Având în vedere cererea nr. 3326 din 08.07.2022, inregistrata la Primăria comunei Bucovat privind concesionarea directa a unui teren , apartinand domeniului privat al comunei Bucovat;
Luand in considerare HCL nr.50 din 30.06.2021 privind insusirea inventariului bunurilor care apartin domeniului privat al comunei Bucovat ;
Avand in vedere prevederile art.108 lit. (b), art.129 alin. (1), alin. (2) lit. (c), art.354, art.355, art.362 alin (1)si (3) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
- prevederile art. 871 -873 si art.555-557 din Legea 287/2009 privind Codul Civil, republicat ;
- art.22 alin (2), art.13 alin ( 1 ) din Legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata;
- art.27 alin (1) din Legea nr.7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare;
- art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) si art.121 alin(1) si alin.(2) din Constitutia Romaniei, republicata;
- art.3 si 4 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie din 1985 rectificata prin Legea nr.199/1997;
- art.2517 din Codul de procedura civila;
Având în vedere referatul de aprobare înaintat de Primarul comunei Bucovat nr. 9150 din 11.07.2022 şi Raportul de specialitate al Serviciului Urbanism si Amenajarea teritoriului din cadrul Primariei comunei Bucovat,
Tinand cont de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
În temeiul prevederilor , art.139, alin (3),lit.g), art.196, alin (1), lit.a), art.243, alin (1), lit.a) privind Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ
HOTARASTE:
Art.1. – Se aproba concesionarea prin licitație publică, în condițiile legii, a terenurilor aparținând domeniului privat al comunei Bucovat, situat în întravilanul comunei Bucovat, cu C.F. nr. 402580 avand suprafata de 3600 mp.
Art.2. – Se aproba Studiul de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică deschisa în condițiile legii, a terenului prevăzute la art. 1, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. – Se aproba Caietul de sarcini si documentatia de atribuire, pentru concesionarea prin licitație publică, în condițiile legii, a terenului prevăzut la art. 1, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantădin prezenta hotărâre.
Art.4. – Se insuseste raportul de evaluare nr. 126 din 05.07.2022 întocmit de Office Evcad intocmit de evaluator autirizat Belea Gheorghe, autorizatie ANEVAR nr. 10619 , conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. (1) – Redevenţa valorică a concesiunii pentru terenul prevăzut la art. 1 va fi
stabilită în urma licitaţiei organizată în condiţiile OUG 57/2019 - Codul administrativ. Redevenţa se va facture la cursul BNR din ziua facturarii.
(2) – Pretul minim de pornire la licitatie este de 3960Euro/an, la cursul BNR dind ziua facturarii.
Art.6. – Durata concesionării terenurilor prevăzute la art. 1 va fi de 20 ani, cu posibilitatea de prelungire a contractului de concesiune.
Art.7. – Se aproba constituirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru organizarea şi
desfăşurarea licitaţiei, în următoarea componenţă:
Preşedinte: Luda Ionut-Cristian – viceprimar al comunei Bucovat;
Membri :
- Muntean Nicoleta – inspector superior, Compartiment Financiar si Dezvoltare-Birou Contabilitate;
- Crainiceanu Eleodor– consilier superior, Compartiment Agricol;
- Danciu Valentin-Ovidiu– consilier local;
Secretar: Bucsai Claudia , referent Biroul Taxe si Impozite.
Art.8. – Se aproba modelul contractului de concesiune, conform Anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Art.9. – Dreptul de concesiune se înscrie în cartea funciară de către concesionar.
Art.10. – Se împuternicește, în baza acestei hotărâri, dl. Pop Gheorghe, în calitate de
primar al comunei Bucovat, să semneze contractul de concesiune.
Art.11. – Prezenta hotărâre se comunica:
- Instituției Prefectului Județului Timis;
- Primarului comunei Bucovat;
- Compartimentului Urbanism si amenajare teritoriu;
- Compartimentului Achizitii publice;
- Compartimentului contabilitate din cadrul primariei Bucovat;
- Se publică pe site-ul instituției www.comunabucovat.ro.
STUDIU DE OPORTUNITATE
privind concesionarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 3.600 mp înscris
în CF nr. 402580 Comuna Bucovat, categoria pasune, apartinand domeniului privat al Comunei Bucovat, situat la perferia localitatii Bucovat, în vederea construirii unei Galerii Comerciale
Prezentul Studiu de Oportunitate este întocmit în conformitate cu prevederile:
- > Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
- > Adresa nr. 3326 din data de 08.07.2022, depusă de Societatea NEM CONSTRUCT S.R.L. prin care se solicită concesionarea terenului în suprafaţă de 3.600 mp înscris în CF nr. 402580 Comuna Bucovat, categoria pasune, apartinand domeniului privat al Comunei Bucovat, situat la perferia localitatii Bucovat, în vederea construirii unei Galerii Comerciale.
