ANEXĂ la hotărârea nr. 15 din 24.03.2025

                                                              

  

Planul de acțiune comunitară  pe anul 2025

Domeniul de acțiune: Educație

 

Obiective

Categorie beneficiari

Acțiuni/măsuri propuse

Indicatori de rezultat și țintele aferente

Termen de realizare

Instituții implicate/responsabile

Prevenirea abandonului școlar;

Reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului educațional;

Creșterea numărului de elevi ce au reluat traseul educațional întrerupt anterior.

 

 

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate:

- familii beneficiare de VMI cu copii aflați în risc de abandon şcolar/copii care au abandonat şcoala;

  • copii de etnie romă

adolescenți, tineri, adulți proveniți din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învățământul primar și gimnazial obligatoriu.

Organizarea de activități de consiliere;

Acordarea de burse sociale;

 Acordarea de tichete sociale pentru sprijin educațional;

Organizarea de activități de tipul „Şcoală după școală”;

 Acordarea de sprijin pentru înscrierea și     frecventarea cursurilor programului educațional         „A doua șansă”.

- Acțiuni de consiliere organizate;

- Număr de burse sociale acordate;

- Număr de tichete sociale acordate pentru sprijin educațional;

- Număr de copii care au participat la programul „Școală după școală”;

- Număr de persoane înscrise în programul educațional      „A doua șansă”.

 

Decembrie 

2025

Unități de învățământ din sistemul educațional             preuniversitar de pe raza Comunei Câmpuri

 

Domeniul de acțiune: Sănătate

 

Obiective

Categorie beneficiari

Acțiuni/măsuri propuse

Indicatori de rezultat și țintele aferente

Termen de realizare

Instituții implicate/responsabile

Creşterea acoperirii

vaccinale la copii

 

 

 

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate:

- familii beneficiare de VMI

-Mobilizarea la imunizări, conform calendarului de

vaccinare;

-Identificarea copiilor restanțieri și mobilizarea la imunizare;

-Participarea la campanii de vaccinări organizate de DSP în focare de de rujeolă și de hepatită A sau pentru recuparea unui număr mare de copii restanțieri;

 

 

Permanent

- asistentul medical comunitar de la nivelul UATC Câmpuri;

- Personalul din

asistență medical primară -MF

 

 

 

Fumizarea de servicii de

profilaxie primară            și secundară persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate:

- familii beneficiare de VMI

-Fumizarea serviciilor de sănătate preventive și de promovare a comportamentelor favorabile  sănătății

copiilor, gravidelor și lăuzelor, cu precădere celor provenind din familii sau grupuri vulnerabile;

- Fumizarea serviciilor medicale de profilaxie primară, secundară și terțiară membrilor comunității, în special persoanelor care trăiesc în sărăcie sau

excluziune socială;

-Informarea, educarea și conștientizarea membrilor comunității locale cu privire la menținerea unui stil de viață sănătos;

-Identificarea persoanelor, cu precădere copiii diagnosticați cu boli pentru care se ține o evidență specială. respectiv TBC, prematuri, anemici, boli rare

  • - Supravegherea în mod activ ai bolnavilor din evidențele speciale - TBC, prematuri, anemici, boli rare etc
  • Participarea la aplicarea     măsurilor de prevenire și combatere a eventualelor focare de infecții

 

 

Permanent

- Personalul din

asistență medicală

primară - MF

-personalul medical din CMI;

- asistentul medical comunitar de la nivelul UATC Câmpuri

 

Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate de bază, preventive și curative, integrate și de calitate și la servicii sociale

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate:

- familii beneficiare de VMI

Identificarea persoanelor

neînscrise pe lista MF și facilitarea înscrierii acestora;

Identificarea persoanelor :

  • fără venit și neasigurați în sistemul de sănătate, pentru a facilita dobândirea calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

 

Permanent

- Personalul din

asistență medicală

primară - MF

-personalul medical din CMI;

- asistentul medical comunitar de la nivelul UATC Câmpuri

 

Îmbunătățirea stării de sănătate și nutriție a femeii și copilului

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate:

- familii beneficiare de VMI

Creșterea capacității de screening preconcepțional și prenatal prin fonduri nerambulsabile.

 

Permanent

- Personalul din

asistență medicală

primară - MF

-personalul medical din CMI;

- asistentul medical comunitar de la nivelul UATC Câmpuri

 

Reducerea morbidității și mortalității prin boli transmisibile, a impactului lor la nivel de individ și societate

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate:

- familii beneficiare de VMI

Întărirea capacității sistemului național de supraveghere a bolilor transmisibile prioritare, de alertare rapidă și răspuns coordonat

 

Permanent

- Personalul din

asistență medicală

primară - MF

-personalul medical din CMI;

- asistentul medical comunitar de la nivelul UATC Câmpuri

 

Acțiuni de promovare a sănătății în comunitate

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate:

- familii beneficiare de VMI

Companii/acțiuni de sănătate publică în comunitate/școli conform calendarului anual al temelor prioritare de sănătate specifice naționale:

  • prevenție cancer de col uterin și promovarea vaccinării împotriva HPV,
  • promovarea sănătății mintale,
  • promovarea sănătății orale,
  • prevenția consumului de tutun,
  • prevenția consumului de alcool,
  • promovarea sănătății reproducerii,
  • prevenția bolilor transmisibile,
  • prevenția cancerului de sân,
  • promovarea alimentației sănătoase,
  • prevenția bolilor cardiovasculare,
  • vaccinare-promovarea vaccinării ROR și a Vaccinărilor din Calendarul național de Vaccinare.

 

Permanent

- Personalul din

asistență medicală

primară - MF

-personalul medical din CMI;

- asistentul medical comunitar de la nivelul UATC Câmpuri

 

 

Domeniul de acțiune: Infrastructura 

 

Obiective

Categorie beneficiari

Acțiuni/măsuri propuse

Indicatori de rezultat și țintele aferente

Termen de realizare

Instituții implicate/responsabile

Facilitarea accesului la o locuință socială.

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate : 

- persoane/ familii beneficiare de venit minim de incluziune aflate în situații de risc,

- persoane vârstnice,

- persoane cu dizabilități,

- copii aflați în risc de separare de părinți,

- familii cu copii aflate în risc de evacuare.

- sprijin în vederea întocmirii dosarului pentru repartizarea unei locuințe sociale, 

- acordarea de locuințe sociale cu prioritate pentru beneficiari de venit minim de incluziune               

 

  • număr persoane sprijinite în vederea repartizării unei locuințe sociale, 
  • număr persoane/ familii beneficiare de VMI cărora li s-a acordat locuințe sociale

Permanent

Primăria Comunei Câmpuri

   

Domeniul de acțiune: Asistenta socială 

 

Obiective

Categorie beneficiari

Acțiuni/măsuri propuse

Indicatori de rezultat și țintele aferente

Termen de realizare

Instituții implicate/responsabile

Îmbunătățirea accesului la beneficiile  sociale,

 

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate : 

- persoane/ familii beneficiare de venit minim de incluziune aflate în situații de risc

 

  • informare și consiliere privind beneficiile sociale,       
  • sprijin pentru emiterea actului de identitate/de stare civilă/în vederea obținerii calității de asigurat,

-consilierea persoanelor inactive, apte de muncă, sau a persoanelor active, dar beneficiare de asistență socială, sau care trăiesc în sărăcie, în vederea informării și identificării barierelor personale în creșterea veniturilor obținute prin muncă

  • număr persoane

identificate,

  • număr persoane titulare ale unor beneficii/servicii sociale,

 

 

Permanent

- Compartimentul de asistență socială al Comunei Câmpuri 

 

Domeniul de acțiune: Ocupare  

 

Obiective

Categorie beneficiari

Acțiuni/măsuri propuse

Indicatori de rezultat și țintele aferente

Termen de realizare

Instituții implicate/responsabile

Îmbunătățirea calității vieții prin asigurarea unui venit permanent

Grupurile vulnerabile din comunitatea locală a Comunei Câmpuri, cu prioritate : 

  • persoane/familii beneficiare de VMI aflate în situații de risc,
  • persoane aflate în căutarea unui loc de muncă,
  • persoane casnice,
  • persoane cu dizabilități.

- consiliere profesională și vocațională,

- acordarea de sprijin pentru identificarea unui curs de calificare,

- consiliere pentru medierea muncii,

- acordarea de sprijin pentru identificarea unui loc de muncă,

- organizarea burselor de locuri de muncă pentru toate categoriile de persoane înregistrate                 

- facilitarea accesului la cursuri de formare/ reconversie profesională,

- număr de persoane consiliate,

- număr de persoane instruite,

- număr de persoane profilate,

- număr de persoane din evidența DGASPC care s-au angajat în urma consilierii acordate, a participării la bursele locurilor de muncă organizare.

Permanent

- AJOFM VRANCEA

- Compartimentul de asistență socială al Comunei Câmpuri