R E G U L A M E N T
pentru conferirea unor titluri, medalii, diplome și distincţii unor personalităţi cu merite deosebite de către Consiliul Local al Comunei Câmpuri
Capitolul I – Dispoziţii generale
Art. 1. Prin titluri sau distincţii se înţelege orice titlu sau distincţie onorifică, care poate fi conferită unor personalităţi cu merite deosebite.
Art. 2. Actualul regulament instituie titluri, medalii, diplome și distincţii enumerate în cele ce urmează și reglementează regimul juridic al acordării acestora:
TITLURI :
a) Titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE AL COMUNEI CÂMPURI.
b) Titlul PRO VILLA.
MEDALII :
- c) Medalia ”MERITUL PENTRU CÂMPURI”.
DIPLOME:
- d) DIPLOMA DE EXCELNŢĂ.
PREMII DE FIDELITATE ȘI DE CENTENAR :
a) Distincţia “Diploma de fidelitate matrimonială” (aur, diamant)
b) Distincţia “Diploma de centenar”.
Art. 3. Titlul/distincţia se acordă, după caz, la propunerea:
a) primarului;
b) a cel puţin șapte consilierilor locali;
c) persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul/domeniile în care s-a afirmat cel propus, cu condiţia preluării propunerii ca iniţiativă a primarului sau a unor consilieri locali;
d) unui număr de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a comunei Câmpuri, cu respectarea cerinţelor legale privind promovarea proiectelor de hotărârii din iniţiativă cetăţenească;
Art. 4. Acordarea titlului și distincţiilor nu este condiţionată de cetăţenie, naţionalitate, domiciliu, sex, religie, apartenenţă politică.
Art. 5. Titlul/distincţia se poate acorda, după caz: a) în timpul vieţii celui în cauză. b) post-mortem Art. 6. Titlul are următoarele caractere juridice:
a) este personal;
b) este netransmisibil;
c) este un drept al titularului;
d) are valabilitate nedeterminată.
Capitolul II – Criterii de conferire a titlurilor și distincţiilor
Art. 7. Criteriile generale, după care se evaluează candidaţii propuși, sunt:
1. valoarea;
2. competenţa;
3. moralitatea;
4. compatibilitatea cu domeniul pentru care este propus.
5. contribuţia deosebită în viaţa comunităţii și la prestigiul orașului sau a ţării în lume.
Art. 8. Titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE AL COMUNEI CÂMPURI reprezintă cel mai înalt titlu acordat de către Consiliul Local al Comunei Câmpuri.
Art. 9. (1) Se conferă titlul de „CETĂŢEAN DE ONOARE AL COMUNEI CÂMPURI”, în temeiul întrunirii condiţiilor prevăzute în prezentul regulament și a cel puţin unuia din următoarele criterii: a) personalităţi cu recunoaștere naţională sau universală care prin realizările lor deosebite, au contribuit la prestigiul comunei Câmpuri, în ţară și în străinătate;
b) persoane care, prin acţiunile lor dezinteresate (donaţii, acţiuni umanitare etc.), au determinat o îmbunătăţire simţitoare a condiţiilor de viaţă a locuitorilor comunei Câmpuri sau au sprijinit cazuri umanitare sau sociale în comuna Câmpuri;
c) unor sportivi din comuna Câmpuri care au obţinut rezultate deosebite în competiţii sportive naționale sau internaţionale;
d) unor persoane care au activat în domenii precum artă, cultură, sport, sănătate, viaţă socială, afaceri, economie, cetăţeni au excelat în diverse domenii profesionale, care prin activitatea lor s-au remarcat, au avut rezultate excepţionale și au reprezentat un exemplu pentru întreaga comunitate
e) unor persoane care, prin toată activitatea lor au contribuit la promovarea numelui comunei Câmpuri, în ţară și străinătate
f) alte criterii, după caz, cu aprobarea Consiliului Local.
(2) Titlul de Cetăţean de Onoare constă în următoarele: - o plachetă sau un medalion dintr-un metal preţios/semipreţios sau un material aurit/argintat cu însemnele comunei Câmpuri, înscrisul titlului sau distincţiei, într-o cutie de distincţii, barat de o panglică de mătase, - un brevet sau un certificat de conferire cu stema comunei semnat de primar și secretarul general al comunei, numele celui distins, motivul recunoașterii, nr. H.C.L., data acordării, introdus într-un tub din carton decorat. - menţiune în cartea de onoare a comunei Câmpuri - un tablou așezat într-un loc de cinste în cadrul clădirii primăriei (sala de ședinţe, holuri,coridoare, etc) - o legitimaţie - ”Laudatio” (sub formă de document tipărit), citit și semnat de iniţiator.
Dacă persoana este de altă naţionalitate decât cea română, documentul se va citi și în limba maternă a premiantului.
Art. 10. (1) Titlul PRO VILLA reprezintă cel de-al doilea titlu onorific ca semnificaţie, care se acordă de către Consiliul Local al Comunei Câmpuri, în temeiul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute în prezentul regulament și a cel puţin unuia din criteriile enunţate la articolul precedent, dacă acţiunile valoroase ale personalităţii propuse au o amploare mai diminuată în raport cu cele pentru care Consiliul Local consideră necesar a acorda titlul de ”Cetăţean de Onoare al Comunei Câmpuri”. Mai pot primi acest titlu și persoane care, prin acţiunile lor, au preîntâmpinat producerea de evenimente deosebit de grave sau prin sacrificiul lor au salvat vieţile concetăţenilor lor sau care au realizat acte de curaj și devotament în slujba comunităţii;
(2) Titlul Pro Villa, se acordă de oricâte ori hotărește Consiliul Local și constă în următoarele - o plachetă sau un medalion dintr-un metal preţios/semipreţios sau un material aurit/argintat cu însemnele comunei Câmpuri, înscrisul titlului sau distincţiei, într-o cutie de distincţii, barat de o panglică de mătase cu culorile orașului, - un brevet sau un certificat de conferire cu stema comunei semnat de primar și secretar, numele celui distins, motivul recunoașterii, nr HCL, data acordării, introdus într-un tub din carton decorat. - o sumă de bani – ce se va definitiva de către Consiliul local la data conferirii - menţiune în cartea de onoare a comunei Câmpuri - un tablou așezat într-un loc de cinste în cadrul clădirii primăriei (sala de ședinţe, holuri ,coridoare etc) - o legitimaţie - ”Laudatio” (sub formă de document tipărit), citit și semnat de iniţiator. Dacă persoana este de altă naţionalitate decât cea română, documentul se va citi și în limba maternă a premiantului.
Art. 11. MEDALIA ”MERITUL PENTRU CÂMPURI”
(1) Se acordă:
a) personalităţilor naţionale sau internaţionale care onorează prin vizită și diverse acţiuni pozitive viaţa comunei Câmpuri;
b) personalităţilor care au rezultate concrete în activitatea de lobby privind interesele comunei Câmpuri și promovarea imaginii comunei Câmpuri.
c) unor personalităţi sau organizaţii din străinătate care excelează și activează în următoarele domenii: cultură, învăţământ, sport, arte vizuale și care întreţin relaţii profesionale strânse cu comuna Câmpuri și/sau au contribuit la promovarea imaginii comunei Câmpuri în afara graniţelor ţării. (2) Se oferă după caz, cel mult trei pentru anul în curs și constă în: - un medalion dintr-un material aurit/argintat cu însemnele comunei Câmpuri, înscrisul titlului sau distincţiei, într-o cutie de distincţii - un brevet sau un certificat de conferire cu stema comunei Câmpuri semnat de primar și secretar, numele celui distins, motivul recunoașterii, nr HCL, data acordării - o sumă de bani în cazul în care Consiliul Local hotărește acest lucru, sumă ce se va definitiva la data conferirii - menţiune în cartea de onoare a comunei Câmpuri - ”Laudatio” (sub formă de document tipărit), citit și semnat de iniţiator. Dacă persoana este de altă naţionalitate decât cea română, documentul se va citi și în limba maternă a premiantului.
Art. 12. DIPLOMA DE EXCELENŢĂ.
(1) Se decernează personalităţilor din comuna Câmpuri sau unor asociaţii și fundaţii din comună care excelează în următoarele domenii: cultură, artă, învăţământ, sport, umanitar, social, promovarea și conservarea tradiţiilor și obiceiurilor, ecologie, sănătate, justiţie, afaceri, economie, diverse profesii. (2) Diploma de excelenţă constă în: - diplomă de conferire cu stema comunei semnată de primar și secretar, numele celui distins, motivul recunoașterii, nr HCL, data acordării - o sumă de bani în cazul în care Consiliul Local hotărește acest lucru, sumă ce se va definitiva la data conferirii - menţiune în cartea de onoare a comunei Câmpuri.
Art. 13. Premiile de fidelitate sunt conferite astfel:
(1). Distincţia DIPLOMA DE AUR- familiilor domiciliate în comuna Câmpuri, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
(2). Distincţia DIPLOMA DE DIAMANT- familiilor domiciliate în comuna Câmpuri, pentru împlinirea a 75 de ani de căsătorie neîntreruptă.
(3). Distincţia DIPLOMA DE CENTENAR. Criteriile specifice conferirii sunt: a. - cetăţenie română; b. - domiciliul în comuna Câmpuri; c. - 100 de ani de viaţă împliniţi.