- Ordinul nr. 34 din 31 ianuarie 2019 privind aprobarea Ghidului pentru acordarea de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale a avizului privind incadrarea/neincadrarea obiectului concesiunii in infrastructura sistemului naţional de aparare, la solicitările de concesionare a bunurilor proprietate publica .
Capitolul I
Descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat
Terenul este situat in intravilanul Comunei Bucovat, la periferia localitatii, in suprafaţa de 3.600 mp, având număr cadastral 402580, înscris în cartea funciară nr. 402580 Comuna Bucovat, inventariat în domeniul privat al Comunei Bucovat. Terenul nu este îngrădit.
Terenul se prezintă ca o suprafaţa terasata, nefiind supus alunecărilor de teren, inundaţiilor sau viiturilor de apa datorita faptului ca se afla pe un platou superior cursurilor de apa.
Accesul pe teren este posibil din drumul public judetean.
Capitolul II
- Aspecte de ordin economic, financiar
Terenul ce face obiectul solicitării de concesionare va aduce bugetului local si bugetului de stat sume rezultate din impozite si taxe si prin construirea unei Galerii Comerciale va crea locuri noi de munca.
Va scuti Primăria de cheltuieli cu igienizarea zonei.
Se va imbunatati imaginea generala a zonei si implicit va creşte potenţialul Comunei Bucovat.
Lucrările ce vor fi executate de concesionar în vederea construirii unei Galerii Comerciale se vor realiza cu obţinerea tuturor aprobărilor si avizelor necesare si cu respectarea prevederilor Legii 50/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Pentru executarea lucrărilor concesionarul va fi obligat sa obţină acordul proprietarului. Concesionarul va avea obligaţia întreţinerii bunului imobil pe întreaga perioada a derulării contractului de concesiune (lucrări de întreţinere, curăţenie, deszăpezire etc) si va avea obligaţia de a plaţi impozitele si taxele impuse de legislaţia in vigoare. Concesionarul va permite accesul proprietarului, la solicitarea acestuia din urma, pentru executarea oricăror lucrări necesare, de interes public, pe care acesta le considera necesare .
Prin realizarea concesiunii, Comuna Bucovat ar obţine:
- - redeventa anuală - redeventa de pornire la licitaţie este de 3.960 €/an şi a fost stabilita avand la baza raportul de evaluare întocmit de Belea Gheorghe - evaluator membru ANEVAR;
- - Construirea unei Galerii Comerciale, care să asigure crearea de noi locuri de muncă.
- Aspecte de ordin juridic
Concesiunea imobilului ca şi abordare reprezintă modalitatea cea mai des uzitată, devenind în prezent un standard comun si acceptat pentru finanţarea proiectelor de investiţii, ceea ce conferă avantajul abordării unor surse de finanţare alternative, în actualul context economic şi financiar. Conform legislaţiei în vigoare concesiunea poate fi acordată pe o perioada de maximum 49 de ani, sub condiţia respectării clauzelor contractuale. In situaţia de fată perioada pentru concesionare este de 20 ani cu posibilitatea prelungirii termenului şi cu condiţia ca durata însumată să nu depăşească 49 ani.
- Aspecte privind protecţia si amenajarea mediului
Construirea unei Galerii Comerciale va respecta prevederile Legii nr. 137/29.12.1995 privind protecţia mediului, astfel incat prin modificările finale efectuate de constructor sa se aduca un plus de valoare zonei aferente, cât şi crearea de noi locuri de muncă. Înaltimea unei Galerii Comerciale, amplasamentul, stilul constructiv şi coloritul diverselor construcţii din cadrul acesteia nu trebuie să aducă nici un fel de prejudicii peisajului sau mediului înconjurător.
Titularul activităţii de construcţii, persoană fizică/juridică, pe numele căruia se va emite autorizaţia de construire va fi obligat:
- a) în termen de 12 luni de la semnarea contractului de concesiune să depună documentaţia în vederea obţinerii certificatului de urbanism pentru obiectivul de investiţii
- b) în termen de 24 luni de la de la obţinerea certificatului de urbanism să depună documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construire
- c) să întocmească şi să depună la autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire, înainte de eliberarea acesteia, Planul de Prevenire şi Reducere a Poluării pe Şantier
- d) să respecte măsurile asumate prin Planul de Prevenire şi Reducere a Poluării pe Şantier, pe durata desfăşurării lucrărilor
- e) la închiderea şantierului să ia toate măsurile pentru sortarea şi îndepărtarea deşeurilor de pe amplasament
- f) sa nu abandoneze şi sa nu depoziteze deşeurile provenite din lucrări de construcţii şi/sau desfiinţări/demolări pe domeniul public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale.
- g) in cazul deşeurilor provenite din lucrări de construcţii prin a căror manipulare se degajă praf, operatorul economic care efectuează transportul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru acoperire şi umectare, astfel încât cantitatea de praf degajată în aer să fie cât mai redusă.
- h) este obligatorie curăţarea sau spălarea eficientă a tuturor vehiculelor înainte de plecarea din şantier;
- i) toate încărcăturile ce sunt transportate din sau în şantier / si trebuie să fie acoperite prin utilizarea de prelate sau materiale ce acoperă încărcătura corespunzător pe întreaga sa suprafaţa.
- a) Protecţia calităţii apelor:
Lucrările de realizare a construcţiei nu vor afecta regimul apelor subterane sau de suprafaţă, fiind astfel proiectate incat să conducă la conservarea gradului de stabilitate generală şi locală din zonă şi să asigure drenarea corectă a apelor meteorice. Apele pluviale căzute pe terenurile limitrofe vor fi drenate spre canalizările existente in zona .
- b) Protecţia ecosistemelor
Activitatea de amenajare construcţiei nu va trebui sa producă modificări ale echilibrului ecologic din perimetru. Se va avea in vedere - pe cat posibil - ca in perioada organizării de şantier oazele de spaţiu verde sa fie protejate.
c)Amenajarea mediului
Suprafaţa spaţiului verde nu va putea fi diminuata.
- Aspecte privind norme de protecţia mediului si PSI
Obiectivul - construirea unei Galerii Comerciale va trebui să îndeplinească cerinţa esenţială de
calitate „securitate la incendiu”, prevăzută de Legea nr.
10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată.
CAPITOLUL III
Prin raportul de evaluare nr. 126/05.07.2022 întocmit de Belea Gheorghe - evaluator membru ANEVAR, s-a evaluat imobilul şi s-a stabilit valoarea de 391.730 lei, echivalent a 79.200 €. Având in vedere ca prin legislaţia actuala, redeventa se stabileste astfel incat valoarea bunului concesionat sa se recupereze în maximum 25 ani, propunem ca valoarea rezultata din evaluare sa fíe împartita la 20 ani, rezultând astfel o valoare de pornire la licitaţie de 3.960 €/an.
Capitolul IV
Procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune şi justificarea alegerii procedurii.
In conformitate cu prevederile art. 362 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, contractul de concesiune pentru imobilul teren în suprafaţă de 3.600 mp înscris în CF 402580 Comuna Bucovat se face prin procedura licitaţiei publice. Potrivit art 362 alin (3) din OUG nr. 57/2019 „ Dispoziţiile privind darea în administrare, concesionarea, închirierea şi darea în folosinţă gratuită a bunurilor aparţinând domeniului piíblic al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale se aplică in mod corespunzător”, respectiv art. 302 - 331 din OUG nr. 57/2019.
Capitolul V
Durata estimată a concesiunii
Conform legislaţiei in domeniu si a valorii stabilite in raportul de evaluare a imobilului, se estimează ca in cazul concesionarii valoarea acestuia poate fi recuperată în maximum 25 ani şi se propune un termen de concesionare de 20 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului şi cu condiţia ca durata însumată să nu depăşească 49 ani.
Capitolul VI
Termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare
In conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, preconizam ca încheierea procedurilor de concesionare a imobilului teren în suprafaţă de 3.600 mp înscris în CF nr. 402580 Comuna Bucovat, este de aproximativ 45-60 zile de la data aprobării proiectului de hotarare (proiect ce include si aprobarea Studiului de Oportunitate, Documentaţiei de Atribuire, respectiv a Caietului de Sarcini), publicarea anunţului de organizare a licitaţiei (în Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală).
Capitolul VII
Există avizul nr...................................... al Administraţiei Naţionale A Rezervelor De Stat şi Probleme Speciale. Bunul proprietate publică ce face obiectul concesiunii nu se încadrează în infrastructura sistemului naţional de apărare. Imobilul nu este în interiorul unei arii naturale protejate, nu este necesar obţinerea avizului structurii de administrare/custodelui ariei naturale.
CAIETUL DE SARCINI
privind concesionarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 3.600 mp înscris
în CF nr. 402580 Comuna Bucovat, categoria pasune, apartinand domeniului privat al Comunei Bucovat, situat la perferia localitatii Bucovat, în vederea construirii unei Galerii Comerciale
CAPITOLUL 1 - PRINCIPII GENERALE
Licitaţia se va desfasura in conformitate cu prevedeile legale in vigoare, respectiv:
- O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
- HCL nr............../................................................
CAPITOLUL 2 - OBIECTUL CONCESIUNII > >
Art. 2.1. Obiectul concesionarii: imobilul teren în suprafaţă de 3.600 mp înscris în CF nr. 402580, Comuna Bucovat, proprietate privata a Comunei Bucovat, situat la periferia localitatii Bucovat;
Art. 2.2. Scopul concesiunii : imobilul se concesionează în vederea construirii unei Galerii Comerciale;
Art 2.3. Predarea - primirea terenului se va face pe bază de proces verbal în maxim 30 (treizeci) zile de la data semnării contractului.
CAPITOLUL 3. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND INVESTIŢIA CE URMEAZA A FI REALIZATA Art. 3.1 Autorizaţii, avize, studii etc
Concesionarul are obligaţia elaborării si obţinerii documentaţiilor tehnice: documentaţii urbanistice, proiect tehnic, detalii de execuţie etc. Cheltuielile vor fi suportate in exclusivitate de concesionar, acestea neputand fi recuperate in cazul rezilierii contractului de concesiune din orice motiv. Concesionarul are obligaţia obţinerii tuturor avizelor/autorizatiilor necesare realizării investiţiei, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, pe cheltuiala sa.
•Art. 3.2. Investiţia constă în construirea unei Galerii Comerciale. Concedentul va pune la dispoziţia concesionarului imobilul după semnarea contractului de concesiune. Concesionarul va efectua lucrările pe cheltuiala sa.
Art. 3.3. Execuţia lucrărilor:
- a) în termen de 12 luni de la semnarea contractului de concesiune, concesionarul va depune documentaţia în vederea obţinerii certificatului de urbanism pentru obiectivul de investiţii Galerie Comerciala.
- b) în termen de 24 luni de la de la emiterea certificatului de urbanism, concesionarul va depune documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construire
- c) se vor respecta prevederile specificaţiilor tehnice, stabilite prin documentaţiile de urbanism: proiecte, autorizaţii etc.
- d) concedentul îşi rezerva dreptul de control şi verificare a execuţiei lucrărilor, pe tot parcursul execuţiei. Concesionarul are obligaţia sa furnizeze concedentului, la cererea acestuia, toate informaţiile si detaliile solicitate.
- e) prin soluţiile adoptate concesionarul se va asigura protecţia construcţiilor învecinate precum şi protecţia mediului.
Art. 3.4. Programul de execuţie a lucrărilor:
- Recepţia lucrărilor se va efectua de către o comisie numita de concesionar; vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai concedentului, din personalul de specialitate (tehnic, urbanism);
Art. 4.1. Obligaţiile concesionarului :
Concesionarul va obţine documentaţiile tehnice: documentaţii urbanistice, proiect tehnic, detalii de execuţie etc. pe cheltuiala sa. Concesionarul are obligaţia obţinerii tuturor avizelor/autorizatiilor necesare realizării investiţiei, in conformitate cu prevederile legale. Concesionarul va suporta cheltuielile necesare proiectării, construirii, exploatării şi întreţinerii imobilului ce face obiectul contractului de concesiune. Concesionarul are obligativitatea asigurării exploatării în regim de continuitate, eficacitate şi permanenţă a bunului concesionat, pe toata durata contractului, potrivit obiectivelor stabilite de către concedent. Concesionarul se obligă să administreze şi să exploateze obiectul concesiunii cu diligenţă maximă pentru a conserva şi dezvolta valoarea acestora pe toată durata contractului.
Art. 4.2. Concesionarul este obligat ca în termen de 12 luni de la semnarea contractului de concesiune sa depună documentaţia în vederea obţinerii certificatului de urbanism pentru obiectivul de investiţii Galerie Comerciala.
Art. 4.3 Concesionarul este obligat ca în termen de 24 luni de la emiterea cerţificatului de urbanism să depună documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construire
Art. 4.4 Concesionarul este obligat să exploateze în mod direct bunul care face obiectul concesiunii. Pe toata durata contractului, concesionarul nu va schimba obiectul concesiunii.
Art. 4.5 Concesionarul nu poate subconcesiona bunul ce face obiectul concesiunii.
Art. 4.6 Concesionarul are obligaţia sa respecte legile române pe toată durata concesiunii în toate acţiunile pe care le întreprinde pentru realizarea contractului.
Art. 4.7 Concesionarul este obligat să plătească redevenţa si penalitatile/majorarile calculate de concedent in caz de nerespectare a termenelor de plata.
Art. 4.8 Concesionarul are obligaţia să plătească taxele şi impozitele pentru obiectul concesiunii, in funcţie de legislaţia in domeniu.
Art. 4.9 Concesionarul se va conforma prevederilor legale privind asigurarea exerciţiului funcţiunii organelor de politie, pompieri, salvare, protecţie civila, aparare naţionala si alte asemenea.
Art. 4.10 Concesionarul are obligaţia de a permite accesul proprietarului bunului concesionat, la solicitarea acestuia din urma, pentru executarea oricăror lucrări de interes public pe care acesta le considera a fi necesare.
Art. 4.11 Concesionarul este obligat să respecte condiţiile de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului etc.).
Concesionarul va respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările si completările ulterioare, sau a altor prevederi legale în vigoare.
Art. 4.12 Concesionarul va respecta condiţiile de exploatare a concesiunii şi obiectivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, începând de la preluarea bunului până la încetarea contractului de concesiune, respectiv refacerea cadrului natural după realizarea lucrărilor de orice fel (investiţie, organizare de şantier, intervenţie, exploatare, demolare etc.) şi menţinerea acestuia în condiţii normale, utilizarea de echipamente nepoluante pentru mediul ambiant şi lipsite de riscuri pentru personalul de exploatare şi întreţinere, precum şi pentru aşezările umane.
Art. 4.13 Concesionarul va lua toate masurile necesare pentru ca prin lucrările realizate sa nu afecteze proprietăţile vecine; este direct răspunzător pentru defectiunile/degradarile/distrugerile si alte asemenea si va suporta exclusiv prejudiciile create.
Art. 4.14 Concesionarul are obligaţia de a înregistra contractul de concesiune în registrele de publicitate imobiliară.
Art. 4.15 La încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen concesionarul este obligat sa restituie concedentului, in deplina proprietate, terenul in mod gratuit si liber de orice sarcini, pe baza de proces verbal. La finalizarea termenului concesiunii, părţile vor stabili de comun acord modalitatea de utilizare in continuare a imobilului de către proprietarul investiţiei sau daca construcţia realizata va putea intra in proprietatea Comunei Bucovat. La încetarea din orice cauza a contractului de concesiune se va proceda după cum urmează:
- Bunuri de retur, constând în terenul concesionat care se va reîntoarce in posesia concedentului liber de orice sarcina;
- Bunuri proprii nu sunt.
- Concesionarul are de asemenea, posibilitatea, de a cumpara terenul de la concedent, dupa implinirea termenului de 3 ani de plata a redeventei pentru concesiune. Pretul de vanzare se va stabili in functie de legislatia in vigoare la acea data si pe baza unui raport de evaluare intocmit de catre un evaluator autorizat ANEVAR la data respectiva.
Art. 4.16 Concesionarul este obligat ca la finalizarea lucrărilor de construire sa prezinte concedentului procesul verbal de recepţie a lucrărilor executate; la recepţia lucrărilor vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai concedentului, din personalul de specialitate (tehnic, urbanism);
Ari. 4.18 Concesionarul este obligat să pună la dispoziţia organelor de control ale concedentului toate evidenţele şi informaţiile solicitate, legate de obiectul concesiunii.
Ari. 4.19 Concesionarul este obligat să continuie exploatarea bunurilor în noile condiţii stabilite de concedent, în mod unilateral, fără a putea solicita încetarea acestuia, daca este posibila continuarea exploatării acestora cu aceeaşi destinaţie pentru care au fost concesionate. In cazul de modificarea unilaterala a contractului de concesiune ii aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul sa primească fara intarziere o justa despăgubire. In caz de dezacord intre concedent si concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va fi stabilita de către instanţa judecătoreasca competenta. Dezacordul nu exclude îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concesionar.
Ari. 4.20 Concesionarul va asigura evacuarea apelor meteorice şi va avea grija ca prin lucrările executate sa nu afecteze imobilele vecine.
Art. 4.21 Concesionarul trebuie sa se conformeze tuturor prevederilor legale, privind controlul traficului rutier şi al securităţii utilizatorilor imobilului;
Art. 4.22 Concesionarul are obligaţia de a executa lucrările de construire in termenul stabilit la art. 4.1 alin 2 şi 3. Concesionarul va respecta specificaţiile tehnice stabilite prin documentaţiile de urbanism.
Art. 4.23 La închiderea şantierului concesionarul este obligat să ia toate măsurile pentru sortarea şi îndepărtarea deşeurilor de pe amplasament.
Art. 4.24 Concesionarul este obligat să ia măsurile necesare în vederea îndepărtării deşeurilor de pe amplasament (dacă există).
4.3. Cheltuieli în sarcina concesionarului:
- concesionarul va suporta cheltuielile necesare proiectării, construirii, exploatării şi întreţinerii imobilului de pe terenul ce face obiectul contractului de concesiune, pe toata durata acestuia.
4.4 Renunţarea la concesiune
- Concesionarul poate renunţa la concesiune în cazul imposibilităţii de a realiza obiectul concesiunii, motivat de dispariţia bunului concesionat, dintr-o cauza de forţa majora, sau datorita faptului ca pe parcursul executării lucrărilor se constata existenta unor vestigii arheologice. Concesionarul va instiinta de indata in scris concedentul. Motivaţia renunţării la concesiune va fi analizată de o comisie numita de concedent, formată din specialişti de profil ai acestuia şi ai altor autorităţi legale competente. In situatia in care nu intreg terenul concesionat este afectat de vestigii, la solicitarea concesionarului, suprafaţa concesionata poate fi diminuata cu suprafaţa afectata de vestigiile istorice, care va fi preluata de concedent, redevenţa urmând a fi diminuata in mod corepunzator. In aceste situaţii concedentul nu va putea fi obligat la plata vreunei despăgubiri pentru prejudiciile suferite de concesionar.
- în cazul in care obiectul concesiunii nu poate fi realizat datorita nerespectarii obligaţiilor de către concedent, atunci concesionarul are dreptul la despăgubiri pentru acoperirea costurilor lucrărilor şi a celorlalte cheltuieli suportate. In cazul în care nu se va ajunge la un acord, se va sesiza instanţa de judecata.
- în cazul renunţării la concesiune, din alte motive ce tin de culpa sa, concesionarul este obligat la plata unor despăgubiri:
- in situaţia in care construcţia nu este începută, despăgubirea în sarcina concesionarului consta in contravaloarea lucrărilor executate de concedent in vederea aducerii bunului la starea fizica de la data concesionarii
- in situaţia in care construcţia este in diverse stadii de construire sau finalizata, despăgubirea in sarcina concesionarului reprezintă valoarea investiţiilor executate pana la data renunţării la concesiune. Bunurile proprii, constând din bunuri achiziţionate de concesionar, ce pot fi ridicate fara a afecta funcţionarea imobilului pot reveni concedentului, în măsura în care acesta îşi manifestă intenţia de a le prelua, în schimbul unei compensaţii băneşti; in caz contrar concesionarul isi va ridica bunurile.
- Concedentul este obligat să nu îl tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune.
- Concedentul nu are dreptul sa modifice unilateral contractul de concesiune, exceptând situaţiile excepţionale legate de interesul naţional sau local sau alte situaţii prevăzute expres de lege.
- Concedentul este obligat să notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă
atingere drepturilor concesionarului.
- Transmiterea concesiunii asupra terenului se face numai cu acordul concedentului, cu renegocierea redeventei.
- Concedentul are obligaţia de a-şi da acordul în vederea efectuării operaţiunilor tehnice de alipire/dezmembrare a imobilului ce face obiectul concesiunii.
CAPITOLUL 5 DREPTURILE PÂRTILOR
Art. 5.1 Drepturile concesionarului
- Concesionarul are dreptul de a exploata, pe riscul şi pe răspunderea sa, imobilul ce face obiectul contractului de concesiune.
- Concesionarul are dreptul de a executa lucrările necesare funcţionarii pe cheltuiala sa.
- Concesionarul are dreptul de a folosi si de a culege fructele bunului ce face obiectul concesiunii, potrivit naturii acestuia si obiectivelor stabilite de parti prin prezentul contract de concesiune.
- Concesionarul are dreptul de a solicita acordul concedentului în vederea efectuării operaţiunilor tehnice de alipire/dezmembrare a imobilului ce face obiectul concesiunii.
Art. 5.2 Drepturile concedentului
- Concedentul are dreptul să inspecteze bunul concesionat, să verifice stadiul de realizare a investiţiilor, verificând respectarea obligaţiilor asumate de concesionar. Verificarea bunului concesionat se va efectua numai cu notificarea prealabila a concesionarului, in scris, cu min. 3 zile inainte de data stabilita pentru vizitare.
- Concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral contractul de concesiune, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local.
- Concedentul are dreptul de a executa orice lucrări, de interes public, pe care acesta le considera a fi necesare, anuntand in prealabil in scris concesionarul
- Concedentul are dreptul de a modifica valoarea redeventei funcţie de hotărârile de consiliu local sau funcţie de legislaţia in domeniu.
CAPITOLUL 6 DURATA CONCESIUNII
Art. 6.1 Durata concesiunii este de 20 ani şi poate fi prelungita, prin simplul acord de voinţa al partilor, încheiat in forma scrisa, cu condiţia ca durata insumata sa nu depaseasca 49 ani. Concesiunea decurge de la data semnării şi înregistrării contractului. Obligaţia plăţii redeventei începe de la această data.
CAPITOLUL 7 REGIMUL FINANCIAR AL CONCESIUNII
Alt. 7.1. Costurile estimate de realizare a obiectului concesiunii cad in sarcina concesionarului.
Alt. 7.2. Sursele de finanţare se asigura de concesionar.
Art. 7.3. Valoarea redeventei anuale rezulta in urma licitaţiei publice. Valoarea de pornire la licitaţie este o redevenţă de 3.960 €/an. Redevenţa adjudecată în euro va fi plătibilă în lei, la cursul euro din ziua facturarii şi se poate modifica conform hotărârilor de consiliu local sau legislaţiei in domeniu prin indexare cu indicele de inflaţie. Pe perioada derulării relaţiilor contractuale redevenţa nu va fi mai mică decât valoarea acesteia în euro, la data licitaţiei publice.
