Art.1. Se alege președintele de ședință, pentru ședința ordinară a Consiliului Local al orașului Broșteni, județul Suceava din data de 24 august 2026, domnul Asiminei Dragoș-Emilian, consilier local din partea Partidului Social Democrat care va conduce lucrările ședinței Consiliului Local al orașului Broșteni și va semna hotărârile împreună cu anexele, adoptate, în ședința Consiliului Local Broșteni din data menționată, cu respectarea prevederilor art. 123 din Codul Administrativ în vigoare.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de președintele de ședință ales.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului-județul Suceava, pentru controlul de legalitate, domnului primar, persoanei implicate.