Art.1. Se aprobă suportarea din bugetul local al orașului Broșteni a sumei de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea manoperei aferente lucrărilor de decolmatare executate pe o suprafață de aproximativ 0,50 ha din trupul de islaz „Arșița Brânzăriei”, bun aparținând domeniului privat al orașului Broșteni, în condițiile prezentei hotărâri.
Art.2. Cheltuiala prevăzută la art. 1 se aprobă ca urmare a analizării cererii formulate de persoana interesată, a documentelor justificative depuse și a acordului de principiu exprimat de Consiliul Local al orașului Broșteni în ședința ordinară din data de 25 mai 2026, urmând a fi suportată din bugetul local numai cu respectarea prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Art.3. Punerea în executare a prezentei hotărâri și efectuarea plății sumei de 3.000 lei sunt condiționate de aprobarea rectificării bugetului local al orașului Broșteni pe anul 2026 și de asigurarea creditelor bugetare necesare acestei cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (4), art. 23 și art. 47 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Până la aprobarea rectificării bugetului local, prezenta hotărâre nu constituie temei pentru angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielii.
Art.4. După aprobarea rectificării bugetului local, plata sumei prevăzute la art. 1 se va efectua numai după:
a) existența creditelor bugetare aprobate;
b) verificarea și certificarea documentelor justificative de către compartimentele de specialitate;
c) confirmarea executării lucrărilor prin proces-verbal de constatare;
d) acordarea vizei de control financiar preventiv propriu;
e) parcurgerea etapelor privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1792/2002.
Art.5. Suma de 3.000 lei se suportă din bugetul local al orașului Broșteni pe anul 2026, după aprobarea rectificării bugetare, din capitolul bugetar și articolul bugetar care vor fi stabilite prin hotărârea Consiliului Local privind rectificarea bugetului local.
Art.6. Primarul orașului Broșteni, prin Compartimentul Financiar-Contabil, Compartimentul Pășuni Locale și Compartimentul Juridic, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului – Județul Suceava, Primarului orașului Broșteni, Compartimentului Financiar-Contabil, Compartimentului Pășuni Locale, Birou Juridic, persoanei interesate.