Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 14 / 04.04.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici, a devizului general și a cheltuielilor de realizare a proiectului de investiție „Construire creșă în orașul Cajvana, județul Suceava”

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Secretarul general

Raport Urbanism

Forma inițiatorului

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al orașului Cajvana

Orașul Cajvana

Proiect de hotărâre

Nr. 14 din 04.04.2025

privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici, a devizului general și a cheltuielilor de realizare a proiectului de investiție „Construire creșă în orașul Cajvana, județul Suceava”

Luând în dezbatere referatul de aprobare prezentat de domnul Tomăscu Gheorghe, primarul oraşului Cajvana, judeţul Suceava, înregistrat sub nr. 3301/01.04.2025;

În vederea conformării cerințelor din Solicitarea de clarificări nr. 1 înregistrată cu nr. 13435/AM/01.04.2025, a Agenției pentru Dezvoltare Regională NORD-EST;

Analizând Raportul compartimentului de specialitate, înregistrat sub nr. 3302/01.04.2025;

Luând act de Raportul comisiilor de specialitate ale consiliului local,  înregistrat sub nr. 3424/04.04.2025;

În aplicarea prevederilor Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte PR/NE/2024/6/RSO4.2/2/ÎNVĂȚĂMÂNT, destinat orașelor, intitulat ”Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul timpuriu (antepreșcolar și preșcolar), primar, gimnazial, liceal, învățământul profesional, inclusiv dual

În acord cu Strategia de Dezvoltare Locală a orașului Cajvana, Județul Suceava;

În vederea respectării Regulamentului (UE) 2021/1057 de instituire a Fondului social european Plus;

            Acceptând că adoptarea hotărârii este caracterizată de urgență, având în vedere termenul limită de depunere a documentelor la Agenția pentru Dezvoltare Regională NORD-EST;

            În conformitate cu  prevederile art. 431 și art. 44 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 4 și art. 44  din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale și cu dispozițiile   Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general;

            În temeiul dispozițiilor art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României,  art. 129 alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (2) și art.196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, OUG nr. 57/2019,

         Consiliul local al oraşului Cajvana, judeţul Suceava, adoptă prezenta 

                                                       

H O T Ă R Â R E :

 

Art.1.  (1) Se aprobă actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiții „Construire creșă în orașul Cajvana, județul Suceava”, a cărei documentaţie tehnico-economică a fost aprobată prin HCL nr. 60/15.11.2024, așa cum a fost modificat prin HCL nr.  9/20.03.2025, conform Anexei 1,  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Se aproba actualizarea indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții indicat la alin. (1)   conform Anexei 2,  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Aprobarea proiectului „Construire creșă în orașul Cajvana, județul Suceava” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional 2021-2027, Prioritatea 6, apelul de proiecte nr. PR/NE/2024/6/RSO4.2/1/INVATAMANT ORAȘE, este reglementată prin HCL nr. 60/15.11.2024, modificat prin HCL nr.   9/20.03.2025.

Art.3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Construire creșă în orașul Cajvana, județul Suceava”, în cuantum de 8.088.042.16 lei (inclusiv TVA) sumă ce include costul măsurilor „FSE +” privind prevenirea segregării și excluziunii sociale.

Art.4. (1) Se aprobă asigurarea  din bugetul local a contribuției financiare în sumă totală de 631.222,27  lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului si contribuția proprie la valoarea eligibilă a proiectului. 

(2) Sumele reprezentând cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata realizării în condiții optime a proiectului indicat la art. 1, se vor asigura din  bugetul local.

(3) Resursele si mecanismele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor, precum si pentru buna funcționare a acestuia în perioada de durabilitate, se vor asigura din  bugetul local.

Art.5. În vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește primarul orașului Cajvana, dl. Tomăscu Gheorghe, să semneze contractul de finantare si toate actele necesare pentru obtinerea finantarii si realizarea proiectului mentionat la articolul 1.  

Rezultate voturi