Art. 1. Se aprobă modificarea Regulamentului de acordare a titlului de "Cetăţean de onoare al Municipiului Câmpulung", respectiv a “Certificatului de Fiu/Fiică al/a Municipiului Câmpulung” aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 158 din 07.10.2021, în sensul că articolul 8 alin. 8 va avea următorul conținut:
“ Propunerile respinse nu pot fi reintroduse în dezbatere în cursul aceleiași ședințe”.
Art. 2. Celelalte prevederi ale Regulamentului de acordare a titlului de "Cetăţean de onoare al Municipiului Câmpulung", respectiv a “Certificatului de Fiu/Fiică al/a Municipiului Câmpulung” aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 158 din 07.10.2021 rămân neschimbate.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Câmpulung și Serviciul Juridic, Administrație Publică și Agricol.
Art. 4.- Prezenta hotărâre va fi afişată şi publicată pentru aducerea ei la cunoştinţă publică şi va fi comunicată în termen legal:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Argeş;
- Primarului Municipiului Câmpulung;
- Serviciului Juridic, Administrație Publică și Agricol.