Redeventa se va plati in cursul anului, intr-o singura rata. Termenul de plata va fi data de 31 martie a anului in curs.
Pentru primul an de concesiune, redeventa se va achita proportional cu perioada ramasa de la data incheierii contractului de concesiune si pana la finele anului.
Art. 7.4. Concesionarul are obligaţia sa achite impozitele şi alte venituri datorate bugetului local, stabilite de legislaţia in vigoare.
Art. 7.5. Garanţia de participare în cuantum de 396 € (10% din valoarea de pornire la licitatie a redeventei), va fi platita in lei la cursul euro al zilei in care se depune in contul concedentului. Aceasta se va restitui participanţilor care au pierdut licitaţia, în termen de 15 zile lucrătoare de la data licitaţiei.
Art. 7.6. Pentru ofertantul câştigător, garanţia de participare va ramane la dispozitia concedentului, din această sumă fiind reţinute, dacă este cazul, penalităţile şi alte sume datorate concedentului de către concesionar, în baza contractului de concesiune..
Art. 7.7. Garanţia de participare se pierde în situaţia în care solicitantului câştigător nu se prezintă pentru încheierea contractului de concesionare în termen de 20 zile calendaristice de la data comunicării rezultatului procedurii de atribuire.
CAPITOLUL 8 CONDIŢII DE VALABILITATE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ OFERTELE
Art. 8.1 La licitaţie pot participa agenţi economici. Ofertele se redactează in limba romana. Fiecare participant poate depune o singura oferta.
Art. 8.2 Ofertanţii interesaţi în a participa la licitaţia publică privind concesionarea imobilului teren în suprafaţă de 3.600 mp înscris în CF nr. 402580, proprietate privata a Comunei Bucovat, situat in intravilanul Comunei Bucovat, la periferia Comunei Bucovat, până în data de.................... , ora..........., documentele solicitate in 2 plicuri sigilate (unul exterior si unul interior) conform documentaţiei de atribuire, care se înregistrează de concedent, în ordinea primirii lor, precizându-se data şi ora.
Art. 8.3 Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de concedent, respectiv 120 zile calendaristice de la data depunerii.
Art. 8.4 Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data-limită pentru depunere, stabilite în anunţul procedurii.
Art. 8.5 Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate.
Art. 8.6 Oferta depusă la o altă adresă a concedentului decât cea stabilită sau după expirarea datei-limită pentru depunere se returnează nedeschisă.
Art. 8.7 Comisia de licitaţie are dreptul să descalifice orice opţiune, care nu îndeplineşte, prin documentele prezentate, condiţiile de participare; orice document lipsa sau neconform duce la descalificare.
CAPITOLUL 9 CLAUZE REFERITOARE LA ÎNCETAREA/REZILIEREA CONTRACTULUI DE CONCESIUNE
Art. 9.1 Prin simplul acord de voinţa al partilor de la data restituirii de către concesionar a bunului concesionat;
Art. 9.2 La expirarea duratei iniţiale stabilite în contract, dacă părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia, în condiţiile legii;
Art. 9.3 La dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-1 exploata, prin renunţare, fara plata unei despăgubiri, caz in care acesta va notifica indata concedentul despre dispariţia bunului ori imposibilitatea obiectiva de exploatare a acestuia, declarând renunţarea la concesiune. In aceste situaţii concedentul nu va putea fi obligat la plata vreunei despăgubiri pentru prejudiciile suferite de concesionar;
Art. 9.4 In cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterala de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste si prealabile in sarcina acestuia, in caz de dezacord fiind competenta instanţa de judecata. Concedentul va notifica de indata intenţia de a denunţa unilateral contractul de concesiune si va face menţiune cu privire la motivele ce au determinat aceasta măsură.
Art. 9.5 In cazul in care concesionarul intra in procedura de faliment sau este decăzut din drepturi.
Art. 9.6 In cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere de către concedent, cu plata unei despăgubiri in sarcina concesionarului. Concesionarul este obligat sa achite folosinţa terenului pana la predarea efectiva a acestuia către concedent. Pentru nerespectarea acestei obligaţii se calculează majorări de întârziere conform legislaţiei in vigoare.
Art. 9.7 Pact comisoriu : Neexecutarea obligaţiei de plată a redevenţei sau a taxelor şi impozitelor datorate pentru obiectul concesiunii, in termen de 3 luni de la expirarea perioadei pana la care era obligat sa faca plata, duce la rezilierea de plin drept a contractului, fara a mai fi necesara semnarea sau punerea in întârziere si fara intervenţia instanţei judecătoreşti.
Art. 9.8 La încetarea/rezilierea contractului, din culpa concesionarului, acesta este obligat să restituie concedentului, în deplină proprietate, terenul (bunul de retur), în mod gratuit şi liber de orice sarcini.
