea 4.1 Investiții destinate reabilitării și modernizării infrastructurii rutiere de importanță regională pentru asigurarea conectivității la rețeaua TEN-T , Apel de proiecte nr.PRSE/4.1/2/2025;
Art.3. La momentul recepției lucrărilor implementate prin proiectul finanțat prin PRSE 2021-2027 , întregul traseu va fi funcțional , în stare bună , în integritatea sa , asigurându-se conectarea în rețeaua TEN-T;
Art.4.Prezenta hotărâre poate fi contestată în contencios administrativ conform Legii 554/2004 cu respectarea procedurii prealabile ;
Art.5.(1) Prezenta hotarare se comunica în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Brăhășești, prefectului județului Galați în vederea exercitarii controlului cu privire la legalitate și se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general ;
(2) Aducerea la cunostință publică se face prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.primariabrahasesti.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor