Art. 1 - Se aprobă Devizul general actualizat aferent obiectivului de investiții „Amenajare teren sintetic de fotbal în sat Breznița-Motru, comuna Breznița-Motru, județ Mehedinți”, cu scopul emiterii autorizației de construire, pentru intrarea în legalitate, ca urmare a îndeplinirii condițiilor urbanistice, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Prezenta hotărâre poate fi atacată la Tribunalul Mehedinți, conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.
Art. 3 - Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine Primarului prin Consilierul din cadrul Compartimentului Implementare Proiecte al aparatului de specialitate al acestuia.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică, în termenul legal, Instituției Prefectului - Județul Mehedinți în vederea exercitării controlului de legalitate, Primarului comunei Breznița-Motru, Compartimentelor Implementare Proiecte și Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Breznița-Motru și se aduce la cunoștința publică, prin publicarea în Monitorul Oficial Local, prin grija Secretarului general al comunei.