Art. 9.9 Neexecutarea obligaţiilor contractuale, conferă concedentului Comunei Bucovat, dreptul să solicite instanţei rezilierea contractului de concesionare, cu plata unei despăgubiri, constând in valoarea redevenţei si a penalităţilor calculate pana la preluarea bunului.
- Art. 9.10 Concesionarul are de asemenea, posibilitatea, de a cumpara terenul de la concedent, dupa implinirea termenului de 3 ani de plata a redeventei pentru concesiune. Pretul de vanzare se va stabili in functie de legislatia in vigoare la acea data si pe baza unui raport de evaluare intocmit de catre un evaluator autorizat ANEVAR la data respectiva.
- Art. 9.11 In condiţiile încetării contractului de concesiune din alte cauze decât ajungerea la termen, forţa majora sau cazul fortuit, concesionarul este obligat sa asigure continuitatea exploatării bunului proprietate publica, in condiţiile stipulate in prezentul contract, pana la preluarea de către concedent.
CAPITOLUL 10 Răspunderea contractuală
Art. 10.1 Pentru nerespectarea obligaţiilor cuprinse în prezentul contract de concesiune, partea în culpă datorează: majorări de întârziere in cazul neachitarii in termenul stabilit a redevenţei si despăgubiri.
Art. 10.2 Forţa majoră apără de răspundere, în condiţiile legii.
CAPITOLUL 11 Litigii
Art. 11 In măsura în care părţile nu ajung la o soluţie pe cale amiabila, soluţionarea litigiilor de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesiune, precum si a celor privind acordarea despăgubirilor se realizează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare.
CAPITOLUL 12 Renunţarea la concesiune
Art. 12.1 Concesionarul poate renunţa la concesiune în cazul imposibilităţii de a realiza obiectul concesiunii, motivat de dispariţia bunului concesionat, dintr-o cauza de forta majora, sau datorita faptului ca pe parcursul executării lucrărilor se constata existenta unor vestigii arheologice. Concesionarul va instiinta de indata in scris concedentul. Motivaţia renunţării la concesiune va fi analizată de o comisie numita de concedent, formată din specialişti de profil ai acestuia şi ai altor autorităţi legale competente. In situatia in care nu intreg terenul concesionat este afectat de vestigii, la solicitarea concesionarului, suprafaţa concesionata poate fi diminuata cu suprafaţa afectata de vestigiile istorice, care va fi preluata de concedent, redeventa urmând a fi diminuata in mod corepunzator. In aceste situaţii concedentul nu va putea fi obligat la plata vreunei despăgubiri pentru prejudiciile suferite de concesionar.
Art. 12.2 In cazul in care obiectul concesiunii nu poate fi realizat datorita nerespectarii obligaţiilor de către concedent, atunci concesionarul are dreptul la despăgubiri pentru acoperirea costurilor lucrărilor şi a celorlalte cheltuieli suportate. In cazul în care nu se va ajunge la un acord, se va sesiza instanţa de judecata.
Art. 12.3 în cazul renunţării la concesiune, din alte motive decât cele prevăzute anterior, ce tin de culpa sa, concesionarul este obligat sa plateasca redeventa si accesoriile acesteia pana la data preluării terenului de către concedent;
CAPITOLUL 13 Alte clauze
Art. 13.1 La finalizarea termenului concesiunii, părţile vor stabili de comun acord modalitatea de utilizare in continuare a imobilului.
Art. 13.2 Schimbarea situaţiei juridice a obiectului concesiunii după încheierea contractului nu obligă pe concedent, iar concesionarul nu are dreptul de a pretinde nici un fel de despăgubire în acest caz.
Art. 13.3 In cazul în care oricare dintre prevederile prezentului contract devine din orice motiv nulă, inaplicabilă sau ilegală parţial sau total, nelegalitatea sau nevalabilitatea lor nu va afecta nici o altă dispoziţie a contractului, iar acesta va fi interpretat ca şi când astfel de dispoziţii nelegale sau nevalabile nu ar fi fost prevăzute.
Art. 13.4 Orice modificare a contractului de concesiune se va face cu acordul scris al ambelor părţi
Art. 13.5 In situaţia în care la termenul de încetare a concesiunii vor apărea alte reglementări legale privind concesionarea terenurilor, de comun acord, părţile contractante vor putea negocia şi stabili alte condiţii decît cele prevăzute în prezentul document.
CAPITOLUL 14 Definiţii
Art. 14.1 Prin forţa majoră, se înţelege o împrejurare externă cu caracter excepţional, fără relaţie cu lucrul care a provocat dauna sau cu însuşirile sale naturale, absolut invincibilă şi absolut imprevizibilă.
Art. 14.2 Prin interes national sau local, se înţelege o împrejurare externă cu caracter excepţional, prin care se impune realizarea unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.