Art.I. - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Câmpina nr.229/27 decembrie 2023 privind reorganizarea activității instituțiilor cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local al Municipiului Câmpina, modificată ulterior, se modifică și se completează după cum urmează:
1. În tot cuprinsul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Câmpina nr.229/27 decembrie 2023 privind reorganizarea activității instituțiilor cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local al Municipiului Câmpina, așa cum a fost modificată ulterior, sintagma ”Casa de Cultură ”Geo Bogza” ” se înlocuiește cu sintagma ”Casa Municipală de Cultură ”Geo Bogza” ”.
2. La art.21 din Anexa nr.3 - Regulamentul de organizare și funcționare al Casei de Cultură ”Geo Bogza” aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Câmpina nr.229/27 decembrie 2023 privind reorganizarea activității instituțiilor cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local al Municipiului Câmpina, modificată ulterior, alineatul (2) se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:
”(2) Pentru utilizarea temporară a spațiilor, se va achita o taxă, după cum urmează:
- 200 lei/oră pentru utilizarea temporară a sălilor mici de spectacole, dar nu mai puțin de 2 ore;
- 300 lei/oră pentru utilizarea temporară a foaierelor, dar nu mai puțin de 3 ore;
- 400 lei/oră pentru utilizarea temporară a sălilor mari de spectacole, dar nu mai puțin de 3 ore;
- 100 lei/zi pentru utilizarea temporară a sălilor din incinta Casei Municipale de Cultură și a Casei Tineretului care nu fac obiectul unor contracte, dar nu mai puțin de 2 ore;
- 10 lei/mp/zi pentru utilizarea temporară a spațiului - teren ce aparține domeniului public, aferent Casei Tineretului, aflat în administrarea Casei Municipale de Cultură ”Geo Bogza”, Câmpina.
Pentru rezervarea sălilor mari de spectacol se va plăti anticipat suma de 1000 lei/eveniment, care va fi scăzută la finalul contractului, din totalul sumei datorate Casei Municipale de Cultură ”Geo Bogza”, pentru eveniment. Această sumă nu va putea fi recuperată de către solicitant în cazul în care acesta cere anularea sau amânarea evenimentului.
În cazul în care utilizarea se face de către instituții publice/școlare, asociații, în scop educativ, cultural, civic, nu se percepe taxă pentru o perioadă de maxim 3 ore/eveniment.
Dacă utilizarea se face de către o altă entitate indiferent de forma de organizare juridică, pentru mai mult de 5 evenimente/întâlniri consecutiv (zi, săptămână, lună), taxele vor fi de 200 lei/oră (pentru sălile mari), respectiv 100 lei/oră (pentru sălile mici).
În cazul organizării unor spectacole în sălile mari pentru care se vând bilete, cuantumul taxei este de 10% din valoarea biletelor vândute. În cazul în care numărul biletelor vândute nu depășește 150, se poate opta pentru utilizarea sălilor la numărul de ore, dar nu mai puțin de 3 ore, cu achitarea taxei de 1200 lei.
Închirierea altor spații din incinta Casei Municipale de Cultură ”Geo Bogza” și a Casei Tineretului se realizează în urma unei licitații, cu prețul de pornire de 10 lei/mp/lună.
Documentația de atribuire/contractele de închiriere încheiate în urma unor licitații, vor cupride o clauză prin care să se încaseze o garanție (la nivelul a două chirii lunare), care se va reține la dispoziția Casei Municipale de Cultură ”Geo Bogza”, până la expirarea contractului și se va restitui sau reține pentru acoperirea eventualelor debite, după caz, la încetarea raportului contractual”.
Art.II. - Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Câmpina nr.229/27 decembrie 2023, rămân nemodificate.
Art.III. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Prahova;
- Primarului Municipiului Câmpina;
- Direcției administrarea domeniului public și privat;
- Direcției economice;
- Direcției juridice;
- Casei Municipale de Cultură ”Geo Bogza”.