(4). Se oferă câte premii sunt cazul, pe fiecare categorie și constă în: - diplomă de conferire cu stema comunei Câmpuri semnată de primar și secretar, numele celui distins, motivul recunoașterii, nr HCL, data acordării - o sumă de bani în cazul în care Consiliul Local hotărește acest lucru, sumă ce se va definitiva la data conferirii - menţiune în cartea de onoare a comunei Câmpuri.
Art. 14. Menţiuni Înscrierea în CARTEA DE ONOARE a comunei Câmpuri, care are va avea două volume: - volumul unde se consemnează menţiunile referitoare la personalităţile distinse ale comunei - volumul unde fac înscrisuri și unde semnează personalităţi și oaspeţi importanţi care vizitează comuna Câmpuri, care va constitui un suport al impresiilor, aprecierilor și notelor de consideraţie.
Capitolul III – incompatibilităţi.
Art. 15. (1) Nu pot fi propuse pentru conferirea de titluri sau distincţii persoanele care se găsesc în una din următoarele situaţii:
a) sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru infracţiuni contra statului, crime împotriva umanităţii, alte fapte penale;
b) care sunt urmărite penal, sunt inculpate în procese penale, în cauze care ar leza imaginea titlului/distincţiei;
c) au încălcat cu bună-știinţă obligaţiile prevăzute în legislaţia în vigoare în materia ocrotirii familiei (în cazul acordării/deţinerii diplomei de fidelitate), existând documente doveditoare în acest sens (anchetă socială, hotărâre judecătorească, alte documente);
(2) Persoanele care se găsesc în situaţiile prevăzute la alineatul anterior, lit .a) și c), după caz: 2.1. - nu pot obţine titlul; 2.2. - pierd titlul obţinut.
(3) În cazul persoanelor care se găsesc în situaţiile prevăzute la alineatul (2), lit.b): a). - propunerea de acordare a titlului se suspendă până la clarificarea situaţiei juridice. b). - se suspendă valabilitatea titlului/distincţiei până la clarificarea situaţiei juridice.
4) Consiliul Local al Comunei Câmpuri adoptă o hotărâre motivată în sensul supendării/retragerii titlului/distincţiei în cazurile prevăzute în prezentul articol.
Capitolul IV – Procedura
Art. 16. (1) Propunerea de nominalizare pentru acordarea titlurilor și/sau distincţiilor, are valoare de cerere și se depune de cel interesat la sediul Primăriei Comunei Câmpuri.
(2) La cerere va fi anexată o expunere de motive (Laudatio)
(3) Cererea și anexele necesare pot fi depuse de orice persoană fizică sau juridică, conform art. 3. În cerere vor fi precizate în mod obligatoriu date privind nominalizatul, distincţia pentru care este propus, domeniul, modalităţile de contactare a nominalizatului/aparţinătorilor și solicitantului.
Art. 17. Primăria Comunei Câmpuri răspunde de organizarea sintetizării cererilor depuse, de verificarea documentelor și a datelor la care se face referire în cerere și de promovarea propunerilor de admitere sau de respingere a cererilor, elaborând în acest sens un raport de specialitate și, după caz, un proiect de hotărâre, după analiza candidaturilor, analiză efectuată împreună cu membrii Comisiei pentru Cultură, culte, învăţământ și sport a Consiliului Local al Comunei Câmpuri.
Art. 18. Dacă sunt mai mulţi nominalizaţi pentru Titlul de Cetăţean de Onoare, laureatul se va desemna de către Consiliul Local al Comunei Câmpuri, prin vot secret, în ședinţă publică.
Art. 19. Proiectele de hotărâri privind desemnarea și conferirea distincţiilor se dezbat și se aprobă de către Consiliul Local, în condiţiile legii.
Art. 20. Propunerile respinse nu pot fi reintroduse în dezbatere în același mandat decât în cazul modificării motivării și condiţiilor întrunite de persoana candidatului.
Art. 21. Nu este obligatorie acordarea anuală a tuturor titlurilor și distincţiilor prevăzute în prezentul regulament dacă membrii Comisiei de Cultură, culte, învăţământ și sport a Consiliului Local al Comunei Câmpuri consideră că nu există argumente suficiente pentru decernarea unui titlu/ unei distincţii.
Art. 22. (1) (1) Desfășurarea ceremoniilor de decernare a titlurilor și distincţiilor au loc în cadrul unor evenimente cu caracter festiv, organizate de câte ori este nevoie.
(2) Titlurile sau distincţiile vor fi înmânate de către Primarul Comunei Câmpuri, respectiv, în cazuri speciale, de o persoană împuternicită de acesta.
