Art. 1 - (1) Se aprobă Criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în comuna Bustuchin, judetul Gorj, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Actele necesare dovedirii îndeplinirii Criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în comuna Bustuchin, judetul Gorj, sunt prevăzute în Anexa 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Repartizarea locuinţelor se va face urmărindu-se respectarea exigenţelor minimale în asigurarea spaţiului locativ pe număr de persoane, conform dispoziţiilor conţinute de Anexa nr. 1 din Legea privind locuinţele nr. 114/1996, republicată şi cu evitarea acordării de spaţii excedentare.
Art. 3 - (1) Primarul comunei Bustuchin si Comisia de analiza si selectie a dosarelor pentru lucuinte ANL vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform competenţelor.
(2) Comunicarea şi aducerea la cunoştinţa publică se vor face, conform competenţelor, prin grija Secretarului general al comunei Bustuchin.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesați la instanța competentă în termenul prevăzut de lege.