Analizând referatul de aprobare prezentat de domnul Tomăscu Gheorghe, primarul oraşului Cajvana, judeţul Suceava, înregistrat sub nr. 2871/21.03.2025;
Văzând Raportul compartimentului de specialitate, înregistrat sub nr. 2919/21.03.2025;
Luând act de Raportul comisiei de specialitate pentru “programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al localităţii, agricultură, gospodărie locală, protecţia mediului şi turism“ din cadrul Consiliului local Cajvana, înregistrat sub nr. 3421/04.04.2025;
În conformitate cu prevederile art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, ale HG nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, și ale Ordinului MAI nr. 1184/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă;
În aplicarea prevederilor art. 6 din Ordinul M.A.I. nr. 132/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Structurii-cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor ;
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (4) lit. e), art. 139 alin. (1) și art.196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, OUG nr. 57/2019,
Consiliul local al oraşului Cajvana, judeţul Suceava, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art. 1. Se aprobă actualizarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor, specific oraşului Cajvana, jud. Suceava, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. (1) Cu data intrării în vigoare a prezenei hotărâri, HCL nr. 11 /25.03.2024, privind aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor, al oraşului Cajvana, jud. Suceava, se abrogă.
(2) Primarul oraşului Cajvana şi compartimentele competente din cadrul aparatului de specialitate al primăriei, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.