Nr. 227 / 20.10.2022
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea numărului și cuantumului burselor școlare ce se vor acorda din bugetul local al Municipiului Câmpulung elevilor din învățământul preuniversitar în anul școlar 2022 - 2023

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

3 Noiembrie 2022

Hotărâre

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 227 din 20.10.2022

privind aprobarea numărului și cuantumului burselor școlare ce se vor acorda din bugetul local al Municipiului Câmpulung elevilor din învățământul preuniversitar în anul școlar 2022 - 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  • Prevederile Ordinului nr. 5379/2022,   privind  aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul  preuniversitar; 
  • Prevederile art 82 si art. 105, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Prevederile Hotararii Guvernului nr. 1138/2022 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2022 – 2023 si pentru stabilirea termenelor de plata a acestora;

Ținând cont de:

  • Referatele de aprobare nr. 32116 din 13.10.2022 și nr. 32849 din 19.10.2022 ale Primarului Municipiului Câmpulung prin care se propune aprobarea numărului şi cuantumului burselor școlare ce se vor acorda din bugetul local al Municipiului Câmpulung elevilor din învăţământul preuniversitar, în anul scolar 2022 – 2023;
  • Rapoartele de specialitate ale Direcției Economice și Fiscale – Serviciul Buget, Contabilitate și Execuție Bugetară înregistrate sub nr. 32117 din 13.10.2021 și nr. 32850 din 19.10.2022 prin care se propune aprobarea numărului şi cuantumului burselor școlare ce se vor acorda din bugetul local al Municipiului Câmpulung elevilor din învăţământul preuniversitar, în anul școlar 2022 – 2023;

Luând act de:

  • Rețeaua școlară de pe raza Municipiului Câmpulung; 
  • Avizul comisiilor de specialitate nr. 1, 4 si 5 ale Consiliului Local

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului câmpulung

întrunit în a 10-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă cuantumurile burselor școlare ce se acordă în anul școlar 2022 – 2023 elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 2. Se aprobă numărul burselor școlare ce se acordă în anul școlar 2022 – 2023 elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar, pentru fiecare unitate de învățământ, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 3. (1) Bursele școlare stabilite în Anexa nr. 1 se acordă de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5379/2022 privind  aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul   preuniversitar.

(2) Bursele ce se acordă în anul școlar 2022 – 2023 se asigură din bugetul local al Municipiului Câmpulung, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație și din venituri propri.

(3) Răspunderea pentru acordarea burselor revine conducătorilor unităților de învățământ preuniversitar de stat, în calitatea lor de ordonatori terțiari de credite.

 

Art. 4. – Prezenta hotărâre va fi afişată şi publicată pentru aducerea ei la cunoştinţă publică şi va fi comunicată în termen legal Instituţiei Prefectului – Judeţul  Argeş, Ditecției Economice și Fiscale, unităților de învățământ prevăzute în anexa nr. 1 din prezenta hotărâre şi Primarului Municipiului Câmpulung.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Andreea IONESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI CÂMPULUNG,

Ramona SIMION

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 227 / 20.10.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot electronic individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 10
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în funcție 19
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 17
4 Numărul voturilor „PENTRU” 16
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 227 / 20.10.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 20.10.2022
2 Comunicarea către primar 03.11.2022
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 02.11.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 02.11.2022
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 03.11.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 03.11.2022