Art. 23. Procedura înmânării titlului/distincţiei este întotdeauna publică și se desfășoară astfel:
a) Președintele de ședinţă anunţă festivitatea care urmează să se desfășoare, în cazul în care conferirea are loc în ședinţă publică a Consiliului Local. În cazul în care conferirea titlului are loc în cadru festiv public, altul decât ședinţa Consiliului Local, moderatorul festivităţii va anunţa momentul solemn care urmează.
b) Primarul Comunei Câmpuri prezintă expunerea de motive care a stat la baza propunerii de conferire a titlului/distincţiei.
c) Iniţiatorul propunerii titlului sau distincţiei prezintă ”Laudatio”
d) Primarul Comunei Câmpuri înmânează titlul/distincţia și în ce constă acesta, persoanelor laureate sau persoanei care le reprezintă.
e) Se dă cuvântul persoanei laureate sau, dacă titlul/distincţia se acordă post-mortem, reprezentantului acesteia. Pot lua cuvântul-dacă programul organizatoric permite- și alte persoane prezente care doresc să sublinieze meritele laureatului;
f) Laureatul este invitat să scrie câteva rânduri în Cartea de Onoare a Comunei Câmpuri, care se păstrează la Biroul Secretarului Primăriei Comunei Câmpuri.
Art. 24. (1) Modelul titlurilor și distincţiilor se propune de către secretarul general al comunei Câmpuri.
(2) La elaborarea titlurilor/distincţiilor, următoarele menţiuni sunt obligatorii:
a. - înscrierea denumirii Consiliului Local al Comunei Câmpuri
b. - imprimarea stemei comunei
c. - menţionarea Hotărârii Consiliului Local de conferire
d. - menţionarea tipului titlului/distincţiei
e. - menţionarea, în rezumat, a meritelor laureatului
f. - semnătura primarului
g. - ștampila și, după caz, sigiliul comunei Câmpuri;
(2) Titlul/distincţia se înscriu de către secretarul primăriei Câmpuri în registrul cu evidenţă a laureaţilor comunei Câmpuri.
Capitolul V – Drepturi dobândite de deţinătorii titlurilor și distincţiilor
Art. 25. Deţinătorii titlului dobândesc următoarele drepturi specifice:
a) dreptul de a lua cuvântul în ședinţele Consiliului Local al Comunei Câmpuri la dezbaterea iniţiativelor care privesc întreaga comunitate, în domeniul în care au fost laureaţi;
b) dreptul de a participa la toate manifestările desfășurate sub egida Consiliului Local al Comunei Câmpuri sau în care acesta este co-organizator;
c) dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituţiile aflate sub autoritatea Consiliului Local.
d).- alte drepturi și recompense prevăzute în legi speciale și hotărâri ale Consiliului Local al Comunei Câmpuri.
Art. 26. Drepturile prevăzute la articolul precedent încetează în următoarele situaţii:
a) Decesul titularului,
b) Retragerea titlului.
c) Suspendarea titlului.
Capitolul VI – Retragerea și suspendarea titlului sau distincţiei
Art. 27. Titlul se retrage în următoarele situaţii:
a) - atunci când, ulterior decernării, apar situaţii de incompatibilitate prevăzute în prezentul regulament;
b) - atunci când persoana laureată produce prejudicii de imagine sau de altă natură comunei Câmpuri, locuitorilor săi.
Art. 28. Titlul se retrage de către Consiliul Local al Comunei Câmpuri, după următoarea procedură: a) este sesizat Consiliului Local al Comunei Câmpuri de către persoanele menţionate la art. 3, printr-o motivare a retragerii titlului;
b) dezbaterea cazului se desfășoară în cadrul Comisiei pentru învăţământ, sănătate şi familie; protecţie copii; muncă şi protecţie socială; activităţi social-culturale, culte.
c) La ședinţa consiliului va fi invitat deţinătorul titlului, iar dacă va fi prezent, i se va acorda cuvântul, la solicitarea sa.
d). Titlul se retrage prin hotărâre a Consiliului Local, prin hotărâre adoptată în condiţiile legii.
e). Hotărârea de retragere a titlului intră în vigoare la data aducerii la cunoștinţă publică.
Art. 29. (1) Prin Hotărâre a Consiliului Local al Comunei Câmpuri, adoptată în condiţiile legii, se suspendă valabilitatea titlului/distincţiei, pentru perioadă determinată, în cazul prevăzut la art.18 alin(1) lit.”b”.
(2) Suspendarea încetează la data comunicării Hotărârii Consiliului Local de constatare a încetării cauzelor care au determinat suspendare
Capitolul VII - Îndatoriri ale laureatilor
Art. 30. Laureaţii au datoria de a promova și apăra imaginea comunei Câmpuri și de a se abţine de la orice conduită care ar aduce prejudicii comunei Câmpuri.
Capitolul VIII – Dispoziţii finale
Art. 31. Informaţiile publice referitoare la cetăţenii de onoare vor fi publicate și în format electronic, în site-ul Primăriei Comunei Câmpuri, la rubrica special deschisă.