Examinând referatul de aprobare prezentat de domnul Tomăscu Gheorghe, primarul oraşului Cajvana, judeţul Suceava, înregistrată sub nr. 3439/ 07.04.2025;
Analizând Raportul compartimentului de specialitate, înregistrat sub nr. 3440/ 07.04.2025;
Luând act de Raportul comun al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Cajvana, respectiv, înregistrat sub nr. 7862/ 31.07.2025;
Văzând procesul-verbal întocmit de comisia specială de actualizare a inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al orașului Cajvana, județul Suceava, constituită prin Dispoziția nr. 242/09.11.2022;
Dat fiind faptul că prin HCL nr. 34/2010 a Consiliului local al oraşului Cajvana, jud. Suceava s-a aprobat inventarului terenurilor din domeniul privat al oraşului Cajvana şi s-au stabilit unele măsuri privind administrarea acestuia;
În conformitate cu prevederile Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, aprobate prin HG nr. 392/2020;
Potrivit cu prevederile art. 553, 555-557 din Codul Civil, Legea nr. 287/2009, art. 354, art. 357 din Codul administrativ și art. 6 din Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar;
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (6), art. 139 alin. (3) lit. g), și art.196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, OUG nr. 57/2019,
Consiliul local al oraşului Cajvana, judeţul Suceava, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art. 1. (1) Inventarul terenurilor care alcătuiesc domeniului privat al oraşului Cajvana, aprobat prin HCL nr. 34/2010, cu modificările ulterioare, se completează cu suprafețele de teren cuprinse în Anexele 1 - 2, care fac parte integrantă prezenta hotărâre.
(2) Anexa nr. 2 a HCL nr. 34/2010 privind aprobarea inventarului terenurilor din domeniului privat al oraşului Cajvana – Suprafeţe de teren inventariate în zona Deal Comăneşti şi Pietrosu, se completează cu poziţia nr. 704, conform Anexei nr. 1, la prezenta hotărâre, iar secțiunea – Suprafeţe de teren inventariate în zona Muncel- Stadion se completează cu poziţiile 389 – 393, conform Anexei nr. 2, la prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul orașului prin aparatul de specialitate va aduce la îndeplinire prevederilor prezentei hotarâri.